Cântec

Culorile în trup, se fac oase dulci,
se face vin, zăpada iernii trecute,
ochii se fac pietre, buzele. singurătate,
cuvintele se fac tristeţe.
Sunt plin de umbre ca un observator galactic
lăsat în părăsire,
cu chei ruginind în stele. Din amintiri
îi ivesc pe bărbaţii care nu voi fi niciodată
şi din degete le simt cum cresc, vertebrele
unor femei cu piele de frunză.
Şi m-acopăr cu ploi şi cu pământul
atâta cât rămâne sub zborul păsărilor,
m-acopăr cu uitare,
dar în răstimpuri reînviez, limpede.
Fiecare rană căscată în mine
poate deveni un cuib util
pentru voi, cei care-mi locuiţi sângele...
Mă întorc în mine, în pleoapa despicată,
a observatorului năpădit de comete, prăfuit
de algele altor ţărmuri, mă întorc, palid,
în orbita spartă, semănând şi în risipire
cu imaginea răsturnată, a cercului...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iei

Mă aşez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveşmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morţii lor concrete,
cresc în continuare în mine.

Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecaţi înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.

Fiecare pauză de mine însămi
E o respiraţie
de universalitate,
Dumnezeirea e de gen feminin,
Si bucata din mine, femeie,
De lângă bărbatul meu,
E o uşă cu chei,
Care prelungesc spirite
În lumi infinite.

În mine cresc, libere
Toate femeile trecute
Şi din mine,
Se nasc doua femei,
Ca mugurii de soare

Ochiii tăi de alune,
Se desfac în razele timpului
Care apune şi răsare,
Ciclic, ca o clipire.

Ochii tăi de cer,
Se străpung de muguri de albastru,
Şi norii curg în lacrimi
Pe mormintele zilelor
În care încă mai sunt,
În care sunt,
Încă sunt.

Se năpăstuieşte de sub noi, întrebarea:
Cine scrie pânzele,
unor poveşti trecute,
atâta vreme cât, povestea noastră
cea de acum
rămâne nescrisă?

Esenţă de femeie!
Te caut la jumătatea timpului trecut
În ne-trecere
Şi mă rostesc cu buzele tale,
Şi mă nasc,
În învelişul celulelor,
Pe care le creşti în tine
Şi pe care le-ai trăit,
În femeia dinaintea ta.

Sunt un fir de bumbac.
O esenţă de cusătură.
Străpunsă până la abstractizare
Cu semne fugite,
De prelungire nesfârşită,
A zeiţei mamă, până la noi.

Toate deşănţările
Se aşează şi se domolesc,
În femeile care cresc
Până la mine.

Şi ele au fost un capăt,
Şi eu sunt un capăt
de lume.

Şi nu e un capăt de lume
Să mă aşez,
Pe această cale,
În care n-am uitat
Să scriu
Să fiu
Şi să-mi dau voie să mă iert.

Nu e greşit
Să mă cumpănesc
În mine însămi
Ca pe o ramă, goală,
În curs de umplere.

Încă nu am deprins
Tot ce am avut de trăit
Şi sensul acesta,
Personal şi finit,
Are o margine nedefinită,
Cu simptome de vis,
Prelungit în copiii mei.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare toamnă

îmi lipesc pe umeri aripi
şi cât de limpede mă ajută să simt
aş vrea să le cer iertare păsărilor
în fiecare anotimp în fiecare zi
la fiecare fâlfâit de aripă
în fiecare clipă dacă l-aş auzi şi totuşi
n-o fac n-am furat păsărilor zborul
nu mă simt în stare să-l dau înapoi
cum mi l-am închipui

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să mă absolv de moarte

dar pot să-mi îndulcesc viaţa
cât pentru cel puţin un rai
cât pentru cel puţin un iad
nu am să consider păcat niciun exces de frumos
nu-mi voi opri inima decât să ascult liniştea
mă întorc plin de iubire
în circuitul natural
în pământ
în ploi
în im
să crească florile din mine mai albe
mai sus de floarea de colţ
dar tot sub stele
să pot continua numărătoarea lor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei epigramiste care mă antrenează într-un duel

Duelul ăsta nu e pentru mine!
Sunt aprioric dezavantajat:
Dacă-s învins, m-acopăr de ruşine,
Iar dacă-nving - e un asasinat!

epigramă de Mircea Pavelescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul trăsnit

Fulgerul în prun îşi făcuse cuib.
Oamenii treceau şi aruncau cu degete în el
dar el clocea o lumină
şi săpa o scorbură în frunză
şi săruta pământul
plin de fructe pietrificate.
Fulgerul din prun
era în durerile des-facerii
de sine
Eu nu mai aveam degete
şi prunele se scuturau de pe mine
pe spate...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei epigramiste care mă antrenează într-un schimb de catrene

Duelul ăsta nu e pentru mine -
Sunt aprioric dezavantajat:
Dacă-s învins, m-acopăr de ruşine,
Iar dacă-nving - e un asasinat!

epigramă de Mircea Pavelescu din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţă de gri

Nuanţele de gri sunt singurele umbre
Ce dansează sălbatic în calea ochilor,
Dorind să ascundă culorile curate,
Cerşesc grăbite atenţia mea totală.

Infinitul curcubeu de nuanţe închise
Mă acaparează şi mă izolează,
Creând pentru mine în abisuri
Un amestec de tristeţe supremă.

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeţii
Cu o nuanţă de gri metalizat,
Iar sălbaticul rânjet de mândrie
Mă face să cred că a reuşit.

Intensitatea de gri asupra fiinţei mele
Îmi trezeşte neîmplinirile trecute
Şi dorind să se sfârşească mai repede,
Îl rog să pregătească nuanţa fatală.

Îmi închide cu nuanţele accesul spre viitor
Şi izbindu-mă furios într-o fundătură,
Se năpusteşte exaltat din umbra griului
Spre jalnica şi sumbra mea făptură.

Simt cum un gri nesfârşit mă străpunge,
Pătrunde în mine şi curge prin sânge,
E parte din mine, îl simt peste tot,
Se face comod şi aşteaptă să mor.

Văd cerul senin acum când sunt mort
Şi o linişte dulce mă îmbie la somn,
Din ape spre cer se ridică în zori
Frumos curcubeul plin de culori.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Sorb
vraja chipului luminos
ca pe o pictură dintr-un tablou vechi
de pe faţa inimii,

nu-mi întorc ochii
ci-n zăbavă
îi fac să odihnească.

Împreună
cuib de viespi
ne dorim timpului
loc de popas mântuit,

fără să-i cer luminii
limbă de foc
cuvintele să-mi ard.

Simt cum sunt absorbit în dorinţe
de naşterea din mine urcă
în univers paralel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul din Clepsidră

Mă despart de tine
de fiecare dată
când nisipul din clepsidră
uită să mai curgă...

Întorc mereu clepsidra...
Păcat că timpul nu se întoarce
odată cu ea...

E un alt timp...
... poate fi timpul potrivit,
sau Nu.
Pentru a reînnoi sentimentele...

Care?

Care nu mai pot să se scurgă
prin clepsidra vieţii...

Mă despart de tine de fiecare dată...
Dar te revăd mereu....
şi atunci...
Zâmbesc ochii. Ştiu ei de ce...

Uneori...
îmi amintesc...

Întorc clepsidra,
dar nu îmi ajută...

Când nu mai pot
să mă despart de tine...
Ud nisipul cu lacrimi
şi mă simt....
De mine însumi, despărţită.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre pitite

Pitisem un pumn de pietre
După alt pumn de pietre
Să ating în partea nedureroasă
Statuia pe care-mi urc îngerii.

Un lucru am uitat:
Pietrele pitite
Le-am smuls din vertebrele piedestalului
Şi îngerii au lunecat în zbor
Pe-o singură clipocire
De umbre.

Lacrimile unduiesc
Şi la gândul
Că cineva îmi poate fura
Pumnul de pietre pitite.
Privesc ochii statuii,
Masca tăcerii
Mi se pune în suflet
Ca un fum de tămâie
Într-un chiştoc de ţigară.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, Sfântă icoană,
Ţara mea, meleag de dor,
Tu eşti pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.

Eu o să mă întorc mereu la tine
Cum să întoarce o pasăre din al ei lung zbor,
Căci tu eşti pentru mine
Acel cuib plin de tandreţe şi amor.

Ţara mea, ogor cu pâine,
Pâine coaptă în cuptor,
Tu veşnic vei rămâne,
Plaiul meu cel roditor.

Aici este ţara mea
Cu graiul ei nepământesc,
O altă ţară mai frumoasă
Niciunde eu nu găsesc.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Waterloo

În fiecare dimineaţă
Mă întorc dintr-o cruciadă
Mai oboist decât soldatul
De la Maraton.

În fiecare dimineaţă
Mă întorc dintr-un război
De o sută de cărţi,
Cu privirile hăituite
De Biblioteca din Alexandria.

Am purtat lupte grele
În Galaxia Guttemberg
Unde fiecare sărutare a ta
Este o rană adâncă pe trupul zăpezii...

N-am învins niciodată!

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O uşă închisă

În faţa unei uşi închise,
nu mai e nimic de ales.
Ori avem chei,
ori trebuie să batem la uşă
dacă nu cei care vin
se roagă
să se deschidă uşa,
sau dacă nu,
mai bine pleacă...
înainte de a deveni
preşul acelei uşi.
O uşă închisă,
o iubire terminată,
ger în inimă,
liniştea ruptă de lacrimi,
nu mai trăiesc...
o să mă întorc pe treptele mele,
oropsită, învinsă, ofilită
şi mă rog: unde-am greşit?......
Dar simt o prezenţă aproape de mine,
mă mângâie,
îmi dă mâna,
nu mai sunt singură,
nu sunt singură.

poezie de Eugenia Calancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

Mă copleşeşte bucuria
ce zumzăie în muguri
ca o promisiune a vieţii
şi simt primăvara
crescând în mine
ca firele de iarbă
din pamăntul reavăn
pe care s-a odihnit zăpada.

Aud tristeţile pulsând în urechi
şi-mi simt sângele gros
ca un râu de munte
ce duce cu el toate sudalmele iernii.
Într-un colţ al sufletului
încă doare lipsa ta
dar e ceva atât de firesc
aşa cum sunt ploile
în luna lui martie...

Şi atunci ştiu
că trăieşti în carnea mea
că niciodată nu te-am pierdut
că ai trecut doar într-o altă stare...
şi că în curând
te vei răsfăţa pe buzele mele
în înflorirea unui surâs.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup scris

Sunt îmbrăcat în piele
de fraged facsimil
scris de-un călugăr-copil
într-un schit de sub stele...

poezie clasică de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup scris

Sunt îmbrăcat în piele
de fraged facsimil
scris de-un calugăr-copil
într-un schit de sub stele…

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu anii

Se întorc anii
pe care i-am aruncat în gol
ca bumeranguri ascuţite
şi se prind în carnea mea
ca o altă pereche de oase,
şi scriu în mine cu sânge,
şi mă roagă în scris
să nu-i mai abandonez,
să fac ceva cu ei,
să îî cultiv ca întinderi roditoare
cărora nu li s-a acordat
destulă atenţie.

Şi vreau să-i păstrez,
dar odată cu ei au intrat
şi amintirile,
acele gondole
în care iubirile au murit demult,
şi le simt ca nişte mângâieri corosive.
Nu pot deschide noi încăperi
pentru vechile obiceiuri
care ar atenta la naşterea
unor ani fără balast.

Şi le-am spus ca un părinte
ce-şi aduce copiii lângă el
pentru poveşti:
nu disperaţi, căci urmele
pe care le-aţi lăsat în mine
nu se vor acoperi decât
cu oglindirea voastră din abis,
şi gropile pline de voi
se vor astupa, într-un final,
cu o ultimă groapă.

poezie de Ionuţ Popa (mai 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impulsul din trup

Aşteaptă la porţi nevăzute
marile înţelegeri din umbră
ocolind calea luminii din timp.

Se aşează cu platoşa şarpelui
la trecătorile de cumpănă
prin muntele nebuniei ce stoarce voinţa
cu paharul să o arunci.

De la o vreme se iscă-n auz
sunetul durerii în creştere
care-mi respiră dulceaţa cuvintelor
şi risipeşte arome care înrobesc.

Prin piele se scaldă înserarea,
o simt după asfinţitul de pajură
cum pune o monedă pe suflet
ca un scut de ochiul viperei.

Impulsul din trup trece-n uitare,
închide cu zăvorul uşa
în care nemernicii dau cu pietre
până-şi pierd cu totul puterea.

Apare din ape un răpitor
ce şterge sudoarea din oglinzi
şi se duce-n adânc
de tulburele devine limpede.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare nouă cunoştinţă, fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută a fost pentru mine întotdeauna o sursă de suferinţă... care decurge poate din timiditatea mea, ajunsă aproape o manie, poate din faptul că nu simt nici cea mai mică nevoie de a fi în societatea altor oameni, poate pentru că nu sunt în stare să spun despre mine lucruri pe care nu le gândesc (ceea ce este inevitabil în contactele sociale) – pe scurt, nu ştiu ce este.

citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!