Stană de piatră

E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în ţărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinşi de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc şi atât.

Aş putea să ajung într-un timp şi-ntr-un loc,
Unde ştiu că poţi fi şi că suferi cumplit,
Aş putea testament sau scrisori să-ţi trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.

Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e şi ce-a fost,
Nu mai ştiu dacă vrei să şi fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.

Nu mai ştiu ce e azi, nu mai ştiu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

JOACA CU TIMPUL

Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineaţă,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Şi să îmi dau seama
Unde şi în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar ştiu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Aşa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Şi mă trezesc gârbovită
Şi cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorinţe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va şi mâine?

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect tabu

mă uit în jur şi nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,

nu ştiu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină şi dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,

vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ţi pierzi minţile,
când auzi despre boli crunte şi
bătrâneţi chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai şi nu te temeai
de nimic,

în inerţia noastră uităm a onora viaţa,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinşi în durerea noastră jelim,

odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu ştiu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu ştiu,
poate până la urmă
orice sfârşit este doar
un nou început.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost odată...

Nu pot să-ncep cu-a fost odată
Căci nu ştiu dac-a fost
Prinţesa e o simplă fată
Într-un castel anost.

Crezut-a că al ei destin
E diferit şi special
Că viaţa ei va curge lin
Într-un decor mai anormal..

Dar prinţul care i-a promis
Şi luna dintre stele
Nici în stele n-a mai scris
A dispărut în ele..

Probabil că s-a rătăcit
Sau în lumina netă
A vrut să fie mulţumit
Cu o simplă cometă.

Astăzi castelul e-ncuiat.
Ca inima din mine..
Adesea prinţi-n poartă bat.
Dar eu te-aştept pe tine.

Nu ştiu de-ai să mai poţi veni
Şi de-o sa-ţi fiu regină..
Nu ştiu dacă mă poţi iubi
Şi numai eu-s de vină..

Că am crezut în ce n-a fost
Că poate aşa-i iubirea.
Tot ce-i urât pare frumos.
Iubind te pierzi cu firea.

poezie de Cristina Cazadoi
Adăugat de Cazadoi Ioana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ştii, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aş vrea ca lucrurile să fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar ştii că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Ştiu... Ia loc, te rog! Şi relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu mă privi atât de speriată; n-am de gând să-ţi fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aş avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ţi-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Ştiu, am fost un dobitoc! Şi-mi cer mii de scuze faţă de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poţi ierta? Nu poţi trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu ştiu... Nu ştiu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Şi totuşi, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem şi... Răsfoiam puţin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Ştiu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greşit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puţin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Ştii, de fapt, cred că aş vrea să-l văd şi eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi că s-ar supăra dacă voi arunca şi eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shannon (în timp ce Boone îi oferea bomboane): De parcă aş putea să mănânc ciocolată.
Boone: Shannon, s-ar putea să stăm aici o vreme.
Shannon: Avionul avea o cutie neagră, idiotule. Ştiu exact unde suntem. Sunt pe drum. Şi o să mănânc pe barcă de salvare!

replici din filmul serial Lost - Naufragiaţii
Adăugat de Andreea Velicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva!

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să pleci?

Află şi-nvaţă
Acest refren:
Până la moarte,
N-ai niciun tren.

Clipa absurdă
Si, noi, năuci,
Nici nu ştiu unde
Vrei să te duci.

Incă nu-i gata,
In hale reci,
Trenul cu care
Crezi c-ai sa pleci.

Deocamdată,
Incă de ieri,
Acarii înşişi
Se simt şomeri.

Care plecare,
Care pardon,
Care adio,
Care peron?

Ce despărţire,
Când amândoi
Nu ne cunoaştem
Noi între noi?

Nu fi precoce,
Nu insista,
Incă-i abstractă
Iubirea mea,

Cât tu pe lume
Nici n-ai venit,
Si într-un pântec,
Suferi cumplit.

Creşte, sub cerul
Aştrilor caşti,
Maternitatea
Unde urmează
Să mi te naşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu (28 decembrie 1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet din etern

Am clipit doar puţin, doar atât şi te-ai dus,
Cu privirea te caut, dar nu eşti, ai apus
Printre timpuri târzii eu aştept, nu mai vii,
Poate crezi că sunt trist, însă ştiu că revii

Pân-atunci am să scriu, tu citeşte de vrei,
De mă cauţi prin vers poţi să vii să mă iei,
Ştiu că ei nu-nţeleg dar nu-mi pasă deloc,
Sunt puţini care ştiu ce-am simţit reciproc

Tu un zâmbet mi-ai fost când apusul venea,
Răsărit deveneai din lumină de stea,
Adiere de suflet, ce nu mulţi au simţit,
Un păcat minunat, un etern ce-am trăit

Mă condamnă de vrei, mă iubeşte de poţi,
Însă dacă o faci, te-aş ruga să-mi arăţi,
Ca să ştiu că exişti, ca să ştiu că mai sunt
Între steaua din cer şi albastrul pământ

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştiu

Aş vrea să ştiu unde încep eu şi unde te sfârşeşti tu,
Unde în mine este punctul acela pe care atingându-l cu varful degetelor triste,
Să te pot uita...
Să te uite buzele şi carnea tare,
Să te uite mugurii speranţei şi visarea,
Franjurii iubirii şi chemarea...
Să te uite ochii mei şi marea!
Să apăs pe mine, cum aş face cu butonul soneriei,
Dar sunetul meu prelung să nu te cheme,
Fiindcă nu ştiu cum aş putea suporta...
Să-ţi văd ochii îndrăgostiţi... de altcineva!

Mă întreb deseori... M-am născut sa te iubesc?

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrimi, în poeme

În lacrimi,
în poeme...
Te găsesc într-o discuţie cu indecizia,
te găsesc într-un viitor străin, prizonierul soarelui...

Unde eşti acum?
Când eu mor în finalul de vineri de dorul tău absurd...

De ce nu eşti acum?
Lângă mine să poţi vedea în trei silabe tot ceea ce vreau într-o singură poezie...

Eu vreau acum.
Să-ţi vorbesc negru
undeva pe-un câmp de nori,
unde vorbesc eu
iar tu nu-mi spui doar ziua bună...

În lacrimi,
în poeme...
Te strig cu toată fiinţa mea nebună,
cu o obsesie în vene
ce nu-mi permite să fac abstracţie de timp şi să aştept imposibilul...

Poate că,
într-un mal spart în toracele valurilor
mă abţin să nu mai scriu mâine
scrisori vizibile ochilor tăi...

Poate nu,
acum cred că nu se poate povesti nimic despre noi, inexistenţii anilor mei de uitare absolută,
dar în povestea mea de la pământ la cer
îţi voi rosti de fiecare dată numele...

Poate nu ştiu
şi mi-e frică
de neputinţă şi atât.

Poate nu ştiu
şi mi-e dor
de nenumăratele dorinţe
ce mă urăsc bătrână...

În lacrimi,
în poeme...
Tu exişti perfect şi imperfect
doar pentru mine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din... ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns

Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din... ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns

Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă şi ne vorbim
amândoi într-un colţ
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare şi cum el nu se dă la o parte
încercăm să facem ceva
îţi mângâi pe sub masă genunchii
şi atunci se întâmplă să mă priveşti într-un anume fel
şi parcă vrei altceva
tot mai mult

şi
cât de greu îţi vine să spui
şi câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul şi spune
şi tu îl crezi
şi crezi că e bine

e vară mulţi merg la mare şi se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puşi pe grătar
te doare sufletul
îţi arde inima
dar nu din cauza asta

e şi ăsta un punct de vedere
numai că vederea îţi poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine să vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deştepţi decât noi, ei
ştiu într-adevăr să iubească
pe când noi

şi o insectă ar şti ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i aşa
după furtună doar pietrele mai rămân
şi sunt atât de tăcute

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!