Mareea vieţii

Fiecare val care urcă pe faleza albă
Se străduie să părăsească plaja-n grabă,
Să se-întoarcă iarăşi acasă,-n mare;

Asemeni lui Hristos, în mâna înălţată
El va purta stigmatul şi-a ţărânii pată
Întru eternitate,-n neuitare.

poezie de Tabb,John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

A intrat, dar masca pe care o purta
A ascuns, vezi bine, chipul lui privirii mele.
Totuşi, acea alură parcă-o mai văzusem undeva,
Îmi părea cunoscută, ca lunii umbra unei stele.

" Cine eşti? Ce rang ai, ce nume? "
L-am întrebat surprins, cu inimioara strânsă.
"Sunt chiar tu însuţi", a răspuns cu un surâs anume,
" Văzut de ochii altor oameni, însă."

poezie de Tabb, John Banister, 1845 - 1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina holteiului

Stând cuminte pe cuibar, ea-i numai o găină,
Dar ţeluri mai înalte-o chemă grabnic mult mai sus.
Se saltă-n zbor deasupra cuibarului, pe streaşină
Unde-i un cocoş – şi-alte ţeluri mai înalte, deocamdată, nu-s.

poezie de Tabb, John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip

Sunt sora ta geamănă, deşi poate stearpă,
Născută de-o neroditoare apă;
Totuşi, dintre toate lucrurile care-au purtat rod
Nu se mai văd azi nici mamă şi nici plod.

Doar eu. Aşa că, ele fiind duse, iar eu aici,
Vin la mine cu copii în braţe sau pe genunchi, bunici;
Vin, vesele, valuri zburdând în libertate,
În care respiră veacuri de imortalitate.

poezie de Tabb, John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul [The stranger]

El a intrat; dar masca ce-o purta
Îi ferea chipul de a mea privire.
Dar totuşi îmi părea că exista
Un déjà vu la mine-n amintire.

Cine eşti tu? Ce nume ai, ce gând?
L-am întrebat cu o uimire clară;
Sunt chiar tu însuţi mi-a răspuns râzând,
Aşa cum te văd alţii din afară.

poezie de John Banister Tabb, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

A intrat, dar masca pe care o purta
A ascuns, vezi bine, chipul lui privirii mele.
Totuşi, acea alură parcă-o mai văzusem undeva,
Îmi părea cunoscută, ca lunii umbra unei stele.

" Cine eşti? Ce rang ai, ce nume? "
L-am întrebat surprins, cu inimioara strânsă.
"Sunt chiar tu însuţi", a răspuns cu un surâs anume,
" Văzut de ochii altor oameni, însă."

poezie de John Banister Tabb, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Într-o ţară mare şi întinsă
amurgul este de asemenea mare şi întins,
lămpile se aprind una câte una,
asemeni toamnei amurgul se întinde peste tot.

Toţi oamenii şi-au închis gura;
ridicaţi-vă, voi, cei morţi,
pentru că amurgul este un vis
tăcerea şi-a dobândit întreaga puritate.

Îmi amintesc iarăşi nişte nume,
fiecare din ele semnalează
o experienţă unică
din care sunt constituite Paradisul şi Infernul.

Amurgul cuprinde pământul.
Îmi întind mâna, iar cineva mi-o strânge-n mâna lui –
ori de câte ori cade amurgul cineva
bate încetişor la uşa mea.

poezie de Xi Chuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, Mamă Floare..

Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineaţă
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.

Fiindcă-i neam cu altă floare
Are casa mai la vale,
Iar surorile ei, două,
Sună-n clopoţei de rouă.

Floricica se opri,
Cu tulpina-n poartă bate:
– Sărut mâna, Mamă Floare:
Uită-te cât sunt de mare!

În căsuţa din colină,
Ceasul bate în surdină
Şi vesteşte-n grabă mare.
Că e noapte la hotare.

Veni noaptea cea albastră,
Însă floricica noastră
Prinse Luna de spinare
Şi urcă în Caru ' Mare.

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com, Poezii pentru copii (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciodată atingerea
nu a fost mai delicată,
ca în noaptea în care m-ai iubit
cu Cerul în palme,
iar mâna ta nu a fost niciodată mai blândă
şi mai catifelată, asemeni unei petale roşii
de trandafir răsfirat pe pielea mea albă.

Niciodată până atunci
nu mai simţisem tâmpla ta
atât de aproape de inima mea
pulsând
eternitate..

Ştii?
Niciodată Eu
nu am mai iubit Cerul
la fel ca în noaptea aceea
Iar Tu
niciodată nu ai mai ascultat
glasul Lunii
în pieptul meu
şoptindu-ţi numele...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte pentru fiul meu

Când va trece timpul, cu bune sau rele,
Şi tu vei ajunge ca un mare zeu
Zburând toată ziua numai printre stele,
Să cauţi pe-acolo şi sufletul meu.

Şi să iei cu tine în a ta rachetă
Când vei sta la manşă pe fotolii moi
Ca o amintire, poate desuetă,
Poza aceea-n care suntem doar noi doi.

Iar când ai răgazul, ia-o mai aproape,
Şi priveşte-mi ochii care au murit,
Ca atunci cu lacrimi calde pe sub pleoape,
Să-ţi aduci aminte ce mult te-am iubit.

Însă am speranţa că te vei întoarce
Într-o zi senină iarăşi pe Pământ
Ca să vii la mine, aşa cum se face,
Şi să-mi pui o floare albă pe mormânt.

Şi după aceea, bată-te norocul,
Am o rugăminte şi ia bine seama
Du-te în grabă acasă şi alină-mi focul
Şi în lipsa mea, ai grijă de mama.

poezie de Octavian Cocoş (30 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari

În ce an ne aflăm? În ce secol? Aceşti oameni
cu bărcile lor legate una de alta şi cu nevoile lor,

cu abundenţa
pe care marea o oferă şi-a oferit-o de generaţii,

aceşti oameni sunt stăpânii vechilor drumuri,
a vechilor moduri de viaţă şi nu prea au nevoie de altceva.

Marea Laccadive uluitoare ca întotdeauna,
deopotrivă calmă şi neliniştită, ca nevestele lăsate singure în pat,

femei a căror dragoste e asemeni valurilor, pulbere înspumată.
Asemeni mareelor. Aceşti oameni

cunosc frumuseţea şi riscurile, ştiu că recoltele bune

se fac dimineaţa devreme,
înainte de sosirea turiştilor, înainte de sosirea surfer-ilor:

soarele surâzând în flăcările zorilor, refluxul
şi bărcile întorcându-se acasă din eternitate,

nisipul răcoros sub picioarele desculţe.

poezie de Gerry LaFemina, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tezaurul bisericii este format din pietre vii care sunt şlefuite de Dumnezeu, şi nu de mâna omului, dar care sunt date robilor pentru a fi zidite în adevăratul trup, Trupul lui Hristos, Biserica neprihănită şi sfinţită, fără pată şi fără zbârcitură.

aforism de Ciprian Mureşan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aude de dincolo de milenii glasul năpăstuiţilor lumii care strigă prin glasul năpăstuiţilor de astăzi, ca un ecou perpetuu; descoperiţi mâna criminală, mâna care a făcut atâta rău omenirii, mâna care lucrează mereu în umbră, mâna care se vrea mereu ascunsă, mâna care ne fură şi ne ucide, trecând triumfătoare spre eternitate.

Constantin Ţurai în Elemente de criminalistică şi tehnică criminală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea cerului e albă

Culoarea cerului e albă
Fulgii se aştern în grabă
Şi nu ştii ce este mai alb -
Văzduhul sau pământul dalb?

În acest cosmos de gheaţă
A luat gândirea viaţă
Şi-acum ideile-şi înalţă
Evident în albă nuanţă...

Şi cu fiecare zi ce trece
Mie-mi este tot mai rece.
Ah! La ale lumii farmece
Gându-mi să se-ntunece!

poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pată

O pată nu-i un lucru mare,
Când te numeşti maestru Caragiale:
Şi soarele le are pe-ale sale,
Dar pentru-aceea, tot rămâne soare.

epigramă de Şt.O. Iosif
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce pasiune nu poate fi oare înălţată sau înăbuşită de muzică?

citat din John Dryden
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-acasă

Sunt acasă!
Graurii mi-au adus sperietori şi urme de cizme
în picioarele descălţaţilor.
Sunt acasă...
Pisica linge cactusul stropit cu apa
în care mama a spălat peştele.
Sunt acasă!
Cireşele dansează pe masă.
Tata şi-a făcut bagajul cu un an într-o secundă.
Mama şi-a pus pe geam
ochiul din care porumbeii nici nu mai vor să se-ascundă.
Sunt acasă!
Şi iarba mă aşteaptă îmbrăcată în coasă
şi în mireasă
să-i zic
şi să tac
Da!
Sunt acasă!
Să te tai sau până mai vin din casă-n-casă
că te văd să mă prefac?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu a zis nimic, neputând nici măcar să întoarcă privirea către ea, dar degetele lui s-au strecurat în mâna ei albă, şi când ea s-a aplecat spre el, şi-a cufundat mâna întunecată în părul ei şi l-a simţit răcoros între degete.

Michael Ondaatje în Pacientul englez
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar eu atunci...

Voi afla oare vreodată
cărui loc aparţin?
Sau acesta ţine de mitologie
şi de eluziv,
aidoma Atlantidei?
Îmi va fi dat într-o zi
să o întâlnesc pe ea?
O femeie cu ochii
asemeni unor hărţi,
care mă va conduce
într-o inimă
care simte
cu o stranie familiaritate;
iar eu atunci voi şti
că am ajuns acasă

poezie de John Green, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Londra spre Edinburgh

Sunt în aşteptarea acelui moment
când trenul traversează Frontiera
şi casa se apropie din ce în ce mai mult
cu şaptezeci de mile pe oră.

Renunţ la ultimele patru zile
şi la străinii prietenoşi care le-au locuit,
cedându-le trecutului
care devine cu fiecare minut mai mare.

E o urgenţă în fluieratul trenului şi în mine,
care spune acasă şi acasă şi acasă.
Aprind o ţigară
şi aştept zâmbind în colţ.

Scoţia, mă grăbesc către tine
într-un viitor al meu care
cu fiecare minut
devine din ce în ce mai mic.

poezie clasică de Norman MacCaig din Dincolo de voce (1988), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără grabă

(s-a ridicat de jos
în lateral
ameţit
în dosul privirii avea încă urme de
sânge)

l-au dus la spital
o asistentă grasă cu un celular care era pe silenţios
dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai
alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte
adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii
copiii îl aşteptau probabil acasă
cel mic la tabletă
cel mare probabil la un televizor oarecare
dintr-o cameră oricare
sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru
buzunarul ce-l înghiţise
îi puse o mască de oxigen pe faţă
respira munţi şi păsări
încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete
nevasta lui încă era la servici
nu servici serviciu îl corecta de fiecare dată sârguincioasă
fără să sesizeze
mişto-ul
una din replicile ping-pong cum îi plăcea lui
să-şi numească mica distracţie nevinovată
în curând va muri
ştia
şi era curios să păstreze acest moment
în amintire
pentru eternitate

se ridică de jos
în lateral
începu să moară
fără grabă
avea tot timpul din lume

minus o viaţă

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!