Ultima Chemare

Pe cararea batatorita, praful tacerii se asterne-ncet, usor
Mai ieri era atata forfota si zgomot, zambete si veselie,
Azi, inghitit de-acest pustiu de lacrimi sunt cuprins de dor,
Si adapat de vise in nopti tarzii ma dezvelesc in poezie.

Oglizi crapate reflecta triste spuma din oceanul obosit,
Timpane sparte aud cum curge timpul in fiecare val ce moare,
Secunde ruginite, grabite alearga pe cadran spre infinit,
Culorile au adormit, pierdute parca-n fiecare floare.

S-a ofilit lumina. Razele noptii se topesc in intuneric,
Sperantele s-au deghizat in nuferi, pe lacurile-ndepartate,
Se risipeste ‘ncet acest taram ce nu de mult era feeric,
Din floarea vietii cad pe rand petalele de timp, uitate.

Mor putin cate putin, la orice pas, inaintand usor spre Viata,
Si dezbracat de umbra-mi, liber, in curand zbura-voi catre soare,
Spre rasarit, deschid ferestrele mai larg in fiecare dimineata,
Si plin de pace, fericit, ascult atent, Ultima Lui Chemare.

poezie de Marius Alexandru (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul toamnei

Ma scald, intr-un vartej de frunze ratacite,
Si ma afund, incet in valuri de arama,
Sperantele-mi intr-un ungher se-ascund chircite,
Prin nouri desi, azi, tesatura de lumina se destrama.

Ma las purtat de pasari, pribegind prin cârduri,
Si zbor spre orizonturi plumburii si prafuite,
Iar aripile-mi rupte imi atarna... falduri, falduri
Ingrijorarile imi curg in ganduri negre, ravasite.

Sunt inghitit, de un pustiu de lacrimi insetat,
Si razele credintei in intuneric se topesc incet,
Sunt singur, trist si parasit... infometat,
Al toamnei melancolic, deprimat... poet.
.............................................................................

Dansez cu frunzele uniti in hora bucuriei,
Si ma inalt spre tarmuri de visare,
Sperante vii ard flacara aprins' a marturiei,
Si dezbracat de umbra ma indrept spre soare.

Purtat de pasari able spre ‘naltimi necunoscute,
Murind cate putin inaintez spre Viata,
Cu aripile larg deschise... renascute,
Plutesc fara de grija spre Eterna Dimineata.

Pe strazi au inflorit iar ploi de fericire,
Si din credinta mi-am zidit un trainic parapet,
Se nasc in mine noi izvoare de iubire,
Azi sunt al toamnei cel mai fericit... poet.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (25 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Padurea

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare triste se rasfrang
peste padurea care parca iarasi moare.

S-a transformat tot sangele si auru-n rugina,
Iar crengile, salbatice stihii, se-nalta catre cer
cersind in liniste, o picatura de lumina.

Un vultur mandru se inalta sfidator,
In rotocoale falnice brazdand vazduhul,
Pe balta fumurie doua rate ratacite... mecaie usor.

Un coiot (domesticit) obosit de-atata toamna,
Si-a facut culcus din frunze moi,
Si fara nici o grija hotari, macar putin, de-amiaz sa doarma.

Am plans si noi o clipa cu padurea intristata,
I-am mangaiat cu pasi domoli pe-alei cararea,
Si i-am soptit duios, in taina, ca noi niciodata,
nicicand, nu-i vom uita infatisarea.

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare vesel se rasfrang
peste padurea care niciodata si nicicand nu moare.

poezie de Marius Alexandru (8 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe panza vremii

Grabite amintirile se-nghesuie-n prezent,
Iar visurile stau pe loc in miez de noapte,
Chiar infinitul e cuprins parca-n acest moment,
Cand pendula bate in surdina, ultimile soapte.

Pe panza vremii, un tablou a fost pictat,
Atat de diferit e pentru fiecare,
Pentru unii e alb-negru, gri sau foarte colorat,
Cu ploi si ceata sau... plin de lumina, cu mult soare.

Un ghiocel zambind la Primavara,
Fluturi dansand de bucurie-n zbor...
Luna trista si tacuta seara dupa seara,
Sperantele ascunse-n lacrimi care dor.

O floare-a vietii cu petale ce se frang,
Sau muguri insoriti pocnind in armonie
La capatul de drum, langa o piatra, ochi ce plang
In alta parte-un inceput, un gangurit, si veselie!

Cum o sa fie oare, maine-al meu tablou?
Cate culori?... sau voi avea un alt tablou in dar?
Vor fi nori negri si furtuna sau mult soare-n Anul Nou?
Orice-ar veni e numai Dragoste si Har!

Eu sunt doar panza veche pe acelasi sevalet,
Si nu pricep adesea multe, si mi-e greu...
Dar stiu c-al meu tablou va fi frumos... complet,
Caci Pictorul e insusi Dumnezeu!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (28 decembrie 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iia Romaneasca

Se odihnesc tacute, cusute pe ea, vise si amintiri
ce coboara magic in siruri viu colorate
spre manecile largi deschise catre infinit.
Pe piept, poarta plina de mandrie
doruri, lacrimi si zambete,
Iar pe umeri, altita, imbracata in iubire
parca sta gata sa zboare spre nemurire.
Un poem incarcat de istorie, o doina
cu glas de privighetoare, camasa alba de lumina
pentru cei mai frumosi ingeri. Iia Romaneasca.

poezie de Marius Alexandru (17 iunie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

In fiecare dimineata, la sculare, suntem creditati cu 86400 de secunde de viata pentru ziua respectiva, si seara, cand ne culcam, nu exista un report al lor, ce n-a fost trait in cursul zilei este pierdut, ieri a trecut. In fiecare dimineata, magia reincepe si noi ne jucam cu aceasta regula de neocolit: banca ne poate inchide contul in fiecare moment, fara nici un preaviz; in orice moment, viata se poate opri. Si atunci, ce facem cu cele 86400 de secunde zilnice? Nu sunt oare secundele de viata mai importante decat dolarii?

Marc Levy în Şi dacă e adevărat..., 14
Adăugat de Georgeta Jenei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul Florilor de Tei

In nopti tarzii de toamna plumburie,
Plangeam cu frunzele cazute pe alei,
Dar de pe cer, o stea-mi sopti cu bucurie:
Adu-ti aminte de parfumul florilor de tei!

Un zambet s-a nascut pe trista-mi fata,
Mi-am inchis ochii coplesit de dor,
Am adormit, dar m-a trezit mirosul florilor de tei, spre dimineata,
Eram schimbat si fericit cu gand de zbor.

poezie de Marius Alexandru (6 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ingropat inca un an in amintiri

Atatea clipe intr-un apus de timp au fost ascunse,
Am ingropat inca un an in amintiri,
Atatea vise anu-acesta au fost rapuse,
A fost atata frica, ura si atatea uneltiri.

Mi-am golit desaga de lucruri vechi, si-atat de grele,
Imi fac, la inceput de an, proiecte noi,
Imi zboara gandurile pe alei de stele,
Doar Tu cu mine, impreuna amandoi.

Ninge albastru peste noi, cu stele de argint,
‘Mi-atingi buzele cu fulgi de har si de iubire,
Speranta iar se naste-n inimi pe pamant,
Miroase-a flori, a primavara, si a ploi de fericire.

Pasesc increzator in noul an, mai fac un pas
spre Viata fara de sfarsit, in Rasarit,
Cuprins de doruri, tot mai des privesc spre ceas,
Si Te atept sa vii cat mai curand, Isus iubit!

poezie de Marius Alexandru (3 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Seara varsa stropi de intuneric
Peste peste trupul meu resemnat, peste acest taram himeric
Unde privesc pentru ultima data apusul sangeros
Cum lasa cortina peste sufletul meu dureros.
Apusul de maine sper sa nu mai vina
Vreau sa ma trezesc intr-o bezna fara lumina
Intr-o lume cu nori intunecati dar pe un cer fara soare
Caci razele lui imi arde inima ce doare, si imi aduce aminte de a ta privire
Privire in care am vazut raze de speranta, sclipiri de foc
Raiul, desi am fost in viata, un suflet pur, toate in acelasi loc.
Paradisul iadului din sufletul oricui,
Era pictat doar in ai tai ochi caprui!
O ultima scrisoare iti las acum, un ultim trandafir, pentru ultima oara
Pentru ca de maine poetul ce plange in mine o sa moara
Sinucis in aceasta ultima acrisoare, in aceasta ultima seara
In care aripile ce l-au invatat sa zboare
Se vor ofili precum versurile ce l-au mintit sa nu creada in stele cazatoare.
Vor bate multe versuri la poarta mea incuiata
Dar voi lupta chiar si cu mine doar sa nu o mai deschid vreodata
Caci cu fiecare vers, cu fiecare rima otravita ce o voi lasa sa intre
Veninul din al tau parfum imi va reumple gaura din inima, acum acoperita cu pietre.
Iti mai scriu o ultima scrisoare, o ultima adiere de vant
Alintata spre tine de al meu avant, va mai muri odata pe pamantul sfant,
Va mai curce prin parul tau... de maine va mai curge doar spre neant
Odata cu poeziile smulse din suflet pentru tine
Ce le vei uita odata cu timpul ce te va face sa uiti de mine.
Vei uita privirea mea vei uita sunt sigur si de glasul meu
Dar sa nu uiti ca o data, pentru cineva, pentru un poet, ai fost un fel de Dumnezeu.

poezie de Manuel Gabriel Danca (3 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

E noapte linistita, senina si pustie
Sunt numai eu si luna, in blanda armonie.
Ma rog la astrul noptii s-aduca pace-n lume,
S-aduca bucurie si numai ganduri bune.

Sublima ei lumina primita de la soare,
Imi mangaie faptura cand sufletul ma doare
Si face sa renasca sperantele pierdute,
M-ajuta sa uit vise desarte si trecute.

Aproape ca-mi vorbeste spunandu-mi:"Ia aminte,
Ca viata e frumoasa. Asteapta doar, cuminte.
Asteapta sa se-nvarta a vietii roata, lin
Iubeste, daruieste si-n anii care vin".

Ma rog la astrul noptii pentru copiii mei,
Sa fie buni la suflet, sa ma-mplinesc prin ei.
Le-ndrume Domnul pasii spre calea cea mai dreapta,
Iar luna parca-mi spune:"Iubeste si asteapta".

poezie de Iulia Comaniciu (iulie 2008)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catre mama

Suflet bland din care m-am nascut,
Apa curata ce mi-ai dat, eu am baut,
Iar gandul tau mereu spre mine indreptat,
M-a ocrotit, m-ai protejat.

Catre mama indrept fiecare rand.
Cand va citi, sa-i vad chipul luminand.
Scumpa mea fiinta, din care m-am nascut copil,
Esti totul pentru mine, iti ingenunchiez umil.

La bine si la rau, cu mine ca un juramant;
Plansetele mele, in bratele tale obosind
Si fiecare suras al meu, in inima ta traind,
Intrept catre mama fiecare cuvant.

Curate sa iti fie clipele din viata,
Caci le meriti din plin.
Sa nu uiti nicioadata a mea recunostinta,
Pentru ca din tine sunt darul divin.

Iti voi multumi de-a pururi
Pentru tot ce imi daruiesti!
Dragostea mamei mereu voi sti
Ca va dainui si sus in Ceruri...

poezie de Anca Todor
Adăugat de Anca Todor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai coborat din Slavile Senine

Ai coborat din slavile senine,
Cu chip de rob si imbracat in lut,
Ca sa petreci cu mine prin ruine,
Sa-mi schimbi sfarsitu-n inceput.

Ai pus in ochii mei Lumina,
In lacrima-mi, sclipiri de soare,
Prin roua diminetii in gradina,
Tu imi zambesti din fiecare floare.

Pe-obrazul meu ai pus seninul,
Si mainile mi le-ai deschis spre semeni larg,
M-ai invatat in soapta cum s-ofer alinul,
Panzele iubirii sa le tin intinse pe catarg.

Ai pus in sufletu-mi trist si pustiu,
Dragostea si pacea Ta de nedescris,
Ai transformat trecutu-mi cenusiu,
In curcubeu si dor de Paradis.

In inima mea s-a aprins un foc ceresc,
Cand Ti-am vazut privirea, prima oara,
Si de atunci in mine zilnic flacarile cresc,
Iubiri ce nicicand n-o sa moara.

Curand o sa ma ‘nalt spre slavile senine,
In haina alba de mireasa imbracat,
Inconjurat de diamante, perle si rubine,
Pe vesnicii cu Tine in Palat.

poezie de Marius Alexandru (26 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu beu

Eu beu
Putin...Putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tzin
Si am sa beau
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beau sa`mi fie numai bine.

Cand dau incet sa ma indrept
Genunchii cad pe langa piept
Eu n`am stiut ca daca esti bat
Te faci deodata acrobat
Sa shada toti cum eu am shes
Sa vada toti ce eu invat
Sa`si unga toti cum eu mi`am uns
Cu grija gatu`ndeajuns.
Ma tin de tot ce sta in bar
Dar cel mai tare de pahar
Eu inca nimeresc sa torn
Cu toate ca aproape dorm
Da daca nu dorm inseamna ca is treaz
Si afara inca e azi.
Eu pot sa ma tin si intr`un chicior
Cu mana daca`s pe ulcior.

Da eu mai beu
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Ce interesant se uita toti la mine
Cum eu ma invat
Cu mana dreapta sa ma indrept
Spre buzunaru de la piept.
E drept ca daca beau mai des
Mai des ma trage sa fumez
Fumez si iara dupa ce fumez
Incep sa beau mai des.
Eu nu stiu unde mai incape
Atata vodka si lichior
Si nu stiu toti de ce se uita
De parca as bea de banii lor.
Da eu ma fac, nu fac ninica
Si nici nu stiu ca ei ma stiu
Si eu cand am sa fiu ca dansii
Eu tot ca dansii am sa fiu.

Da amu mai beau
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Eu nu stiu bine pentru altii
Ce inseamna...da eu stiu
Cand beau ce vreau, manac ce vreau
Ma culc cu cine vreau, si`s viu
Si daca`mi spune cineva cum ar putea sa fie mai bine
Ma las de toate, ma duc acolo, ma intorc inapoi, ma iau si pe mine
Da eu mai stau acolo unde imi chica ca sa shad
Unde ma uit si nu vad nik, da pe mine toti ma vad
Cum beau putin d`ales si mai ales di cela de care am vrut
Si daca am uitat sa ma uit ce beu incep de la inceput...
Da eu maï beuuuu....

poezie de Pavel Stratan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul catre perfect

cu fiecare treapta pe care urc,
simt ca mi-e din ce in ce mai greu sa respir
aerul devine tot mai fortat, chinuitor

cu fiecare treapta pe care o trec
simt ca e ultima,
picioarele au devenit inerte
la orice miscare de a mea, la orice incercare

cu fiecare treapta pe care ajung,
imi dau seama ca inaintez spre nimic,
totul din mine se pabuseste.
nimeni si nimic nu ma mai vrea,
peretii au devenit verzui-negri,
balustrada nu ma mai lasa sa o ating,
ultimul etaj e departe.

nici un simt al meu nu mai e in viata.

lumina s-a stins, inaintez,
mi-e teamă ca nimeni nu va fi
sa ma astepte la ultimul etaj.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare e chiar atat de simplu?

Oare e chiar atat de simplu?

E ciudat, sa fi un artist,
Dar sa nu mai poti crea nimic;
Sa fi un poet,
Dar sa nu-ti mai gasesti cuvintele.

E ciudat...Dar, asta simt acum,
Nu mai pot gasi o cale de a lupta,
De a fi cine am fost;
Si in acelasi timp cine am ales eu sa devin.

Sunt nimicuri, care pot deveni un colos;
Timpul si spatiul
Au ajuns sa se rezume, uneori, la prea putin
Iar alteori, sunt exagerate,
Atunci cand sunt masurate cu inima larg deschisa;

Nu pot spune ca e greu,
Dar nici usor nu e,
Cateodata, viata se joaca, se amuza
Te ingroapa, pentru a te reinvia,
Pentru a-ti reda sclipirea ulterioara;

Sti cum e sa simti maturitatea ca pe o nevoie?
Sa-ti doresti sa fi puternica,
Sa nu mai fie sensibilitatea o problema, o boala
Ceva ce trebuie ascuns?

Iar intr-o zi sa constati cu seninatate
Ca esti mai puternica, mai putin naiva,
Mai mult cum vrei sa fi...

Oare e bine asa?
Oare daca nu mai suferi la fel de mult
Inseamna ca esti fericit?

Toata lumea are ceva de spus...
Dar poate daca ar reusi sa pastreze o clipa tacerea,
Ar vorbi putin sentimentele;

Eu i-as aprecia mai mult...
Ador sinceritatea, ador sa traiesc inconjurata
De sentimente, de lucruri simple;

Dar oare e la fel de simplu sa le gasesc,
Sa le am, sa ma bucur de ele?
Oare?

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

M-au vizitat de curand,
Un fluture si-o molie razand
Prin crepatura geamului deschis
Privind la tot ce e de scris.
Mi-au zis ca ploaia vine din cer
Cu lacrimi pierdute docil,
Cand Dumnezeu abatut de mister
Cade pe ganduri umil.
Si tot atunci se roaga si el
In fata muntilor de neclintit
La pacatele ce se-ngresc din penel
Rasarind curcubeul spre asfintit.

Apoi Michiduta joaca hora-nainte de culcare
Iar focul iadului rasare trufas
In fiecare dimineata cu culoare
Din rasarit c-un soare urias.
Acum stiu de ce dimineata ma doare
Si ploaia rece imi da putere
Mai stiu ca Dumnezeu abatut
Imi face cafeaua cu caimac statut.
Dar ma intreb de ce molia crucita
De scrisul meu grabit
Se lasa pe penita obosita
Si fluturele o trage de gene molipsit?
Sa fie de vina natura asta strivita
De ura si pacatul meu necontenit
Sau e intrebarea cea mai indoita:
De ce? De ce ne-am zămislit?

poezie de Ana Maria Erdo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa te urasc

N-am banuit ca-n grota vietii
voi poposi asa putin;
Acolo, printre lighioane
de noapte, mi-a parut senin.

Trapasii tineretii mele
s-au adapat din vagi fantani
iar tainele adolescentei
eu ti le-am dibuit in sani.

Trecut-au pasari de lumina
dar le-impuscau braconieri
convivi, ce stiau al dracu’
s-azvarle mainele din ieri.

Intai, cind aprindeam tigara
ma excitam precum un manz,
si nu stiam, prin timpul lacom,
de-i miezul noptii sau e prinz.

Am invatat sa svarl cu pietre
si bumenrangul sa-l arunc,
dar tinta mea nevinovata
era mereu acelas prunc.

Sunt prada tineretii mele
ce-a nins pe mine dintr-o stea,
de-aceea pot, la nemurire,
sa te urasc, iubita mea.

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de padure

Inchide ochii
ai sa vezi padurea
ninsa
prin trunchiuri golase
Ciuta
alearga spre margini
sunt eu
nu ma mai recunosti
nu mai ai puterea
sa ma strigi
din spatele ochelarilor
incetosati de amintiri.
Cheama-ma
sa-ti aduc aerul tare
si proaspat al noptii
cu ochii purtand
lumina blanda
a lunii pline
Cheama-ma
cu glasul domolit
strain si trist
Intoarce-ti obrazul
catre rasarit
eu nu mai sunt aceeasi
am murit
ma vezi
sunt ciuta...

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colierul cu perle negre

ieri, am primit un colier,
cu perle negre.

in fiecare minut am luat cate una
si am pus-o la fereastra

afara porumbeii s-au strans,
furându-mi cate una de fiecare data -
porumbeii colorati,
de perle fascinati.

spre seara am realizat
ca a mai ramas doar ata de la colier
si regret ca l-am stricat

acum nu mai am ce sa port
la rochia mea alba.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

E timpul cand se sting pe rand
toti trandafirii in gradini,
Petale ofilite si lumini
se risipesc in adieri de vant.

E timpul cand frunzele plang
cu lacrimi mute pe poteci,
Fiori prin inimile noastre reci
ranesc atatea vise ce se frang.

E timpul cand culorile se mor,
Si parca noi tristeti reinvie,
E timpul de melancolie,
Cand toate amintirile uitate dor.

Ne-au asurzit iubirile in gand,
Si suntem astazi, simplu, doi straini,
E timpul cand se sting pe rand
toti trandafirii in gradini.

poezie de Marius Alexandru (18 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca valurile lumii

Ca valurile lumii, o mare, tu te clatini
Cuprinsa de-ntuneric de sfasiate patimi
Si-azvarli in adancimea albastra ce se-asterne
Corabii de lumina in tainele eterne

Prin cerul alb cresc roze invesmantate-n spuma
Trec pescarusi nevrotici pierzand a umbrei urma
Si vantul surd danseaza pe-un ascunzis de valuri
Un nod de neputinte si false idealuri

Pe stanca fermecata te cant molcum din lira
In rasarit de soare si luna ce inspira
Cand te aud iubito fosnind cum te apropii
In unduiri de valuri a lungii tale rochii

Sub pasii tai adancul a dragoste suspina
Tu vii spre intuneric o jerba de lumina
Fiinte mici bizare prind lenes sa apara
Mici forme sclipitoare pe haina princiara

In rasaritul noptii ma duci incet spre larg
Cu stanca asternuta sub mine drept catarg
-Hai vino tu iubite de vrei ca sa ma ai
In bratele lichide s-o strangi pe Loreley...

poezie de Ion Vanghele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!