Icoana nepereche

Te-am zărit... icoană nepereche...
Încrustată pe-un crâmpei de gând...
Aplecată pe covata veche,
Un aluat de pâine frământând!

De sub pumnii mici ş-atât de fragezi
Foşnete de lan se-ntruchipau,
Iar peste obrajii veşnic palizi,
Macii, ruga trudei, înfloreau.

Peste frunte îţi căzuse rouă,
Pe când terminai a frământa,
Iar o viţă împletea în două
Semnul sfintei cruci în palma ta.

Ai mutat covata lângă sobă,
Peste cocă un ştergar ai pus
Şi ştergându-ţi fruntea, făr-o vorbă,
Ai lăsat-o-n grija lui Isus.

Lângă vatră, snopii mici de hripcă,
Te trudeai în braţe să-i aduci
Dintr-un chiup, untur-abia sleită
O puneai pe fundul unui tuci.

Şi din coca moale şi pufoasă,
Învârteai în mâini câte-o bucată,
O frigeai în tuciu-ncins să iasă
Turta rumenă şi parfumată.

Din icoane şi Isus pe cruce
Pătimea flămând sub răni de spini,
Tu-L ştiai şi te grăbeai a duce
Turta, aburind, unor bătrâni.

Doar apoi îţi adunai toţi pruncii,
Cu iubire, la o masă mică,
Îi hrăneai... făceai iar semnul crucii...
Şi te săturai c-o bucăţică!

poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăticul meu

Mi-e dor de palma ce-mi dădeai
când nu eram cuminte,
Apoi în braţe mă luai,
mă sărutai pe frunte.
Mă îndemnai cu dulci cuvinte
să fiu copil ascultător.
Îmi dădeai învăţăminte
ca să mă port în viitor.
Pe câmpul ars de soare
unde trudeai din greu,
Îţi aduceam mâncare
şi apă, tăticul meu.
Cu apa din cănuţă
tu faţa-ţi răcoreai,
Şi-n umbra la căruţă,
la masă te-aşezai.
Tu pofta de mâncare,
c-o ţuică îţi sporeai.
Făceai o cruce mare
şi traista desfăceai.
Pe ştergar ţesut de mama
tot ce-am adus ai mâncat.
Până să iau bine seama,
la treabă iar ai plecat.
Pe frunte m-ai sărutat,
mi-ai zis să fiu sănătoasă.
De muncă te-ai apucat,
iar eu am plecat acasă.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnii strânşi

Pumnii strânşi
Sunt ca o armă,
Paşnică,
Dar la nevoie,
Pot tăia
În carne vie,
Pune mâna
Pe secure.
Până vor cânta
Cocoşii,
Să reteze
O pădure:
Cu un vârf de brad,
Cu două.
Şi când ninge,
Şi când plouă.
Să frământe
Aluatul,
Pentru-a coace
Pâine caldă,
Pe sub streaşină
Să treacă
Dacă ochii
Se mai scaldă
Într-o lacrimă
Târzie.
Pumnii strânşi
Sunt o avere,
Pentru Omul
Gospodar.
Două mâini,
Câtă putere,
Ce se vrea
Canalizată,
Să răstoarne
Munţi pornite,
Două mâini,
Două izvoare,
Parcă-s
Din granit
Cioplite,
Monument
Sub cerul liber,
Unde pică
Universul.
Pe sub plopi
Sunt ca Atlanţii,
Pe-a lor umeri
Pică cerul.
Un caval
Alintă versul,
Ca pe-un sân
De fată mare,
Semnul crucii,
Tatăl Nostru
Înainte
De culcare.
Până la urmă,
Două mâini,
Se ascund
În părul moale
După gâtul
Cu mărgele,
Mai timide
N-am văzut,
Seamănă
Cu ale mele.

poezie de Victor Cobzac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trecutului

Bine mai era odată
Când aveam de toate-n vatră.
Venea tata de la coasă,
Noi îl aşteptam la masă.

Mirosea a fân cosit,
Pe masă era puiul fript,
Masa plină de bucate...
Uitam, Doamne, de păcate!

Turta bună coaptă-n vatră,
Cu furculiţa-nţepată,
Era, Doamne, hrana noastră,
De la Dumnezeu lasată.

Toţi mâncam cu voie bună
Mămăligă cu smântână,
Lapte dulce fiert în tuci...
Numai bună s-o mănânci.

În ţăst pâinea rumenită,
Pe masă carnea prăjită,
Ne gătea mama, săraca,
Seara până mulgea vaca.

Seara ne rugam la Domnul
Ca să ne vegheze somnul,
Iar mama în grija ei
Ne mângâia cu temei.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul Tău, Isus iubit

De dorul Tău, Isus iubit
În dragostea Ta arse
Şi inima spre Răsărit
Şi faţa ni-s întoarse.
Isus, Isus... şi Te-aşteptăm
Cum crinii-aşteaptă rouă
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă.
Treci peste anii viitori
Isuse drag, şi vină
Ne du mai sus, mai sus de zori
Spre ţara de lumină.
Şi-n clipa când ni-I cununa
Cu-a slavei Tale taine
Schimbaţi, ca Tine vom purta
A păcii albe haine.

Iar noi iubit şi drag Isus
Ţi-om da cu braţe pline
Toţi crinii dorului nespus
Şi-ai dragostei de Tine.
Şi Ţi-i vom presăra în drum
Cu-o veşnică-nchinare
Precum îţi preamărim acum
A dragostei cântare.

În zorii fiecărei luni
Vom strânge cu uimire
Din pomii veşnicei minuni
Noi roduri de iubire
Şi-Ţi vom cânta Isus iubit
De drag o veşnicie
Că Te-am chemat şi Te-am dorit
Cât nimenea nu ştie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost Isus copil...

Şi a fost Isus copil...
Fără leagăn, fără slavă.
Şi-n fiinţa Lui firavă
au pătruns fiori de ger.
Şi a fost Isus copil,
ca să aibă toţi copiii
Tată-n cer.
Şi a fost Isus sărac.
Se uitau cu milă bacii
cum I-ardeau pe faţă macii.
Cel mai trist dintre copii.
Şi a fost Isus sărac,
ca să aibă toţi săracii
bogăţii.

Şi a fost Isus flămând.
Şi plângea din albul pânzii
cum plâng mieii-n zori, plăpânzii,
cu-a lor ochi înrouraţi.
Şi a fost Isus flămând,
ca să fie toţi flămânzii
săturaţi.

Şi a fost Isus un miel...
ce-l pândeau pe-afară leii
— şi din culmile Iudeii
şi-n pustiul arzător —.
Şi a fost Isus un miel,
ca să aibă-n El toţi mieii
un Păstor.

Şi a fost un rob Isus...
sus, slujind Împărăţia,
jos, la Iosif şi Maria.
Lumii-ntregi S-a dat răpus
ca să-avea şi noi robia
şi-nfierea lui Isus...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoală gazdă din pătuţ

Scoală gazdă din pătuţ
Şi ne dă un colăcuţ
Că mămuca n-o făcut,
Foc în vatră n-o avut,
Sâtă deasă n-o avut.

Când sâtă şi-o căpătat
Covata i s-o crăpat.
Ş-o sfădit mama pă tata
De ce n-o tomnit covata;
Când covata o tomnit
Cuptoriu i s-o urnit;
Când cuptoriu o liptit
Anu Nou o şi sosit.

Să ajungeţi multe sări
Ca sara din ia' sară
Şi ca zâua de mâni.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile dalbe

Scoală gazdă din pătuţ
Florile dalbe
Şi ne dă un colăcuţ
Că mămuca n-o făcut
Sâtă rară n-o avut

Pe când sât-o căpătat
Covata i s-o crepat.
L-o sfădit mama pe tata
Di ce s-o crepat covata.

Când covata o lipchit
Cuptioru' ni s-o urnit,
Când cuptioru' l-o tocmit
Anul Nou o şi vinit.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu cât are mai mulţI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toţi îi strânge-n jurul ei, pe toţi i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toţi întotdeauna îi iubeşte,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporeşte.

Le-aşterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Şi cu mânuţa ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală şi îi primeneşte,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l înveleşte.

Cât încă sunt puiuţii mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puţinul care este, măicuţa face mult să pară,
Le va-mpărţi un colţ de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Şi va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.

Când puii cresc şi aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoţi pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.

În crucea nopţii, la icoană, se roagă maica-nlăcrimată,
Ca traiul puilor să fie frumos ca noaptea înstelată
Şi orice rău sau greutate va fi menit să îi lovească,
Prin mila Domnului preasfântă, să fie ea să o primească.

Rămasă singură, bătrână, mereu la poartă-i e cărarea,
Lumina ochilor, scăzută, sub mână iscodeşte zarea,
Căci dorul o macină în zile şi-n nopţile fără hodină
Şi-ar vrea pe toţi să-i vadă-n prag, până să plece spre lumină.

O mamă, pentru ai ei copii e pururi sfântă şi frumoasă,
Cum sfânt e visul ce în nopţi le poartă sufletul acasă,
La candela de la icoană, la mămăliga aburindă,
La chipul mamei din fereastră, la uşa care dă în tindă.

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De m-ai îmbrăca-n iubire, lupii s-ar opri din goană
Şi le-aş îmblânzi nesaţul cu sărutul tău de vineri,
În genunchi, te rog, iubite, pune-mă într-o icoană,
Să miros a iasomie la mirese şi la gineri!

Lasă-mi vântul să-mi adie, peste sâni şi peste pleoape!
Şi să cred că mă mângâie, palma ta de zeu cuminte.
Adu-mi cerul şi pâmântul, lângă mine, mai aproape,
Să-mi aleg, din universuri şi din lutu-ţi, noi veşminte!

Sunt frumoasa din Valhalla, goală sub lumina lunii,
Tu să mă priveşti o clipă, cât să îţi pătrund în sânge,
Pune-mi borangic pe braţe, să culegem toţi alunii,
Să mă-mbraci în frunza toamnei, chiar, pădurile, de-or plânge!

Şi mai vreau să-mi pui coroană de cicoare peste frunte,
Să se oglindească-albastru, ochii mei de inocentă,
Ce n-au învăţat, Infernul, Purgatoriul, să le-nfrunte,
Când mai am pe mine urme, din a Raiului placentă.

Şi să mă botezi, iubite, dimineaţa, pe răcoare,
Când vin zorii să se-mbete cu miresmele femeii!
M-aş îndrăgosti de viaţă, chiar de-i viaţa-nşelătoare,
Doar să gust un pic din tine, când vor înflori toţi teii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mâini

Două mâini la rugăciune
Astăzi să împreunezi,
Şi să faci ce este bine
Dacă vrei să-naintezi!

Doi ochi să privească ţintă
Spre Isus, mereu să-i ţii!
Şi El îţi va da izbândă,
Şi eterne bucurii.

Două urechi să audă,
Numai glasul Lui Isus!
Te ţine pe calea bună
Care duce în cer sus.

Nu le ţine pentru lume,
Dă-le-n slujba Domnului,
Căci, făcând ce este bine
Vom fi toţi, copiii Lui!
Amin

poezie de Simona Sav
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Magdalena

Aripi de vecernie îmi cad peste umeri
şi ochii îşi fac semnul crucii
la sânul lui Dumnezeu,
iar eu, precum un copil, cu pumnii plini de cireşe,
calc peste cioburi de icoană spartă
şi nu mă rănesc...

Atunci când lipseşti din mine, nici poemul nu-şi deschide ochii să lumineze,
iar prin sânge parcă mi-ar trece lebede somnambule
şi oasele prind să-mi înflorească
în gura uscată a tăcerii
ce muşcă din noapte...

În visele mele curg apă neatinsă,
ca o rugăciune mă preling,
o altă Magdalena la piciorele lui Iisus,
acea jumătate de măr
ţinută între palmele tale...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de Sfintele Paşti, tuturor ce cred în divinitate

Noi toţi suntem povara care-o duce,
Iar El, prin noi, s-a răstignit pe cruce.
Aici, doar noi, poverile ne-am dus,
Uitând să ne rugăm şi la Iisus.
Noi i-am fost răni, durere şi povară...
Din Casa Lui, El nu ne-a dat afară.
Ne-a mângâiat când ne-am rugat fierbinte
Şi rugii noastre El a luat aminte.
Din trupul Său, noi înşine-am mâncat
Şi sângele-I iertare, iar ne-a dat.
Ni-i trupul plin de rană şi păcate,
Dar el, Iisus, ne-a adormit în moarte.
Şi va veni la dreapta judecată,
Vindecător de rană-njunghiată.
Iar noi, la adăpostul Sfintei Cruci
Vom fii doar vindecate răni adânci.
Coroana Sa de spini va sângera
Şi Soare pe pământ va lumina.
Vor bate inimile noastre - clopot...
Un plâns comun... Şi morţi şi vii - un ropot.
Iisus ne va chema pe fiecare
Şi lutului va da eliberare.
Atunci vom ştii c-al vieţii noastre chin
Se va sfârşi doar prin Isus. Amin!
Pe pământene căi - dulce lumină...
Iisus ne iartă de păcat şi vină.
Tu bun creştin, mergi, roagă-ţi de iertare!
Ca-n cea din urmă clipă-a vieţii tale,
Să-ţi fie plină candela cu mir,
Cu har, iubire şi prinos divin.
Acum de Sfântă zi, în împlinire,
În pace, libertate şi iubire,
Să trecţi pragul plâns al Învierii
Şi să uitaţi de patima durerii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam impresia că reprezint o punte peste o apă, o punte care separă sau uneşte două maluri a două meleaguri total diferite, unul verde de primăvară, celălalt galben şi rece de toamnă târzie; sub această punte curgea apa izvorâtă din izvorul sufletului meu, o apă formată din două braţe paralele care nu se uneau niciodată, separate de un mic dâmb de pământ; un braţ cu apă lină, apă cristalină ce curgea liniştită în vale şi un braţ cu apă învolburată, aruncând mici valuri înspumate clipocitoare cărând mici pietricele pe care apoi le lăsa curate la mal. Dacă se rupe puntea va cădea peste cele două braţe lăsând separate cele două maluri, lăsând în urmă cele două fiinţe diferite ale aceleiaşi inimi greu încercate de viaţă.

Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai atâta de frumoasă!

Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat şi buzele-ţi cerşeau doar apă...
În traistă, doar un colţ de pâine, uscat de arşiţa de vară,
Acelaşi ce într-un ştergar l-ai învelit mai de cu seară.

Abia intrată în ogradă, cătai îndată la pruncuţi,
Ştergându-le cu şorţul faţa, mustrându-i că erau desculţi,
Erai şi dumneata desculţă, aveai călcâiele crăpate,
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.

Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai şi piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceaţă, iar pieptul îţi era căldură...
Chiar şi dojana cea mai mare era amară cu măsură.

În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere,
C-aveau puterea să topescă pe loc şi cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire,
Ce ni se prelingea pe suflet, ca să ni-l umple cu iubire!

La cuptoraşul din ogradă te apucai să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,
Erai atâta de frumoasă... erai atât de obosită...
Abia rupeai pe sub genunchi câte un băţ de răsărită!

Mereu în fugă după treabă, dereticând de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă şi-apoi ne aşezai la masă
Şi la lumina chioară-a lămpii şi-a candelei de la icoane,
Tăiai cu aţa mămăliga... tot căinând că ne-o fi foame!

Dar în puţinul de pe masă era atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la fiecare
Şi ne-ndemnai să mulţumim cu umilinţă-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi şi-n ziua cea de mâine!

Noi adormeam fără de grijă în şoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ţi împreunate curgea o lacrimă fierbinte...
Pe care n-o vedeam niciunul... o cunoştea doar Dumnezeu
Şi doar acum, privind în urmă, măicuţa mea... o ştiu şi eu!

poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai atâta de frumoasă!

Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat şi buzele-ţi cerşeau doar apă...
În traistă, doar un colţ de pâine, uscat de arşiţa de vară,
Acelaşi ce într-un ştergar l-ai învelit mai de cu seară.

Abia intrată în ogradă cătai îndată la pruncuţi,
Ştergându-le cu şorţul faţa, mustrându-i că erau desculţi,
Erai şi dumneata desculţă, aveai călcâiele crăpate
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.

Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai şi piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceaţă, iar pieptul îţi era căldură...
Chiar şi dojana cea mai mare era amară cu măsură.

În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere
Că aveau puterea să topescă pe loc şi cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire
Ce ni se prelingea pe suflet ca să ni-l umple cu iubire!

La cuptoraşul din ogradă te apucai să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,
Erai atâta de frumoasă... erai atât de obosită...
Abia rupeai pe sub genunchi câte un băţ de răsărită!

Mereu în fugă după treabă, dereticând de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă şi-apoi ne aşezai la masă
Şi la lumina chioară-a lămpii şi-a candelei de la icoane,
Tăiai cu aţa mămăliga... tot căinând că ne-o fi foame!

Dar în puţinul de pe masă era atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la fiecare
Şi ne-ndemnai să mulţumim cu umilinţă-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi şi-n ziua cea de mâine!

Noi adormeam fără de grijă în şoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ţi împreunate curgea o lacrimă fierbinte...
Pe care n-o vedeam niciunul... o cunoştea doar Dumnezeu
Şi doar acum, privind în urmă, măicuţa mea... o ştiu şi eu!

poezie de Liliana Burac din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote

E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună uşor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie şi spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.

Pace, e linişte, pace
Doarme şi vântu-ntre crini
Noaptea pe boltă-şi desface
Pânza de foc şi lumini.

Apele picură, multă
Caldă tăcere de vis
Îngerii tac şi ascultă
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat liniştit
Bat legănat
Spre răsărit
Bat clopote
Cerul e sus
Clopote bat
Vine Isus.

E ceasul două din noapte
Ruga mi-e plină de dor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună şi mor.

Valul se-aruncă din mare
Somnul din stele s-a dus
Fulgeră noaptea în zare
Vine-ntre îngeri Isus.

Bat clopote
Bat apăsat
Vântul din flori
A tremurat
Bat clopote
Cerul e sus
Fulger în zori
Vine Isus....

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplicarea crucii pe tot şi toate

(după câteva versuri în engleză, de Amy Charmichael)
(Luca 14,33)

O, Domnul meu Cel răstignit Isus, aplică semnul crucii Tale sfinte
Pe viaţa mea în tot ce este ea: plăceri, alegeri, preferinţi şi minte.
Pe tot ce-ar mai putea veni din vechiul eu, sub orice formă-ar mai fi inspirat,
Marchează Tu inscriptul sfânt al crucii Tale: "Pierdut şi la gunoi pe veci de mine dat".

Iară când briza morţii rece suflă, astăzi aici şi mâine-acolo poate,
Peste vreun lucru drag de care mie-mi pare că n-as putea în veci a mă desparte,
Dă-mi harul să nu fiu surprins deloc, ci să-nţeleg că voia Ta lucrează,
Ca un răspuns la rugăciunea-n prima strofă: e mâna Ta ce binecuvântează.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm de toamnă într-o icoană

Uneori drumul te duce
Unde n-ai să gândeşti
Prin locuri de poveşti
Şi cu pana faci cruce

Zărind răsăritul de basm
Peste verdele-n ultim spasm
Cu heruvimi de ceaţă
Ce ambrozic se înalţă

Peste păduri şi câmpuri
Cu rouă părând, lumânări
Si ochii mei hoinărind
Poate te-o zări zâmbind

Pe culme fluturând mâna
Cu răsăritu-n purpură
Semănând cu o icoană
Cu-ngeri de ceaţă-n aură.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!