Puiul
.. Și-așa a adormit pisicul
în buzunare la bunicul
cu ghearele-n mătasea vestei
și coada-n liniștea povestei.
Trezit din somn, în miez de noapte,
visează șoareci de lapte
și e viteaz și-ntinde laba
zbîrlit ca tigrii pe degeaba;
gata să prade vechi cetăți.
Dar se încurcă în mustăți.
poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre visare
- poezii despre tigri
- poezii despre pisici
- poezii despre noapte
- poezii despre mustață
- poezii despre miezul nopții
- poezii despre lactate
Citate similare
Puiul
.. Și-așa a adormit pisicul
în buzunare la bunicul
cu ghearele-n mătasea vestei
și coada-n liniștea povestei.
Trezit din somn, în miez de noapte,
visează șoareci de lapte
și e viteaz și-ntinde laba
zbîrlit ca tigrii pe degeaba;
gata să prade vechi cetăți.
Dar se încurcă în mustăți.
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii gata
Cum tremură-n mână săgeata,
în arc de viteaz vânător,
cum toamna-și adună cocoarele ceata,
fii gata, fii gata de zbor!
Te-așteaptă în slava răsplata,
cununa de brav luptător.
Curând Salvatoru-Și recheamă armata;
fii gata, fii gata de zbor!
Un Prunc ni s-a dat în Efrata,
ce-a fost până azi Salvator.
Și-acum, înainte de-a fi Judecata,
fii gata, fii gata de zbor!
Cum tremură-n mână săgeata,
în arc de viteaz vânător,
c-un strigăt în piept de voios Maranata!
fii gata, fii gata de zbor!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- citate de Costache Ioanid despre zbor
- poezii despre vânătoare
- poezii despre salvare
- citate de Costache Ioanid despre salvare
- poezii despre răsplată
- citate de Costache Ioanid despre răsplată
- poezii despre copilărie
- citate de Costache Ioanid despre copilărie
- poezii despre bebeluși
- citate de Costache Ioanid despre bebeluși
- poezii despre armată
- citate de Costache Ioanid despre armată
NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (S-Ș)
Nu degeaba îl cheamă Săracu: n-are nici după ce să bea apă.
Nu degeaba îl cheamă Slutu: e urât cu draci.
Nu degeaba îl cheamă Soare: este un om cald.
Nu degeaba o cheamă Sofia: este o femeie înțeleaptă.
Nu degeaba îl cheamă Solomon: este un om înțeleapt.
Nu degeaba îl cheamă Spânu: e un om al dracu'.
Nu degeaba îl cheamă Strâmbu: este un om strâmb.
Nu degeaba îl cheamă Sucitu: este un om sucit.
Nu degeaba îl cheamă Șarpe: este un om viclean și periculos ca un șarpe.
Nu degeaba îl cheamă Șovăilă: este un om șovăitor.
Nu degeaba îl cheamă Șugubete: este un om șugubăț.
Nu degeaba îl cheamă Șutilă: se ocupă cu șutitul.
Nu degeaba îl cheamă Șuț: este hoț de buzunare.
George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre draci, citate despre înțelepciune, citate despre șerpi, citate despre pericole, citate despre femei sau citate despre Soare
Isprăvi motanice
Dintre isprăvile motanice cîteva
s-ar putea scrie așa:
cu peștii din acvariu se bate
(așa se zice) pe deșălate,
Pînă ce-și strică
ghearele, de globul de sticlă
unde-s pești și peștoaice
(doi ori opt șaișpce?)
pe care poți să-i îndupleci
numai cu făină de pureci
și-și mișcă solzii de țiglă
pe muzică folc (voce și diblă)
ori valsînd în borcanul-castel
cu ferigi și pietre (scumpe) în el.
Degeaba, Chimiță, degeaba,
n-ai cum să-i mîngîi cu laba,
peștii-zebră,
peștii-șah,
peștii-fus
nu-s de mustățile tale, nu-s!
poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre pești, poezii despre voce sau poezii despre muzică
NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (T-Z)
Nu degeaba îl cheamă Taină: este un om plin de taine.
Nu degeaba îl cheamă Tăcutu: este un om tăcut.
Nu degeaba îl cheamă Tânjală: se lasă mereu pe tânjală.
Nu degeaba îl cheamă Toma: e greu de convins.
Nu degeaba îl cheamă Traistă: e neam de traistă.
Nu degeaba o cheamă Tufă: e tufă.
Nu degeaba îl cheamă Urâtu: este un bărbat urât.
Nu degeaba îl cheamă Uriașu: este uriaș.
Nu degeaba îl cheamă Văcaru: este văcar.
Nu degeaba îl cheamă Vicleanu: este un om viclean.
Nu degeaba îl cheamă Viteazu: este un om viteaz.
Nu degeaba îl cheamă Voinicu: este un om voinic.
Nu degeaba îl cheamă Vrăjmașu: este un om vrăjmășos.
Nu degeaba o cheamă Vulpe: este o femeie șireată ca o vulpe.
Nu degeaba îl cheamă Zgârcitu: este atât de zgârcit, încât își mănâncă de sub unghii.
George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zgârcenie, citate despre tăcere, citate despre femei și bărbați sau citate despre bărbați

Sânziana, mândră fată
M-a chemat în miez de noapte
Sânziana, mândră fată,
Să-mi aducă în dulci șoapte
O iubire-adevărată.
Se-aprind focuri blestemate
Prin pădurea neumblată,
M-a chemat în miez de noapte
Sânziana, mândră fată.
Coronița-i nestemată,
Din flori de câmp adunate,
M-am trezit din vis îndată,
Zâna bună și curată
M-a chemat în miez de noapte.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre mândrie, poezii despre foc, poezii despre flori sau poezii despre curățenie
Sucuri sau extracte vegetale numite impropriu lapte și folosite pentru consumul uman: lapte de alune, lapte de castane, lapte de cânepă, lapte de cereale, lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de orez, lapte de ovăz, lapte de quinoa, lapte de soia. În UE, printr-o decizie din 2010, denumirea de "lapte" este autorizată comercial doar pentru lapte de cocos și lapte de migdale.
aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire, Lapte (24 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre orez, aforisme despre lactate, aforisme despre comerț sau aforisme despre cereale

Bunicul
după ce a murit bunicul,
l-am visat într-o noapte și mi-a spus:
- vino în cerdac să mai stăm de vorbă.
și pentru că m-am trezit imediat
și am văzut o lumină pâlpâind,
am ieșit afară.
bunicul mă aștepta în cerdac
avea în față o lumânare aprinsă
și mânca dintr-un colac
- mamă, tată,
veniti să vi-l vedeți pe bunicul
am deschis ușa și le-am arătat
picăturile calde de ceară
și fărâmăturile rămase
- e bolnav ăsta micu' ziceau ei
noi nu vedem nimic
și se duceau din nou la culcare
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre mamă, poezii despre lumânări, poezii despre lumină sau poezii despre boală
Dar cum tigrii visează spații pustii și liniștite, există și destui oameni care visează o pleașcă.
Teodor Mazilu în Elegie la pomana porcului (1976)
Adăugat de George Geafir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre visare, umor despre tigri sau umor despre existență
Acel miez de noapte
Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deșarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,
O ploaie ancestrală mai străpunge
Cenușa arsă de-amintiri, de plumb și foc,
Nu-i nimeni prin oraș să mai alunge
Un câine vagabond, ce poartă nenoroc,
Mai vin încă odată de departe
Ca să găsesc niște răspunsuri la-ntrebări,
Mai moare o iubire-n miez de noapte,
Și-o umbră beată mai coboară niște scări.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vagabondaj, poezii despre trenuri, poezii despre plumb, poezii despre ploaie, poezii despre oraș sau poezii despre moarte
Isprăvi motanice
Dintre isprăvile motanice cîteva
s-ar putea scrie așa:
cu peștii din acvariu se bate
(așa se zice) pe deșălate,
Pînă ce-și strică
ghearele, de globul de sticlă
unde-s pești și peștoaice
(doi ori opt șaișpce?)
pe care poți să-i îndupleci
numai cu făină de pureci
și-și mișcă solzii de țiglă
pe muzică folc (voce și diblă)
ori valsînd în borcanul-castel
cu ferigi și pietre (scumpe) în el.
Degeaba, Chimiță, degeaba,
n-ai cum să-i mîngîi cu laba,
peștii-zebră,
peștii-șah,
peștii-fus
nu-s de mustățile tale, nu-s!
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Gheorghe Tomozei despre muzică
Nu torsul pe sobă justifică existența pisicii, nici statul în coadă, ci numărul de șoareci la care ea visează.
aforism de George Geafir din Capul piramidal și efectul de piramidă (2001)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre visare, aforisme despre pisici, aforisme despre numere sau aforisme despre existență

Am citit plicticoasa carte, am adormit cu ea în mână, în somn am visat că citesc mai departe, de plictiseală m-am trezit și asta de trei ori.
citat celebru din Heinrich Heine
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre somn, citate de Heinrich Heine despre somn, citate despre visare, citate de Heinrich Heine despre visare, citate despre lectură, citate despre cărți sau citate de Heinrich Heine despre cărți
Azi noapte te-am visat
Noaptea a trecut
În visuri grele m-am zbătut
Și nu pot visul hoinăresc
Să-l tălmăcesc
Gânduri mă cuprind
Lumini în suflet mi se-aprind
Și fiindcă gândul mi-e pustiu
De-aceea-ți scriu
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat
Minciunile din vis
Eu niciodată n-am crezut
Dar noaptea asta m-am temut
De-aceea eu ți-am scris
Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orișicine
Care din voi, visul sau tu, mințiți mai bine
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat
Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orișicine
Care din voi, visul sau tu, mințiți mai bine
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat.
cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre trecut, poezii despre suflet, poezii despre minciună sau poezii despre frică

Am lăcrimat în miez de noapte
E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar șoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai știu
și lăcrimez în miez de noapte.
La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu și gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
și lăcrimez în miez de noapte.
Nu te-nțeleg,
parcă nu-s om întreg
și vina dau pe vântu-n șoapte,
nu știu s-aleg,
misterul să-ți dezleg
și lăcrimez în miez de noapte.
Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.
Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma știu
să lăcrimez în miez de noapte!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre păsări, poezii despre pariuri sau poezii despre gutui

Elegie
O, vechi și dragi bucătării de vară,
Simt iar în gură gust suav de-amiază
Și în tristețea care mă-nconjoară
Din nou copilăria mea visează:
Ienibahar, piper prăjit pe plită,
Pești groși ce-au adormit în sos cu lapte,
Curcani păstrați în zeama lor o noapte
Spre o delicatețe infinită,
Ciuperci cât canapeaua, în dantele,
Icre cu bob bălos ce ochiu-și cască,
Aluaturi tapisate, crescând grele
Într-o dobitocie îngerească,
Moi miezuri de ficați în butoiașe
De ou de melc, înlăcrămate dulce,
Mujdeiuri ireale, șunci gingașe
Când sufletu-n muștar vrea să se culce,
Și-n ceainice vădindu-și eminența
Prin fast de irizări și toarte fine
Ceaiuri scăzute până la esența
Trandafirie-a lucrului în sine!
poezie de Emil Brumaru din Versuri (1970)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre gură sau poezii despre delicatețe
Impulsuri
În țara mea țâțele vacilor dau numai lapte și miere
și sânii femeilor se lasă sărutate de oricine
în țara mea e apreciat oricare
drumurile sunt presărate în cale
Suntem bogați
din buzunare ne curge numai lapte și miere
potecile, cărările, drumurile sunt pline
de lapte și miere
dar ce folos, ești născut diabetic și mori de foame
degeaba țâțele te îmbie, funcțiile curg
ești dat la o parte dacă nu ești cu cel mare și tare
Ești sufocat de cuvinte, de partide și să fim serioși
în țara mea curge numai lapte și miere
dar pentru alții.
În țara mea... aproape toți au diabet.
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre diabet, poezii despre țări, poezii despre vaci, poezii despre sărut, poezii despre patrie, poezii despre partide sau poezii despre naștere

Poate că mă visează cineva
Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Și de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mișcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se șterg
Secundă cu secundă
Și faptele mi se topesc...
Și poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viața lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topește de nea,
Fără să știu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ana Blandiana despre somn, poezii despre viață, citate de Ana Blandiana despre viață, poezii despre timp, citate de Ana Blandiana despre timp, poezii despre secunde, poezii despre mișcare sau poezii despre adevăr
Pe al iubirii ogor să lucrezi cu spor de dimineața până în miez de noapte și vei fi hrănit cu al fericirii lapte!
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre noapte, aforisme despre miezul nopții, aforisme despre iubire, aforisme despre fericire, aforisme despre dimineață sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Drum de lapte...
Miez de noapte,
Vânt de șoapte,
Stele coapte
Și răscoapte...
Trăiesc fapte!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (6 martie 2014)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt sau poezii despre stele