Cordoba era

la picioarele cavalerului negru
toată lumea tremura în faţa lui
creştiniii sau păgânii, nobilii
sau ţăranii - nimeni nu era în siguranţă
când judeca el - condamna
la moarte cu zâmbetul pe buze
se uita la isabela care îndura
o blândă biciuire cu plumbii înroşiţi
în focul izbăvirii
carnea ei sângera frumos
un amant i-a băgat un denunţ
şi
şi un crucifix sub patul unde
era sedusă şi sodomizată
spunea plângerea
lucero şi-a lins buzele
de inchizitor atotputernic
se
se gândea s-o treacă prin patul lui
ridică mâna şi tortura încetă
un gâde veni să primească ordine
cavalerul negru a dat un ordin
isabela a fost dusă într-o chilie specială
iar denunţătorul a fost adus
de inchizitorii din cordoba
şi
şi a început supliciu
trebuia să mărturisească
să se căiască şi
şi
să ceară îndurarea lui dumnezeu
a recunoscut tot ce spunea
să zică don castro de jerez y cueva
denunţătorul isabelei
inchizitorii i-au smuls dinţii şi
şi
unghiile de la picioare
un cleşte înroşit bine de tot
i-a strâns obrajii
lucero nu era mulţumit
ochii învinuitului au fost scoşi
şi
oferiţi corbilor din jurul castelului
restul trupului a fost aruncat în foc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost când a fost

tare frumos a fost dacă a fost
de se minuna toată lumea
dar ei îşi făceau cruce
în zadar a fost ce pretindeau ei
luptele cu bodyguarzi adversarului
se ciupeau şi zgârâiau pe mâini
pe faţă când începeau să se pieptăne
cu toată paza din jurul ei
voinicul voinicului a văzut
prinţesele cartofului trecând
în spatele adversarului
rămâneau caprele alături
să le păstorească cu mandolina
a fost când a fost
dar acum a ajuns generalul
frunzelor uscate într-un partid resuscitat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trebuia să fi fost tânăr m-a îmbătrânit suferinţa, când trebuia să fiu frumos am fost aruncat în mizerie iar când mi-am dorit să fiu fericit în iubire am fost tradat.

Vasile Gavrilescu în Parabole (martie 2008)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşarul

Un păpuşar mergea pe stradă
Păşind teatral spre absolut,
Cu ochii strânşi să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpuşă în trecut.

Din când în când privea-napoi
Şi îşi trecea prin plete mâna,
Să uite totuşi că au fost doi,
Şi inima le-a fost doar una.

Purta bocanci, era murdar
Şi-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toţi că-i păpuşar,
Dar şi-a pierdut păpuşa printre stele.

Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Şi a uitat, că acea păpuşă am fost eu!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată o prinţesă foarte drăguţă; şi avea această prinţesă pielea albă ca zăpada, buzele şi obrajii roşii ca sângele, iar părul ei era negru ca abanosul. I se spunea Albă ca zăpada.

începutul de la Albă ca zăpada de Fraţii Grimm (1812)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Şi foarte mulţi. Şi fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândeţe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coşmaruri dese –
Şi-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morţi poveşti,
Cu lampa stinsă-n casă, se-aţineau umbre la fereşti.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută ţipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheaţă
Privea cum mă petrec singur singurel prin viaţă.

Vino devreme sau nu veni deloc.

NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtăşind poezii cu tentă înfricoşătoare. Iar poezia de mai sus are legătură şi cu faptul că Louis MacNeice şi-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul negru

Era puternic, aspru, neînvins,
în timpul vechi în care cavalerii
cutreierau pământul necuprins
luptând pentru domniţe sau imperii.

Aflase într-o noapte de-un turnir,
iar premiul pus în joc era fiica
puternicului, de la est, emir,
ce tuturor din jur inspiră frica.

Era dorinţa lui, dorinţa ei?
Cum nimeni nu avea răspunsuri clare,
el hotărî să-i bată pe acei
ce vor intra în luptele barbare,

cu alte reguli, şi-ntr-un alt decor,
cu alte arme-n lupta pân'la moarte,
în care singurul câştigător
va fi cel ce mai multă moarte-mparte.

A mers o săptămână-n ritm alert
prin ţări străine, munţi, câmpie, mare,
sub nemilosul soare din deşert,
stârnind ades priviri provocatoare,

dar a ajuns la marele turnir
şi a luptat cu-o forţă nebunească,
însângerând batista din caşmir
ce o purta, dorind să reuşească.

A fost mai dur, a fost învingător,
a cucerit şi titlul şi prinţesa,
a fost scăldat de-un val năucitor
de daruri, până s-a-ncheiat chermesa.

Când a plecat, urmând un tainic gând,
în caravana ce pleca grăbită,
a mai adus un tânăr ce, plângând,
şi-a regăsit fiinţa cea iubită.

În seara când, cu toţii, petreceau,
el i-a surprins privirea-ngrijorată,
chiar lacrima din ochii ce-i luceau,
şi a-nţeles iubirea-i disperată.

A renunţat la premiul lui pe loc,
şi a simţit durerea amintirii:
el n-a avut asemenea noroc,
el, cavalerul negru... al iubirii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Ilie nu-i plăceau străinii şi Dumnezeu a fost mulţumit. Ioan Botezătorul s-a dus în pustie şi Dumnezeu a fost mulţumit. Pavel s-a dus prin marile oraşe ale Imperiului Roman şi Dumnezeu a fost mulţumit. Cum ai putea şti ce L-ar bucura pe Atotputernicul? Fă ceea ce-ţi porunceşte inima şi Dumnezeu va fi mulţumit.

Paulo Coelho în Diavolul şi domişoara Prym
Adăugat de Adina Oros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie

Am fost bun şi a fost rău
Am fost rău şi a fost bine
Am fost rău şi a fost rău
Am fost bun şi a fost bine

Părând totul cam ciudat
Să-nţeleg mi-a fost cam greu
Însă aşa am învăţat
Să mă-ncred în Dumnezeu.

poezie de Ionel Popa (8 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izbită din nou în patul durerii

Un ultim cuţit stă acum
înfipt în pieptul meu.
Ştiu că nu mai pot,
îmi spune şoptind un gând,
că nu mai suport operaţii.
C-am fost operată de multe ori.
Sunt aşa de ciuruită!
Şi totuşi sunt blândă...
Izbită din nou în patul durerii,
deşi conştientă,
c-am pierdut întreaga vlagă
în tot delirul meu
şi-ncep să mă văd pe dinăuntru.
Plutesc într-un lac negru
c-o inimă ce pare atât de bolnavă...
Atat de bolnavă!
Îngrozită de ceea ce văd,
nu mă mai pot apropia de nimeni.
Nimeni nu-mi curăţă rănile...
Sunt atat de multe!

poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică şi lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecţia ta
în ochii mei,
nici reflecţia mea în ochii contemplării
şi nici contemplarea
în ochii mişcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
aşezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost şi nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineaţă Electră*,

ci un poliţist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred

în moş crăciun şi cei mai mici
şi neînsemnaţi copii
care stau cu butucul în braţe
sau se joacă cu o cutie de chibrituri
goală de beţele folosite
din sărăcia jenantă iese un deget
din perechea de tenişi legaţi
cu o sârmă ghimpată la capăt
spuneţi-mi cât o să mai aştepte?
spuneţi-mi când o să vină?
cea mai mică se joacă cu piciorul
drept pe care-l bagă-n gură
de foame ar mânca toată păpuşa
de lemn şi cârpă
dar n-o face pentru că iubeşte
păpuşa aia primită de la o doamnă
care mirosea a înger
stau strânşi în patul strâmt
de unde iese un arc ce-i în stare
să lovească sau să înţepe
au venit la bine pe lumea asta
şi-l aşteaptă pe moş crăciun
ochii sunt plini cu lacrimi ca nişte
pietre ude de la lapoviţă
focul mic de sub plita găurită
îi încălzeşte cât de cât
trebuia să-i scrie lui moş crăciun
dar nimeni nu a fost la şcoală
părăsesc baraca pentru joacă
şi cerşit pentru a mănca puţin
aşteaptă şi ei un cadou de câteva zile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fost...

A fost om mare la "servici"
(Spunea bunicul, chiar şi tata),
De-aceea reconfirm aici,
Că Ics a fost... A fost şi gata!

epigramă de Ştefan Buzărnescu din ziarul "Viaţa Buzăului" (29 aprilie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ţigara în gură

pictorul obosit de atâta fum scos
şi băgat ne spunea că femeile
sunt nişte obiecte folosite
de pictori pentru nuduri
o gândire cam şifonată pentru un
mânuitor de pensule şi culori
ţinea ţigara în gură şi când a fost
fulgerat de dragoste
poetul ne spunea că femeile
trebuiau iubite sau folosite ca muze
şi surâsul lor era o poezie
poetul era un timid fumând pipă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea a început să cânte şi împăratului i-au dat lacrimile; lacrimile îi curgeau pe obraz şi privighetoarea cânta tot mai frumos; cântecul ei îţi mergea drept la inimă. Împăratul a fost foarte mulţumit şi a spus ca privighetoarea să poarte un papuc de aur la gât. Dar privighetoarea i-a mulţumit şi i-a răspuns că a fost răsplătită îndeajuns.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul gonea rece

pe lângă ea prin ea prin toate celulele
în rafale bătea
copacii se aplecau unul
către celălalt de parcă schiţau
un dans frenetic pe o muzică
auzită numai de frunzişul lor
burniţa măruntă s-a transformat
într-o ploaie grea ce mătura cerul
şi apoi cădea pe asfalt bocănind
toată lumea stătea în casă
în faţa televizorului protejaţi de hainele călduroase
ea fugea prin ploaie de una singură
retrăia explozia şi simţea tristeţea
deznădejdea
fugea şi plângea în lumea
ce se învârtea în jurul ei
simţea pistolul cum îi lunecă din mână
dar nu l-a auzit când loveşte pământul
era un glock de 9 milimetri
se simţea vlăguită şi nu reuşea
să răspundă vocilor care o asaltau
nu-şi amintea cine a fost
dacă a fost cineva sau pretindea
că este altcineva odată
acum şi-a spus: sunt o fantomă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toată lumea are madlenele lui Proust la îndemână. Perioadele în care nu am fost foarte fericită, în care mi-a fost greu le-am adus în faţa ochilor doar când a trebuit să compar ce am azi cu ce am avut odată.

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei din urmă

Ochii negri,
Părul negru,
Şi-mbrăcată-n negru toată,
A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate...
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
Cine-a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept
Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?...
N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă
Şi-o aştept?...

A trecut...
Era-mbrăcată ca miresele lui Crist
Când coboară-ngândurată albul treptelor tocite.
Ochii ei sorbeau apusul cu nesaţul unui trist
Demon, smuls din întuneric
Şi-aruncat în plină ziuă -
Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite,
Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio.

A trecut...
Şi-n urma celei ce purta cu ea secretul
Frazelor turburătoare de seninuri fără pată,
Am rămas să-i sorb parfumul
Şi să descrifrez regretul
Asfodelelor fanate ce-i căzuseră din piept...
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă
Şi-o aştept?...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se întreba

dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieţii avusese grijă
să se stafidească în alcool.

problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfinţit, aproape
de cripta crâşmarului şi
a crâşmăriţei. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe feţele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfinţit.

lumea se întreba dacă trebuie tras
clopotul bisericii din parohie.
nimeni nu şi-a dat seama de ce
era vesel când era vesel şi
de ce era trist când era trist. lumea
de astăzi îşi pune prea multe întrebări.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!