Vorba dulce
Bine aduce
Și pentru cel ce o spune
Dar mai multe pentru lume
proverbe
Adăugat de ciprian_dragne

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

"Vorba dulce mult aduce"
Cine-o gustă să se ducă
La consult, la cabinet
Că ce poate să aducă
Decât rău, deci... diabet!
epigramă de Gheorghe Gurău (5 decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!

Săvârșești, oare, virtutea cu osteneală, iar păcatul, fără osteneală? NU! Ei bine, dacă și pentru virtute și pentru păcat trebuie să te ostenești, pentru ce nu vrei să te ostenești pentru virtute, care îți aduce mare câștig? Dar, sunt virtuți care nu cer nicio osteneală. Ce oboseală cere să nu vorbești de rău, să nu minți, sa nu te juri, să lași ura ce o porți semenului tău? Nicio oboseală! Dimpotrivă, săvârșirea acestor păcate cere oboseală și aduce pentru tine multe griji.
Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii la Matei
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorba dulce mult aduce.
proverbe românești
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba dulce
Aduce, induce, seduce.
monostih de David Boia (22 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o poveste a vorbei
Multe se mai spune-n lume,
Multe vreau să spun și eu.
Dacă sunt rele sau bune,
Voi sunteți criticul meu.
Se spune că...
Surdul nu aude, dar le potrivește.
Orbul nu vede, dar le nimerește.
Prostul nu e prost degeaba,
La leneș nu-i place treaba.
Vânătorul, din țânțar face armăsar.
Că minte n-are habar.
Pescarul are doar minciuni în cap.
La el, cât muntele e un crap.
Despre deștept, ce să spunem?
Cu ăsta, zău, nu ne punem.
El spune că era să moară, și a murit,
Că mai apoi s-a-mbolnăvit,
Că luna nu este pe cer,
Este la el în șifonier.
Că dacă omul se culcă,
A doua zi nu mai mâncă.
Îi ruginește gâtul când bea apă.
El numai cu vin se adapă.
Pentru el, munca e bună
Numai atunci când o adună.
De muncit el nu muncește,
Zice că muncind, sfârșește.
Spune că e mult mai bine
Să doarmă azi, să doarmă mâine,
Că la muncă, geaba vii, geaba te duci,
Geaba rupi acei papuci.
Cel mai bine-i pentru om
Să aibă toată viața somn.
Că și-așa ne trece viața
Și ni se răcește fața.
Deșteptul, cu foc ne spune
Că părăsind astă lume,
Ne pregătim, prin reîncarnare
Pentru o viață viitoare.
Hai să-i punem o-ntrebare:
- Care viață, frățioare?
Hai, să nu ne mai mințim,
Că doar una avem sub soare.
Pe asta-i bine s-o trăim,
Pământul să-l moștenim
Și visele să împlinim.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu femeii
Alegerea-i o-nțelepciune,
Ca ziua ei, femeii-n lume,
Să fie la-nceput de martie,
Omagiu și protest pentru dreptate.
La noi, pe plaiul plin de soare,
De ziua ei e sărbătoare,
O sărbătoare a primăverii,
A bucuriei și-afirmării.
E dârză și are îndemânare,
La trup mai mic, un suflet mare!
Gândirea ei, ca rod al minții,
Întregește sensul biruinții.
Prezentă-i pe scena mare,
Frumoasă... cuceritoare,
La patul greu de suferință,
Cu dăruire, cu știință.
O ne-ntrecută țesătoare,
Profesoară, învățătoare,
Aduce auru-n ogoare,
Cu chipul vesel, ars de soare.
Cu mâna ei oferă pâine
Părtaș ne e la greu și bine,
Chiar de-i tăcută și sfioasă
Aduce primăvara-n casă.
Pentru iubire, pentru fapte,
Respect deplin și-ntâietate,
Doar pentru al dragostei temei
Aduce vieți prin viața ei!
poezie de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții, aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă caldură. Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian

Comentează! | Votează! | Copiază!
La iarmarocul de vorbe
"Hai la băiatu, ia vorba fierbinte,
își ține de cald și te-ajută la minte!"
"Vând vorbe pestrițe, orice măsură,
se potrivește la orișice gură!"
"Închiriez arhaisme cu ora."
"Cuvinte mecanice, Firma Pandora."
"Vorba dulce mult aduce."
"Repar la moment epitete năuce."
"Cuvinte zemoase, cuvinte harbuz,
vând vorbe de leac pentru văz și auz!"
"Ia doamnă, ia doamnă, o vorbă de-amor,
pentru noptieră, în dormitor!"
"Atelier de-ndreptat adjective sucite."
"Ascut la tocilă cuvinte-cuțite."
"Poftiți vorbe fragede pentru salată!"
"Poftiți cu piper, vorbărie tocată!"
"Marele parc neologic. Real:
hiperbola care mănâncă mangal."
"Must natural de cuvinte! Conține
cele mai noi și mai mari vitamine.
"Aicea se vine cuvântul cel mare,
doi bani kilogramul, să ia fiecare!"
poezie de Mihai Ursachi din Inel cu enigmă (1981)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai dulce pentru un copil decât mama. Da, copii, iubiți-vă mama! Viața nu vă va aduce nicio altă dragoste care să facă atâta bine.
citat celebru din Euripide
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe șoptite, de-a îndrugatelea
Iubita mea dulce și aprigă,
nu căuta dragostea, pentru că ea este dulce și aprigă,
este ca un tăiș pentru inima ta dulce și aprigă,
mai bine
curgă apă multă pe părul tău lung și pe umeri, să dea ciutura pe dinafară
când te speli cu apă rece pe tot trupul
pe boiul tău alb și viu cum este cetera frumoasă și lăcuită când doinește
uită-ți lacrimile
și lasă ploaia și apa fântânii să te spele toată.
Prea multă durere în lume,
și prea multe neputințe,
prea mult dor
fals
pentru părul tău dulce și aprig, pe care îl iubesc mult când cade pe umeri,
când se lovește de pământ
sau cel puțin așa te văd
plânsă
și
udă
nu te voi uita niciodată
și-apoi... multe cuvinte de pășit cu ele mai departe, uitându-te,
multe cărți argintate care să se găsească în răcori de argint
sunt rugăciunile
cu care te-am prins prin tindă, îngenunchiată,
prostitu-m-au viața și semnele,
nu trebuia să te las,
dar te las, pentru că ești dulce și aprigă,
cât te iubesc eu,
nici nu contează,
nici nu se-adună,
Pesemne dragostea este o pasăre care nu știe să umble și se împiedică,
și nu va mai afla niciodată cum e să meargă,
cu aripile amândouă, întregi, pe spinare.
Vinde-mi mie privirea ta verde și dulce, să mă ung cu lemn de pădure pe coaste
apoi să dorm, în leagănul moale și verde, și-n coaste, mulți, mulți, ani,
până când trezită vei fi de apa izvorului, din pădure, gâlgâind și beată de fericire,
nemaiștiind de iubire și de trup de femeie,
care voi fi eu
beat de fericire
izvorul
izvorâtu de lacrimă,
trupul meu fericit, hodorogit, hohotind, că murit-am fecior mare.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolată amăruie cu fistic
Când Dumnezeu a împărțit durerea,
Mi-a dat pachet o porție din ea,
Să înțeleg eu, astfel, că trăirea
Aduce și bucăți din ce n-ai vrea
L-am desfăcut în timp, o ciocolată,
Mușcând fărâmi, mărunte, doar un pic
Era amară, însă minunată,
Mă mulțumea... mai bine ca nimic
Cu timpul am gustat-o cam pe toată,
Mi-a mai rămas ceva, sper că nu mult,
Deja accept, nu spune: niciodată!
Când viața e de fapt doar un tumult
Amarul ei a devenit mai dulce,
Îl savurez tăcut, mai pun fistic,
Mai pun sărutul care îmi aduce
Un gust mai bun, mai dulce, artistic
Când Dumnezeu a împărțit durerea,
De fapt ne-a dat ceva de prețuit,
Nu cred c-a fost greșeală, ci puterea,
De a-ți aduce aminte c-ai trăit
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care pentru unii sunt eroi, pentru alții sunt niște oameni de nimic, ceea ce poate fi ușor de înțeles când știm foarte bine că de cele mai multe ori fapta eroică a reprezentanților unei părți aduce prejudicii celeilalte părți.
Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
În viață, ca și în artă, unele lucruri sunt dulci-amărui. Mai ales când e vorba de dragoste. Uneori, soarta aduce două suflete împreună, numai pentru a le despărtii apoi. Uneori, eroul face, în sfârșit, alegerea corectă, când momentul e nepotrivit. Și, așa cum se spune, sincronizarea e totul.
citat din filmul serial Gossip Girl: Intrigi la New York
Adăugat de Cecilia Ivanov

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, întotdeauna a fost vorba despre sănătate. De aceea urmez un regim vegetarian. Ei bine, nu fac asta doar pentru sănătatea mea, ci și pentru animale.
citat din Emily Deschanel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi ești... ești fragă...
nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire
nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
și-acum îmi ești iubirea toată,
nu spune nimic, e marțea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată
nu spune nimic, dragă, îți știu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniștea ei să stingă fierea
nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
și-așa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune
nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să știe lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi ești... ești fragă.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine va avea curajul să-ți exprime gândurile tot timpul va fi pus la perete și arătat cu degetul. Cei mai mult sau mai puțin bătrâni vor spune că ești nesimțit pentru simplu fapt că nu ești de acord cu ei și îți vor aduce aminte de câte ori vor putea ei că pe vremea lor nu era așa și că e mai bine să taci pentru că asta e dovadă că ești... respectuos. Cei de o vârstă cu tine te vor evita pentru că ai alte păreri față de ei și vor spune că îți dai aere de șef. Și uite așa, încet-încet, continuăm să ne batem cu pumnul în piept că avem nevoie de oameni (și mai ales tineri) responsabili și creativi pentru a ne scoate din impas, dar dacă e să analizăm puțin ce se întâmplă cu tinerele minți ne dăm seama că le "decupăm" după același șablon suprautilizat de respect impus, gânduri direcționate și o falsă încurajare a exprimării.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul
Avem nevoie doar de unul sau de una
Un Dumnezeu
O lume
O viață
O iubire
O rasă omenească
Un destin
Miliarde de oameni străduindu-se să completeze ceea ce pare-o agendă diferită
Dar noi toți suntem în căutarea unui destin comun
Cu toții avem nevoie doar de unul sau de una
Un vis
O zi
O oră
Un minut
O secundă
Un moment
Nu ne trebuie decât unul sau una
Fii recunoscut pentru un lucru
Săvârșește în fiecare zi un lucru
Care te aduce mai aproape de visul tău
Iar dacă visul tău este salvarea lumii
Împlinește-l
Un pas în fiecare zi
Fiecare dintre noi este unul și atinge pe unul
Fii unul
Fă diferența pentru o persoană
Fii acel unul care-ai fost creat să fii
Pentru că asta e tot ce poți să fii
Întregul înțeles al vieții este să fii unul
Isus a spus Eu și Tatăl suntem Unul
Unitatea este Însuși Dumnezeu
Iar integritatea
Esența lui Dumnezeu
Poți avea multe țeluri dar urmărește-le unul câte unul
Este vorba despre unicitate
Un microfon
Un vis
O viață
O soție
O lume
Un Dumnezeu
Un destin
O iubire.
poezie de Sage Hasson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăcarea
Este ziua fermecată
Când cântăm iubire toți,
Mai retrasă stai tu, fată,
Ca din suflet să îl scoți.
Nu e leac pentru iubire
Precum pentru multe nu-i,
Însă focul din privire
Orice-ai spune-i doar al lui.
Stai, oftezi... c-un ochi la lună
Te gândești la tot ce-a fost,
Multe vise se adună
Ca să vezi că are-un rost.
Supărarea nu va ține
Nici prea mult nici prea puțin,
Mâine vine să-ți aline
Inimioara cu venin.
Când ți-am spus, prietenă dragă,
Că iubirea e de foc,
N-a fost vorba să te-atragă
Să te mai clintești din loc.
Însă azi la vorba celui
Care-ți spune "Te iubesc"
Toate-ți par frumoase... ceru-i
Un tsunami amoresc.
Țin să sa fii azi fericită
Pentru dragostea ce-o ții
Prin puterea moștenită
Până-n orele târzii.
Cu cuvântu' ți-aduc pace
Și cu mâna trandafiri,
Vreau să știi că el te place
Și curând o să fiți miri.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
O femeie aduce mult mai mult în lume decât doar prin a naște, pentru că ea poate, de asemenea, da viață descoperirilor, inteligenței, invențiilor, artei, la fel de bine ca orice bărbat.
citat din Shannon Celebi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea sunt oameni care sunt foarte fericiți: că au în față multe țeluri pe care trebuie să le îndeplinească; știu că trebuie să fie sănătoși, deștepți, devreme acasă, bine îmbrăcați, bine hrăniți, pentru că mai au multe, foarte multe de făcut. Bine, pe multe nu le vei birui, nu vei avea bucuria lucrului definitiv dobândit.
Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!