Îţi spun că te iubesc

Îţi spun că te iubesc la nebunie,
Dar în cuvinte simple, nu bizare
Ca să nu-ntrebi de etimologie
Şi eu să eludez a ta întrebare.

N-aş vrea să crezi că e doar un capriciu
Şi că din firea mea sunt cam flecar
Sau şi mai rău, că am un mare viciu
Acela de a fi duplicitar.

Îmi trec prin minte numai gânduri bune
Nu sunt perfid precum un cal troian
Sunt sincer şi pătruns de-afecţiune
Nu mă ascund ca monstrul htonian.

Şi nu glumesc, acesta-i adevărul
Nu te-amăgesc meschin şi cu talent
Când te privesc şi blând îţi mângâi părul
Să ştii că tot ce-ţi spun e pertinent.

Deci nu mai fi speriată şi-anxioasă
De faptul că mă vezi aşa spontan,
Căci am o educaţie aleasă,
Am fost şi voi rămâne un puritan.

De-aceea sper că-n sinea ta degrabă
Îţi vei eradica îngrijorarea,
Căci m-ar durea să fii aşa neghioabă
Să nu-nţelegi ce pură e chemarea.

poezie de Octavian Cocoş (28 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 15

Dacă priveşti în jur şi vezi doar răul
Şi sincer crezi că-l vei afla oriunde
Şi-n loc de munte tu vezi numai hăul,
E limpede că-n ochii tăi se-ascunde.
Dacă-n pahar te uiţi cu îngrijorare,
Căci ce observi e cât din el lipseşte,
Iar partea plină neînsemnată-ţi pare
Să ştii că-n minte golul se măreşte.
Dacă-i priveşti pe toţi cu detaşare
Convins că suferinţa-i iminentă
Dacă nu crezi că mâine va fi soare
La tine-n suflet moartea e prezentă.

Această lume este tare tristă
Când omul are firea pesimistă.

poezie de Octavian Cocoş (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii că te iubesc

Să ştii că te iubesc mai mult decât ţi-o spun
Te simt aici fără să am nevoie de cuvinte,
Să nu te prefaci că nu mă ai şi tu în minte,
Căci sunt jurământul florilor cu acelaşi parfum

În visul tău tresar când tu nici nu-ţi doreşti,
Să nu crezi că mă pierzi printr-o uitare
Sunt clipa sufletului ascunsă într-o floare
Lăsând iubirea mea sinceră s-o primeşti

Să ştii că te iubesc, chiar de nu ţi-o spun
Sărutul ce ţi-l dau în somn să-ţi aducă aminte
Că te iubesc fără să folosesc mii de cuvinte,
Că sunt şi rămân parfumul vieţii pe-al tău drum.

poezie de Amelia Florentina Glava din Ochii tăi (2016)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă

Dac-al tău suflet e inexpugnabil,
Înconjurat c-un meterez solid,
Nimeni din lume nu va fi capabil
Să năruiască acest trainic zid.

Însă atunci când te ascunzi de viaţă
Îţi pare totul searbăd şi anost
Mai bine ascultă acum a mea povaţă
Şi fii din nou aşa precum ai fost.

Şi spun aceste lucruri cu emfază
Şi fără niciun fel de gând perfid
Poate rostirea mea te epatează,
Sau poate crezi că vreau să te desfid.

Deşi, în sinea ta, tu îţi dai seama
Că-mi este greu să fiu exhaustiv,
Şi că de-aceea, doar îmi exprim teama,
Că te-ai însingurat fără motiv.

Eu ştiu ce zic, nu sunt elucubraţii,
Căci viaţa are ritmul trepidant,
Şi ea ne scoate-n cale noi tentaţii,
Iar cursul ei este mirobolant.

Ascultă-mă, nu mai fi abătută
Căci nu eşti nicidecum năpăstuită
Şi nu uita zicala cunoscută,
Că viaţa trebuie din plin trăită.

poezie de Octavian Cocoş (6 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Scrisoare către fiul meu

Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Şi viaţa îţi va fi bogată,
Aş vrea de acuma să îţi scriu,
Să-ţi spun, ce n-am spus niciodată.

Te rog să nu te superi,
Căci n-aş dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ţi vorbesc aşa.

S-au tot dus anii tăvălug,
Şi nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc şi eu cuminte.

Îţi spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.

Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ţi scriu,
De parcă ţi-aş fi fost străin.

Aş fi putut să-ţi povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.

Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că şi eu sunt fum,
Şi viaţa vrea să mă abnege.

Eu nu-ţi reproşez ceva,
Doar vreau să-ţi cer iertare,
Şi să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.

Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar şi tată,
Să vă povestiţi mereu,
Şi să îi dai povaţă.

Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viaţa trece şi în ani,
Cunoşti durerea de părinte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fluture divin

Sunt un fluture venit din amintire,
De undeva unde cu greu poţi să ajungi,
Trecând de munţi şi stânci de gânduri.

Dar dacă eşti într-o ureche,
De eşti căit şi hotărât,
Pornit-ai tu-ntra-acolo,
Şi-oricât de mohorât şi-urât o fi acolo,
Să nu te-opreşti, să nu faci cale-ntoarsă,
Căci n-ai să mă găseşti, n-am să mai fiu acasă.

Dar eu sunt fluture, venit din amintire,
Un loc spre care tu acum porneşti,
Cu pas de fier.
Să nu stai să te gândeşti
La ce te-aşteaptă,
Ci mergi rapid, dar totuşi mai încet puţin,
Că nu te-alergă nimeni, nu tre' să te grăbeşti.

Tu ai să treci prin foc şi apă,
De ai curajul să le-nfrunţi.
Şi ai să mergi prin alb şi negru,
Te rog să nu te-ncrunţi,
Căci dacă nu-nţelegi ce-ţi spun,
Am să-ţi explic pe scurt:
Toate astea în mintea ta s-au petrecut.

Poţi tu să crezi aşa ceva?
Că locul unde-ai fost, şi eşti acum, şi eşti în fiecare zi
Nu e decât o minte, una din milioane, mii şi mii?

Şi asta dovedeşte ce uimitor e omul
Prin natura sa, prin totul
Ce-l creează.
Şi cel ce l-a făcut, acela este Dumnezeu.

Căci omul e-o creaţie divină,
Exact ca cel ce a creat-o,
Şi totuşi, mulţi nu preţuiesc
Că Dumnezeu ne-a dat-o.

poezie de Luca Gudină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti -- dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune... Tot mai triste veşti.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă -- deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulţi şi frumoşi ani"?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulţi ani!

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Aşa erau şi când eram puştan.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi eşti pe veci stăpâna,
cu tine simt şi eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-aşterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiriduşu-n colivie.

mi-aş pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
şi să văd dorul cum plânge.

eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
şi printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
şi în albastrul meu iris,
aş vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ştergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori

De câte ori să îţi mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerşesc
Iubirea ta ca dar ceresc

De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Şi umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert

Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să ştii
Chiar şi atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu

De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi şi noapte
Mă rog de bine să ai parte

De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Şi nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet

De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai fost

nu-ţi spun
că-n vis scriu cu tine cuvinte

pentru prima oară
pe pagina unui gând, am scris
începutul
pe altă pagină am scris
sărutul
iar apoi, toate gândurile au devenit pagini

numai cu tine

nu-ţi spun
că-n dimineţi, pun fiecare pagină de vis
pe perna cealaltă
încă urma somnului tău a rămas
sunt fericit
respir visele tale, când ai fost

nu-ţi spun
că-n serile când soarele încet moare
eu devin întuneric

de-atunci
nu mai sunt decât un vis
într-o carte cu pagini gânduri

nu-mi mai dau autografe
nu mai exist
decât ca o carte, într-un vis!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

Te admir că mă-nţelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.

Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, şi nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.

Din nou, repet: îţi mulţumesc,
M-ai învaţat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.

Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să ştii de ce zâmbesc,
Am vrut să ştii tot ce gândesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi apari

Ştii, aşa surâzătoare
Cum mi-apari în amintire,
O figură-ncântătoare
Ca o rază în lucire.

Fiindcă ai ceva feeric,
În purtare, în mişcări,
În al nopţii întuneric
Mă îndemni doar la visări.

Tu mă faci să uit de toate
Vitregiile vieţii,
Ca şi aerul cam rece
La ivirea dimineţii.

Tu mă faci să mă gândesc
Câte îmi mai trec prin minte,
Iată-mă că şi zâmbesc
Să-ţi mai spun? Nu am cuvinte.

De-ar fi toate în natură
Cum ne par de minuscule
Să mai spun? Nu. Tac din gură
Căci opinii sunt destule.

Însă vezi că tot prezentul
Se transformă în trecut,
Îmi păstrez considerentul
Şi o iau de la-nceput.

Ca o rază în lucire,
Tot aşa surâzătoare,
Îmi apari în amintire.
Mereu încântătoare.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aş permite. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar eşti liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit.
Stela: Şi eu ce să înţeleg de aici?
Lucian: Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, eşti îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 17

Sunt litere doar treizeci şi una,
Însă cuvinte sunt nenumărate
Ca boabele de rouă-n care luna
Aruncă scânteieri de-argint în noapte.
Şi ele-n propoziţii se adună
Şi fraze de tot felul se creează
Ce uneori ne par ca o furtună,
Iar alteori ca o plăcută oază.
Şi curg discursuri lungi, plictisitoare,
Sau altele ceva mai inspirate,
Care vor trece iute în uitare,
Căci a le ţine minte nu se poate.

Şuvoiul de cuvinte curge, curge,
În dragoste, un "Te iubesc!" ajunge.

poezie de Octavian Cocoş (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bebe ştrumf

Bebe ştrumf, micuţ, modest
Am să-ţi spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îţi spun de bine...

Da, drag ştrumf, e despre tine.
Ştiu că acum citeşti atent,

Chiar dacă eu sunt absent.

Tu mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Eşti un ştrumf, iar tu ştii bine,

Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îţi mulţumesc,

Iar acum eu nu glumesc. 

Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,

Mulţumesc că mă asculţi.
E greu, când spun ce simt cuiva,

Devin nesigur, şi nu aş vrea,

Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,

Vreau să ştii tot ce gândesc.
Te admir că mă-nţelegi,

N-am crezut că vrei să-ncerci,

Sunt dificil, ciudat în toate,

Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special, 

Nu ciudat, şi nici normal,

Aveai dreptate, ai zis bine,

... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îţi mulţumesc,

M-ai învaţat ceva firesc,

Mi-ai amintit ce am uitat:

Că eşti un ştrumf adevărat.
Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,

M-am deschis, m-am străduit,

Am vrut să ştii de ce zâmbesc,

Am vrut să ştii tot ce gândesc.
Si să ştii destul de bine,
C-am scris numai pentru tine.
Iar ca mesaj de încheiere,
Hai pa-pa, la revedere.

poezie satirică de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai adormit

Ai adormit la pieptul meu, ca un copil,
Şi te veghez cu grija cea mai mare
De parc-ai fi un vas de porţelan fragil
Lucrat cu grijă şi îndemânare.

Mă-ntorc spre tine şi-ţi văd chipul obosit
Îţi mângâi părul moale, ca de lână,
Nu te trezeşti, însă tresari abia simţit
Când eu îţi spun în şoaptă, "noapte bună!".

Te-ai scufundat profund în lumea ta din vis
Ba râzi, ba plângi, dar eu sunt lângă tine
Mă simt precum Adam cu Eva-n Paradis
Şi te sărut, că nu mă pot abţine.

Trag plapuma să stea mai bine peste noi,
Te mai privesc o dată, să-mi ajungă,
Rostesc o rugăciune pentru amândoi
Şi-adorm şi eu, că noaptea este lungă.

poezie de Octavian Cocoş (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!