Fugite de la școală
Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri resetate,
la miezul nopții vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la școală.
Cu gândurile-mi pline de ispite,
Vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.
Și-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.
La rând, pe căte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
și un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.
Spre ziuă când veți fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 29.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fugite de la școală
Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri re-setate,
la miezul nopții vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la școală.
Cu gândurile-mi pline de ispite,
vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.
Și-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.
La rând, pe câte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
și un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.
Spre ziuă când veți fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 28.09.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rimele
În clipele de lungă insomnie,
când ielele se-adună la izvor,
din geana ostenită-a unui nor
curg rimele pe coala de hârtie.
Ca să ajungă-n strofe elevate,
năvală dau la vârful de condei,
dar, năucit de falsele-i idei,
poetul le alungă pe-apucate.
Cu gândurile toate răvășite,
de neuitări ce vin neîntrerupt,
devine pradă unui dor corupt
cu amintiri țesute din ispite.
Dar retrezit de clipa ostenită,
la margine precară de motiv,
aduce rime noi în portativ
pe notele rescrise-ntr-o suită.
O muzică celestă de iubire
se-aude din poemul terminat,
printre diezi, poetul încurcat,
își caută bemolii în neștire.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când se-ntorc diezii...
Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi așeze rime în poeme,
ajung și chipurile voastre, toate,
iubitelor din viața mea plecate,
la un sfârșit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieții, plină de ispite.
Regretele, ieșind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mișcătoare.
Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopțile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoșii cântă,
să mă lăsați, cu inima mai frântă...
Vă-aștept, și-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alți bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie echinocțială
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat...
Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu precis ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.
Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.
Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârfu cu dor
Atâtea amintiri ce mă-nconjoară,
cu vechi iubiri sosite seara-n zbor,
un nevăzut și magic Vârf cu Dor
îmi readuc pe strune de ghitară.
Un Vârf cu Dor pe chipurile voastre,
femei iubite adesea-ntâmplător,
rămase-apoi în taina unui dor
ivit din miezul zărilor albastre.
V-aștept și-acum, în fiecare seară,
din Vârf de Dor să coborâți aș vrea,
să vă sărut în prag, de veți intra,
când frigul vă alungă de afară.
Eu vă primesc în cameră oricând,
să vă cuprind ținându-vă în brațe,
să mângâi trupul vostru, tremurând,
când vrea de gâtul meu să se-agațe.
Veniți pe rând, când dorul vă doboară,
să vă iubesc, cum o făceam cândva,
nici-una însă-n taină să nu-mi ceară
în locul amintirilor să stea!...
La miezul noapții toate să plecați
spre Vârf de Dor cu brazii care plâng
de Mal Cu Flori, Fieni sau Adunați,
de Buciumeni, de Deal Frumos și Crâng
poezie de Corneliu Neagu (29 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârfu Cu Dor
Atâtea amintiri ce mă-nconjoară,
cu vechi iubiri sosite seara-n zbor,
un nevăzut și magic Vârf cu Dor
îmi readuc pe strune de ghitară.
Un Vârf cu Dor pe chipurile voastre,
femei iubite adesea-ntâmplător,
rămase-apoi în taina unui dor
ivit din miezul zărilor albastre.
V-aștept și-acum, în fiecare seară,
din Vârf de Dor să coborâți aș vrea,
să vă sărut în prag, de veți intra,
când frigul vă alungă de afară.
Eu vă primesc în cameră oricând,
să vă cuprind ținându-vă în brațe,
să mângâi trupul vostru, tremurând,
când vrea de gâtul meu să se-agațe.
Veniți pe rând, când dorul vă doboară,
să vă iubesc, cum o făceam cândva,
nici-una însă-n taină să nu-mi ceară
în locul amintirilor să stea!...
La miezul noapții toate să plecați
spre Vârf de Dor cu brazii care plâng
de Mal Cu Flori, Fieni sau Adunați,
de Buciumeni, de Deal Frumos și Crâng.
poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, București, 1016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de veac
Atâtea cărți am adunat o viață
de le privesc acum, îmi par străine,
le-aș arunca în clipa care vine,
dar, suspinând, de mine se agață
și îmi vorbesc de zilele trecute,
de anii duși, și de iubirea noastră,
de chipul tău ce încă, la fereastră,
se-ntoarce din neant să mă salute.
Îmi vin în minte zilele de iarnă
când îmi citeai povestea din Macondo,
cu vocea ta plăcută intonând-o
ca-n mine ea treptat să se aștearnă.
Ne rătaceam prin veacul de iubire,
Remedios ne aștepta pe scară,
o admiram privind-o cum coboară,
ea ne scălda în blânda sa privire.
Acum, când veacul este pe sfârșite,
te-aștept să vii în fiecare seară,
când luna prin feresatră, de afară,
se scurge-n cărți cu raze poleite.
Vom termina povestea începută
cândva, demult, în seara neuitată,
ca la sfârșitul veacului redată,
să fie-a noastră veșnică redută.
poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (martie 2016)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie Matinală
Vin zânele nopții, din visuri astrale,
să-și lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărți necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.
Îmi toarnă otravă din nori de cenușă
când ziua grăbită îmi bate la ușă,
iar zânele nopții, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vârful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniți să se scalde în mare.
Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărți să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alții trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.
Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre ușă, îmi lasă doar șoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie matinală
Vin zânele nopții, din visuri astrale,
să-și lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărți necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.
Îmi toarnă otravă din nori de cenușă
când ziua grăbită îmi bate la ușă,
iar zânele nopții, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vâful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniți să se scalde în mare.
Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărți să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alții trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.
Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre ușă, îmi lasă doar șoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 06.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nocturnă la citadelă
Revăd citadela pe vârful de stâncă,
lumini sidefate în noapte aruncă
și vorbe aud, din nespuse cuvinte,
prin cărti neștiute citite-nainte
îmi toarnă otravă pe raze de lună,
pereții curbați în mijloc se-adună,
iar noaptea deasupra se lasă opacă
pe gândul rănit care-ncepe să zacă.
Te rog, nu pleca acum prea departe,
întoarsă-nlăuntru, deschide o carte,
cuvinte de miere să curgă-n odaie,
să cadă-n cadență, ca stropii de ploaie,
surâsul pe buze să-ți văd în oglindă,
s-alunge tristețea ce vrea să mă prindă
și spune-mi, cu șoapte de dor încărcate,
hai, vino aici, lângă mine, bărbate!
Și-n brațele tale mă strânge mai tare
să simt înlăuntru șuvoi de izvoare
curgând încărcate cu grele ispite
aduse din margini de visuri vrăjite.
O noapte întreagă de-om fi împreună
condei îmi voi face din raze de lună,
să scriu către ziuă o ultimă odă
pe trupu-ți vrăjit, prea frumoasă nagodă.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele serii
Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniți? Ce visuri vă cheamă
să-mi bateți cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc în surdină întoarcerea voastră?
Aș vrea să vă chem pe toate în casă,
povești să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
cu mii de regrete în urmă lăsate.
S-aprindem și focul în soba nebună
cu-amnare și iască din anii pierduți,
aduse-ntr-o seară barbară din lună
cu caii-n galop printre norii căzuți.
Să stăm împreună, aproape de sobă,
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întoarse acasă în straie de probă,
croite-ntr-o noapte din false iubiri.
Când ceasul va bate la poarta uitării
lăsați-mă singur cu gândul sedus
de umbrele voastre, la marginea zării,
plutind în derivă spre veacul apus.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele serii
Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniți? Ce visuri vă cheamă
să-mi bateți cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc în surdină întoarcerea voastră?
Aș vrea să vă chem pe toate în casă,
povești să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
cu mii de regrete în urmă lăsate,
să-aprindem și focul în soba nebună
cu-amnare și iască din anii pierduți,
aduse-ntr-o seară de vară din lună
cu caii-n galop printre norii căzuți.
Să stăm împreună, aproape de sobă,
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întoarse acasă în straie de probă,
croite-ntr-o noapte din false iubiri.
Când ceasul va bate la poarta uitării
lăsați-mă singur cu gândul sedus
de umbrele voastre, la marginea zării,
plutind în derivă spre veacul apus.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mestecenii
Pe mal de râu mestecenii plângeau
stând aplecați spre apa-nvolburată,
iar frunzele șoptind îmi aminteau
că ne-am iubit la umbra lor odată.
Și azi mai stau pe malul povârnit
sub crengile cu frunze dantelate,
dar soarele, mergând spre asfințit,
mi-aduce-n gând doar clipele ratate.
Din drumul lor să le întorc aș vrea,
căci m-asaltează-n fiecare seară
cu amintiri pierdute undeva -
la marginile unei nopți de vară.
Ce mult aș vrea să te revăd pe mal
sub crengile aplecate înspre apă -
să te cuprind cu același ritual
cum numai râul poate să-l priceapă!
Dacă te-ntorci acum, nu-i prea târziu,
ne vom scălda sub razele de lună,
mestecenii din luminiș ne știu
din ramuri verzi ne-or împleti cunună!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mansarda
Pe gânduri se aștern, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece și murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.
Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă veselă șucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
și alungate-n frigul de afară.
Aș încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!
E toamnă târzie și, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!
E toamnă târzie și parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte
citindu-mi aceleași poeme din nou.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 13.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe amintiri
Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.
Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.
De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar și parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.
Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aștept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul unei ciuturi goale
Sub luna plină
Iubirea mea
Ciutura goală
De la fântână
La miezul nopții
Luna se coboară pe Pământ
Și vine la apă
Iar ciutura se coboară la apă
Și vine la Lună.
Rămân amândouă
Pline și ude
Până la ziuă.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!