Timpul

Moş bătrân,
Cu plete de ani lumină,
Torci fuiorul vieţii omeneşti.
Uriaşul caier de stele
Neobosit roteşti
Ca roata lumii eterne;
Şi râzi de capricii lumeşti.
Mângâiat de vânturi stelare,
În jilţul tău de argint,
De aur şi lumină,
Neobosit veghezi.

Moş bătrân,
Rege înţelept,
Scut de viteaz neobosit,
Pe-al universului piept,
Firul vieţii tale,
Cât este de lung…?
Şi cât de deştept?

Moş bătrân,
Din pipa universului
Fumezi liniştit,
Lăsând dâră pe cer
Calea Lactee,
Şi pui un scorpion,
Umil nepriceput,
Să îşi frământe gândul,
În uriaşa-ţi piuă,
Iar noaptea să vegheze ;
Râvnind la lunga drumeţie,
A înţelepciunii tale,
Nealterată veşnic.

poezie de Valeria Mahok (18 aprilie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!