Inscripţie pentru zidul unei grădini

Peste pajişti vântul suflă cu putere, necăjit;
Însă unde zidu-acesta are-obrazul însorit
El într-un vârtej se-avântă, apoi cade ostenit
Nici pământul, nici alt lucru nu mai poate spulbera;
Umezeală şi culoare şi miros se vor păstra.
Şi-ale zilei ore multe de lumină vor zbura.

poezie de Robert Frost, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare de primăvară

Se duce soarele, unde s-o duce,
Şi vine noaptea, de unde-o veni,
Se strânge multă lume la răscruce
Şi latră câinii, făr-a conteni.

Pământul are un miros aparte,
Nu de conglomerat de silicaţi,
Iar carele din cer nu-s prea departe:
Se-aud cum suflă boii dejugaţi.

Să nu-mi furaţi această perspectivă,
Căci, dacă ştiu prea multe, mor ca voi;
Şi n-aveţi nici bomboane de colivă,
Să-l îndulciţi pe Dumnezeu, apoi!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe creasta unui deal se vedea o vale minunată, străbătută de un râu de culoare maronie. De o parte şi de alta, pajişti verzi. Pe la jumătatea cursului se putea vedea o cascadă impresionantă – o stâncă înaltă, din vârful căreia râul curgea învolburat, într-o perdea solidă, pentru ca apoi să se prăbuşească zgomotos într-un vârtej clocotit de spumă.

Roald Dahl în Charlie şi fabrica de ciocolată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi închide Haosul în paisprezece versuri

Voi închide Haosul în paisprezece versuri
Şi-l voi păstra acolo; şi-l voi lăsa apoi să scape,
De va avea noroc; îi voi permite să se-nvârtă şi să sape,
Să fie gorilă, potop, demon şi foc – ale lui talente şi eresuri

Se vor restrânge la nimic, redus fiind la micile cuprinsuri
Ale acestui Ordin atât de dulce, unde într-un pios viol încape
Şi se comprimă esenţa-i toată, o formă-amorfă-aproape,
Până când cu Ordinul se va-mbina şi contopi în varii sensuri.

Trecute-s orele, duşi anii în care-am jucat teatru meschin,
Aroganţa lui, umila noastră servitudine pe care o reneg:
Îl am la mâna mea. El nu-i nici mai mult, nici mai puţin
Decât un lucru simplu pe care încă nu îl înţeleg;

Nici măcar nu-l voi forţa să facă o mărturisire, mă abţin;
Şi nici un răspuns nu-i cer. Îl voi face însă om întreg.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuse să plouă... Apoi ploua obsesiv, aşa cum nu mai plouase de mult. Se întunecase... În depărtare, pe străzi, felinare cu lumina portocalie se coborau peste chipurile trecătorilor obosiţi, alungindu-le umbrele. Vântul spulbera primele lacrimi de chihlimbar ale copacilor goi de lumină.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vantul

Peste lume peste sate
Vântul bate cu puteri
Ridicat mă simt de umeri
Căutând ziua de ieri.

Din cohorte şi ulcele
Dăngănit de spart cuvânt
Vântul bate cu putere
Şi îmi dă şi mie-avânt.

Mă învăluie cu patos
Lunge braţe de eter
Vântule de unde vii?
Nu sunt singur azi pe lume
Şi nici mâine nu voi fi.

Ridicat mă simt de umeri
Râd de ziua cea de azi
Peste lume, peste sate
Vântul bate!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţie

Nu mai văd a scrie
Cum vedeam odată
Însă bucurie
Am ca niciodată;

Pe-orizontul bolţii
Zorii-s de lumină,
În lumina minţii
Ziua e divină,

Noaptea-i o orchestră
De armonie plină,
Aura terestră
Somnul îmi sprijină,

Universu' înclină
Arfa peste mână,
Cântecu-n surdină
În duh mi-l îngână,

Zorii-s o splendoare
Plină de lumină,
Ziua-i uimitoare,
Viaţa e divină,

Vânt de bucurie
Suflă pe cărare,
Ploaia timpurie
Toarnă înviorare,

Vântul bucuriei
Spulberă întristarea
Dând călătoriei
Toată încântarea,

Razele de soare
Inspiră chemarea,
Prin Cuvântul Care
Linişteşte marea,

Se adapă-n rouă
Rostul înflorit,
Cerul se coboară
Spre-un nou răsărit,

Sufletul zâmbeşte
Într-un bob de rouă,
Duhul străluceşte
De viaţă nouă,

Piscul mult dorit
Fruntea mi-o mângâie,
Ceru-i însorit
De nădejdea vie
A Celui Preaiubit.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (2 iulie 2023)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi stăm acum acolo unde se întretaie două drumuri. Dar spre deosebire de poemul cunoscut al lui Robert Frost, cele două drumuri nu sunt la fel de bune. Drumul pe care călătorim de mult este o şosea magistrală pe care progresăm cu mare viteză, dar la capătul său, ne aşteaptă dezastrul. Celălalt drum din răspântie - cel pe care s-a mers mai puţin ne oferă singura noastră şansă de a ajunge la o destinaţie care ne asigură că putem păstra Pământul.

citat din Rachel Carson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta

în lipsa ta m-aş face duh
şi m-aş oferi vânturilor
şi apoi, călărindu-le,
aş rătăci pustiu prin vârf de munte şi deşert şi peste ape...
şi aş urla durerea mea neînţeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.

în lipsa ta m-aş evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aş inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite şi acide;
şi n-ar scăpa fiinţă de mânia durerii mele!
m-aş scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristeţea lumii.

în lipsa ta m-aş împrăştia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu eşti verticala mea între cer şi pământ
şi centrul meu!
şi fără tine m-aş disipa spre marginile uitării.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog...

N- am să mă mai rog de lume
nici de stele, nici de noapte,
Gândurile să- mi aprobe
TU prin vis să- mi fii aproape.
Te pictez cu mintea mea
mă priveşti, mângâi tăcerea
lacrimile- n loc de apă
ele imi cunosc durerea.

Se preling in noaptea albă
pe o pată de culoare,
Se unesc, ce armonie,
croiesc drumuri lungi cu sare.
Intorc fila- n pasul nopţii
creionez al Tău portret,
Zorii zilei când se- adapa
iscalesc cu un sonet.

Nici de vânt n- am să mă rog
de vârtejuri sau de nori,
Ca să- mi pitroceasca soarta
o fac sfinţii deseori.
In ulcica vieţii mele
ca şi mine din pământ
Ingerii suflă in cană
rău cu bine- amestecând.

Si când vreau ca să mă rog
să vad binele din rău,
Nu vreau martori, nici ispite
Sunt doar eu cu Dumnezeu!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumire

Fericit este omul, şi numai el fericit va fi,
Care poate numi ziua de astăzi propria lui zi,
El care, mulţumit în sinea-i, poate spune
Eu mi-am trăit ziua de azi, ziua de mâine-i altă chestiune.
Fie ploaie, fie soare, fie vremurile bune sau rele,
Bucuriile pe care le-am avut, în ciuda sorţii,-s ale mele.
Asupra trecutului nici cerul n-are putere, o spun tuturora,
Ceea ce-a fost, a fost, iar eu mi-am avut ora.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele toamnei

Un aer cald pluteşte peste zare,
Deschid fereastra şi simt ca o chemare,
Ecou de anotimp ce pleacă în uitare,
Ecou de anotimp desprins parcă din soare.

Nu am nici teamă, nu am nici vină
Şi mi se pare toamna, o doamnă în crinolină,
Se crede minunată, frumoasă chiar aş zice,
Cu braţe de lumină şi cu furtuni complice.

Admir această doamnă cu mers domol de zână,
Cu coloritul vesel, stăpân peste natură,
Se poartă cu petale de crizanteme in păr,
Şi cred ca doamna aceasta, ascunde un mister.

De unde atâta patos, de unde vii culori?
De unde roade copte şi sunet de viori?
De unde veselia copiilor şcolari?
De unde vii tu toamnă, de îmi umpli sufletul de har?

De unde bate vântul, rostogolind furie,
Tribut de frunze veştezi, ca într-o agonie
Rămâne în urmă totul, natura minunată,
Ascult cum bate vântul, cum vâjâie prin noapte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate elementele care pot fi percepute sunt însuşiri corporale, iar simţurile nu pot percepe altceva, fiindcă ele sunt doar puteri răspândite în corpuri, care se împart odată cu împărţirea lor. Prin urmare ele nu percep decât corpuri care, ca şi ele, pot fi împărţite. Aşadar, fără nici o îndoială că, atunci când percepe un lucru, orice putere fie ea senzitivă sau imaginativă-răspândită într-un lucru ce poate fi împărţit împarte acest lucru după părţile acelei puteri înseşi. Orice putere răspândită într-un corp nu percepe decât corpuri sau ceea ce se află înlăuntrul corpurilor.

Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar roză

M-am îmbătat d-extazul dintr-o roză
şi nu ştiu cum miresmele le-adună
din mâlul sevuind... Prin ce metamorfoză
parfumu-şi dă? Culori de vis, face cu... care mână?

Din ce chimie-ocultă se-ntremează,
de unde are geniul de licoare
ce-o varsă prin nectar, pictează vază
se-ngemănând în dar, c-un dar, la altă floare?...

Mă uit şi-adulmec iar, sunt mut de farmec
şi iar miros şi creieru-mi dezmiardă;
cu inima din alveolele-n respir sunt cerc...
Mă prăbuşesc drogat, cu capul dus, pe iarbă...

Şi-i şi altă culoare şi-i multe alte izuri
şi mă întrec cu albine, păsări şi bondari
şi-un fluture penat... şi-am pielea toată rizuri;
mă sângerez în spini, sunt zbor de mii Icari!...

Mă dezic tot de ştiinţă, îs un novice;
n-am şcoala rozei, nici miros, culoare,
nici spini nu ştiu să fac, candoarea să-mi explice...
Păcat că am să mor şi n-o să fiu o floare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma pământului

Mai sunt câteva cuvinte neîntoarse.
Prin geamul zilei bate umbra zilei de ieri.
Inimile se caţără în capul oamenilor
pe venele copacilor
pe crengile cuvintelor
până sus. sus în vârful fiinţei.
În curtea interioară
poeţii trec poeziile lor la ora de vară.
Zăpada se retrage la hibernat
în congelatorul de ceară.
Pământul nu e nici rotund nici plat.
Pământul are formă de vioară!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte... un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren... eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren... Şi fiecare uită, poate, un singur lucru... că trenurile astea nu duc nicăieri... cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren... în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip... în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtej ameţitor - iubirea

Vârtej ameţitor – iubirea
Şi stare de indefinit,
E sânge în eter ţâşnit,
Când ţi se converteşte firea...

Dăm trupurilor răsucirea
Şi-apoi, răsfăţul cuvenit,
Vârtej ameţitor – iubirea,
Cu suflul ei nemărginit!

Admit că asta mi-i menirea:
Să-ţi mângâi sânii de granit,
Ţucaţi-aş ochiul ostenit...
Şi-ntrezărind Buna-Vestirea,

Vârtej ameţitor – iubirea!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puternici cu adevărat sunt doar oamenii care au putere şi nu se grăbesc s-o folosească.

citat clasic din Robert Frost
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele era cald, dar vântul îngheţat încă. Ştii cum este o zi de aprilie.

citat din Robert Frost
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!