Daca aş putea, aş aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieţii, aş pune flăcări arzătoare şi insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă şi altă caldură. Focul pe care l-aş pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esenţială.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătura aduce sevă prin rădăcini din trecut pentru roadele minţii noastre în prezent.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentele de disperare mă întreb: "Cum de poate aduce cineva un copil în lumea asta?". Răspunsul vine limpede, de la sine:"Pentru că nu există o altă lume şi pentru că nu este vreo altă cale ca un copil să îşi facă apariţia!".

citat din Robert Brault
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
fără a vedea adevărata intensitate a flăcării care uneori
îmi dă senzaţia părăsirii acestei lumi,
şi asta că nu te poţi vedea a fi puternic printre lacrimi;
vezi doar a fi nimic fără părinţi – o deznădejde absolută
care vine din nevăzut ca un vârtej de foc să-ţi ardă lacrimile.

Părinţilor le este dat să rămână în miezul triumfului
chiar dacă nu se mai pot ridica din pământuri:
în faţa suferinţei sunt numai fiinţă până la nefiinţă.
În realitate, ei sunt entuziasmul soarelui
care se ridică şi tot de atâtea ori coboară printr-un joc ciudat
al luminii pentru a favoriza altă viaţă.

Şi tata şi mama, oare nu ard ei în mine
când sunt nimicită de umbre şi lumini străine?
I-am descoperit ca pe o integrare în viaţa mea;
experienţa sacrificiului este o succesiune a momentelor lor
care se stransformă într-o pură trăire condiţionată de binele meu.

Aş vrea să rămân în tinereţea părinţilor
fiindcă aş fugi din mizeria asta în umanitate
şi m-aş opri în luciditatea lor infantilă pentru a regăsi
acurateţea acestei lumi galopante spre apocalips.
Uneori îl simt pe tata cum a învins întunericul
şi urcă într-o exaltare de agonie şi încântare
dincolo de orice rezistenţă cosmică,
spunându-mi într-un limbaj stelar că golul întunecos
de dinaintea lui este cel din urmă pământ al sufletului

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirala istorică a României se va înălţa până acolo unde se pune problema raporturilor noastre cu lumea. Până acum am fost reptile; de aici încolo ne vom ridica în faţa lumii, pentru a se şti că nu numai România este în lume, ci şi lumea în România. De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei ţări, de nu vom pune febră şi pasiune de sfârşit în începuturile noastre, suntem pierduţi şi nu ne mai rămâne decât să ne recâştigăm umbrele trecutului nostru.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
fără a vedea adevărata intensitate a flăcării care uneori
îmi dă senzaţia părăsirii acestei lumi,
şi asta că nu te poţi vedea a fi puternic printre lacrimi;
vezi doar a fi nimic fără părinţi – o deznădejde absolută
care vine din nevăzut ca un vârtej de foc să-ţi ardă lacrimile.

Părinţilor le este dat să rămână în miezul triumfului
chiar dacă nu se mai pot ridica din pământuri:
în faţa suferinţei sunt numai fiinţă până la nefiinţă.
În realitate, ei sunt entuziasmul soarelui
care se ridică şi tot de atâtea ori coboară printr-un joc ciudat
al luminii pentru a favoriza altă viaţă.

Şi tata şi mama, oare nu ard ei în mine
când sunt nimicită de umbre şi lumini străine?
I-am descoperit ca pe o integrare în viaţa mea;
experienţa sacrificiului este o succesiune a momentelor lor
care se stransformă într-o pură trăire condiţionată de binele meu.

Aş vrea să rămân în tinereţea părinţilor
fiindcă aş fugi din mizeria asta în umanitate
şi m-aş opri în luciditatea lor infantilă pentru a regăsi
acurateţea acestei lumi galopante spre apocalips.
Uneori îl simt pe tata cum a învins întunericul
şi urcă într-o exaltare de agonie şi încântare
dincolo de orice rezistenţă cosmică,
spunându-mi într-un limbaj stelar că golul întunecos
de dinaintea lui este cel din urmă pământ al sufletului

Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iarna a venit pe crivat calare,
In caleasca de onoare.
Ea aduce bucurii,
Pentru cei mai multi copii.

Toti copiii stau si asteapta,
Sa vina sarbatorile de iarna,
Vor sa impodobeasca bradul,
Pentru ca sa aiba unde le pune mosul darul.

Ei ii scriu si mosului,
Ce daruri si-ar dori,
Si ii promit ca anul viitor vor fi mai cuminti,
Pentru a le aduce si alte jucarii.

poezie de Andra Popescu
Adăugat de Andra Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu absolut deloc pentru ce trebuie să facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie să avem prieteni şi aspiraţii, speranţe şi visuri. N-ar fi de o mie de ori mai preferabilă o retragere într-un colţ îndepărtat de lume, unde nimic din ceea ce alcătuieşte zgomotul şi complicaţiile acestei lumi să nu mai aibă nici un ecou? Am renunţa atunci la cultură şi la ambiţii, am pierde totul şi n-am câştiga nimic. Dar ce să câştigi în lumea asta?

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV

Te-aş picta în culori iubito;
Cred că sufletul,
Ţi l-aş colora în roşu
Pentru că eşti focul iubirii
Ce mă mistuie..
În oranj aş picta fericirea,
Pe care o împarţi tuturor
Celor ce te cunosc.
Iar bunătatea- în galben;
Răbdării tale cu mine
I-aş pune - verde;
Verdele crud al primăverii
În care ne-am cunoscut.
Iar albastru – liniştii
Cu care mă acoperi
În fiecare seară
Ca pe un copil,
Inainte de culcare.
Tristeţii pe care o văd
Uneori,
În ochii tăi – indigo.
Aş pune numai puţin
Pentru că nu iubesc
Această culoare.
Iar violetul l-aş lăsa
Stării de mister
Dintre noi.
Voi adăuga la final
O ploaie de săruturi
Şi astfel eu voi avea
Numai pentru mine,
Un curcubeu.
Şi voi numi acest tablou
Iubita mea -ROGVAIV.

poezie de Angelina Nădejde (26 august 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lecţie care se învaţă cam greu este de a şti să renunţi la un moment dat, pentru a putea relua "lupta" altă dată. Nu se pune problema de orgoliu sau laşitate.

citat din Joe Simpson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim toţi că a pune suflet în orice facem, ne aduce rezultate. Imaginează-ţi munca în care pui suflet şi cea în care nu pui. Relaţia în care pui suflet şi cea în care nu. Viziunea pentru viitor în care pui suflet şi cea în care nu. Data viitoare când apare întrebarea "De ce nu am încă ce vreau", gândeşte-te dacă mai ştii să pui suflet în ce faci. Dacă mai ştii ce e sufletul sau dacă ai ştiut vreodată ce e şi cum se pune el în ceea ce faci. Cu răspunsul la aceste întrebări poate începe transformarea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are drept la conştiinţă tocmai pentru a conştientiza că fără Dumnezeu e pierdut pentru viaţă. Deşi moartea este un limbaj pe înţelesul vieţii, n-ar exista altă soluţie pentru renaştere într-o altă sferă de existenţă şi la fel de pură cum e cuvântul Lui, căci viaţa se întregeşte cu moartea până la următorul elan al renaşterii sale.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are niciun sens. Căci în ce fel pot găsi un sens în frământările unui om, infinit dramatic şi nefericit, pentru că totul se reduce în ultimă instanţă la neant şi pentru care legea acestei lumi este suferinţă. Brutalitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor şi mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.

Emil Cioran în Pe culmile disperării, Eu şi lumea (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această tristă lume în care trăim, suferinţa vine la toţi, iar la cei tineri, aduce şi cea mai amară agonie, pentru ca îi prinde nepregătiţi.

citat celebru din Abraham Lincoln
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-ai iubi

[Muguri îmblânziţi]

Dacă m-ai iubi
Aş putea să las cafeaua să dea în foc dimineaţa,
Nu l-aş înjura pe şoferul care mi-a stropit rochia nouă
Aş decoji cu răbdare portocalele cu coajă tare.
Dacă m-ai iubi
Aş avea grijă de mine
Mi-aş întinde pe piele tinctură de miere
Mi-aş pune apă de vie
În ochi.
Să te văd mai bine,
Să te văd. Mai bine...
M-ai iubi...
Mi-aş pune pe tavan stele fluorescente
Aş asculta sonate pe urme de comete
Luni pline, nu mi-ar fi străine.
Caii ar alerga prin mine, cu salbe de flori sângerii
La gât. Mi-aş vedea părul crescând
În rădăcini. Sevă mi-aş trage din spini,
Altceva n-aş vrea decât gura ta
Dacă m-ai iubi... aş face o cafea
Şi dacă întâmplător s-ar înfoia şi s-ar vărsa
Pe aragazul proaspăt curăţat
Chiar şi aşa tot n-ar fi enervant
Mi-aş împleti duminica de stat în pat
C-un braţ de frunze-n rouă
Ni s-ar părea doar nouă
Că oamenii au pleoape-libelulă
Stând gură lângă gură absurd
Şi neştiind ce-nseamnă un sărut.
Dacă m-ai iubi...

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această incapacitate de a rămâne în sine, pe care Creatorul avea s-o ilustreze într-un mod atât de nefericit, am moştenit-o noi toţi: a procrea înseamnă a continua în alt chip şi la altă scară lucrarea care-i poartă numele, înseamnă a pune, printr-o jalnică maimuţăreală, încă o cărămidă la "creaţa" lui. Fără impulsul dat de el, dorinţa de a prelungi lanţul fiinţelor n-ar exista, şi nici această nevoie de a subscrie la mişmaşurile cărnii.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut şi noi venim prea târziu la ospăţ.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părţile şi în toate felurile,
şi să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuţele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofiţerul comandant vrăjmaş,
dar şi cu gândul, cu înţelesurile noastre mai liniştite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau maşini de calculat,
pentru cei ce ne învaţă să facem unităţi industriale care să funcţioneze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutăţile şi toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa aduce

Apa aduce piatra
Piatra aduce focul,
calăul depune jurământ
întinde mâna focului.

Apa a adus piatra,
piatra a lăsat în urmă focul,
focul cuprinde palma
unuia dintre noi.

poezie clasică de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că exist eu nu dovedeşte că lumea nu are nici un sens. Căci în ce fel pot găsi un sens în frământările unui om, infinit dramatic şi nefericit pentru care legea acestei lumi este suferinţa?

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neclaritate

Ptiu, drace, mă crucesc de ce şi cum
Să pună taxă pe micul dejun,
Căci taxe s-au tot pus şi-n disperare
De avuţii, mai mulţi stau în picioare.
Taxă pe drum?! Hai, fie, treacă meargă,
Dar asta-a speriat o lume-ntreagă...
Păi la atâtea "E"- uri ingerate
Să mai plătim şi altă taxă, frate?!
Dar pentru cei care-au mâncat o lume,
Ce puii mei de taxă se mai pune?!
Şi pentru flota-n urmă dispărută
Ce peşte de la cap o să se-mpută?!
Că "Roşia Montană" nu mai e
S-a pus vreo taxă?! Nu! Atunci de ce
Dacă mâncăm pateu cu zgârci sau poate
Fasole cum se face la români,
Bătută deseori, de foc, cu lanţul,
Se pune înc-o taxă, oameni buni?!
Că vorba-aceea, gazele sunt scumpe...
De toate astea parcă mi se rupe!
De ce când n-avem bani nici de tampoane
Trăind în sărăcie şi-n incert
Văzând din zi în zi că nu se poate,
Se pune taxă şi pe internet?!
Oh, nu la noi, dar mult n-ar mai lipsi
Să pună taxă şi pe verbu- "a fi".
Păi dacă-analizez, tocând la unghii
Căci unghiera mea demult e ştirbă,
Mereu există câte unii care
Precum se vede, veşnic ursul plimbă.
Şi-apoi, tocându-mi zi de zi prostia
În unicul şi nelipsitul dinte,
Gândesc că-i cazul, peste-o săptămână,
Să merg să îl votez pe preşedinte.
Voi mă taxaţi şi pentru că exist,
Deci, cât aş mai putea eu să rezist?!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca ar exista un zeu al tristetii, lui nu i-ar putea creste decat aripi negre si grele, pentru a zbura nu inspre ceruri, ci in infern.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!