Odă… Eroilor neamului

„Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Pe dâmburi de morminte, un crin să înflorească.
La crucea lor urmaşii, să lase-un jurământ:
Decât umili în lanţuri, mai bine… În mormânt”
Corneliu

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-întrejească ţara. «O… Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.

La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,
De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Înfrânt-au cu credinţă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Aşa cum am jurat, prin fapte şi prin glorii,
Să ducem mai departe făclia veşnic vie,
Aprinsă de milenii şi scrisă-n “Liturghie”.
Şi… veşnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne… Fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«Tu! Taină a Providenţei! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

Istoria ne-e “mamă” şi munţii ne sunt “taţi”,
Iar Mureşul si Oltul ne vor rămâne fraţi.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o “Cetate”,
Ce s-a născut, trăieşte, prosperă-n LIBERTATE.-

De ziua Eroilor neamului

Corneliu 05.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (5 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mreajăle uitării zac mii de osăminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloante şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-întrejească ţara. « O… Dulce Românie ! »
Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.

La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,
De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
« Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi ».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos ?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia ?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Draptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare !

« O, taină a Providenţei ! »...Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.-

Corneliu 19.10.2007

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mrejele uitării zac mii de oseminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloanţe şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-ntrejească ţara. «O… Dulce Românie!»

Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.
La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,

De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,

Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«O, taină a Providenţei! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordon! Să treceţi Prutul!

- Ordon! Să treceţi Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiţi o Ţară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Paşalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaş,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credinţa este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaş.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din şanţuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulţi au pierit sub gloanţe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc şi azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură şi sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârşitul, căci…Nu sunt rusofon

Şi După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercaţi adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă aşteaptă! Chiar pe această oază
O să aveţi sfârşitul, înecul în mocirlă şi duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ţinutul nu-i al vostru,
Sunteţi duşmani de moarte. Dacă doriţi război?
Întoarceţi baioneta, plecaţi la Prut, la Nistru,
Acolo-i ţara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar aţi uitat cutuma,
Ce-o folosiţi de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-aţi ciuntit Moldova şi toată Bucovina?
Dacă sunteţi puternici! Credeţi că e normal?

Voi ne-aţi împins la luptă să reîntregim o ţară
Făcând atâtea jertfe şi morţi nevinovaţi.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiţi ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldaţi.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmaşii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credinţa, în Ţara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de ziua ta, erou născut de Românie

(Dedic acest poem Nanei Ileana Filip, născută în ziua de 1 Decembrie)

Sunt plămadă sfântă acestui pământ,
Mă înalţă ţara, ţara m-a născut!
35 de stele, pe cer strălucesc,
Scumpă Românie, ţară, te iubesc!
Învelit mi-e pieptul cu alai de grâne,
Soare blând şi miere, dragule române...
Sângele se lasă în cascade calde,
Dragostea de ţară, blând vulcan, mă arde.
Cerul ce se-ntinde ca un vis, e-al meu!
Ţara mă iubeşte, ţara sunt chiar eu.
Cântec de biserici către Dumnezeu,
Clopotul cântării e-n sufletul meu.
Pieptul scut îmi este - steagul tricolor.
Soră-s pentru oameni fără ajutor,
Horă a unirii, ie şi ilic,
Un cuptor de pâine, din tot câte-un pic.
Cumpăna fântânii, sânge strămoşesc,
Viaţă, libertate, plai duhovnicesc.
Clopot de dreptate, spirit de dreptate,
Un petec de ţară, un izvor în moarte,
Imn şi dor de glie, graiul românesc.
De aceea ţară, scumpă Românie,
Veşnic, ca pe-o fiică, am să te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieşiţi voi morţi, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Duşmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerşim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură şi noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Şi mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor şi ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Şi-ar da şi la moarte, din apa-n urcior,
Doar viaţă, la prunci, să promită.
Iar diavolul morţii, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Şi forfote ziua de moarte,
Că viaţa rămasă o strângem cu sârg
Şi-o ţinem şi-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Şi uşa speranţei e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viaţă, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanţuri s-au prins,
Biserici şi vieţi ruinate.
Şi totul în jur e haotic şi trist.
Se spală pe faţă cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Şi du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Şi fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă şi plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi ştim, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munţii cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte şi şoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i uşor
E viaţa continuă noapte.
Sunt veşti care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea şi pacea deodată.
Văd oameni bolnavi şi copiii plângând,
Şi viaţa e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârşit!
Îşi clatină pacea realul,
Şi parcă aud printre şoapte de ploi,
Că, ah, a murit şi groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, opreşte-ţi mânia!
Că plânge o lume, că plângem şi noi,
Că plânge tăcut România.
Şi-n negura nopţii, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda şi la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Şi viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Şi moartea pândeşte rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Şi n-avem iubire şi pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul eroilor revoluţiei din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a şi pătruns.
De uiţi uşos, ce eşti, ce-ai fost,
Laş să trăieşti? Nu are rost,
Viaţa pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea şi-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu şi eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci aţi murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmaşi,
Marşul acelor bravi ostaşi,
Ce-au respectat un jurământ
Să-şi apere pământul sfânt,
Să nu moară “ ocnaşi”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând şi cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ţi adresez,
Căci nopţi de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum aţi căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O…Tumoare (Este o epigramă? Sau mai mult, o rană care doare?

„Vulturii” zboară, că-s liberi s-o facă,
Eu plâng rătăcit, durerea să-mi treacă,
Dar rana e mare şi... Doamne, rău doare,
Când nu ai un leac să scapi de”Tumoare”.

Dar… Poate din ceruri un „Sfânt” o să cadă,
Apoi, după el, şi alţi-n cascadă,
Să vindece rana, Tumori să stârpească
Să facă pe Terra o… „Lume cerească”.

E mare dorinţa dar… Mică-i putinţa,
Căci leac de tumoare? Nimeni nu are
Şi… Asta ne doare!
A rămas doar speranţa, dor şi ea dispare…

Corneliu 12.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiile mele …”Omule” (Mentorului meu…..)

Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ţi-am rostit în şoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieţii şi-aşa o să-mi rămâi.

Mi-ai fost viaţa-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.

Bagheta Ta ce-i vie şi astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne şi pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmaşii, sunt sigur, pe deplin.

Învăţătura-ţi sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, să fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort şi sunt.

Omagiu-i o şuviţă din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Şi aste-as prea puţin.
Ce pot? Să-ţi scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ţi sacru, mereu o să mă închin.

Corneliu 27.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (27 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu... Mamă

Departe eşti dar... Un înger păzitor,
Tu! Îmi alini atâtea răni ce dor.
Departe eşti, dar... printre pământene,
Un suflet nepereche, un vis de... "Sânziene."

Mereu te simt, şi... mai mult, te ador,
Tu mi-ai dat aripi, m-ai învăţat să zbor,
Mereu te simt, m-ai ajutat să sper,
Să-nving cu bărbăţie, năstruşnicul mister.

Oriunde sunt, oriunde mă voi duce,
Am să păstrez, în sânu-mi a ta cruce,
Ce-i un semnal, mereu spre biruinţă,
Fii liniştită mamă! Respect a ta credinţă.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (21 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Tine, Doamne

Prin tine, Doamne, s-au născut
Acei ce te-au slăvit!
Prin Tine Fiu au cunoscut
Şi veşnic au trăit.
Cum slava Ta, întru Iisus,
Prin om s-a arătat,
Tu cu iubire şi cu har,
În suflete-ai lucrat.
În lutul modelat ai pus iubire şi suflare,
De-aceea necinstirea Ta
În suflete ne doare.
Cununi de spini, pe rând ne-au pus
Şi-n stricăciunea lor,
Cu necredinţa ne-au lovit.
Oh, nu ne-a fost uşor!
Dar noi prin Tine ne-am născut şi veşnic vom trăi.
Credinţa-n Fiul Tău, Iisus,
Azi ne va mântui.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti “Zeul” vieţii mele

O, tu Zeu al vieţii mele,
Ce mă farmeci de-o vecie,
Vino linişteşte-mi dorul
Şi mă scapă de robie.

Osândit am fost în viaţă
Să mă zbat ca frunza-n valuri,
Vino! linişteşte-mi dorul
Şi mă scoate iar la maluri,

Fă-mi viaţa fără lacrimi,
Fă-mă fericit o clipă,
Linişteşte-mi clocotirea
Şi în mine te-n firipă.

Să te simt o veşnicie
Scufundată-n trupul meu,
Să fii veşnic lângă mine
Şi la bine şi la rău.

Vino, opreşte-mi durerea
Şi focul dezlănţuit,
Vino, îţi vreau mângâierea,
E timpul s-o faci, în sfârşit.

Ori, dacă inima ţi-e crudă
Şi la rele te îndeamnă,
Fă din mine o epavă
Şi-n morminte mă condamnă.

Osândeşte-mă pieirii,
Scapă-mă de tiranie,
Să nu simt arzând în suflet
Focul, veşnica făclie.

Ai şi leacul şi otrava,
Ai puterile în mână,
Spulberă-mi cenuşa-n ceruri
Sau trimite-mi-o pe lună.

Şi când dorul te-o cuprinde,
În văzduhuri te avântă,
Fă-mi statuia nemuririi,
Tu, miracol, Maică Sfântă.

Fă din mine o păpuşă,
Un breloc, o jucărie,
Să mă poţi purta cu tine,
În sânu-ţi o veşnicie.

Ca un simbol al iubirii,
Să mă ai mereu aproape
Şi în lacrimi să-mi vezi chipul
Blând, şi legănat de ape.

Fie-ţi dorul meu puterea,
Rănile să ţi-le-aline,
Veşnic să-ţi rămân în suflet
Eu, şi... tot ce am în mine.

Fericirea să te poarte,
Cum doreşti, în lumea mare,
Peste tot, în rai sau iaduri
Mândră, zveltă, ca o floare.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, iubită mamă!

Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut în braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat cu iubirea ta fierbinte,
Pentru tine s-au jertfit toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă ne prăznuim Centenarul,
Fără fast şi întristaţi ne sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea în cor de îngeri
Sentimentele ne cheamă
S-avem mersul prin lumină
Peste răni şi peste plângeri
Limpezind suflet de mamă
Clipei ce încă suspină.

Ţara mea bob de sudoare,
Sânge fulgerând sub stele,
Prutul poartă între noi
Rana care încă doare,
Schisma presărată-n grele
Mări de lacrimi şi puroi.

Ţara mea de flori şi muguri
Ce-ai trecut desculţ prin toate
Azi de Ziua Ta mă-nchin
Domnului ca să te bucuri
De virtute şi dreptate,
S-ai în lume-un nou destin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut pe braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat, cu iubirea ta fierbinte
Ai făcut să se jertfească toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti, prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă vei prăznui Centenarul,
Fără fast şi întristaţi îţi sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către viitorime

Voi, care vă veţi naşte de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveţi ştiinţă de cine-am fost şi noi,
Luând spre desluşire istoria, — îndată
Simţirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată,
Striga-va:,, Ca străbunii să fim de glorioşi,
Pe când am fost cu toţii mişei sau ticăloşi."

Mai mult decât minciuna nimica nu răpune...
E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune
Da, ţara noastră toată, din cap pân' la sfârşit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.

Şi mişuie asupra-i un şir de viermi greţoşi
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioşi,
Blestem care desigur îşi are începutul,
Îşi are şi prezentul, îşi are şi trecutul,
Pe când sfârşitul, — zilnic chemat şi nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit.

Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne
Ca moaşte respectate a zilelor bătrâne?
Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut
Şi moartă ne-a fost ţara soldaţi când am avut?
Ce? Poate să existe mai mare bărbăţie
Decât să-ţi dai sfârşitul pe câmp de bătălie?

Ei! Da. Prin vânt, pe zloată, flămânzi şi dezbrăcaţi,
Martirii ce avurăm rămân necontestaţi...
Zburară, se luptară, muriră; foarte bine
E drept că au fost ieftini cu sângele din vine,
E drept că fiecare a fost un semizeu,
Dar pentru ce, şi cine, nu ştiu nici ei, nici eu.

Urmaşi, oricât de mare veţi crede-a noastră fală,
Feriţi-vă de-a trece sub poarta triumfală
Prin care-această ţară de-un veac a defilat,
Căci dacă avem astăzi şi rege şi regat,
Putem de azi pe mâine s-avem şi-mpărăţie,
Dar fără libertate şi fără Românie.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge şi os de român

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani şi daci,
În sânge cântecele dragi.

Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalţ pe munţii plini de soare,
Înot pe valurile din mare.

Sunt spuma crezului şi-a vieţii
Pe orizontul dimineţii,
Sunt un simbol de libertate,
Dorinţă veşnic de dreptate.

Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când ţara-i zid făcut din noi.

Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morţi, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt şi bun
Că-s sânge şi os de român!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga cea din urmă

Viaţa mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinţii mei,
Iar eu... Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.

De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez şi... Înarmat,
Să lupt pe frontul din Irak,
In ţara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar.... Rău m-am înşelat.

Ştiam că nu va fi uşor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Duşmani ce peste tot apar
Că, doar... E ţara lor.

Deşi eram bine feriţi,
Cu « zale » dure poleiţi,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer şi chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt:
Alah!... Alah!... Să-i nimiciţi!

Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
Că n-am murit în « patul » meu,
-Si.... Astfel el s-a stins.

Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum... Puterea este-n voi
Să-mi duceţi trupul înapoi
În ţara mea. Nu vreau să fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».

Dar... Spune-ţi-le ălor mici,
Că o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaţei, un mic jurământ,
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea... plângând....
Să crească trei voinici.

O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au gerfit pe fronturile « nedreptăţii »
în: Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce?
Pentru triumful unor politici bolnave şi a ideilor celor ce le promovează.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (18 octombrie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau război...

Nu vreau război, că nu mai am ghiulele,
Deşi sunt pentru asta instruit,
Azi "răul" zboară, chiar şi printre stele,
Vreau linişte şi pace, un suflet liniştit.

Căci tu eşti dintre toate, Steluţa cea aleasă,
În ochii mei apari, Simbolul veşnic sfânt,
Te chem să vii, să-mi fii a mea mireasă,
De-a pururi împreună, s-avem un legământ.

Nu vreau război când am pierdut bătaia,
De şi sunt mai puternic, cum nu-ţi vine să crezi,
În minte am credinţa, în suflet e văpaia,
Ce-adesea te îmbie să vii şi... O să vezi.

Nu vreau război, că nu mai am ghiulele,
Deşi sunt pentru asta instruit.
Hai să zburăm, s-ajungem printre stele,
Poate acolo vom avea, un suflet liniştit.

O linişte deplină în sufletele noastre,
Cu ea putem învinge, cea mai vestită oaste.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (3 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!