Sonetul 27

Epuizat de trudă, grăbit mă duc în pat
Picioarele ostenite de mers să aibă odihnă
Însă apoi cu capul, la drum plec imediat,
Căci mintea e activă când trupul stă în tihnă.
Iar gândurile mele, de-aici din depărtare
Spre tine-ar vrea să vină într-un pelerinaj
Şi-mi ţin pleoapa deschisă, deşi atârnă tare,
Dar ele merg ca orbul în beznă, cu curaj.
Şi ochiul fanteziei, ce te-a găsit pe dată,
M-ajută să-ţi văd umbra, ce ca un giuvaer
Face ca noaptea neagră să fie luminată
Iar chipul ei în vârstă îl face tinerel.

Şi-astfel, ziua că merg, iar noaptea că gândesc
De grija mea şi-a ta eu pacea nu-mi găsesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 27

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:

Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:

Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.

Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Cu cât ţin ochii-nchişi, cu-atât ei văd mai bine
Pentru că ziua-ntreagă se uită la prostii,
Dar noaptea când visez, ei te privesc pe tine
Şi-n beznă ard puternic, şi ard în beznă vii.
Iar tu cu umbra ta ce umbre luminează,
Poţi cu a sa esenţă spectacol să oferi,
Căci cu lumina ei ziua o eclipsează
Şi ochilor ce nu văd ea le redă vederi.
Cum aş putea să spun c-am ochi blagosloviţi
Atunci când te privesc doar ziua la lumină
Când tu în toiul nopţii o umbră îmi trimiţi
Prin somn, pe ochii orbi să se aşeze-n tihnă.

Şi ziua-mi va fi noapte până te voi vedea,
Iar noaptea va fi zi când te visez în ea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua mea onomastică

Mă caut şi nu mă găsesc!...

Mă caut în vechiul ogor strămoşesc-
În grâu, în porumb şi-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Şi-n focul din vatră,
În golul din casă
Şi-n gloata de-afară,
Şi-n toţi răposaţii ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...

Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Şi drumul trosneşte sub paşii greoi,
Mă caut şi-n larma vieţii de-acum,
şi-n pacea vieţii de apoi...

Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Şi-n ghioc...
Mă caut şi-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele şterse...
Dar nu mă găsesc.

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...

Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul şi fapta spre morţii de ieri,
Că urmele mele din lume se şterg
Şi nu mă găsec nicăieri?...

Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 28

Şi cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Şi-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit şi aspru mă împung
Una în trup şi cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Şi că o luminezi când este nor,
La fel flatez şi noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.

Dar ziua chinul zilei mi-l lungeşte,
Iar noaptea jalea nopţii mi-o sporeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Când ochii mi-i închid ei văd mai bine
Că ziua n-au prea multe de aflat;
Dar când adorm, în vis pornesc spre tine
Şi-n beznă, vii, viu bezna o străbat.
Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,
Fă umbra ta aievea să-mi apară;
Când ochii orbi o văd strălucitoare,
În clar de zi va străluci mai clară.
Încântă-mi ochii, spun, că tare-aş vrea
Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineaţă
Aşa cum toată noaptea umbra ta
În somnu-mi greu privirea mi-o răsfaţă.
Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă
Şi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609)
Adăugat de Miron Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dowloading

Merg pe uliţă merg merg merg
merg merg merg uite un capac
merg aud un claxon
am intrat în buruieni
Merg prin buruieni merg merg merg
merg merg merg merg iau o floare
merg mi-e cald
dau de asfalt iar
merg puţin pe asfalt merg merg merg
am traversat
am călcat un melc
merg merg merg
opa am ajuns la tine.

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele Lesbia

Să ne-oferim, Lesbia, iubirii-amândoi,
Deşi-înţelepţii zilei nu sunt de-acord cu noi.
Nu-i condamna. Stelele nopţii se sting spre-apus
Pentru-a se-aprinde iarăşi în est, acolo sus.
Dar când se va stinge plăpânda-ne lumină,
Vom adormi pe veci în noaptea ce-o sa vină.
De-am trăi cu toţi în dragoste anume,
Nici săbii şi nici lanţuri n-ar mai fi pe lume;
Nici tobe şi trompete să ne-ncurce somnul,
Lăsând în pace-n pat pe doamna şi pe domnul.
Dar proşti sunt mulţi, stingând mereu a lor lumină –
Ei merg cerşind dureri spre noaptea ce-o să vină.
Când moartea va sosi şi-mi va curma festinul,
Prieteni lângă dric să nu-mi plângă destinul.
Vreau doar bogaţii în iubiri să-mi fie-aproape
Şi în parfumul care-am fost să mă îngroape.
Iar tu, Lesbia, să-mi stingi ultima lumină,
Spre-a intra regeşte în noaptea ce-o să vină.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă;
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat:
Aşa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat.

Asa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luana

noaptea ce vine îmi întoarce spatele de vultur pleşuv
să nu-ţi văd chipul -Luana- de praf şi semeţe priviri
când cântăreţul îţi încălzeşte picioarele mâinile
sărută în taină clipocitul vorbelor tale
îţi înmoaie inima de pământ
vârstnicul trubadur
de secole îşi înoadă poeme să-ţi acopere pleoapa fierbinte
îi adormi umbra
strecori apoi fulgi de nea în visul meu de ascet

poezie de Nicolae Corlat din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 113

De când m-am dus, ochiul în minte crede
Şi el, ce mă-ndruma pe calea mea,
În parte-i orb şi doar în parte vede,
Dar, practic, să perceapă n-ar putea.
Că nicio formă-n inimă nu duce
De pasăre sau floare sau model;
Nimic nu poate mintea să apuce,
Iar ce-a privit nu zăboveşte-n el.
Căci tot ce vede, lucruri dulci, amare,
Făpturi plăcute sau hidoase rău,
Noapte şi zi şi munte, dar şi mare,
Corb, porumbel, le schimbă-n chipul tău.

Şi neputând mai mult, plină de tine,
Mintea îmi face ochiul de ruşine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 120

Că te-ai purtat cândva meschin, m-ajută,
Şi pentru acea tristeţe ce-am simţit
Îmi recunosc greşeala neplăcută,
Că nu sunt din oţel, nici din granit.
Căci dacă te-a durut a mea purtare
Ca şi pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul, nu am fost în stare
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Şi-a noastră noapte neagră îmi aminteşte
Ce trist a fost atunci sufletul meu
Şi de-alifia ce tămăduieşte;
M-ai uns cu ea, te-am uns apoi şi eu.

Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit
Eu îţi plătesc cu-a mea şi suntem chit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Sunt sechestrat de-un timp în casă,
Maşina nu mi-e de folos,
Pe stradă e zăpada groasă,
Şi nu mai ştiu să merg pe jos...

Privesc cu groază cum coşmarul,
Se-ngroaşă, alb şi persistent,
Şi văd că nici de leac Primarul,
Cu o lopată... nu-i prezent...

Şi-atuncea eu, şi-n gând şi tare,
Căci sunt alegător cinstit,
Slobod cu pizmă o urare,
Cu locu-acela renumit,

Pe unde orice prunc zăreşte,
Întâia rază de lumină,
Atunci când tare se grăbeşte,
Pe astă lume ca să vină...

Şi chiar de-mi place sau nu-mi place,
Pe-afară iarna-i tot mai grea,
Iar dacă văd că n-am ce face,
Îmi bag picioarele în ea...

Cu hărnicie românească,
Văzând că-i în zadar gargara,
Omătu-aştept să se topească,
Când o să vină... primăvara...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 48

Când am plecat la drum, prevăzător,
Eu după gratii pus-am orice fleac
Să pot să-l folosesc şi-n viitor,
Şi mâini perfide să nu-l aibă-n veac.
Dar tu eşti ca o piatră nestemată
Mă bucuri, dar acum mă simt mâhnit
Că fiind scump, a mea e grija toată
Să nu te fure hoţul nepoftit.
Însă pe tine-n cufăr nu te-am pus
Căci tu lipseşti, deşi te simt prezent
De parcă-n pieptul meu te ţin ascuns
Unde tu vii şi pleci în mod frecvent.

Dar şi de-aici, mă tem, vei fi furat,
De-aşa odor şi-onestul e tentat.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii

Trecut-au anii peste voi
Azi vă privesc şi-mi vine a plânge
Căci vă iubesc pe amândoi,
Şi simt cum inima se frânge.

Vă văd de fiecare dată
Cum încercaţi să îmi zâmbiţi
Să-mi faceţi ziua minunată
Şi să fim iarăşi fericiţi.

Însă deşi gura zâmbeşte
În ochi lumina vi s-a stins
Şi-un întuneric creşte, creşte
Şi o răceală v-a cuprins.

Eu mă prefac că nu-mi dau seama
Apoi încep să povestesc
Dar simt cum mă cuprinde teama -
Mâine când vin, vă mai găsesc?

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 51

Iubirea mea îi scuză încetineala
Calului lent, când plec de lângă tine.
Când te-am lăsat, ce rost are iuţeala?
N-o să schimb calul ca s-alerge bine.
Iar când mă-ntorc, ce vină are oare
Dac-a lui fugă este cam greoaie?
Eu îi dau pinteni, însă chiar călare
Pe vânt de-aş fi, mişcarea nu-i vioaie.
Nu-i cal cu jalea mea să ţină pasul
Şi-atunci dorinţa (ruptă din iubire)
Va necheza în goană din tot glasul,
Dar dragostea îl iartă de amorţire.

Căci la plecare-a mers cu greutate,
Însă spre tine fuge-atât cât poate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă face bilanţul

Băiatul meu aproape nu-mi mai scrie.
Ba, totuşi, mi-a mai scris de Paşte:
Se-ntoarce-n timp mereu cu duioşie
Şi dragostea din sufletu-i o recunoaşte.

Atunci când l-am văzut ultima oară
era exact acum un an jumate.
Mai stau din când în când la noi în gară
şi văd cum pleacă trenuri către el, departe.

Iar câteodată chiar îmi iau bilet
şi gata sunt să mă pornesc să-l văd.
Cobor însă apoi din tren discret
şi merg să dau biletul îndărăt.

Acum un an şi-a luat şi o nevastă
a cărei poză a zis că o primesc.
Mă vor lăsa acum să vin la ei în casă?
O pătură aş vrea să le-mpletesc.

Însă nu ştiu de-aşa ceva îi place...
şi dacă îl iubeşte cum ar merita.
Mă simt o solitară de o vreme-ncoace.
Oare ca el şi alţii pe lume-or exista?

Ce bune au fost acele-apuse vremuri,
când locuia în casa părintească!
Acum stau noaptea şi-ascult în beznă trenuri.
Oare continuă şi-acum să mai tuşească?

I-am pus pantofii mici cu grijă la păstrare.
Acum el a crescut şi-n veci o sa-mi lipsească.
Iar eu stau liniştită şi totuşi nu am stare.
Cel mai frumos ar fi copiii să nu crească.

poezie celebră de Erich Kastner din Zarvă în oglindă (1929), traducere de Dragoş Carasevici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 63

Când dragul meu va fi cum azi sunt eu
Zdrobit şi zdrenţuit de-a vremii mână
Cu fruntea-n riduri şi cu trupul greu,
Când zorii tinereţii lui se-ngână,
Apoi în noaptea bătrâneţii trec;
Şi frumuseţile ce le slăveşte
Dispar şi-n depărtare se petrec,
Furându-i primăvara mişeleşte;
Pentru-acel timp acum mă pregătesc
Să-nfrunt al vârstei crunt cuţit ce taie,
Ca să nu-mi ia ce vreau să-mi amintesc,
Al lui chip mândru cu sclipiri vioaie.

Dar frumuseţea lui nu se va pierde,
Că-n slove negre va rămâne verde.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

Ai părul de aur pur
Lan de grâu, raze de soare
Dac-ai fi a mea îţi jur
Te-aş ocroti ca pe o floare.

Ochi albaştri de azur
Cu priviri galeşe, dulci
Cum aş face să ţi-i fur
Seara când mergi să te culci.

Şi mijlocul de furnică
Aş vrea în braţe să îl strâng
Însă îmi e tare frică
Să nu cumva să ţi-l frâng.

Dar zadarnic îndrăznesc
Să gândesc aşa departe
Că tot eu mă răzgândesc...
Îmi fac iluzii deşarte.

C-o săgeată Hâtrul Paj
Două inimi străpungând
Mi-a dat un mare curaj
Să-mplinesc ce-aveam în gând.

Şi-astfel te-am urmat supus
Fascinat de-a ta privire
Şi-n noaptea clară ne-am spus
Să ne legăm prin iubire.

Ca un potir de albu crin
Sufletul tău mi-ai deschis
Făcându-mă să mă simt prin
Lumi de basm, cântec şi vis.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!