O minune

Ţăranii-mi spun, cinstiţi la vorbă,
Că-s oameni drepţi şi buni:
"Pădurea asta e vestită,
Vestită în minuni!...

Atâţia suferinzi făcut-a
De viaţă s-aibă parte,
Când se credeau ajunşi aproape
De ne-ndurata moarte.

Din multe locuri depărtate,
Vin oameni ca s-o vază,
Şi de mândreţea-i fără seamăn,
Adânc se minunează!"

Ascult şi-ncep să cred ca dânşii
Minunile aceste,
Cum un copil se-nfiorează
De orice şi ce poveste.

Dar aş voi să-ntreb pe unul,
— El singur doar mi-o spune,
Dac-ar putea ca să mai facă
Pădurea o minune:

Să-mi risipească stolul negru
De nopţi şi zile rele,
Şi să-mi redea nemărginitul
Iluziilor mele!...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Am trecut, aseară, obosit un pic,
Pe la cârciumioară, arşiţa să-mi stingă
Două-trei pahare, c-altceva... nimic
N-ar putea, din suflet, oful să-mi învingă,
Cât ar fi de mic.

Da' să vezi minune! După un rachiu,
A venit un altul şi-a venit la halbă
Din mânuţă caldă. Cum să mă abţiu
Când necazu-i negru, fericirea-i albă,
Eu... privind saşiu.

Doamne, ce mândreţe! Doamne, ce minuni
Tresăreau spre mine din a dânsei ie!
Ochii ei sălbatici, cînd mai verzi, când bruni,
Scânteiau prin crâşmă cum îmi place mie,
Mie, oameni buni!

Paşii ei... plutire! Şi ce gură-avea!
Rumenă visare! Şi melancolie!
Straşnică făptură! Cred că, de-ar putea
M-ar trezi din visul care-mi place mie...
Mort... în crâşma sa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Internetul este locul cu cel mai mare număr de oameni deştepţi şi oameni proşti, de oameni sănătoşi şi de nebuni, de oameni buni şi oameni răi, de oameni cinstiţi şi de escroci, de altruişti şi egoişti, de oameni politicoşi şi bădărani.

aforism de George Budoi din Internetul şi internauţii în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (5 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi zile

Am zile bune şi am zile rele,
Zile când te gândesc, şi-n care nu,
E viaţa mea un fel de paspartu,
Ştiind deschide uşile rebele.

N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Şi astfel, n-am păşit către liman,
Şperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-aţi produce vreo corvoadă.

Pe cerul alb trec păsări într-aiurea,
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Şi de sub mierle a fugit pădurea.

Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Să nu-mi dai, Doamne, zile multe
De ştii că singur voi rămâne
Căci nu-mi doresc o viaţă lungă
De n-am necazul cui îl spune.

De ştii că-n soartă mi-este scris
Să nu am parte de iubire
Atunci te rog din suflet, Doamne,
Să nu îmi dai prea multe zile.

De ştii că mie mi-i sortit
Să n-am durerea cui o spune
Atunci să-mi iei din zile mie
Şi să le dai cui o mai cere.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frig

că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să ştiu câte zile au trecut
şi câte nopţi am strigat
să mă arunci
până la marginea lumii
ca pe un adevăr
de care te împiedici mereu

şi până la urmă
până la urmă
eu m-aş vindeca de tine
şi toată nebunia asta trăită
ar rămâne îngropată adânc
în sufletul meu
în sufletul tău
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa
că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să-mi rosteşti numele
doar să mă guşti
şi să-ţi placă
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii la Maxim...

Am zile bune şi am zile rele,
Zile când te gândesc, şi-n care nu,
E viaţa mea un fel de paspartu,
Ştiind deschide uşile rebele.

N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Şi astfel, n-am păşit către liman,
Şperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-aţi produce vreo corvoadă.

Pe cerul alb trec păsări într-aiurea
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Şi de sub mierle a fugit pădurea.

Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de oameni înţelepţi,
Cinstiţi şi buni, de omenie,
De gospodari harnici şi drepţi,
De tata care doarme-n glie,

De mama care ne-a sădit
În suflete grădini de flori,
De cer aprins la răsărit,
Mi-e dor de fraţi şi de surori,

Mi-e dor de mărul cel bătrân
Care rodeşte sub fereastră,
De nopţi când adormeam în fân
Şi de copilăria noastră,

De oameni blânzi ce m-au primit,
Punându-şi sufletul pe masă,
Lângă colacul împletit.
Mi-e dor, mi-e tare dor de acasă.

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pădurea

Cine casa încălzeşte
De cum vremea se răceşte?
Cei cu sobe ştiu prea bine
Lemnul din pădure vine!

Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.

Lemnul având aşa valoare
Are o mare căutare
Şi uite aşa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?

Şi-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecinţe-s de durată!

Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Şi când zăpada se topeşte
Şuvoaiele potoleşte?

Dar când vântul suflă tare
Cine opreşte a lui sforţare
Protejând sate-n câmpie
De nămeţi, chiar de urgie?

Şi de-i zăpuşeală mare
Te primeşte, îţi dă răcoare
Şi la umbra ei cea deasă
Uiţi de griji ce te apasă.

Cine atunci când panta-i mare
Fereşte de-alunecare
Protejând şosele, sate
Baraje sau căi ferate?

Doar pădurea, ştie Domnul
Mai puţin o ştie omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nţelege

Şi pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAŢĂ fără ea!

poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, ca acasă...

Locul meu, de-o viaţă-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare şi cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Şi când ninge-n galaxie mă apropii şi de soare.

Mă primeşte universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nţelege graiul dulce-al limbii mele
Şi mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.

Când mi-atinge talpa goală piatra munţilor, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Şi pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.

Frunzele şoptesc sonete şi pe frunte mi se-aşază,
Să îmi fie somnul paşnic, stau nestecenii de pază.
Şi copacii-şi pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg răşine, goana să mi-o odihnească.

Locul meu era aproape, chiar sub ochii mei de ciută
Hăituită de neviaţă şi de-otrava de cucută.
''Un copac fără pădure'', fără frunze, fără poame,
Însetat de seva ploii, solitar şi mort de foame.

Mi-e pădurea, cât mai este, loc de-odihnă pe pământ
Şi de dragul ei, poeme am să-i scriu şi am să-i cânt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhoare, gândire şi cenzură

Infirmieră, soră, dragă soră,
Cred că e nevoie de mai multe medicamente
Dacă chiar trebuie să rămân docil;

Am început să-mi simt iarăşi mâinile şi picioarele...
Aşa că s-ar putea să mai fiu
Încă în viaţă...

Dacă sunt în viaţă va deveni necesar să mă exprim
Cum cred eu de cuviinţă şi asta ar putea însemna
Că-i posibil să încetez
Să mă gândesc la curcubeie şi la îngeri, şi doar bunul Dumnezeu
Ştie ce răutăţi vor voma maţele mele...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un….Cerşetor

Daţi-mi şi mie un ban!
Sunt un biet copil orfan,
N-am părinţi şi nici bunici,
Am în schimb trei fraţi mai mici,
Să le pot lua o pâine
Ca să-i cresc de azi pe mâine.

Daţi-mi şi mie un ban!
Nu vreau să cerşesc şuhan,
Vreau s-adun câţiva leuţi,
Hai…Domnilor fiţi drăguţi,
S-aveţi parte de iubire
Sănătate şi mărire.

Daţi-mi şi mie un ban!
Sunt sleit, nimic nu am,
Să-mi pot face un ungheţ,
Că la iarnă o să-ngheţ,
Să-mi cumpăr nădragi mai groşi,
Hai dom’le... Fiţi miloşi.

Daţi-mi şi mie un ban!
Ca să-mi cumpăr şi duhan,
E mai ieftin, linişteşte,
Foamea mi-o potoleşte.
Când mai mare o să cresc
Vă promit, o să muncesc.

Daţi-mi şi mie un pol!
Ca să-mi pot lua un ţol,
Noaptea să-i mai învelesc
Pe cei mici. Până mai cresc.
Hai doamnă fi mai docilă,
Crede-mă! Cerşesc de silă.

Daţi-mi şi mie un pol!
Oameni buni! Coşul mi-e gol,
Iar cei mici plâng şi mă cheamă
Să le duc măcar de-o zeamă.
Să cumpăr vre-o doi covrigi,
Pentru-o zi să scap de griji.

Daţi-mi şi mie un leu!
Să-mi cumpăr un copârşeu.
Cred că mi-am ieşit din minţi
De când nu mai am părinţi.
Decât hoţ şi cerşetor
Mai bine cinstit să… mor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea visând în alb

Pădurea
e contopită
în iarnă
şi lasă întrebare
fără răspuns.
Pădurea doarme
în visare verde
odihnindu-şi braţele
în covorul alb.

Nu încercaţi
să o treziţi,
pădurea pleacă,
dar nu piere.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor dragi din viaţa mea

Am trimis inima să-mi caute
iubirile pierdute de ea;
din indiferenţă,
laşitate
sau prea mult orgoliu.
Să-mi cer iertare pentru
neiubire.
Am trimis dupa dimineţile
în care,
nu v-am acoperit cu o rouă
de cuvinte frumoase
le-am lăsat
nespuse,
uscate
pe buzele mele.
Ar fi trebuit să vă spun
mereu
cât de mult vă iubesc
şi că nu pot trăi
fără voi.
Că viaţa mea stă
suspendată
de a voastră
şi depind de dragostea voastră
ca de un drog fără de care
aş intra în
sevraj emoţional.
Am trimis să-mi caute nopţile
în care am adormit
fără să-mi dau seama că pierd
clipe,
trăiri
viaţă;
şi uneori oameni pe care
nu-i voi mai revedea
niciodată...
Am pierdut ocazia
să le pot spune
cât de mult i-am iubit!

poezie de Angelina Nădejde (17 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce şi-or fi imaginat oamenii moartea sub forma unei doamne în negru cu o coasă ameninţătoare în mâini? Eu unul, dacă aş vedea-o venind agale cu unealta agricolă pe umăr, aş ruga-o frumos, contra cost desigur, să-mi cosească cele două pogoane de teren pe care iarba a crescut de juma' de metru, aş cinsti-o cu un păhărel de tărie şi o plăcintă caldă şi i-aş ura drum bun. Ba mai mult, aş ruga-o să vină şi la anul, apoi anul următor şi tot aşa până când, istovită, bătrână şi bolnavă îşi va da obştescul sfârşit. Coasa ar putea să mi-o facă cadou, cu puţin efort aş purea să-mi curăţ şi singur terenul de bălării.

Mihail Mataringa (19 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să văd oameni frumoşi, dar nu din punct de vedere fizic, ci oameni cu sufletul mare şi strălucitor a căror privire transmite ceea ce o mie de cuvinte nu ar putea să o facă. Acei oameni care sunt neclintiţi precum copacii atunci când asupra lor se abate furtuna, deoarece au rădăcinile puternice şi ştiu că pot renaşte din nou după fiecare provocare. Oameni calzi care îţi transmit lumină şi iubire cu un singur surâs, oameni de la care poţi învăţa ce înseamnă răbdarea, compasiunea şi empatia. Oameni care inspiră. Fii unul dintre acei oameni, continuă să inspiri!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era teamă

mă ascundeam în lanul de in
cu faţa întoarsă spre cer
număram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arătura reavănă
în căutare de rădăcini
de unde ar fi putut să-mi crească speranţa
precum lumina aceea de la capătul universului
căreia îmi place să-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasă

când îmi este aşa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viaţă cu toată moartea
să plece în lumea lor albă
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
un singur punct negru
ca alternativă
la un infinit de infinituri

acel loc geometric al tuturor posibilităţilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o stare în care mă aflu, cred, pentru prima oară, o amorţire aproape de moarte, pe care mi-o doream deseori – din necunoaştere – mai mult ca orice. O am acum şi nu mi-e agreabilă, fiindcă nimic, acum, nu poate să-mi fie plăcut sau neplăcut, fiindcă nu poate să-mi fie nimic.

citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmani

Eram prieteni vechi, odată,
Ba din acelaşi sat,
Şi pentr-o 'mpărăţie 'ntreagă
Noi nu ne-am fi certat.

Dar într-o zi de sărbătoare,
Mergând pe câmp agale,
C-o fată, dintr-un sat aproape,
Ne-am întâlnit în cale.

"A cui eşti, fa?" — i-am zis în treacăt
"Ia stăi din mers o leacă..."
"A cui să fiu?" — ea ne răspunde,
"A cui o şti să-mi placă..."

Atât a trebuit: o vorbă,
Şi-un semn cu salba mâinii, —
Şi dintr-o vorbă de muiere
Azi ne mâncăm ca câinii...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!