Timpul

Moş bătrân,
Cu plete de ani lumină,
Torci fuiorul vieţii omeneşti.
Uriaşul caier de stele
Neobosit roteşti
Ca roata lumii eterne;
Şi râzi de capricii lumeşti.
Mângâiat de vânturi stelare,
În jilţul tău de argint,
De aur şi lumină,
Neobosit veghezi.

Moş bătrân,
Rege înţelept,
Scut de viteaz neobosit,
Pe-al universului piept,
Firul vieţii tale,
Cât este de lung…?
Şi cât de deştept?

Moş bătrân,
Din pipa universului
Fumezi liniştit,
Lăsând dâră pe cer
Calea Lactee,
Şi pui un scorpion,
Umil nepriceput,
Să îşi frământe gândul,
În uriaşa-ţi piuă,
Iar noaptea să vegheze ;
Râvnind la lunga drumeţie,
A înţelepciunii tale,
Nealterată veşnic.

poezie de Valeria Mahok (18 aprilie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet neobosit

Am dat drumul sufletului
Aripi de lumină se deschid
Gând purtat de suflul vântului
Trăirile vieţii prin el dezvăluind

Perpetuu în trup primitor
Un evantai al existenţei
Tu eşti de veacuri un călător
Călător al trecutului si prezenţei

Eu viaţa simplă ţi-o dedic
Călătoreşti în locuri ursite
Un imn al sufletului îţi ridic
Circuli dai viaţă inimii iubite

Esti soarele-n răsăritul vieţii
Esti un abis un abur sosit
Nemuritor la apusul tinereţii
Renăscator neobosit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem astfel pe drumul cel bun atunci când ne străduim: 1) să nu ne focalizăm asupra noastră, ci să ne deschidem, cât mai bine cu putinţă, asupra lumii înconjurătoare; 2) să revenim neobosit la "prezenţa în prezent", în timp ce ruminaţiile şi neliniştile noastre ne îndepărtează de el nu mai puţin neobosit; 3) să cultivăm, iarăşi şi iarăşi, cât mai bine ne permite viaţa, cât mai multe emoţii pozitive cu putinţă.

Christophe Andre în Şi nu uita să fii fericit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

bătrân

Bătrân. Copil cu şcoala vieţii absolvită.

definiţie aforistică de David Boia (4 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti atât de tânăr cât îţi este credinţa şi atât de bătrân cât îţi este îndoiala; atât de tânăr cât încrederea în tine şi atât de bătrân cât fricile tale; atât de tânăr cât speranţa şi atât de bătrân cât disperarea ta.

citat din Douglas MacArthur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este un fir de praf pierdut în nemărginire, înzestrat însă cu scânteia divină. De aceea adesea îşi depăşeşte condiţia, caută neobosit, riscă, descifrează tainele universului, iar în cele din urmă îşi fixează privirea spre cer şi nu se sperie de sfidările sale.

definiţie de Vanga
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti la fel de tânăr ca încrederea în sine, la fel de bătrân ca temerile tale; la fel de tânăr ca speranţa ta, la fel de bătrân ca disperarea ta.

citat din Samuel Ullman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă universului

Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere...
Numeri vieţi nenumărate, torci a timpurilor caier,
Tu ştii şi durerea vieţii şi a sufletelor vaier.
Tu eşti clopot nemuririi, îngerilor torci cenuşă
Şi-o aşezi ca pe-o comoară la a sufletului uşă.
Din a inimilor piatră numai tu cerni praf de stele,
Peste lumea în mişcare, peste vise şi poeme.

Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
A oceanului morminte, veşnic strânse-n lanţuri grele
Şi din valuri sidefate ce se caţără-n genune,
Peste stânci închipuite, laşi însemnele-şi anume,
Ca un voal de transcendenţă să unească veşnicii,
Spre a nu cunoaşte moarte, noaptea, zările pustii.
Sufli aur şi lumină şi-n cuvinte miere groasă,
Pentru-a ospăta mesenii la venirea lor acasă.

Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere,
Toate, toate-s ale tale, univers de praf de stele!
Le păstrezi ca pe-o icoană pe altare de lumină,
Printre sfinţi şi îngeri... Poate pân' la facerea divină,
Lună şi quasari, Luceafăr, temeri, stele căzătoare,
Visuri, taină şi poeme, toate fi-vor ale tale.
În sipet, în veşnicie le păstrezi. Cu dăruire,
La destinul altor fiinţe le presari cu drămuire.

Numeri vieţi nenumărate, torci a timpurilor caier,
Cânt de ape curgătoare, sălciilor plâns şi vaier,
Tu din naţia umană laşi un pumn de oseminte,
Cioclii pentru-un teatru ieftin al aducerii aminte.
Raţiunea-i doar o umbră sub a banului cortină,
Foşnet lin de rugi (zadarnic), pentru pronia divină.
Afundaţi în nepieirea crudă a inexistenţei,
Tot sperând în nemurire, uităm parcă rostul vieţii.

Tu ştii şi durerea vieţii şi a sufletului vaier,
Tu cunoşti lumina lumii şi lăptosul nopţii caier,
Tu torci timpul învierii şi al nopţilor prinos,
Tu-l găseşti, fără-ndoială, vieţii, cel mai de folos.
Dintre vise sfărâmate tu clădeşti altar iubirii,
Tu eşti liniştea şi pacea, tu eşti leagăn fericirii.
Oglindirea fiinţei tale nefiinţa stăpâneşte,
Univers fără de margini, taina lumilor celeste.

Tu eşti taina nemuririi, îngerilor torci cenuşă
Pe aripi de muselină. Le prinzi aripa-n cătuşe,
Le zideşti eternitatea între timpi, sădind lumină
Peste laurii tăcerii. Şi sub flamura divină
Se deschid, purificate, alte lumi. Tu torci poeme,
Laşi morminte să răsară, cruci şi nume, chipuri terne...

Şi-o aşezi ca pe-o icoană la a sufletului uşă...
Oh, ne strânge neputinţa sub a morţilor cenuşe,
Oh, ne doare şi ne strânge ultima secundă care
Ne desparte de lumină. Doar atunci ştim că se moare.
În cătuşe de-ntuneric simţim vieşii frăgezimea
Şi în legăminte stranii ne-nfrăşim cu nemurirea.
Plâng sub ochiul naţiunii hoarde fără de stăpâni,
Plâng ca nişte prunci la scaldă sufletele de români.

Din a inimilor piatră numai tu cerni praf de stele...
Tu eşti paznic şi făptaşul vieţii şi durerii mele.
Câte umbre, câte stele nu s-au dus pierind pe cale...
Umilinţi şi biruinţe, plâns amarnic şi ninsoare.
Numai tu, fărădelegii de-a ne fi născut atei
Laşi pedeapsă şi tăcere ani de boală lungi şi grei.
Îndoielnic horoscopul, clopot tăinuind minciună,
Ca o limbă, şficuielnic şi neiertător răsună.

Peste lumea în mişcare, peste vise şi poeme,
Doar un muc de lumânare, timpul trist, pierind, îşi cerne.
Câtă luptă! Ce zadarnic viaţa trece! N-am aflat
Rostul trecerii prin lume, cât de mult am căutat.
Mor secundele-n clepsidră, încolţind în ceruri sfinte.
Fără rost parcă trec toate... Doar aducerile-aminte
Ca o robă de lumină ne mai poartă spre prezent...
Toate trec! Pe rând mor toate sub al timpului efect.

Peste lumea în mişcare, peste vise şi poeme,
Din a inimilor piatră, numai tu cerni praf de stele.
Şi-l aşezi ca pe-o comoară la a sufletului uşă.
Tu eşti clopot nemuririi, îngerilor torci cenuşe.
Tu ştii şi durerea vieţii şi a sufletelor vaier,
Numeri vieţi nenumărate, torci a timpurilor caier,
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere...
Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul se naşte bătrân, dar devine tânăr. Asta este comedia vieţii. Iar corpul se naşte tânăr şi devine bătrân. Asta este tragedia vieţii.

citat celebru din Oscar Wilde
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat uitat de lume

Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine
Un bătrân cu barbă mare
Şi i-mi pune o întrebare:

Nu ştii, taică, dacă vine,
Trenu-acela pentru mine?
Că l-aştept de ani de zile,
Mă uit lung şi nu mai vine.

Au rămas bătrânii în sat,
Singuri şi neajutoraţi,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.

Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întâlni.
Că-s bătrân şi nu mai pot,
Simt că mor şi nu-l mai văd.

La bătrân eu lung mă uit,
Şi deodată încep să plâng,
În sfârşit a venit ceasul
Ca să-ţi vezi acum băiatul.

Tata începe acum să plângă,
Mă ia în braţe, mă sărută,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor, sunt liniştit.

poezie de Dorel Marin (16 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, înger...

Tu, înger care ţii în palme
Întreaga lume-a mea, să treci
O frunză-n ramurile vieţii,
Prin adieri şi vânturi reci!

Să treci o pasăre de stele,
Peste smaraldul existenţei,
Să iei pe aripile tale
Amara trecere a vieţii!

Rubin al vechilor apusuri,
Un răsărit de ploi de sângeri,
Lumina să-mi aduci! Şi ia-mă
De-acum, cu tine printre îngeri.

Fii tu vulcan ce mă înalţă
Pe-a mării cerului psaltire
Şi lumii mele noi, dă viaţă,
Lumină, pace şi iubire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân moldovean...

Un bătrân moldovean dintr-un sat
Se comporta extrem de ciudat;
Avea pat în casă,
Dar dormea pe masă –
Acel bătrân atât de-amuzant.

limerick de Edward Lear, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica...

Muzica apropie depărtările.
Muzica este legătura de chei fermecate, cu care se deschid uşile universului sufletesc.
Muzica este hrana spiritelor înalte, înfometate de măreţia sunetelor divine ale universului înconjurător.
Muzica bună este religia sufletelor sensibile.
Muzica este pulsul divin al universului emoţional.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet cel bătrân

Precum şi domniile voastre
îl ştiam doar pe Hamlet cel tânăr
veşnic tânăr
dar – mare surpriză! – îl întâlnesc pe
Hamlet îmbătrânit
mai bătrân şi mai neputincios chiar decât Lear
din Lumea Shakespeare.
"La ce te gândeşti?" îl întreb.
"A fi sau a nu fi?" îmi răspunde Hamlet
cel bătrân
precum veacuri în urmă
răspundea
întrebând
Hamlet cel tânăr.

poezie de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mai presus un băiat sărac şi înţelept decât un rege bătrân şi neghiob, care nu ştie să prevadă viitorul.

citat din Vulgota
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Sunt bătrân.
Sunt un bătrân
înconjurat de bătrâni
care dispar
unul câte unul.
Sufleteşte
nu mai aparţin
cercului vieţii.
Privesc viaţa
ca un spectator
cum aş privi
o stea
îndepărtată.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul literelor

munţi de sentimente se ridică la cer
izvoarele credinţei îşi fac loc printre stânci
nimic nu înconvoaie speranţa mea de fier
perdele de lumină lasă-n urmă striuri adânci.

în toamna vieţii mele poemele s-au copt
le răspândesc în lume ca pe roadele dulci
astăzi slova dragostei vibrează în piept
tu soare-al bucuriei lumină îmi aduci.

în piuă de argint pisez mărunt nesomnul
mai apoi îl amestec cu praful de stele
cu amplă strălucire să ajung la Domnul
ca să se purifice sentimentele mele.

nu fac afaceri cu apa, cu glia, cu lemnul
dar focul sacru îmi circulă sub piele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti în stare...

Tu eşti în stare,
Să-mi dai frumuseţea zânelor
În nopţile de argint,
Şi versul poeţilor sub pomii înfloriţi.

Tu eşti în stare,
Să-mi umpli caleaşca vieţii
Cu muguri de sărbătoare,
Numai să fiu imnul vieţii tale.

Tu eşti în stare,
Să le cânţi stelelor, chiar de e soare,
Şi mătasea razelor de lună
Să o săruţi pe fruntea-mi visătoare,
Pentru o pură îmbrăţişare.

Tu eşti în stare,
Să mă petreci liniştită,
Când soarele meu apune,
Fericită, că nu plec din lume
Fără zestrea iubirii tale, iubire.

poezie de Valeria Mahok (7 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de lumină

Muguri de lumină cernuţi din flori de stele
Ce cad ameţitor asupra vieţii mele...
Ei cad înrourat pe floarea tinereţii,
Şi-n brumă alburie la vremea bătrâneţii.

Ei cad în valuri line în orişice destin
Cu harul de iubire şi cu miros de crin,
Iubiri ascunse lasă şi urme de nectar
Şi flori în inimi arse... lăsând în urmă jar.

Ei cad în valuri, valuri pe scena vieţii mele
Lăsând în urmă: gânduri, dureri şi zile grele,
Şi- mi luminează calea cu raze efemere
Şi-mi dau speranţa pură a visurilor mele.

poezie de Nicoleta Liliana Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest bătrân, Don Quijote, care pare bun de dus la azil, rezolvă, dacă ne gândim bine, cea mai încâlcită problemă a filozofiei: rostul vieţii. Acest bătrân caraghios ne învaţă, dacă nu ne repezim să ne amuzăm de forma în care o face, că esenţialul în viaţă este să ai o convingere.

Octavian Paler în Convorbiri cu Octaviana Paler
Adăugat de Mariana Anghel
Comentează! | Votează! | Copiază!