
Presimțire
Când zici mereu că nu mă mai iubești
La mine nici nu vrei să te gândești,
Iar gândul tău mă face pesimist
Că-i dureros, adevărat și trist!
E dureros că nu-mi mai aparții,
E-adevărat c-un altul vrei să fii,
E trist când spui că nu mă mai menții.
Nici nu mai vreau să știu la ce gândeam
Când pe obrajii plânși te mângâiam,
Tristețea ta părea mărgăritar
Amare lacrimi scurse, chihlimbar,
Păstrate în al inimii pahar.
O vară-ntreagă-am depănat povești,
Fantasme și închipuiri lumești,
Iar vorbele din gură le sorbeam
Și de privit tot nu ne săturam,
Două cireșe singure pe ram.
Eram doi tineri izgoniți din Rai,
Venisem singur pe-un picior de plai,
Să te-ntâlnesc pe tine, dulce grai,
Venită de pe alt picior de plai,
Tărâm de ciocârlie și de nai.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre tinerețe
- poezii despre plâns
- poezii despre picioare
- poezii despre pesimism
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre gură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Mărie, Mărie...
Între tine și mine,
Mărie, Mărie,
să fie război,
să fie-armonie?
Vrei flori ca să fie,
de iasomie,
Mărie, Mărie,
murmur spre stele,
de filomele,
raze de lună,
maci în cunună?
Vrei lună răsare
și-nfiorare
pe suflet și trup,
iubire de... lup,
dorinți pe nisip
și îngeri cu chip?
Jăratec să fie,
între tine și mine,
Mărie, Mărie?
Vrei freamăt
și geamăt,
vrei gânduri curate,
îngemănate,
lăuntric, vrei soare,
cireșe amare,
vrei liniștea firii
și mierea iubirii,
vrei om să te ție,
Mărie, Mărie?
Ia, spune-mi, arar,
vrei zid și hotar,
între mine și tine,
când, dulce te-mbie,
cânt de ciocârlie,
Mărie, Mărie?
Eu sufăr de tine,
tu suferi de mine,
motive-s depline
și apele-s line,
dor în măreție,
Mărie, Mărie...
Dar, Doamne,
când gândul ne-abate,
de la iubire și plinătate
doar Eros, pribeagul,
cum bine se știe,
mai poate, mai poate,
să facă dreptate
Mărie, Mărie...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre trup și suflet, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre război sau poezii despre privighetori
Nu mai vreau regrete
Când tu departe vrei să pleci,
iar eu acasă să rămân,
Când ochii-n lacrimi mi-i îneci,
ascultă vorbele ce-ți spun:
Du-te, du-te! Dar nu mă lăsa.
Du-te, du-te unde-i casa ta.
Pleacă, pleacă dar nu fără mine.
Pleacă, pleacă, vin și eu cu tine.
Dacă tu pleci singur ai să rătăcești.
Vreau să mă asigur că încă mă iubești.
Pierdut în lumea mare, ușor mă vei uita,
Din ochi lacrimi amare, fața îmi vor brăzda.
Nu-ți mai spun băiete du-te, du-te. Nici să pleci.
Nu mai vreau regrete, iubire vreau în veci.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre asigurări sau poezii despre acasă
Antimioritică
Ciobanii n-o mai duc ca-n Rai
Și-ncep ca să priceapă
Că nu sunt pe-un picior de plai,
Ci c-un picior în groapă.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2014)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre picioare sau epigrame despre oi
Un Ficior de plai
Crescut în brazdele din glie
Și alergând pe câmp mereu,
'Cercam condeiul pe-un eseu
Visând la marea poezie.
Împins și de umorul meu,
Satirizam cu ironie
În vers, cumplita tiranie
Încă din vreme de liceu.
Când văd că azi ca și 'nainte
De jos pân' la Palat se minte
Sunt revoltatul fără grai.
Eu ripostez cu pana mea
Ca un ficior, oltean sadea,
Crescut pe-acest picior de plai.
sonet epigramatic de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre umor
- poezii despre revoltă
- poezii despre palate
- poezii despre minciună
- poezii despre liceu
- poezii despre creștere

Fotbalist singur și trist
Piciorul meu e vinovat,
Iubirea când m-a căutat,
Ce vă gândiți că am făcut
S-o-ndepărtez? I-am tras un șut!
Piciorul meu e vinovat,
Din primul șut a și marcat;
Sufletul meu, țipând că-i gol,
Două iubiri i-au dat ocol...
Și când la două porți a tras
Piciorul, singur am rămas;
Nici urmă nu-i de marcator
Și nici de dragoste picior.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre fotbal
* * *
când ai nevoie de dragoste nu ți se dă dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești singur nu poți să scapi de singurătate.
când ești nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toți plecați.
când ești la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândește-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aș mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ține cu mine.
înțelege-mă, iubește-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversație,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai știm că sexul e o junglă.
să ne atașăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primește dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești la pamânt nici o femeie nu te cunoaște.
poezie de Bogdan Stavăr
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre telefon, poezii despre singurătate, poezii despre sex, poezii despre nefericire, poezii despre jocuri, poezii despre gelozie, poezii despre femei sau poezii despre cunoaștere

Miorița
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge și pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros și drag.
Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea își descântă-n fluierul de os...
Tainic își frământă cadențarea sfântă
Acest cântec trist și luminos.
Se îngână lin liniști în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuță batrână cu brâul de lână,
Ce mai cați bătutul de noroc?
Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Pașii ți-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce și astăzi lăcrămezi și vii
Când la stână fluierele sună?
El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...
Ochilor tăi tulbui pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Pașilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...
Ostenești... O clipă numai să te-oprești.
Odihnește-ți ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cerești -
Și-auzi glasul tragicei mioare...
De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ți-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Miorița laie, bucălaie...
(...)
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit și mut
Să-nțeleg o clipă neînțelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre oi, poezii despre tragedie, poezii despre sânge, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Când ai nevoie de dragoste
când ai nevoie de dragoste nu ți se dă dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești singur nu poți să scapi de singurătate.
când ești nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toți plecați.
când ești la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândește-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aș mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ține cu mine.
înțelege-mă, iubește-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversație,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai știm că sexul e o junglă.
să ne atașăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primește dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești la pamânt nici o femeie nu te cunoaște.
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare
Hai, vino, mândro, că mi-e frig,
nu mă lăsa în van să strig,
adu-mi iubirea înapoi
că ochi-mi plânși au rămas goi,
de dor și sufletu-a secat,
cu vorbe șade încărcat,
tot nu ți-e milă și păcat,
privește-n urmă ce-ai lăsat,
ce-ai răscolit și devastat
pe unde pașii ți-au umblat
când roua de pe flori sorbeam,
răcoarea zorilor simțeam,
unul spre altul alergam,
cu drag și dor ne-mbrățișam
și de iubit ne săturam.
Acum sunt singur cuc, te chem,
îmi ești baladă sau rustem,
îngândurare sau blestem,
n-am de la tine niciun semn
de provocare sau îndemn
c-ai apărea în zori de zi
când mă puteam obișnui
cu așteptări, priviri pustii,
din tot aleanul inimii,
dar, de venit, știam că vii.
Te simt, dar nu te pot vedea,
mă tem că nu vei apărea,
sunt năluciri în mintea mea
și sper, tot sper că-mi vei crea
surpriza care îmi plăcea
vr'un iscusit gând te-o-ndemna
să-apari, să vii, să nu fii rea.
Dar gându-acum e rătăcit,
te caută, nu te-a găsit,
și ochii s-au 'păienjenit,
urechile parc-au pocnit,
boarea și roua dimineții
se cuibăresc în rostul vieții,
simt cum pătrunde frig în oase
și trist, prea trist, ceva... miroase!
Cred că miroase... a poezie!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre viață, poezii despre urechi, poezii despre surprize sau poezii despre rouă
P-un picior de plai
În valize îndes
Tot oi breze
Și-oi avea, la cules,
Căcăreze.
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii
Toți trăiesc în colț de rai,
Fiecare cum apucă:
Unii pe-un picior de plai,
Alții pe-un picior de ducă.
epigramă de Nicolae Bunduri din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Marele premiu "Mircea Trifu" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre România sau citate de Nicolae Bunduri despre România

Cântarea României
Pe-un picior de plai
Eu cântam la nai,
Dar cum țara-i strâmbă,
Nu cânt nici la drâmbă.
epigramă de Valentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre muzică
Restul e tăcere...
Dacă iubești nu îți mai aparții
Exiști doar pentru a mărturisi
Iubitei ce se-ntâmplă și ce simți
De te-nchini iubirii și la sfinți
Dacă iubești cu-adevărat
Ești trist și uneori îngândurat
Nu mai trăiești doar pentru tine
Nu ai în gând ziua de mâine
M-am întrebat într-un trecut
De ce eu te iubesc atât de mult
Am să îți spun cuvinte simple
Eu doar pe tine te am în minte
Tu ești tot ce am mai scump
Minunea mea pe-acest pământ
Ai fost întotdeauna feminină
Așa frumoasă și așa de fină
Tu să pictez m-ai îndemnat
Doar ție la pian ți-am mai cântat
Și când plutim pe-al muzicii fior
Ne place s-auzim cum plâng viori
Când mă iubești și te iubesc
Simt cum pe loc întineresc
Îmi dai motive să trăiesc
Dacă mă lași să te privesc
Și dacă uneori ne mai certăm
Fără ca vreun motiv să avem
Pe loc ne gândim la împăcare
Și vine o sfântă îmbrățișare
Dacă trăiești într-o iubire
Nu te gândești la despărțire
Să trișezi în dragoste, nu-i greu
Doar de regrete urmărit vei fi mereu
Trăiești doar când iubești
În restul timpului nici nu exiști
Și dacă vrei să fi iubit
Atunci iubește în mod cinstit
Vreau să-ți mai scriu un singur vers
Doar când iubești în viață ai un sens
Chiar de trăiești clipe de disperare sau durere
Restul e tăcere...
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre vioară, poezii despre viitor sau poezii despre tăcere
Criptocomunistul
Pe-un picior de plai,
Mână-un singur bou
Să are mălai...
Ăsta-i omul nou!
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Sever Purcia despre picioare
Reforma mioritică
Suntem goi și fără papă,
Nici o șansă de iozbândă,
C-un "picior de plai" în groapă
Și-o "gurăde rai"... flămândă.
epigramă de Vasile Plăcintă din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Două cireșe...
Stăteau alăturea de-o pară,
Două cireșe: una dulce, alta-amară.
Cuminți, își spun povești seară de seară,
Prea tainice și fără de ocară.
Un cântec trist le-nveselește,
Când viața grea le-amăgește,
Prin dans, ele recheamă trist destinul,
Ce-i dus pe culmi de alpinist, străinul.
Însă, latent apare viitoru-n geană,
Cam elocvent și fără de prihană
Și le trezește dimineața-n zori,
Cu surle, trâmbițe ș-o mie de culori...
poezie de Liviu Reti (20 mai 2015)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre dans, poezii despre culori, poezii despre cireșe sau poezii despre alpinism
Vreau gândul tău să-l citesc
Ce bine ar fi să știu ce gândești,
Că uneori mă întreb unde ești?
Îmi place când ochii tăi strălucesc,
Dar vreau gândul tău să-l citesc.
Vreau să nu fii o dilemă pentru mine,
Că uneori am întrebări despre tine
Și vreau să descifrez din tainele tale,
Că inima mea vrea să fii în a mea cale.
Fluturi din stomac încă nu au zburat,
Dar știu că poate fi adevărat,
Să-mi închipui că ești lângă mine
Și că mă-ntorc mereu la tine.
Inima ta bate pentru mine
Și știu că și eu am dor de tine,
Doar vântul mă trezește-n noapte,
Și mă trezesc cu gândul plin de șoapte.
poezie de Eugenia Calancea (3 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre lectură, poezii despre fluturi sau poezii despre adevăr
Când iubești pe cineva, când iubești cu adevărat acea persoană, îi așterni inima ta deschisă. Îi dai o parte din tine pe care nu o dai altcuiva și lași acea persoană într-o parte din interiorul tău pe care doar ea o poate răni îi dai la propriu lama cu o hartă despre locul unde să taie cel mai adânc și cel mai dureros în inima și sufletul tău. Iar atunci când lovește, este dureros ca și când ți-ar sculpta în inimă.
citat din Sherrilyn Kenyon
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă, citate despre suflet, citate despre sculptură, citate despre iubire, citate despre hărți, citate despre durere, citate despre arte plastice sau citate despre adevăr

Să îmi scrii un poem
În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu și alta văd ochii mei?
Eu n-am zis nimic și dacă te-aș fi întrebat,
Ai fi râs și-ai fi zis că-s copilă,
Și fără să clipești sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.
Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înțeles.
Mă durea, durerea și atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar așa, într-o doară!
Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt și de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.
Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniștit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Și-a mea fire de prea multă simțire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeași frecvență și lungime de undă,
Aș vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îți cuprind în palme privirea blândă.
Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine și nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?
Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.
Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forță, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere sau poezii despre religie
Vine o vreme
Vine o vreme când totul dispare
Și ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Și tot ce obții sunt numai idei.
Vine și vremea când roata se oprește,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clintește.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubești să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu și nu-ți va fi bine!
Căci anii vor trece fetițo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.
poezie de Mihai Pîrvu (16 august 2016)
Adăugat de Mihai Pîrvu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zâmbet, poezii despre idei sau poezii despre amintiri