CEI CARE SUNT UN VÂSC ŞI DIN COPACI ÎNALŢI SE-NFRUPTĂ-Ruba
Cei care sunt un vâsc şi din copaci înalţi se-nfruptă
Trecând prin vreme şi prin viaţă fără nici o luptă,
Căzuţi vor fi din tihna voluptoasei leneviri
Atunci când creanga ţiitoare de furtuni e ruptă!

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te înalţi...

Să te înalţi cu odele bucuriei,
Ca ciocârliile în zborul lor spre cer.
Să te înalţi prin vorbe şi fapte înţelepte,
Ca visurile marilor pionieri.
Să te înalţi prin dărnicii alese,
Cu altruism nemăsurat oricând,
Apoi în rugă către Dumnezeu
Recunoştinţa n-o amâna nicicând.

Valeria Mahok (21 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te înalţi...

Să te înalţi cu odele bucuriei
Ca ciocârliile în zborul lor spre cer.
Să te înalţi prin vorbe şi fapte înţelepte
Ca visurile marilor pionieri.
Să te înalţi prin dărnicii alese
Cu altruism nemăsurat oricând,
Apoi, în rugă către Dumnezeu
Recunoştinţa n-o amâna nicicând.

poezie de Valeria Mahok (21 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MARGINE DE DRUM E NĂPĂDIT DE VÂSC COPACUL
La margine de drum e năpădit de vâsc copacul
Şi în curând lipsit de sevă va muri săracul,
Iar parazitul verde va rămâne încă viguros
Chiar dacă pe sub scoarţă-i mişună flămând gândacul.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în aşteptarea toamnei

Păleşte frunza din copaci,
Iar câte una s-a sfrijit
Şi nu mai sunt holde cu maci
Pe şesu-ntins şi însorit.

Gustar deodată s-a ivit,
Păstăi crapate pe araci,
Păleşte frunza din copaci
Şi câte una s-a sfrijit.

Eu, am un of nemărginit
Că nu avem ce pune-n saci
Din plaiul nostru pustiit,
Ţăranii noştri sunt săraci.

Păleşte frunza din copaci

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub o poală de vâsc

Sub o poală de vâsc mor iubiri avortone,
Sub o ploaie de vise, o umbrelă plângând,
Cadenţat parcă vin, cu stihie plutoane,
Cu un ropot de tobe dintr-un spaţiu profund.

Noi privim detaşaţi, două roluri ciudate,
Parcă nu am fi noi, alţi actori îşi dau replici,
Doi hamali obosiţi cu povara în spate,
Alungând furii oarbe spre străini pricolici.

Două lacrimi ce-au fost o minune cerească,
Prin splendori parazite căutând adăpost,
Printre răni de stejar, smirna lor să păzească,
De risipa amară, nu mai au nici un rost.

Sub o poală de vâsc, o umbrelă uitată,
Alte naşteri se-ntâmplă, fără noi, fără rost,
Pânze moi de păianjeni sclipind se arată,
Ca un giulgiu amnezic, peste tot ce a fost.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de vâsc

Şi când mă întorc să te găsesc
printre bucle mă rătăcesc
ca un ecou în codri
cu druide gânduri
arătănd cărări de tâmple
să înfloresc
în cercel de vâsc
cu şoapta mea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi copaci, aşa ca noi

Doi copaci, aşa ca noi
Şi-au împleticit în cer
Braţele cu muguri noi
Priponind flori în eter.

Zorii clipelor răstoarnă
În ochi roadă, stelele,
De le-om scutura în toamnă
Vom umple panerele.

Apoi înţelepţi, înalţi
Ne-om ascunde în zăpadă
Pe-un schelet de elefant
Adormit într-o livadă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să călătorim într-o casă americană nou-nouţă

Sunt uşi
care se vor eliberate
din balamale pentru
a zbura împreuna cu norii.

Sunt geamuri
care se vor
scoase din ramele lor
pentru a alerga
împreună cu căprioarele prin
iarba unor imaşuri fără hotar.

Sunt ziduri
care vor să se înalţe
cu munţii
prin crepusculul străveziu
al zorilor.

Sunt pardosele
care vor să să-şi transfere
substanţa în
flori sau în copaci.

Sunt acoperişuri
care vor să călătorească,
graţioase,
cu stelele pe
orbite de întuneric.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut o cale...

Oare, care-mi este calea?
Va trebui poteci să caut,
ş-ar trebui să fiu precaut,
să nu mă năpădească jalea...

Caut o cale de urcare,
dreaptă şi fără bolovani,
să nu-ntâlnesc duşmani,
care m-ar ucide în cărare...

Tu muză bună, acum taci,
dar vii grăbită pe cărare
cu privirea dusă-n zare
să mă-aştepţi lângă copaci.

Împreună găsim drumul,
îl urmăm desculţi prin rouă,
în zile senine şi când plouă,
ca să ne-ntâlnim destinul...

Ca să ne-ntâlnim destinul,
în zile senine şi când plouă,
îl urmăm desculţi prin rouă
şi-mpreună găsim drumul...

Tu m-aştepţi lângă copaci
cu privirea departe-n zare,
ai venit grăbită tare,...
iubită muză,... care taci...

poezie de Ioan Friciu (6 mai 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa când înţelegi că poţi să te înalţi, chiar te înalţi şi nu mai există alte limite în afara celor pe care ţi le impui tu însuţi.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii se nasc copaci şi au rădăcini adevărate. Alţii se nasc buruieni în vânt şi se fixează agăţâdu-se prin gunoi şi cioate sau prin colţuri întunecate, temporar. A treia categorie se nasc, nici copac, nici buruiană, ci nişte ciudăţenii atemporale, ciudăţenii care nu sunt dotate cu niciun fel de coloană, ciudăţenii care nu-şi ştiu rostul pe lume decăt prin, ori a fura ori prin a cere, ciudăţenii într-un final chiar pentru ele, o pagubă şi-o dezamăgire.

Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între azi şi demult

te ascult cel mai mult când tu taci şi exişti
când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimişti
tu trăieşti cel mai mult în prezentul ocult
şi mă cauţi mereu între azi şi demult

pe aceleaşi alei sunt un biet menestrel
sunt o salvă de tun într-o piele de miel
nu mai sunt ca un om nici copac nu mai sunt
sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci
nu mai ştiu nici ce eşti nu mai pot nici să mint
cât de mult te-am urât cât de mult te-am iubit

sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin
m-ai rugat să te mângâi pe coapse puţin
şi prin umbra înalt-a pădurii de tei
suntem trupuri de foc şi ne pasc nişte lei

nu mai sunt ca un om şi nici cal nu mai sunt
sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ
sunt o toacă de lut care bate tacit
dinspre minus nimic înspre plus infinit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul

Copaci umbroşi producând
Oxigenul necesar tuturor vieţuitoarelor,
Dăruind din seva lor seculară,
Rodnici şi falnici,
Uimitori şi înalţi,
Lor le datorăm existenţa...

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu, dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc spre eternitate. E singurul drum care există. Şi pentru asta suferinţa te înalţă, atunci când o accepţi.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale; ele conduc spre eternitate. E singurul drum care există, şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzeam undeva, prin aproiere, susurul râului, dar între mine şi apă se întindea un desiş de copaci şi de mărăcini. Îmi croisem drum într-acolo până la un punct care ieşea din câmpul vizual al prietenilor mei, când sub unul din copaci am observat o masă informă şi roşcată ghemuită printre rădăcini.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci necunoscuţi

Nici nu ştiu ce fel de copaci sunt
Dar înfloresc şi cu mireasma-ncântă
Cum pot să se ridice din împietrit pământ
Când vântul şi marea mereu îi înfruntă?

Că se ridică - aş mai putea-nţelege -
Dar florile minune de unde le luară?
E drept - pe ţărm e primăvară-n lege,
Dar, totuşi, treaba asta nu-i uşoară.

poezie celebră de Antoni Slonimski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina era plină de minunăţii şi era aşa de mare încât nici grădinarul nu ştia până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalţi şi lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării şi marea era albastră şi adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor şi într-un copac era o privighetoare care cânta aşa de frumos încât până şi un biet pescar care nu-şi mai vedea capul de treabă şi de griji se oprea în loc şi asculta când venea noaptea să-şi ridice năvodul.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!