BRAD ÎNALT CU FRUNTEA CĂTRE CER, BĂTUT DE VÂNTURI SPRE PĂMÂNT SE-NCLINĂ
Brad înalt cu fruntea către cer, bătut de vânturi spre pământ se-nclină,
Dar furtuna nu-l doboară căci pe umărul de frate se anină
Şi-mpreună-n toiul vijeliei se îmbrăţişează legănaţi în dans,
Că în pădure mulţi copaci crescut-au dintr-o singură tulpină.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE ZECI DE ANI STĂ NEUDAT, BĂTUT DE VÂNTURI ÎN PUSTIU
De zeci de ani stă neudat, băut de vânturi în pustiu,
Un Trandafir de Jerihon mai este încă totuşi viu?
Acel arbust ce creşte-n locurile sfinte din deşert,
Mai are încă o viaţă să-nflorească mai târziu.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
şi-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
şi-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
şi-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos!

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.
Când o revăd sunt bucuros
Şi vesel ea mă face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Mă mângăi şi mă faci voios
Şi mă-ntăreşti îndată.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.

O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii,
Ce ni la dus din Rai Hristos
Cum au vestit profeţii.
O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai înalt pin este adesea cutremurat de vânturi. Cele mai înalte turnuri se prăbuşesc cel mai dramatic. Iar fulgerul loveşte, de multe ori, cel mai înalt munte.

citat celebru din Horaţiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND URCI POTECI DE MUNTE PRINTRE BRAZI CĂTRE LUMINĂ
Când urci poteci de munte printre brazi către lumină
Ascultă muzica pădurii ce sub vânt se-nclină,
Lăsând vederii tale ochiul cerului albastru
Să şimţi natura care te-nconjoară că-i divină.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

lângă trup de jad
ardea ninsoarea gândului primar
alergam spre tine
pe muguri de brad

migrau tăceri către ieri
mă despart de tine
ultimul pribeag
ce-a bătut odată în prag

trece noaptea iară
către tainic drum
ridurile lumii
mă înfăşoară acum

călător prin viaţă
a tristă întrebare
căutam iubirea
pe drumul apus

ningea a păcate

şi în amurgul clipei
aşteptam un înger
prin vaiet trecând

traversez o mare
mă izbesc de lume
mă concep în gând
prin ţipăt trecând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am bătut

Am bătut la uşă...
Am bătut la fereastră...
Am bătut la poartă...
Am bătut-n stele...
Am bătut-n mare...
Am bătut la toate uşile din lume...
Am bătut la poarta iadului...
Am bătut la timp...
Atât doar să-ti spun...
Te iubesc....

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om fără un vis este un om bătut de vânturi şi ploi, care merge la întâmplare, după cum îl duc sorţii. Când un om cu un vis îşi atinge visul, dacă nu construieşte "urmarea" visului, dacă nu îl înlocuieşte cu altul, dacă nu creşte energia respectivă - atunci devine un om cu un vis împlinit. Adică... un om fără vis, bătut de vânturi şi ploi, care merge la întâmplare, după cum îl duc sorţii.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingheata-mi fruntea noapte

îngheaţă-mi fruntea noapte
căci dintr-atâta viaţă
nu mi-a fost dat să aleg
decât păcat şi moarte

îngheaţă-mi fruntea noapte
să nu mai fiu pământ
ci doar glasul ce-şi duce
dorul-n infinit

îngheaţă-mi fruntea noapte
îţi cer cu umilinţă
să mă redai uitării
ca ultimă dorinţă...!

poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt mut

Strigăt către pământ
stea căzătoare pe trupul meu
adiere de vânt,
o clipă.
Lumină spre cer...
de ce-mi vi
existenţă efemeră
furată de zări străine?
De ce?
Să-mi rupi fiinţa la plecare
lăsând între noi
neputinţa zilelor trecute
degeaba?
Fiinţă cu neputinţă de schimbat,
soarta mi-e să privesc,
spre cer
spre alte stele
pe care
nu mi le doresc
şi să strig către El
strigăt mut
de pământ reavăn
mirosind...
a stea căzătoare.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA SFÂNTĂ SE APRINDE MISTERIOS

Lumina Sântă se aprinde misterios,
Sus, pe Golgota focul arde vijelios,
Străluce către ceruri, spre pământ şi ape
Vestind creştinătăţii învierea lui Hristos.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate lucrurile de pe pământ se îndreaptă spre casă în bătrânul octombrie: marinarii către mare, călătorii spre zidurile locuinţelor, vânătorii către câmpii, codri şi strigătele copoilor, iubitul înspre iubirea pe care a abandonat-o.

citat din Thomas Wolfe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strugurii copţi
asediul viespilor-
o zi cu soare.
*
Alee cu plopi-
lungi umbre proiectează
lumina lunii.
*
Lăsând cuibul gol-
pasărea în zbor înalt
către alte zări.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat cândva în lume

A plecat cândva în lume,
Şi-a uitat de casa sa,
Ca să-şi caute norocul,
Să-şi găsească steaua sa...

Dar strivit de raza blândă,
A celestului cuvânt,
A uitat de adevărul
Ce guvernă pe Pământ...

Şi-a uitat de Sfânta Lege,
Şi de ţară şi de neam,
Ca un vreasc uscat de vânturi
Şi bătut pe negrul ram,

Şi ca frunza cea uscată,
Tot gonit de al său gând,
În deşert şi vanitate,
Rătăceşte pe pământ

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din apus

Pe vârful de colină, departe de pădure,
Tu, singur printre vânturi ce mulţi nu pot să-ndure,
Te bucuri de-nserare, te-ntinzi cu umbra-ţi toată,
Spre floarea ce-ţi zâmbeşte atât de-ndepărtată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este pământ

Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitaţiei
Plouă-napoi pământul,
Icari şi Meşteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperişul pământului,
Gravitaţia e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei
Şi fruntea ne intră mai jos
În pământ.

Şi nu există moarte
Pentru că nu contează dacă eşti
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ramurilor de alun

O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate fraţii, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.

Şi totuşi o lumină nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Nu este nici din cer, nici din pământ,
Ci este din al lor ultim cuvânt.

Auzi colindătorii la fereşti,
Sub fulgii care ning ca în poveşti,
Auzi cum vocile în tine cad
Spre seară, când te-aşezi pe lângă brad.

Şi rupi din pâinea caldă din cuptor,
Apoi zâmbeşti ca un umil actor,
Gândind că fulgii care cad pe drum
Sunt mult mai calzi decât eşti tu acum.

Să laşi lumina asta nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Prieten drag, sub ramuri de alun,
Nu este nimeni singur de Crăciun...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fiind...

Aşa de simplu am crescut,
Am mers prin noroi şi ploaie,
Cu vânturi multe m-am bătut,
Am purtat şi pălării de paie.

Când mergeam desculţ pe jos,
Pe dealul legendarului Corb,
Totul mi se părea frumos,
Drumul cu bolovani şi colb.

Nucul bătrânului bunic,
Cetate de grauri şi cuci,
Coroană regală, trunchi unic,
Acoperit de frunze şi nuci.

Adunam în pumni pământ
Din fânaţul de pe Groapă,
Alergam chiar şi flămând
Să mă scald la Ciofu-n troacă.

Salcâmii cu ciorchini de flori,
Spre al lunii Mai sfârşit,
Livada cu privighetori
Ce cântau necontenit.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.
El are doar o ţară-n piept
Şi sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ţine drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povesteşte-al meu ţăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendaşi strigau în van
Şi scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este ţara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deşteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Şi să renasc din auster...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Vreau astăzi să-ntoarcem privirea în sus,
Spre codrii cu brazi, spre cerul cu lună.
Veniţi să-ndrăznim să simţim nemurirea
Cu inima-n repede tropot cum sună!

Solemnă şi gravă ne turbură noaptea
Curgând pe izvoare şi-n codri fierbând
Cu nările largi din găvanele palmei
Sorbim răsuflarea-i de fum şi pământ.

O stea se prelinge în sus către creasta
Înaltă a cerului, clopot gigant.
O altă se sparge cu flacără mută
Şi ţăndări astrale înfige-n neant.

Cu trosnet un brad a căzut şi aud
Din lut cum un mugur trudeşte să vie,
Am ochii la veşnica trecere-a lumii,
Dar inima-mi plină-i de grea bucurie.

Mă bucur când moare o stea în înalt,
Mă bucur când steaua pe ceruri răsare,
Mă bucură tainic oricare apus
Şi-aprinsă, oricare ivire de soare.

Când moare un brad, doar sămânţa-i mai dăinuie
Să nască pădurea de mâine din ea,
Iar steaua, murind, îşi împrăştie zgura
Prin haosul care mai naşte vreo stea.

Spusese pe vremuri bătrânul Shakespeare
Că noi chipul nostru-l cioplim ca-n aramă
În pruncul din rodnicul pântec de mamă,
La fel istovindu-ne-al zilelor şir,

Ca brazii ce mor lepădându-şi sămânţa
Să crească prin vreme răzbind din pământ,
Ca fiara, ca steaua, ca pomii cu floarea
Murind ca să vină şi alţii la rând.

Nu-i drept! E puţin! Mai presus de luceferi
De brazi şi de fiare suntem mai presus.
Căci faptele noastre şi visele noastre
Trăiesc peste clipa când noi am apus.

Când ultima rază se stinge din ochi
Şi ultimul gând ni se stinge din minte,
Lăsăm după noi ce-am gândit şi-am muncit
Acelor ce, mulţi, se vor naşte-nainte.

Cu paşii gigantici păşind prin viaţă
Săpăm grele urme pe lut şi pe-nalt
De-o mie de ori mai adânci ca acelea
Ce monştrii arhaici le-au rupt în bazalt.

Iar visele noastre spre rod înmiit
În cei care vin se-altoiesc, şi iubirea.
Avem bucuria de-a spune murind
Că suntem mai veşnici decât nesfârşirea.

Prieteni, veniţi să privim acest cer
Şi codrii cu brazii şi munţii din slavă
Căci noi, numai noi, îndrăznim să simţim
A nemuririi bucurie grozavă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!