Balada neîncolţită

Sta şi bea între gânduri vii,
la un chef sub frunze joase
Rădăcini încolăcite
oasele-i legau de oase.

Rezemat stătea-ntr-un cot
de râu nesecat şi rece
Un ţipar i-era sprânceană
degete, ţipari vreo zece.

Cu o mână sprijinită
pe-un căpăstru de cometă,
se lăsa să facă parte
chiar el însuşi din planetă

Sta şi bea, izvor invers
cerurile câte şapte,
îmbrăcat în iarbă verde
şi încins la brâu c-un şarpe.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramură cu frunze şi o ramură a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva şi să devină într-o parte a ei om.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De şapte ori câte şapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De şapte ori câte şapte
Mi s-a răspuns doar în şoapte,
De şapte ori câte şapte
Sunt mai aproape de fapte,
De şapte ori câte şapte
Însoţesc calea de lapte,
De şapte ori câte şapte
Voi împleti minţile coapte
Cu iubirile apte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,
şi am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu şa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la şapte -
de la şapte pân' la zece
mi-a căzut o viaţă rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viaţă dublă
ca pământul şi cu lună,
noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă ţin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
şi cu ochiul în potcoave,
şi cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
şi ţinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
şi din patru-n patru-o salbă,
şi din cinci în cinci un pom,
şi din şase-n şase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în faţă mov şi verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se ştie,
mai aud şi-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi şi a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Şi-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
şi-am zis măr ca să zic sâmburi,
şi-am zis pom ca să zic scânduri,
şi-am zis nord ca să zic suduri
şi dulceaţă ca să sudui,
şi-am zis inimă la piatră
şi cântec la tot ce latră,
şi potcoavă
la octavă,
şi uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraş de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
şi din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Şi-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o şa,
pe o şa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda de inimă

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colţuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Braţul meu, o coadă de cometă;
umărul şi pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
luceşte albastru de ger.

Să fiţi liniştiţi, să aveţi parte de linişte albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete la vama

Foaie verde si arama,
Petiol de par de coama,
Auzi ca venira, mama,
Zece degete la vama,

Geniale, pure, frante,
Au venit aici sa cante,
Le-au taiat la tiranie
Si acum tremura si-nvie.

Zece degete nauce,
Nici n-au unde-a se mai duce,
Parac-ar sta sa se usuce
Dupa-nfrangerea in cruce.

Zece degete se-aduna
Sa se faca iara mana,
Numai clapele ingana,
Si schelete din tarana.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ploii

Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflaţi de nesomn plânge-un nor,
În ropot curg lacrimi, şiroi ne-ncetat
Şi păsări se plâng după liniştea lor.

Un fulger loveşte pământu-înmuiat,
Un tunet străpunge al firii fior,
Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflaţi de nesomn plânge-un nor.

Natura e sumbră în tristul decor,
Un ram se îndoaie de vânt aplecat
Şi răpăie ploaia în ritm sacadat,
Nelinişti se picură-n gânduri de dor,
Din ceruri tot curge izvor nesecat.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de zece

pe sârma de rufe
atârnă zece cârlige colorate.

în palmele mele
zece degete adună lumina
din primele zece raze de soare
ce proptesc cerul.

printre ramuri
zece frunze îngălbenesc
văzând cu ochii.

crizantema îşi deschide zece petale
şi zece boabe de rouă
se rostogolesc în privire.

această dimineaţă
ar putea fi una de zece stele
dar nu e decât
o dimineaţă de toamnă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încins

Aş sta încins la şoldul tău
sabie scurtă, netocită
sau mult mai bine ar fi să-mi fie rău
cu fruntea între sânii tăi, iubită.

Acoperit de răni adânci
te-aş fi-nvăţat pământul cum e.
Matriţă, trupul meu fu pentru stânci
şi limba mea vorbire pentru lume.

Mai bine sabie la şoldul tău
ca iute la mânie doamnă,
tu între bine şi-ntre rău
la mijloc să mă-nfigi sudalmă.

Rană să fiu, durere, sânge,
şi-al echilibrului când plânge,
lacrimă lungă, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni,
cum te mângâie cald şi drag pe pântec,
o, verde pur, ţâşnit de pretutindeni,
din ziduri şi din brazde şi din cântec...

La noapte poate, în ultimul răsuflet,
cu luna coborâtă lin pe muguri,
cu pumn de-arginţi ţi-oi arunca în suflet.
Dar cel de-acum, te voi iubi de-a pururi.

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumos, bineînţeles; nu puteam să neg asta. Totul era verde: copacii, trunchiurile lor acoperite cu muşchi, ramurile adunate ca un baldachin, pământul acoperit cu ferigi. Chiar şi aerul se filtra verde printre frunze. Era prea verde - o planetă a extratereştrilor.

citat din romanul Amurg de Stephenie Meyer (5 octombrie 2005)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat

pe nichita stănescu să mă lase
în locul lui în poezia românească
şi nu s-a supărat pe versul meu
nescris din motive obiective
nu s-a arătat deranjat de poeziile
scrise de urmaşii urmaşilor lui
cu creionul ascuţit pe retina
cititorilor înfometaţi de nichita

l-am rugat pe nichita stănescu
să privească în ochii mei noua
poezie ca ultima speranţă
pentru tinerii care se vor naşte
cu stiloul în mână

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să vii

N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi incest ai fost, prea cast.

Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
"S" e rece azi din sunt.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cometă cât de mică

O planetă cât de mare,
Lovită de-un meteorit,
Intră în dezintegrare
Şi viaţa ei, a luat sfârşit.

Lovită de o cometă
Arde şi se face scrum.
Nu rămâne din cometă
Nici măcar un fir de fum.

Şi în cosmos, va să zică
Proverbul are valoare.
O cometă cât de mică
Răstoarnă planeta mare.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este ca o pasăre ce zboară invers.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici pe-un câmp de maci

Între grabă, între treabă
Între urlet, între scrâşnet
Un arici pe-un câmp de maci.

Nebunia zilei latră
Piatră împietrita-n piatră
Un arici pe-un câmp de maci.

Cărţile – Ferestre-n ziduri – Pentru toţi
Un arici pe-un câmp de maci.

Între vise – regăsire
Între taine – amintire
Un arici pe-un câmp de maci.

Printre gânduri, printre rânduri
Printre gene, printre semne
Un arici pe-un câmp de maci.

Între râs şi răsărit
A uita şi amintit
Un arici pe-un câmp de maci.

Între clipă, între frică
Între rugă, între fugă
Un arici pe-un câmp de maci.

poezie de Florin Chilian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iederă să fii

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să vii

N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi {...}

distih de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua scriitorului: Cu epigrama împreună

Am câştigat vreo trei sudalme,
Vreo şapte pumni în berărie,
De la femei, vreo zece palme;
Cred că revin la poezie...

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea parte

A zecea parte din copilărie
Mă mângâie c-un pic de nostalgie,
Alungă griji, dureri şi întristări,
Cu-amintiri dragi, întoarse din uitări.

Din visuri şi dorinţe-nşir-o salbă,
Pe-un fraged suflet ca firul de iarbă.
Un pui de om, plecat în Cer de dor,
Mă-ntoarce din trecut în viitor.

Prin verde grâu crescut din spic de ploaie,
Aleargă printre razele de soare,
Cu ochi de albăstrele-nrourate
Spală un mal de timp plin de păcate.

Ajung arsă de dor în zi de toamnă,
Aflând într-un târziu ce viaţa-nseamnă.
Pe perne reci, pline cu fulgi de nea,
Îmi odihnesc în iarnă dragostea.

A zecea parte din vis de mătasă
Îmi povesteşte ce m-aşteapt-ACASĂ
Şi-a zecea parte din copilărie
Îmi porunceşte să fiu doar IUBIRE...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!