Corneliu Neagu

Mestecenii

Pe mal de râu mestecenii plângeau
stând aplecați spre apa-nvolburată,
iar frunzele șoptind îmi aminteau
că ne-am iubit la umbra lor odată.
Și azi mai stau pe malul povârnit
sub crengile cu frunze dantelate,
dar soarele, mergând spre asfințit,
mi-aduce-n gând doar clipele ratate.

Din drumul lor să le întorc aș vrea,
căci m-asaltează-n fiecare seară
cu amintiri pierdute undeva -
la marginile unei nopți de vară.
Ce mult aș vrea să te revăd pe mal
sub crengile aplecate înspre apă -
să te cuprind cu același ritual
cum numai râul poate să-l priceapă!

Dacă te-ntorci acum, nu-i prea târziu,
ne vom scălda sub razele de lună,
mestecenii din luminiș ne știu –
din ramuri verzi ne-or împleti cunună!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Corneliu Neagu

Plângeau în noi copacii

Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.

În urma pașilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârșit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-și crengile pe dinafară.

La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu pași care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.

Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă știu că ești pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ți-a frânt povestea dintr-odată.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Corneliu Neagu

În inimi de păduri înlăcrimate

Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!

Pe înserate încă se mai zbat
să-și caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrișare.

Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-și găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aștearnă.

Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.

Aș vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Și mă cuprind regretele, deodată,

că n-am știut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziș ca frunza din copac.

Le-aș aduna pe toate lângă mine

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par niște străine,

cu ochii plânși și zâmbet nefiresc.

Ajung tot mai aproape de fereastră

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

Se scurg prin mine clipele ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viață m-au închis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Corneliu Neagu

Drum spre eternitate

Ani mulți s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut
să le adun și să le gust pe toate!...

Mult prea grăbit prin viață, uneori,
mizând pe șansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.

Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinși de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolțile albastre.

Și prea puțin, în râul de cleștar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi neprețuitul dar
privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, trosnit în jar,
nu am știut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu fața la perete.

Acum, prin umbra anilor trecuți,
mai regăsesc și stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuți
pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi - Eternitate.

poezie de din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Drum spre eternitate

Ani mulți s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.
Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut
să le adun și să le gust pe toate!...

Mult prea grăbit prin viață, uneori,
mizând pe șansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.
Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinși de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolțile albastre.

Și prea puțin, în râul de cleștar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi neprețuitul dar
privind adânc minunile din stele.
Nici vraja focului, trosnit în jar,
nu am știut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu fața la perete.

Acum, prin umbra anilor trecuți,
mai regăsesc și stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuți
pe-altarul sfânt al noilor tipare.
Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi - Eternitate.

poezie de din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Fugite de la școală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri resetate,
la miezul nopții vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la școală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
Vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Și-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe căte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
și un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veți fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 29.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Fugite de la școală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri re-setate,
la miezul nopții vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la școală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Și-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe câte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
și un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veți fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 28.09.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Apusul

La poala codrului aflat în față

măceșii care-abia au înflorit

sub adieri fecunde se răsfață

cu crengile plutind în asfințit.

Surprinsă de plăcuta adiere,

cu frunzele făcute evantai,

pădurea cântă ode de-nviere

apusului ce trece peste plai.

Copacii-adună ultimele raze,

cu ramurile-ntinse către cer,

din frunze cad mirifice topaze

pe tufele cuprinse de mister.

Sfârșitul zilei parcă te îmbată

cu liniștea adâncă ce coboară

din soarele rămas numai o pată

pe marginile boltei ca de ceară.

Te strâng înfrigurată lângă mine,

cu trupul să te apăr de năluci,

iar tu obrajii-n palme mi-i apuci

și mă săruți adânc printre suspine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Corneliu Neagu

Prea multe amintiri

Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.

Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.

De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar și parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.

Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aștept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu brațele întinse spre cerescul rai,
să-și etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfințit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren și văd în fața mea, uimit,
castanii mai frumoși ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranță, dacă n-ai ajuns,
cu-același tren, în gara noastră mică,
și gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă și privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-și vinde viața pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aș vrea s-ajung nici nu mai știu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nostalgii de toamnă

Mergând desculț-acum prin iarbă
Aș vrea ca soarele să fiarbă,
E cam târziu, dar timpul mai încearcă,
Să ne mai cuprindă cu căldură oleacă.

Vezi frunzele ce cad din mesteceni
Și-ți amintești de "Ce te legeni",
Stai și asculți un cântecel sublim
Și corzile sufletului răscolim.

Dansezi apoi peste struguri de soi,
Atunci când petrecerea e-n toi,
Ești curcubeu și soarele e la asfințit,
Ai vrea să fie vară la nesfârșit.

Nu vreau să pleci vară de lângă mine,
Aura ta caldă să fie și azi și mâine,
Să mă-nconjori cu căldura ta,
Cu copacii, florile și mireasma ta.

Mai vreau să stau ca scoica la soare,
Să simt apa mării la picioare,
Dar vine din nou toamna rodiroare,
Ce pentru noi e ca o sărbătoare.

poezie de (24 august 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Sfârșit de vară

Tu ești ca o chemare
Pe malul unei ape
Ce vrea să imi sărute
Azi buzele fierbinți
Sfârșit de vară-mi spune
-Adio dulce soare
La răsărit e toamna
Ce-acoperă un vis

M-aplec spre tine iarăși
Tenace-n a te prinde
Cu trupul gol pe malul
De valuri azi udat
Păstrând in veșnicie
Privirea care arde
Ca soarele de vară
Ce astăzi m-a chemat

In inimă imi curge
Chemarea care vine
Torent in asfințit
Pe mal de apă trestii
Stau nemiscate-n soare
Incearcă să imi spună
Că vara s-a sfârșit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Altă toamnă

O altă toamnă bate la fereastră
cu frunze ruginii și dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, la început de toamnă,
când vara-și plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.

În mintea mea s-așază în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
țesută-n nopți de toamnă austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.

Mă tulbură acest sfârșit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe șinele-ncărcate de păcate.

O, tren nebun al tinereții mele,
ajuns în gara vieții prea târziu,
aș da din anii mei, numai știu
că-mi readuci iubitele rebele.

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Gara Vieții

O altă toamnă-mi bate la fereastră
cu frunze ruginii și dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, otravă să îmi cearnă,
când vara-și plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.

În mintea mea se-așează în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
țesută-n nopți cu doruri austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.

Mă tulbură acest sfârșit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe șinele-ncărcate de păcate.

O, tren nebun al tinereții mele,
ajuns în gara vieții prea târziu,
aș da din anii mei, numai să știu
că-mi readuci iubitele rebele.

poezie de din Creație lirică nouă
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Ecoul

Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut așa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai știu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopți de vară.

Și dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aș vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănțuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
și îmi cobesc cu bocet de sibile.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

A fi sau nu

S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croiește pentru mine
Destin in calendar?
Aș vrea să-l văd, aș vrea să-l simt
Aș vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?

Deși nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu pași nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu știu cum si nici de ce
Si nu știu cine mă iubește
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzește.

Aș vrea să pot să-i mulțumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeași veșnică-ntrebare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

În tăcerea lumii

liniștea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe fațete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în așteptarea țipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte și mult fum
aș vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoși și puri
să mângâi sufletul unui pescăruș în zbor
dar nu știu cum
doar stau și plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu știm nimic, dar totul știm
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
și stăm, ce bine stăm...
nu știu de dorm
de când, de ce și până când
o clipă sau o veșnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am ințeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet și plec pe jos

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Să fim...

Aș vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoși
Aș vrea să fiu parfumul pe care îl miroși
Aș vrea să fiu arcușul ce mângâie vioara
Aș vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aș vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aș vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmărește,
Și-apoi să fii o stea, ce-n noapte strălucește.

Aș vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aș vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aș vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Și-aș vrea să fim tu mintea și eu gândul.

Dar suntem tu și eu, pierduți prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne știm
Sau poate să te caut n-am știut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viață, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult și cresc.
Crengile sunt acoperite și umbresc,
Frunzele așteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele și se veștejesc,
Copacii rămân și-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân și ele goale, așa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, și încă plutesc...!

poezie de (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Omagiu

Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook