Lasă-mă, toamnă, să iubesc...
Mai oprește-ți, toamnă, timpu-n loc
Și-al frunzelor de dor potop,
Dor de sărut de pământ,
Și de-al adierii vânt.
Mai rămâi, rază de soare,
Iarna-i lungă și-a ei ninsoare
An de an tot mă apasă
Cu urme adânci ce mi-le lasă.
De ce ai plecat privighetoare,
Pe meleaguri arse de soare?
N-ai fi rămas să îmi alini,
Răni de oameni prea haini!??
Mai lasă-mă, toamnă, să-ți iubesc
Frunzele ce astăzi înfloresc,
Razele ce mâine vor păli,
De dorul privighetorii, ce nu va mai fi.
poezie de Adriana Monica Burtea (4 septembrie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.