Frunze de toamnă
Pică frunzele de toamnă,
Scuturate de furtună,
Și picînd ca o ninsoare
Fac pămîntului cunună.
Melancolic, prin fereastră,
Mi-arunc ochii către ele,
Și privindu-le le-asamăn
Cu iluziile mele...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Frunze de toamnă
Pică frunzele de toamnă,
Scuturate de furtună,
Și picând ca o ninsoare
Fac pământului furtună.
Melancolic, prin fereastră,
Mi-arunc ochii către ele,
Și privindu-le, le-asamăn
Cu iluziile mele...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând de toamnă
Din tot ce e mai trist în toamnă,
Pe când natura-i mai pustie,
Trezind în sufletele noastre
O notă de melancolie,
Gândesc la florile acelea,
Cununi de-aducere-aminte,
Cari-au trăit în cimitire
Și mor uitate pe morminte...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VI
Mi te amintesc așa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenușie și inima liniștită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Și frunzele cădeau în bălțile din sufletul tău.
Întinzându-mi brațele ca o plantă cățărătoare,
frunzele îți împânzeau vocea, calmă și împăcată.
Artificii de venerație în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce și albastră răsucită pe sufletul meu.
Îți simt privirea călătorind, și toamna se îndepărtează:
pălărie cenușie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
și săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.
Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniștite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.
poezie clasică de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeași toamnă
Pe partea ta de toamnă
zboară frunze călătoare,
ruginite de atâta fâșneală
se desprind de pe ram
murind clipă de clipă
tânjind după o primăvară născătoare...
Pe partea mea frunzele scriu
rapsodii bacoviene,
fiecare foița ruginită
se așează melancolic
într-un cadru de desene.
Natură moartă îmbrăcată în mii de culori,
părți percepute diferit
aceleași frunze ce cad
haotic....
și doar o singură toamnă
ne spune prin frunze tremurânde....
că iată a venit!
poezie de Georgeta Șuta
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa culorilor
Frunzele ude
Pică uscate
Fecioare crude
Pică pe spate
Apocalipsa
Pică mai rar
Îi simte lipsa
Vântu-n frunzar
Focul ce vine
Galben și crud
Pică pe mine
Verde și ud
poezie de Marius Robu din Aproape alb (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ave-Maria
Ave-Maria... Și spre bolta
Mărețului și trist altar,
Fermecătorul glas de orgă
Se-nalță ca un plîns amar...
În sufletele credincioase
Cad notele mîngîietoare,
Cum peste frunzele de toamnă,
Amurgul razelor de soare.
Îngenunchiată înaintea
Crucificatului Hristos,
O palidă prostituată
Plîngea ca un copil duios.
Și-nmărmurită în durerea
Religioasei aiurări,
Părea de veacuri că așteaptă
Cuvîntul ultimeî iertări.
poezie celebră de Traian Demetrescu (1894)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ave-Maria
În biserica Sf. Ștefan
Ave-Maria... Și spre bolta
Mărețului și trist altar,
Fermecătorul glas de orgă
Se-nalță ca un plîns amar...
În sufletele credincioase
Cad notele mîngîietoare,
Cum peste frunzele de toamnă,
Amurgul razelor de soare.
Îngenunchiată înaintea
Crucificatului Hristos,
O palidă prostituată
Plîngea ca un copil duios.
Și-nmărmurită în durerea
Religioasei aiurări,
Părea de veacuri că așteaptă
Cuvîntul ultimeî iertări.
poezie celebră de Traian Demetrescu (1894)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele
Toamnă!
Sunt albi la față mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu știu unde șade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlnește cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ți vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naște zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopții
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Și pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanța luminii așezate ca niște trepte de piatră Nemișcate așteptând, oare ce va zice?
Tot așteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă și ruginie.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumosul, ca și adevărul, vor rămâne etern cele două orizonturi nelimitate către care se va înălța mintea și sufletul omului.
citat celebru din Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne pică fisa
Ne pică fisa
Și asta se-aude defel
Încet sau mai tare
O oră sau zile-n tunel.
Monezi curg întruna
Prin mâini cu arici,
Pică și frunza,
Pică și omul
De beri si halbe cu frici.
Ne pică fisa,
Asta e bine
Cădea oricum
Vom știi dacă pică mai tare
Sau pomii mai cad peste drum.
Aștept o schimbare
O fisă prin fantă să pun,
Ne pică fisa,
Acum e momentul să spun.
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme ce ea trece
Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Văd imaginile ei drăguțe în vreme
Ce trece... trece... trece pe-aproape...
Întristarea și-a aruncat vălul peste mine:
Mai puțin o creatură în acestă lume
Și un înger mai mult în ceruri.
Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Cred că-i văd imaginea,
Care acum nu mai trece... nu mai trece pe-aproape...
poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea mea
Minunea mea cu ochii mari și calzi, cu glasul blând
Și trupul de mătase
E ziuă și lumina inimii mele zboară către tine
Tu, cea mai frumoasă dintre poeme
Ochii tăi îmi cuprind nopțile și visul crește trandafiri
Gândul meu care bea apă din stele și rouă
E cu tine ca o fereastră deschisă în zorii luminați.
Tu ești cerul meu și muzica inimii mele.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorințe de toamnă
lasă-mi toamnă strugurii dulci
și arome de castane coapte
lasă-mi florile în văi și lunci
nori ruginii se strecoară în șoapte.
lasă-mi toamnă frunzele verzi
în codri ce adăpostesc atâtea basme
te-ai legat de mine ca să nu te pierzi
prin lumea înțesată cu marasme.
lasă-mi toamnă iubirea mireană
visul cu care pot zbura la stele
lasă-mi cântecul viu de soprană
să se cuibărească în gândurile mele.
lasă-mi lumina să mă mai iubească
soarele iubirii în mine să crească.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluziile mele
Când eram tânăr odată mi-am făcut și eu iluzii,
Și nu una, o mulțime, fără teamă de confuzii;
Însă una câte una, pier iluziile mele,
Tot așa cum dimineața pier pe cer mulțimi de stele.
poezie de George Budoi din Poezii (27 ianuarie 2024)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
O iubire de toamnă ...
Este atunci când sentimentul dragostei
Se desprinde,
Parcă smuls,
Din priviri
Și se așterne umil,
În bătaia gândului,
La picioarele sufletului oglindă...
Este atunci când brațele-ți cuprind tăcerea,
Și nemișcarea
Și robia
Dar dezlegi aprinsele bătăi de inimă...
Este și atunci, cănd îți dai seama,
De frunzele pierdute,
Scuturate a pagubă,
Ce într-un sfârșit
Prinde viață
Rămășagul tău cu neghiobia...
O iubire de toamnă,
Răstignită
Pe o silabă...
Sfredelind învierea!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (16 octombrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Două drumuri
Te-am întâlnit în drumul meu,
Din întâmplare;
Tu te grăbeai spre fericire,
Eu rătăceam către uitare.
Dar m-ai oprit cu un cuvânt
Și c-o zâmbire;
M-ai luat alăturea de tine
Pe calea către fericire...
Azi te urăsc... și-mi caut drumul
În urma ta;
Tu ești aiurea fericită,
Pe când eu nu mai pot uita...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viforul iernii.
Uitate sub zăpezi
toate frunzele verii.
Ochii mei
orbiți de ninsoare.
tanka de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele au fost aruncate
Poetul riscă toamna
dar nu curge
pică
Pur și simplu
pică
frunza
Galben de Bacovia
adică
poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă, toamnă, să iubesc...
Mai oprește-ți, toamnă, timpu-n loc
Și-al frunzelor de dor potop,
Dor de sărut de pământ,
Și de-al adierii vânt.
Mai rămâi, rază de soare,
Iarna-i lungă și-a ei ninsoare
An de an tot mă apasă
Cu urme adânci ce mi-le lasă.
De ce ai plecat privighetoare,
Pe meleaguri arse de soare?
N-ai fi rămas să îmi alini,
Răni de oameni prea haini!??
Mai lasă-mă, toamnă, să-ți iubesc
Frunzele ce astăzi înfloresc,
Razele ce mâine vor păli,
De dorul privighetorii, ce nu va mai fi.
poezie de Adriana Monica Burtea (4 septembrie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșul cu amintiri
Azi stau în pat cu ochii către stele
Vreau să mai scriu în cartea vieții mele...
Să fie o mică deziluzie în iubire,
Dar asta e, știu se cheamă, trăire.
Aș vrea să duc o viață mai rafinată,
Cum, nu știu, dar s-ar putea să am zilele numărate.
Vreau să trăiesc frumos această viață
Să fiu bună, veselă în fiecare dimineață.
Mi-aș umple coșul cu amintiri frumoase,
Să văd, s-ajut, să fiu mărinimoasă,
Apoi mi-aș prinde-n gene lumina nestemată
Și mi-aș așeza în plete o cunună fermecată.
Numai că povestea va avea un sfârșit...
Și-aș vrea ca-n coș să mai am de scotocit.
Realitatea e că-mi duc din nou ochii către stele
Să fac din urmă turul vieții mele...
poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!