Fisa

Ne-nregistrează toamne printre acei iubiţi
Care vorbesc prea tare sub teii sărăciţi

Si nu se ţin de mână şi calcă sigur foarte
Pe frunzele lovite de soare şi de moarte.

« Priviţi-i, spune toamna. Nu se iubesc deloc.
Mi-e milă de aceste perechi fără noroc. »

Si-n timp ce, cruzi şi teferi, zâmbim sub luna nouă,
Sărutul se sleieşte pe buzele-amandouă.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Va fi un timp senin, un timp de imn.
Cu gestul meu voi linia văzduhul
şi voi rosti doar vorbe fără pată.
Voi spune "cer, "izvor",
voi spune "soare"
şi "lacrimă" şi "muzică" şi "dor".

Va fi un timp în care amintirea
Masacrului nu mă va mai atinge
Decât cu adieri de Poezie
cum, uneori, şi sângele adie.

Din tot ce-a fost cândva promiscuu,
Doar sacrul va rămâne şi-am să cânt
Contrastele iertate, iertătoare.
Voi spune "cer", "izvor",
Voi spune "soare",
şi va fi cer, va fi izvor şi soare
în jurul meu şi-al lumii. Voi lăsa
vocalele să-şi regăsească nimbul.

Va fi un timp sonor, un timp de nimb,
Un timp solemn şi pur,
Un timp de imn.
Şi va veni odată timpul. Timpul!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istoveşti muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii îngheţaţi.
Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, faţă-n faţă cu ucigaşul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi
cu creierul murdar.
Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cere vamă

Toamna fără milă cere iarăşi vamă
Din buzunarele copacilor săraci,
Munca de-o vară, bănuţii moi de-aramă
Cu lăcomie strânşi sunt îndesaţi în saci.

Nimic nu iartă, la treabă se înhamă,
Castanii tremură şi freamătă posaci,
Toamna fără milă cere iarăşi vamă
Din buzunarele copacilor săraci.

La pândă-i luna, stă să prindă vârcolaci,
Lacrimi se preling din sângerie poamă,
Se plânge ramul dezgolit de-un vânt gonaci
O crizantemă deloc n-o ia în seamă,
Toamna fără milă cere iarăşi vamă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrie

Ei, da, ce să-i faci! Mi-e foame, mi-e sete,
Ca sunetul umblu prin lumea cea vie.
Nu cunosc mersul pe-ndelete,
nici sărutul pe datorie.
Lacomă sunt. Şi sorb şi-nghit şi zbor
Şi-s mândră că la reveru-mi subţire,
sclipind, mă decorează uneori
rozeta ta de aur, fericire!

poezie de Nina Cassian din Cearta cu haosul, Editura Minerva, Bucureşti, 1993
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor

Luna martie, iat-o,
Plină e de spor
Noi am decorat-o
Cu un mărţişor.
Oana strânge-n mână
Fragezi ghioceii,
Mamei îi înmână
De ziua femeii.
Şi-i mai duce-un dar
Un sărut fierbinte,
Mărţişor de jar
Fără de cuvinte.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te iubesc

Am să te iubesc ca pe-un apus de soare,
Într-o superbă seară de vară.
Am să te iubesc ca pe-un răsărit de soare,
Cu raze prea firave să zboare.

Am să te iubesc în trei dimensiuni,
Cu riscul a multiple explozii de pasiuni.
Te voi iubi în vis, în gând şi-n real,
Cu pasiunea unui lunatic neconvenţional.

Am să te iubesc în două dimensiuni
Ar putea fi suficient si fără distorsiuni.
Te voi iubi si fără a treia dimensiune
Chiar cu riscul de a face hipertesiune.

Am să te iubesc si-n ultima dimensiune
Pe care o simt numai alături de tine,
Ca pe un punct de lumina stelară,
Navigând pe-a îndrăgostiţilor orbită lunară.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e înc-a primăvară

Mi-e înc-a primăvară
sădită în grădină,
mi-e floarea-nmugurită
în
primăvara crudă,
mi-e verdele a soare
iar
negrul mi-e lumină,
îmi e a vis de noapte,
ce noaptea vrea s-ascundă.

De sub covor de rouă
răsar
ca firul ierbii,
mirajul de sub pleoapă
mi-arată
altă fată,
privesc de sub o frunză
cum
se-ncunună cerbii,
aud
cum cântă luna
cu rouă când se-mbată.

Mi-e înc-a primăvară
în toamna –ngălbenită,
mi-e înc-a zi de vară
sub
zilele-nsorite,
îmi e a amintire,
mi-e ziua
prea grăbită,
îmi e a înserare de nopţi
prea istovite.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturne

Câte minciuni mi-ai spus iubito
şi eu am stat să ţi le-ascult,
o noapte totuşi am vrăjit-o,
o noapte lungă cu parfum.

Şi ne-am trezit şi flori de rouă
sunt ofilite de atunci,
iubita mea şi-acum ne plouă
şi-mi spune toamna mea minciuni.

Se uită crângul prin ferestre,
mă vede singur şi pătruns
şi luna încă mai priveşte
tăcerile care m-au uns.

Şi plouă, ninge şi e soare
şi eu iubito nu-nfloresc,
se plimbă vremea mea pe vale
şi eu iubito te iubesc.

Trăiesc cu nopţile şi luna,
vorbesc cu crângul plin de flori,
dar nu vorbesc deloc cu tine,
iubita mea pierdută-n nori.

Sunt obosit de a mea soartă
şi totuşi încă le mai ud,
acele flori ce-mi cresc la poartă,
mai ştii iubito tu le-ai pus.

Câte minciuni mi-ai spus iubito
prin flori de tei şi liliac
şi floarea ce-ţi plăcea iubito
s-a scuturat şi te mai plac.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vietnameza nu are pronume personale şi trebuie să-ţi numeşti tot timpul poziţia ierarhică. Când vorbesc cu părinţii mei, eu trebuie să precizez mereu că sunt copilul. Prin urmare, mi-e foarte dificil să vorbesc de sexualitate, de exemplu, în vietnameză. Oricum, vietnamezii vorbesc foarte puţin de sexualitate. E o limbă care impune multe rezerve. De exemplu, nu se foloseşte niciodată în vorbire cuvântul care desemnează raporturile sexuale. Se spune "soţia e apropiată de soţul său" şi asta înseamnă că au relaţii sexuale. Nici măcar "te iubesc" nu se spune niciodată. Poţi transmite aceasta prin gesturi sau prin scris, dar nu ai voie să spui.

citat din Kim Thuy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teii scriu poeme

Teii îngâlbenesc
însângeraţi de soare.
scriu poeme
cu frunzele lor
peste care trec paşii mei
ca o pană
ce se deschide fără glas.

trec clipele
tam tamuri de tâmple
cu harul lacrimii
uscat în pulbere
şi Jiul tot curge
şi curge.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de sat

În candele industriale
ard aldehide şi uleiuri
şi peştii beau petrol
îngrămădiţi sub cheiuri
în lacul de nămol

din armăsari de fier răzbate
sărutul sec
al roţilor dinţate

noroc -
acelaşi soare fără nume
răsare şi apune iar
în vârf de bloc

mi-e dor de sat
mi-e dor de ţară
de ce am lăsat
mi-e dor de câmpul presărat cu oi
de rapsodia nopţilor de vară
mi-e dor de-un car cu boi
de praf noroi de câini şi gropi
de izul proaspăt de cartofi
de ce am lăsat şi-acum mă cheamă
mi-e dor de sat

mi-e dor de tine
mamă.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Uneori cred că e bine să taci
şi să asculţi frunzele căzând.
Sunt singurele zgomote
Pe care le face toamna.
Pipaind pamântul cu degete ostenite.
De mult soare
de multă floare,
de multă iubire.
Vara a trecut aşa ca viaţa unui vagabond.
încercând să spele un prăpăd
Cu lacrimile altui prăpăd.
Uneori mi-e teamă
să nu trezesc amintirile,
care mă vor devora
sfâşiindu-mi sufletul,
încărcat de toamne
şi de veri fierbinti.
Doar degetele mele
Precum frunzele toamnelor
Pipăie pământul pârjolit de dragoste.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna! ...

Iubito, vine toamna peste noi!
Veştede frunze-ţi cad pe umeri goi.
Grădinile, în strai multicolor,
Stau la priveghiul rozelor ce mor.
Copacii, îşi iau cerul ca reper,
Văzând că frunzele în zare pier.
Vântul sfâşie timpul pe-un cadran.
Ploaia-i susţine ritmul pe-un olan.

Iubito, vine toamna peste parc!
Vârtej de frunze zboară ca din arc.
Pe lângă noi, perechi de paşi grăbiţi
Fac un duet cu alţii târşâiţi.
Ne bucurăm de ploi, de soare, vânt,
Fără să le-ntinăm cu un cuvânt.
De-ţi pare-a fi un simplu paradox,
Ajuns-a toamna-n zi de echinox.

Iubito, vine toamna peste burg!
De-a valma clipele-n neant se scurg.
Iubirea nostră-i tot ce ne-a rămas,
Să ne-ncălzească cu-al ei dulce glas.
O mână înspre mine de-ai întins,
Face din timp tărâmul necuprins,
Pe care-un templu 'nalt am să ridic,
Iubirilor ce-n veci nu se dezic.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postfaţă la o iubire sfârşită

Există-ndrăgostiţi fericiţi
care rămân împreună,
şi-al căror sărut proaspăt sună...
Auziţi... auziţi...

Există perechi fără moarte,
în mişcare mereie,
cu-o formă a inimii, poate aparte,
semănând a metaforă, semănând a idee.

Aceştia rămân împreună
în sărut, ca-ntr-o dulce furtună.
Auziţi! Auziţi! Auziţi!
Există-ndrăgostiţi fericiţi!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi muri cu pana-n mână...

Le iert nebunilor beţia şi rătăcirile în vis, dar n-am să pot ierta prostia şi ignoranţa şi de mi-s cuvintele neînţelese, răstălmăcite, ard pe rug toate poemele alese, din care lacrimi, azi, mai curg.
Voi vreţi să pun în vers minciuna, s-o preaslăvesc şi osanale să îi închin şi eu şi luna, când mi-au rămas braţele goale?
Prea orbi pentru-a vedea prin ceaţă, ca prin seninul vorbei mele, toţi neuronii vă îngheaţă şi aruncaţi cu pietre-n stele.
Şi orice gând, ce-abia se naşte în toamne cu poveri de moarte, îl transformaţi în armă albă, în ură şi poveri deşarte.
Nu-i vina mea, că geme ţara, eu vinovată sunt de vers, de-i siluită primăvara, investigaţi un univers, prea năclăit în răutate şi în scenarii de doi bani! Priviţi în stânga şi în dreapta, în ochi priviţi-i pe orfani!
Şi pe bătrâni ce-ascund durerea şi neajunsurile-n teamă şi nu-ndrăznesc măcar să plângă şi nu-ndrăznesc măcar să geamă.
Sătulă-i ţara de morminte, va evada dintre hotare şi vinovaţi vom fi cu toţii... Şi unde-i România Mare?
Călcaţi-mă şi în picioare, nu-mi pasă-n moarte, într-o rână, mă voi târî cu poezia şi adevărul într-o mână...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bag în pat să citesc Idiotul. Azi dimineaţă am făcut o lungă baie de soare. Ce fericiţi ar putea fi oamenii, iubiţi, hrăniţi, liberi, creând artă în mijlocul frumuseţii. Eu, de fapt, aici, trăiesc în societatea comunistă! Trebuie să lupt să fie pentru toţi şi pentru totdeauna!

citat din Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

cea mai frumosă femeie de pe planetă
mi-a spus că aş fi
cel mai frumos bărbat de pe terra – eu
nu o cred pe frumoasa aceasta devastatatoare
sigur
doreşte să se culce cu mine
fără mari obligaţii
şi să
îmi facă unii copii mult prea lenţi
cu acei bărbaţi violenţi
din sin
gura gură de oxigen printre nori
fără să ştie că eu
o iubesc uneori
şi sunt eu
tatăl copiilor meteori!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, aer, apă-sănătate

Mi-e dor de tine viaţă,
Mi-e dor de suflul tău,
De câmpul cu verdeaţă,
De tot ce-i bun şi nu e rău.

Mi-e dor de tine soare.
De razele tale mi-e dor.
Aş vrea să văd marea cea mare
Vara, în luna lui cuptor.

Mi-e dor, în zori de dimineaţă
De aerul proaspăt, curat.
De vântul care-mi răsfaţă
Obrajii, când merg la secerat.

Mi-e dor de apa care curge
În râuri, dar şi de pe frunte.
Mi-e dor de-un vânt care s-alunge
Gândurile negre, multe.

Mi-e dor de tine sănătate.
Mi-e dor de voinicia mea.
Aş vrea să trec uşor prin toate,
Chiar şi când viaţa este grea.

Soare, aer, apă, sănătate,
Odihnă, muncă şi prosperitate.
Dacă toate-acestea, le vom dobândi,
O viaţă liniştită, sigur vom trăi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!