Padurea

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare triste se rasfrang
peste padurea care parca iarasi moare.

S-a transformat tot sangele si auru-n rugina,
Iar crengile, salbatice stihii, se-nalta catre cer
cersind in liniste, o picatura de lumina.

Un vultur mandru se inalta sfidator,
In rotocoale falnice brazdand vazduhul,
Pe balta fumurie doua rate ratacite... mecaie usor.

Un coiot (domesticit) obosit de-atata toamna,
Si-a facut culcus din frunze moi,
Si fara nici o grija hotari, macar putin, de-amiaz sa doarma.

Am plans si noi o clipa cu padurea intristata,
I-am mangaiat cu pasi domoli pe-alei cararea,
Si i-am soptit duios, in taina, ca noi niciodata,
nicicand, nu-i vom uita infatisarea.

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare vesel se rasfrang
peste padurea care niciodata si nicicand nu moare.

poezie de Marius Alexandru (8 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!