Biet lăutar

Venea dinspre sat miros de tămâie
în straie de cântec plecat din altar,
trecea peste râu, la mal să se suie
pe scripca purtată d-un vechi lăutar.
Arcuşul trezit din beţia străbună
se-ntinse de-a latul pe strunele reci,
o, biet lăutar, cu arcuşul în mână,
putea-vei prin râul năvalnic să treci?

Ştia lăutarul un vad,... mai la vale,
cu apele calme săltând în prundiş,
un singur şuvoi se rotea în ovale
sub creasta îngustă a unui suiş.
Căzu lăutarul, iar scripca-i scăpată
sălta peste valuri cu strunele-n jos.
O, biet lăutar,... ce aspră răsplată
venit-a călcând pe suişul stâncos!

Răsplată adusă de crunta-ţi ursită
venită din hăuri în lanul de grâu,
sedusă spre seară de-o hâdă ispită
să-asculte vioara pe malul de râu.
Departe, în vale, plângea o vioară,
rănită de prundul cu pietre de jad,
arcuşul, în vrie, striga de afară:
o, biet lăutar,... aruncă-mă-n vad!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 10.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berbecii

Prin răstavul năpădit de iarbă
paşi de trecător lăsat-au urme,
dincolo de holde curge râul
cu berbecii rătăciţi de turme.

Un copil bălai prin lan aleargă,
mai în jos, la vad, să iasă-n cale...
Oare va putea la mal să tragă
toţi berbecii duşi de râu la vale?

Din pădure glas de corn răsună,
vin copoii, mirosind vânatul,
toţi berbecii, prinşi într-o vâltoare,
peste râu s-au aşezat de-a latul.

Biet copil, cu pulpe zgâriate,
mărăcinii dau peste cărare,
râul, învârtindu-se în ochiuri,
gâtuie berbecii fără apărare.

Dar deodată iese din pădure
o nagodă zdupeşă-frumoasă,
în vâltoare intră dezbrăcată,
iar berbecii dau spre mal să iasă

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcuşul

tropăiau zorii sălbatici
în pântecul luminii
înnodam gânduri în galopul primar
ardeau amurguri între plete despletite
eu tăceam între ape
doar vioara cânta
pe cioturi de gând lângă mare
pe umeri spijineam orizontul
scriam pe colţuri de cer
arcuşul scârţia tăind alte tonuri
în zborul năpraznic spre zări
luneca alene firul clepsidrei
trecea câte un an pe tâmplele sorţi
arcuşul cânta în ceruri înalte
rezemate de nori albi, trecători
mai venea câte un veac, la întâmplare
eram cântăreţul ascuns într-o scoică
pe ţărmuri de mare, într-o zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade arcuşul luminii pe sat

Cade arcuşul luminii pe sat,
Inima mea-i vioară cu sânge,
În colbul iubirii mă zbat,
În umbra totală m-oi stânge.

Lumea s-avântă în dans hotărât,
Cu jar îmi hrănesc armăsarul,
Scot stele din vechiul mormânt,
Uitarea o aprind cu amnarul.

În depărtări de aripi caut orizontul,
Ambianţa speranţei mă-ntoarce-n rubine,
Cade arcuşul luminii, cu botul
Armăsarul îl nalţă spre tine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda din vis

Venea dinspre luncă o veste bizară,
trecând peste apa crescută din râu –
un duh nevăzut apărea înspre seară
s-aducă licornul din lanul de grâu.
.
Păştea în răstavul lăsat între holde
miresme din dorul cernut peste flori
din trupul nagodei cu pletele blonde
ieşită din crângul cuprins de fiori.
.
Trecea despletită, plutind peste ape,
în noaptea aceea, scăldată-n zefir,
cu calul licorn, adus să se-adape,
din boabe de rouă cu sfânt elixir.
.
Lăsa deoparte veşmântul subţire,
să intre în apa albastră din râu,
măceşii, cu florile scoase din fire,
cădeau în extaz lângă lanul de grâu.
.
De când am văzut-o atunci dezbrăcată,
un dor fără margini îmi stă peste gând,
să-mi spună s-o caut, s-o văd înc-odată,
în braţe mele s-o strâng tremurând.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul loculiui părăginit

Căutat-am peste ani
Plopii mei de lângă râu;
Prin iarba până la brâu
Mă loveam de bolovani.

Am găsit doar doi castani,
Ce se-nălţau fără frâu...
Căutat-am peste ani
Plopii mei de lângă râu.

N-am văzut lanul de grâu,
Nici porumbiştea cu bostani;
Râul era... un biet pârâu,
Deasupra-i mişunau bâţani,

Când căutat-am peste ani.

rondel de Ioan Friciu (2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea viorii

A luat cu sine o vioară şi a urcat in vârf de munte;
Acolo unde numai vântul si vulturii puteau s-asculte.
Şi-a început să plângă-arcuşul; să geamă lemnul din vioară
Iar strunele plângeau şi ele; şi-au plâns o zi, şi-au plâns o seară,
Apoi, venit-au de-au plâns norii şi ceru-ntreg plângea cu stele
Pe corzi, arcuşul se-nconvoaie; ştia de dorurile-i grele!
Pe trup de stânci, pietrişu-ncepe încet-încet a tremura
Ca dup-un timp, nebun, sălbatec, în crunt şuvoi a-aluneca!
Prelungul plânset al viorii ia ceru-n piept şi îl despică;
Vârtej de of şi ne-mplinire spre neagra gaură ridică.
Plângea în strunele-i chemarea iubirii încă ne-mplinite,
Plângea-n arcuşul ei visarea şi frica marilor ispite!
Plângea tot ce se putea plânge... şi dor şi depărtarea grea;
Iar tot acest mănunchi de plânset ajunse-ntr-un sfârşit la ea.

Ecoul a purtat cântarea şi peste munţi... şi peste mare!
La ceas de taină şi hodină, prea brusc trezind-o din visare.
Deschise ochii tulburată de forţa cruntă a naturii;
C-un gest de spaimă îşi ascunse sub larga pânz-a iei nurii
Apoi, mirată de ce-aude sări ca arsă în picioare;
Ce pare aprigă furtună, la ea e aprigă chemare!
Nu alerga! Plutea; pe trăsnet, pe picăturile de ploaie;
Prin păr, pe faţă şi pe trupu-i, străluce-n fulgere, şiroaie.
Cămaşa-i se lipi de trup... iar vântu-i dezgolise nurii;
Frumosu-i zâmbet înflorise pe mai frumosu-i colţ al gurii.
Privirea-i luminează drumul; se roag-aprins la cele sfinte
Iar ruga, dorul şi iubirea îi dau puteri nebănuite!
Zăreşte stânca! Iar pe ea, un zeu; ce ţine în arcuşul său furtuna!
Deasupra sa, străluce insăşi Luna. Şi-i pare-un sfânt; mai mult: un Dumnezeu!
Din departări veni-ntr-un suflet spre-a-l asculta; spre a-l vedea!
Căci plânsul lui durea-n făptur-ai; prin ochii lui, plângea chiar ea!

Potop şi Lună plină, deopotrivă? Nicicând nu s-a văzut aşa ceva!
Sunt sufletele celor doi; ce strigă! Ce-ascund dorinţă! Dorul de-a se-avea!

Din colţurosul vârf al negrei stânci, privi în jos; şi-n crunta sa privire
Ce îi trăda simţirile adânci, zvâcni precum un fulger... o sclipire
Căci o văzu; simţi şi moleşeala când, fără veste-n mâini, s-a frânt vioara!

Un ultim trăsnet! Şarpe de lumină-l încolăci pe neagra, recea, stâncă!
Iar vântul spulberă a sa cenuşă! În urmă... doar o linişte adâncă!

De mii de ani, în fiecare seară, cu lună plină, pe aceeaşi stâncă,
De mii de ani tot plânge-a sa vioară şi dorul şi durerea lui adâncă!

De mii de ani, în fiecare seară! Dar parcă s-ar vedea întâia oară!

La baza stâncii ce îţi dă fiori, cad lacrimi de fecioară pe... maldăr de viori!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi (nostalgic):.... Da, am făcut o scripcă... Una fermecată, ca flautul acela al lui Mozart. Nici Stradivarius nu putea face una mai bună dintr-o ladă de portocale... A cercat-o un lăutar de meserie, unul Lae, din Craioviţa... Nu-i venea să creadă...

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi se trăieşte ca-n poveşti. Fiecare lăutar se poate proclama împărat sau rege.

aforism de Goran Mrakic (19 noiembrie 2010)
Adăugat de Goran Mrakic
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acordeonistul

Un vechi acordeon îşi strig-amarul
Pe clapele de fildeş ancestral.
Sărman, şi trist, şi singur, lăutarul
Visează şi-azi IUBIREA din astral.

Cu degetele-i lungi si ostenite,
Trimite sunetele către nori.
Şi oamenii din preajmă-i dau verdicte,
Fiindu-i cei mai sinceri spectatori.

Doi bătrânei cu plete argintii
Se-apropie de el şi îl ascultă.
Privesc prin aburite dioptrii,
De lacrimi, ce-amintirile rezultă.

În valsul ăsta, el o săruta
Într-un salon, culori de caramel.
Apoi, îngenunchind, îi dăruia
O inimă curată şi-un inel.

IUBIREA lor, din vremuri decupată,
Le luminează chipul şi acum.
De ieri şi până azi, e tot curată,
Fără să-şi fi pierdut aroma-n drum.

Şi tristul lăutar înşiră gânduri
Pe clapele armonicii, demult...
În versul cântului, doar printre rânduri,
Îi poti afla al inimii tumult.

A fost si el odată-ndrăgostit
Şi Lumea i-a "şoptit" să nu mai cânte
Că... face zgomot... si... a amuţit!
IUBIREA lui, plecând pe negândite.

Ca un nebun, rămas-a fără zâmbet
Şi, căutând IUBIREA fără nume,
Din acordeon, cu fiecare cântec,
Vechi Doruri... răscoli-n sfârşit de Lume.

poezie de Georgeta Radu din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nuntă

Nunta

O suită a plăcerii,
Larmă, chiot, lăutar
Sau o masă a tăcerii...
Când e vorba despre dar.

definiţie epigramatică de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, Soare!

Hai, Soare, să te prind în oglinjoară!
Striga băiatul alergând prin şes.
Şi eu, în mreaja mea de la răstoace!
Râdea pescarul cu luleaua-n dinţi.
Şi noi! roşiră macii în poiană
Şi se şoptiră clătinând din cap.
Şi eu, să-mi fie-n cuib un ou de aur,
Pe culme clămpănea un cocostârc.
Şi eu cu rouă vreau să-l car acasă!
Zâmbea cumătra vulpe din răchiţi.
Şi eu din cer l-oi pune în ştiubeie!
Cânta albina-n urdinişul ei.
Un lăutar îl prinse în vioară,
De scăpară pe coarde sub arcuş:
Ba dimineaţa-i tremură luceaua,
Ba-i clipocea steloiul în amurg.

poezie de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama epigramelor

Lăutar fără pereche,
Scriu şi eu după ureche.
Mă citeşti şi tu la fel-
Cine-i, oare, mai... rebel?

epigramă de Costel Zăgan (5 octombrie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisul fără nume

ÎNSCRISUL FĂRĂ NUME
(Corneliu Neagu, 23.07.2022)
.
Curgea domol apusul pe umbra răsfirată
a fagului sihastru din vârful unui deal,
la marginea pădurii se auzea deodată
o doină neştiută, în cântec de caval.
.
Ajunsă mai aproape de dorurile mele,
în grabă retrezite din somnul fără vis,
îmi aduceau în cuget doar amintiri rebele
rămase îngropate la margini de abis.
.
Călare pe o rază, scăpată dintre creste
din luna adormită pe colţul unui dâmb,
soseau să-mi readucă o magică poveste
cu clipele jertfite în jurământul strâmb.
.
Se spune în poveste că vajnica ursită,
venită să citească înscrisul prorocit,
plecase fără veste, sedusă de-o ispită,
lăsând-ne uitarea pe gândul nerostit.
.
Înscrisul fără nume, rămas în amintire,
mă bântuie întruna c-un dor nemărginit,
când orele rebele mă cheamă, în neştire,
la plaja-ndepărtată pe care ne-am iubit.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În suflet cu propria baladă

Un greieraş ţârâitor din fire
S-a strecurat frumos într-o vioară
Peste care-arcuşul, ca o pară,
Îmbrăţişează sunetul subţire.

Util gândea să fie greieraşul
În clipa ce-o să-i fie o favoare,
Ar vrea să cânte cu a lui ardoare,
Când va dori să cânte copilaşul.

Luată-n mâini vioara şi arcuşul
Scârţie în încercări vioaie,
Nu-l lasă pe copil să se îndoaie
De talentul lui. Iată, urcuşul!

Acum de mare ajutor voi fi,
Îşi spuse greieraşul negricios,
Porni în unduiri glasu-i frumos,
În ritmul ce copilu-l nimeri.

Trecut-au ani de muncă încununată,
Pe scena lumii ambii au ajuns,
Aplauze şi bisuri i-au pătruns
În suflet chiar cu propria baladă.

Într-o zi arcuşul pe vioară
A început să plângă-mbătrânirea,
Greieraşul după cum îi firea
Cântă plângând ultima oară.

Violonistul dureros se-nclină
Mulţumindu-i greierului frate,
Cântând sub lună mai departe
Frumos, dumnezeiesc, se-nchină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte vrăjită

Se scurge prin mine un dor neştiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.

Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.

Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaştri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Şedea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoţându-şi grăbită vrăjitul veşmânt.

De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte Vrăjită

Se scurge prin mine un dor neştiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.
Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.
Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaştri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Şedea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoţându-şi grăbită vrăjitul veşmânt.
De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele

Îmi trebuie o oglinjoară să te prind,
Cum prinde lăutarul nota sa după ureche
În arcuşul freneziu al melodiei mele.
Să te mângâi, lumina
Şi să te fac candela zilelor de sărbătoare.
Spre a ne vedea în ea
Doi fluturaşi
Să alergăm printre stele,
Cu timpul la braţ,
Tu luna şi eu soarele,
Nefăcând vreun popas...
Împătimiţi ai cunoaşterii,
Să devenim atomi sângerii
Şi electroni de valenţă.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui iconar

Era-n Bizanţ un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană,
şi-a zugrăvit-o lâng-o strană,
cu ochi adânci şi chip suav.

Îl despuiară de sutană
şi-l biciuiră pe mârşav
Era-n Bizanţ un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană.

Dar anii-au stins orice prihană
şi-au pus modelului scârnav,
pe zid, lumină de icoană
Monah robit de-o curtezană,
era-n Bizanţ un biet zugrav

rondel celebru de Radu Gyr din Anotimpul umbrelor
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!