Săptămâna Paştilor

O, cea mai dulce bucurie dintre toate, binecuvântare –
Să oferi pace, să strângi mâna cea vindecătoare
De bunăvoie întinsă ţie
Şi să spui, "Acum nu mai există decât iubire şi lumină!"
Zorii primăverii mele-au dispărut pentru totdeauna;
Închişi în ocna cavoului, prietenii cu ţărâna-s una.
Ziua-i la chindie,
În apusul roşu aştept bezna ce-o să vină.

Cutreier prin cimitir, scrutând intens
Crucile şi piatra, acum când amurgul devine tot mai dens,
Şi gravat pe fiecare
Cruce găsesc acelaşi cuvânt: Pace.
Apoi, revenind la drum,
Caut alt ţel, spiritul meu năzuind acum
Să ajungă-n cer pe-o rază salvatoare,
Înainte ca ziua-în negru să se-îmbrace.

Singur, priveşti luceafărul de seară,
Zâmbind cum am zâmbit şi eu, asculţi ca mine-odinioară
Cum gălăgios planează prin timp, ca o chemare
Din mulţime, ecouri de vrajbă, vântoasă trecătoare.
Închişi în ocna cavoului, prietenii cu ţărâna-s una.
Cineva-mi era ostil în zilele demult apuse, una câte una –
Pacea Domnului pătrundă-n casă la fiecare,
Casă din care eu am fost cândva-îmbrâncit afară!

poezie de Erik Axel Karlfeldt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săptămâna Paştilor

Cea mai dulce bucurie dintre toate, o binecuvântare,
Este pacea, să strângi mâna vindecătoare,
De bunăvoie întinsă ţie,
Spunând, "acum nu mai există decât iubire şi lumină!"
Zorii primăverii mele au dispărut pentru totdeauna;
Închişi în ocna mormântului, prietenii mei cu ţărâna-s una.
Ziua-i la chindie,
Într-un amurg sângeriu aştept noaptea ce va să vină.

Cutreier prin cimitir şi scrutez intens
Pietrele şi crucile, amurgul devine tot mai dens;
Şi gravat pe fiecare
Cruce citesc acelaşi cuvânt: Pace.
Apoi, revenind la drum,
Mă-ndrept spre-alt ţel, spiritul meu năzuind acum
Să urce la cer pe-o rază salvatoare,
Înainte ca doliul ziua să îmbrace.

Tu, singur-singurel, priveşti luceafărul de seară,
Surâzând cum am surâs şi eu, şi-asculţi ca mine-odinioară
Cum răzbat gălăgios prin timp, ca o chemare,
Din puhoaiele de oameni ecouri de vrajbă, vântoase trecătoare.
Închişi în ocna mormântului, prietenii mei cu ţărâna-s una.
Unii-mi erau ostili în zilele de demult, apuse una câte una –

Pătrundă pacea Domnului în casă la fiecare,
Casă din care El a fost odată îmbrâncit afară!

poezie clasică de Erik Axel Karlfeldt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminiţa de afară

Bună dimineaţa!
Mi-ai dat deşteptarea să visez la fel în fiecare zi de acum încolo
Cu ochi închişi, cu ochi deschişi... visez.
Cum am visat mereu.
Visez la o căldură sufletească şi la alinarea sufletului meu!
Încă dorm, dar fără vise
te deranjez. Am treabă.
Afară plouă şi-n casă este întuneric. ca toate ar fi fost ca mine
Se vede-o luminiţă afară, ce-mi dă putere să visez.

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace!

Ce dorinţa, ce cuvânt!
Să fie pace pe Pământ!
Ce noţiune, ce concept!
Să fie pace pe Pământ!
Ce sentiment şi ce stare!
Doar să fie Pace, Pace!
Ce Iubire, ce Putere!
Pace fie, Pace, Pace!

Monumentul cel mai înalt
Ce depăşeşte a Iertării prag
Aripi de Lumină are
Pace fie, Pace, Pace!
Este cea mai puternică Iluminare
Pace fie, Pace, Pace!
Să lumineze întreaga Planetă
Doar cu Pace, Pace, Pace!

De unde EŞTI TU, DOAMNE
Te rugăm doar DĂ-NE PACE!
Şi doar atâta să ne spui
PACE FIE PE LA VOI!
PACE FIE ŞI ÎN VOI!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire şi o primesc (ştiţi voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină şi beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun şi în singurătate, să nu îi fie prea urât şi-n liniştea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare şi de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porţi închise unde bat atâtea suflete-n neştire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus şi să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăruri

Te caut în gânduri, în colţuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse,
Şi poate apari, adevăr absolut.

Mă-ntreb de exişti sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viaţa-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.

Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrenţuite de timp,
Le-ascult, le ridic şi le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.

Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Şi nu e al meu, e... ce n-am căutat.

Le am pe-amândouă acum şi mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o şansă, norocu-i cu mine,
Acum ştiu ce e adevăr absolut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau doi, acum e numai unul

în fiecare dimineaţă, împreună
ca acele ceasului, o pereche râzând atât
de perfect, zâmbind, continuând astfel
în fiecare dimineaţă, ei vin împreună
în fiecare dimineaţă, ei pleacă împreună

în această dimineaţă, el a plecat singur
în această dimineaţă, ea a rămas singură
privind în gol
prin nimicul pe care îl vede în faţa ei,
prin deşertul care traversează masa,

erau doi, acum e numai unul,
acum e prea târziu, prejudiciul a fost făcut.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăţia cerului este "neprihănire, pace şi bucurie" dar toate acestea sunt ascunse în Hristos Care ni S-a descoperit la cruce, ni S-a arătat înviat "a treia zi după Scripturi" şi apoi înălţându-Se la Cer, iar acum, prin Duhul Lui Sfânt bate la uşa inimii tale ca să intre să cineze cu tine: Iată Neprihănirea, Pacea şi Bucuria! Iată Calea, Adevărul şi Viaţa! Iată Fericirea adevărată! Ce te reţine sau ce te-ar mai putea împiedica să te bucuri fericit de Viaţă în neprihănire, plin de "o pace care întrece orice pricepere"?!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sebyelanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ţi spun de ce-am plecat şi ce m-apasă.

- Ei bine, am să vin. Acelaşi loc?
- Acelaşi! – am să fac o rezervare
şi, poate - cine ştie? - am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simţeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

Şi ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind uşor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp, când m-am lăsat
purtat pe valul dulce, de iubire.

Au fost şi zile calme, şi furtuni,
şi mari tristeţi, şi multă bucurie,
şi ani mai răi, dar, mult mai mulţi ani buni,
a fost cum viaţa ştie ea să fie.

Parfumul tău, acelaşi, cel ştiut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ţi l-am simţit pe loc, într-un sărut
ce, în secunde, a durat doar una.

Ne-am aşezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit, din viaţă, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ţi-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare.

L-ai desfăcut şi ai găsit un plic
în care îţi scrisesem multe rânduri
în care încercam să îţi explic
ce am crezut, ce-aş vrea acum şi... gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi, şi-o stare
pe care o ştiam şi am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

- Gândeai aşa atunci, sau crezi acum?
Te-ai înşelat, puteai să-mi spui şi, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi şi nu singurătate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

nu mă mai plac prietenii
nu
de ce m-ar plăcea şi acum tocmai ei
prietenii mei care au
altă seară cu ei?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să nu te ţii de urma mea,
Mă lasă!
Că eu sunt cel ce aştepta
Să intri-n casă!

Acum îmi zici că mă iubeşti,
Prea poate!
Dar şi acum mai rătăceşti
Cărări de toate!

Încerci să îmi mărturiseşti
Iubire mare...
Prea orb! Încerci să mai răneşti
Din drum o floare!

Strigai: "Finit-a toate între noi!"
De-o vreme-încoace.
Şi-acum să vezi: "noi amândoi..."
Lasă-mă-n pace!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 1

Dacă mă concentrez bine acum nu există,
ce rare sunt prieteniile în acest jalnic rezbel,
trăim foarte singuri între mişei, acum şi tăcerea ucide
ca o haită de lupi, cum e mai bine?
Fiecare se crede un everest mai mititel ori mai mare,
noi nu ştim câte coloane de foc au trecut,
câte stele s-au stins, câte iubiri au fost înjunghiate,
nu avem timp pentru politeţuri,
omul primitiv nu polemiza,
deschide computerul, vei vedea câte crime se petrec
pe secundă, pe glob, ei şi?
Bolboroseala sângelui unui tuberculos,
fratele meu, Cain, dă-mi mâna, simt vijelia mâniei sale.
Apoi vom vorbi, vom bea vinul greu, darul pământului,
cineva cântă, acum este acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început flmările de la vârsta de 14 ani, acum am aproape 17 şi pot spune că mi s-a părut că ar fi trecut mai mult de doi ani din viaţa mea. Am păstrat o mulţime de lucruri pe care n-am avut încă timp pentru a le înţelege. Viaţa mea este diferită acum: mi-e dor de casă şi de ţara mea, dar reacţia fanilor este atât de frumoasă, încât merită efortul de a continua. Am crescut dintr-o dată, dar încerc să fiu normală, să-mi petrec cât mai mult timp cu prietenii şi cu familia. Apoi, îmi voi respecta întotdeauna părinţii şi încerc să păstrez totul cât mai normal posibil în viaţa mea.

citat din Martina Stoessel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armistice

azi nu te iubesc,
astăzi, cu toate armele, te provoc
la viaţă, la iubire, la moarte
nu ai unde să fugi,
nici o tăcere nu te poate ascunde
nu mai există cuiburi pentru singurătăţile tale
trăite cu un picior într-un vis neîmplinit
şi altul într-o realitate care nu te va accepta niciodată
zadarnic priveşti în tavan,
în ochii închişi nu există semne de pace,
e un război în care iubirea capitulează
când se trezeşte captivă
între genele celui care nu ştie ce vrea

azi nu îmi este dor,
astăzi descopăr că îmi e suficientă umbra ta
alături de mine, pe cearşaf, în fiecare dimineaţă
am învăţat-o pe dinafară în zilele în care ne iubeam braille
şi descopeream zâmbind forme de relief
pe trupul celuilalt

azi nu te mai doresc,
am îmbătrânit numărând anotimpurile dintre noi doi
o primăvară, o vară, o toamnă, o iarnă
între ele au crescut doar tăceri
frânte şi întotdeauna impare
care-mi repetă mereu că fără mine nu exişti
eşti doar un fum
care a uitat cum să transmită mesaje de dragoste

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fie pace

Vreau să fie pace în lume,
Să nu fie războaie sau vărsări de sânge.
Să văd copiii cum se bucură de viaţă,
Dar nu o mamă care după copilul ei plânge.

Vreau să fie pace în lume,
Un cuvânt de mulţi venerat.
De alţii care au sufletul hain.
Pentru ei cuvântul acesta e un păcat.

Vreau să fie pace în lume,
De străbuni şi de bunei să nu uităm.
Ei au murit cu arma în mână.
Ca noi acum pace să avem.

Vreau să trăim în pace
Un cuvânt atât de frumos şi sfânt.
Să nu fie ură şi durere în lume,
Doar pacea să domnească pe pământ!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir din nou

Uneori îmi pierd aripile
şi apoi le văd în singurătate.
E îngerul Domnului
care o să aducă pace
şi multă dragoste la fiecare casă
şi la fiecare inimă...
Între timp, eu,
în singurătate, respir din nou,
inspiraţia cuvintelor rătăcitoare,
în infinit...

poezie de Eugenia Calancea (22 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ţi spun de ce-am plecat şi ce m-apasă.

-Ei bine, am să vin. Acelaşi loc?
-Acelaşi! – am să fac o rezervare
şi, poate - cine ştie?- am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simţeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

Şi ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind uşor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp când m-am lăsat
purtat pe valul dulce de iubire.

Au fost şi zile calme, şi furtuni,
şi mari tristeţi, şi multă bucurie,
şi ani mai răi, dar, mult mai mulţi ani buni,
a fost cum viaţa ştie ea să fie.

Parfumul tău, acelaşi, cel ştiut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ţi l-am simţit pe loc într-un sărut
ce în secunde a durat doar una.

Ne-am aşezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit din viaţă, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ţi-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare.

L-ai desfăcut şi ai găsit un plic
în care îţi scrisesem multe rânduri
în care încercam să îţi explic
ce am crezut, ce-aş vrea acum şi... gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi şi-o stare
pe care o ştiam şi am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

- Gândeai aşa atunci sau crezi acum?
Te-ai înşelat, puteai să-mi spui şi, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi şi nu singurătate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zădărnicie

Odată, demult,
am vrut să mă mut în sufletul tău, dar,
când am deschis uşa, era cineva înăuntru care
mi-a făcut semn cu mâna că
nu mai sunt locuri disponibile!

Apoi, am vrut să sar, pur şi simplu, în inima ta,
căci zărisem acolo un măr irezistibil de roşu, dar,
ca să ajung la el,
trebuia să trec peste o punte
foarte îngustă şi surprinzător de fragilă,
de pe care, chiar la primul pas,
aş fi căzut în prăpastie şi...
n-aş mai fi putut ieşi de acolo,
niciodată...!

Pe urmă, am vrut să mă agăţ de fiinţa ta
sau măcar de mâna ta dar,
fiindcă mi-o întindeai de pe celălalt mal,
am ezitat...!
Am ezitat atât de mult, încât tu
ai obosit până la urmă şi,
înainte ca eu să mă dezmeticesc,
ai dispărut...
Ai dispărut şi
ai început să te risipeşti:
a toamnă, a zădărnicie, a destin...
Acum, nu-mi mai rămâne decât
să caut urmele paşilor tăi,
ale glasului, ale întregii tale fiinţe...
Uneori, le regăsesc în mireasma unui măr...
îl privesc stupefiată: e atât de roşu...
oare unde l-am mai văzut?
Alteori, îţi aud glasul în cuvinte,
dureros înşiruite, pe o margine de infinit:
toamnă, zădărnicie, destin...!
Prea multe cuvinte, pentru un singur înţeles: absurd!
Dar, de cele mai multe ori,
când îmi ridic ochii spre imensitatea albastră,
dintr-un colţişor, mai azuriu decât cerul însuşi,
îţi regăsesc fiinţa întreagă,
alcătuită dintr-un singur cuvânt: iubire!

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La despărţire

Mâhnită plâng, dar tu nu ai vreo vină că lacrimile curg fără-ncetare
Nu am ştiut că-atât de tare doare iubirea prefăcută în ruină.
Şi am plecat... priveam nepăsătoare, credeam că nu vei mai putea vreodată
Să mai iubeşti c-o dragoste curată iar eu voi fi doar umbra trecătoare.

Ţi-am fost amantă şi ţi-am fost mireasă, jurând ca nimeni să nu ne despartă
Acum, când ţi-ai ales o altă soartă, fii fericit lângă a ta aleasă!
Dar vei putea, zâmbind, să mai asculţi un cântec ce mi-l fredonai mereu,
A cărui eroină eram eu şi-acum, dansând cu ea, să nu mă uiţi?

Îti mai apar în visuri câteodată, în ale tale braţe mă mai strângi,
De dorul meu îţi vine să mai plângi, ţi-ai mai dori să fiu a ta vreodată?
Sau sunt doar o fantomă rătăcită dintr-un trecut care-i apus acum,
Uitând c-am fost femeia mult dorită, înveşmântată într-un vechi parfum?

Nici nu aştept răspunsul la-ntrebare, eşti împlinit cu noua ta iubire,
Nu mai sunt nici măcar o rătăcire ce-ţi tulbură privirea visătoare.
Ar fi nedrept să nu-ţi doresc acum să-ţi fie bine, chiar de eşti departe,
Nu vei mai fi eroul meu din carte, zâmbind, îmi voi vedea de al meu drum!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în criză

Ce nătângi!
Ce prostie!
Mânaţi de lene, împunşi de lăcomie,
am inventat maşina care
înghiţindu-ne de vii,
devine vie.

Foarte bine!

Acum, trecând pe drum de jumătate:
fără suflet - fără iubire -
- fără cer, fără adevăr, fără pace;
de noi înşine, în noi înşine, închişi,
mă întreb, la comandă, de frică, ce vom face:
vom ucide,
ne vom lăsa ucişi?

poezie de Mădălina Grama Toma (6 martie 2009)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu tot aştept şi încă am speranţă

Azi când tu citeşti aceste rânduri,
Să-ţi aminteşti de noi şi ale noastre gânduri.
Când ne priveam în ochi şi sărutam intens,
Acele clipe când viaţa avea sens..
Sub clar de lună, pe bancă sau în maşină,
Pasiunea şi dorinţa nu ne era străină.
Priveam zâmbind un viitor în doi,
Şi-n fiecare seară să adormim doar goi.
Dar noi ştiam că toate-s trecătoare,
Şi că aceste clipe vor rămâne în sertare.
Sertare vechi, umplute cu iubire,
Sertare pline cu a noastră amintire.
Dar ce păcat acum.. că nu ne mai vorbim,
Mai mult decât atât, am ajuns chiar străini.
Tu îţi vezi de drumul tău în viaţă,
Eu tot aştept şi încă am speranţă,
Că va veni şi ziua poate-n care,
O să ieşim din nou.. de mână la plimbare!

poezie de Mihai Pîrvu (15 februarie 2017)
Adăugat de Mihai Pîrvu
Comentează! | Votează! | Copiază!