Nu prea ştiam eu (dar cine ştia?) cum trebuie stat în faţa operatorului, eram cam speriat de toate maşinăriile şi aparatele pe care le vedeam, dar până la urmă m-am deprins. Am urmărit creşterea, repede sesizabilă, a nivelului de interpretare a actorilor noştri. Mulţi dintre tehnicienii cu care am lucrat atunci au devenit cu timpul nişte adevăraţi artişti. Alţii au rămas (conştiincioşi, utili) simpli tehnicieni. Cam aşa se întâmplă şi în meseria noastră.

Ştefan Ciubotăraşu în Gheorghe Tomozei, În vizită la Ştefan Ciobotăraşu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume ciudată. Putem să trimitem rachete în jurul lumii cu o precizie uimitoare, însă nu suntem în stare să traversăm strada şi să ne împrietenim cu un nou vecin. Ne petrecem mai mult timp în faţa televizorului în loc să creăm legături cu copiii noştri. Susţinem că vrem să schimbăm lumea, însă nu suntem dispuşi să ne schimbăm pe noi înşine. Apoi, când soarele apune în viaţa noastră şi ne permitem câteva clipe de meditaţie, începem să întrezărim toate bucuriile pe care le-am fi putut trăi, toată bunătatea pe care am fi putut-o revărsa asupra semenilor noştri şi înţelegem că am fi putut fi oameni cu totul diferiţi, însă atunci e prea târziu. Cei mai mulţi dintre noi ne trezim la viaţă abia când vine vremea să murim. Din fericire, eu m-am deşteptat înainte să fie prea târziu.

Robin Sharma în Învăţături spirituale pentru familia ta (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile noastre exemple au fost uriaşii actori de dinaintea noastră, mentorii noştri care nu numai că susţineau nemijlocit spiritualitatea românească, dar prin talent şi interpretare depăşeau cele mai proeminente figuri ale actorilor de talie internaţională.

Draga Olteanu Matei în revista Jurnal Spiritual
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce spunem poveşti ( pentru Linda Foster)

1
Pentru că suntem obişnuiţi să trăim sub frunze
şi în zilele ploioase
muşchii noştri simt un tremur,
de-acum dureros, din vremea când rădăcinile
ne trăgeau în pământ

şi pentru că avem copii care cred că
pot zbura, un instinct rămas
de când oasele braţelor noastre
aveau formă de ţitere şi se îndoiau
cu eleganţă sub penele aripilor

pentru că înainte de a avea plămâni
ştiam cât de departe este fundul mării
în vreme ce pluteam cu ochii deschişi
ca nişte eşarfe pictate într-un scenariu
de vise, şi pentrum că noi ne-am trezit

şi-am învăţat să vorbim

2
Am stat lângă foc în peşterile noastre –
şi pentru că eram săraci am făcut o poveste
despre un munte al comorilor
care se va deschide pentru noi

şi pentru că eram întotdeauna învinşi
am născocit ghicitori imposibile
pe care numai noi le puteam rezolva
monştri pe care numai noi îi puteam ucide
femei care nu puteau iubi pe alţii
şi pentru că am supravieţuit
surori şi fraţi, fiice şi fii,
am descoperit oase care se ridicau
din pământul negru şi cântau –
păsări albe în copaci

3
Pentru că povestea vieţii noastre
devine viaţa noastră

Pentru că fiecare dintre noi spune
aceeaşi poveste
dar o spune diferit

şi nimeni dintre noi nu o spune
de două ori la fel

Pentru că bunicuţe arătând ca nişte păianjeni
vor să-şi farmece nepoţii
şi bunicii au nevoie să ne convingă
că ce s-a întâmplat s-a întâmplat datorită lor

şi deşi noi ascultăm doar
întâmplător, numai cu o ureche,
vom începe povestea noastră
cu cuvântul şi

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E patetic să îmbătrâneşti. E plin de îngrădiri şi umilinţe. Ştiu, ni se întâmplă tuturor; dar cred că e posibil să nu trebuiască să fie aşa. Cred că li se întâmplă acelora dintre noi care o doresc. Şi în starea noastră mentală actuală, în plictiseala noastră colectivă, se află ceea ce noi am decis să facem. Dar într-o zi se va naşte un copil mutant care va refuza să îmbătrânească, care va refuza să recunoască limitările acestor trupuri ale noastre, care va trăi sănătos până se va sătura de viaţă, nu până când trupul nu-l mai sprijină. Va trăi sute de ani, ca Noe. Ca Moise. Genele acestui copil vor trece la copiii săi şi vor urma mai mulţi care îi vor semăna. Şi structura lor genetică va înlocui genele acelora dintre noi care trebuie să îmbătrânească şi să ajungă decrepiţi înainte să moară. Cred că va veni vremea în care toate acestea se vor întâmpla; dar o asemenea lume este mult mai departe decât poate merge mintea mea.

Garth Stein în Enzo sau arta de a pilota pe ploaie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi devenit fiinţe conduse de o conştiinţă a turmei şi aţi creat o societate a tiparelor de gândire şi credinţe. Vă este frică de război şi de iminenţa unui război. Vă e teamă de conflicte. Vă e teamă de neconsacrare. Vă e frică să priviţi în ochii celui sau celei pe care o iubiţi, dar tânjiţi cu disperare după un strop de afecţiune. Puneţi sub semnul întrebării fiecare lucru bun care vi se întâmplă în viaţă şi vă îndoiţi de faptul că vi se va mai repetea vreodată. Vă umiliţi pentru a obţine succes, faimă şi aur, sau chiar fericire. Aţi acţionat din disperare până ce aţi devenit nişte oameni disperaţi. Aţi gândit că nu sunteţi vrednici până ce aţi devenit nevrednici. V-a fost frică de nereuşită până ce aţi devenit nişte rataţi. V-aţi gândit la boală până ce aţi devenit bolnavi. V-aţi gândit la moarte până ce aţi devenit nişte cadavre. De ce aţi ajuns aşa?

Ramtha în Cartea Albă
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi copiilor mei şi tuturor colegilor mai tineri - am lucrat cu mulţi studenţi de la institut la "Binecuvântată fii, închisoare!", pe care i-am tratat ca pe copiii mei - le-am spus că e foarte frumoasă meseria asta(de actor), şi că merită să te sacrifici, dar să ştii să faci şi altceva. Pentru că în meseria asta dacă nu te afirmi, în cazul fetelor, până la 40 de ani, pierzi timpul şi intră imediat neîncrederea în tine că nu eşti bun, că nu faci, că începi să te ratezi, şi asta este cel mai rău.

citat din Maria Ploae
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am ieşit afară, nu mai era nici urmă de lac sau de pădure de brazi. În faţa ochilor noştri se întindea o minunată vale muntoasă, liniştită şi tăcută, cu un aer atât de pur, de parcă ar fi fost îngheţat. Vedeam în depărtare stânci cafenii cu vârfurile uşor luminate de soare, vedeam arbori nemişcaţi, vedeam râul care clipocea vesel, scânteind printre ferigile umede. Şi totuşi inima mea era goală.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu ştiam cum s-o fac, nu ştiam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se porneşte? Nu ştiam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era maşina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleaşca. Nici despre caleaşcă nu ştiam nimic: câţi cai trebuie înhămaţi, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteţi imagina.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu puteam să înţeleg cum era cu putinţă să nu mai fie. Ce avea să rămână din felul în care deschidea ea un borcan, ca un percuţionist dintr-o orchestră atunci când atinge un trianglu, cu o singură mişcare precisă? Din scântăierile roşiatice ale părului ei în timpul verii. Din mătuşa care servise la Ypres. Eu eram cea care avea toate astea acum, ca pe un braţ de fluturi. Cine altcineva mai ştia că pusese oglinzi pe acoperiş, că filmele ei preferate erau Doctor Jivago şi Breakfast at Tiffany's, că dintre culori prefera albastrul-indigo? Numărul ei norocos era 2. Alimentele pe care nu putea să le mănânce erau nuca de cocos şi marţipanul.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul şi împărăteasa se afla într-o mare încurcătură. Nu ştia pe care să aleagă din doi. Unii din sfatul împărăţiei zicea să aleagă pe fiul de boier mare, fiindcă el zisese că tocmai aşa era să spuie şi el. Alţii zicea să aleagă pe cioban, fiindcă el ghicise cel întâi semnele fetei. Împăratul lăsă ca să-şi aleagă fata pe cine va voi, mâine de dimineaţă, tot de faţă cu sfatul. Lăsă adecă fetei timpul să se gândească până a doua zi. Până atunci, împăratul porunci să-i omenească pe amândoi ca pe nişte mosafiri mari şi să-i găzduiască în palaturile împărăteşti. Le pregătiră o cămară cu două paturi în care să mâie peste noapte. Până a nu însera, ciobanul se furişe de fiul de boier şi se duse de-şi cumpără nişte floricele-boabe.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putiniştii, susţinătorii teroristului de stat Vladimir Putin, care a invadat Ucraina cu o armată de terorişti, jefuitori şi violatori (pamflet)

Doamne, ce de putinişti,
Kaghebişti, propagandişti,
Ce-l susţin pe terorist,
Pe dementul Anticrist!

Mulţi sunt, sigur, mercenari,
Dar pe ruble, nu dolari,
Ce primesc bani de la ruşi;
Alţii sunt cu capul duşi.

Unii-s de la ambasadă,
Alţii sunt doar proşti grămadă;
Unii-s trădători utili,
Mulţi sunt, însă, imbecili.

pamflet de George Budoi din Rusia şi ruşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraş, apărea un organ săptămânal ‹Vasluiul›, la care colaboram şi eu, din umbră, cu nişte cronici pişcătoare, sub pseudonimul ‘Ciciricea'. Am redactat, de asemenea, cu alt elev, Valer Mitru, o revistă liliput, ‹Uzinuţa cu umor›, pe care o tipăream cu mâna noastră la librăria Braunstein...

citat celebru din Ştefan Ciubotăraşu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta

Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta
toate câte se petrec
pe scara cuvintelor nerostite
toate aceste falduri curentul mişcărilor lor
seamănă totul cu o scenă uriaşă a unui teatru
un fel de scenă în scenă în scenă
şi pot trece de infinit tot repetând
eu fiind simpla plecăciune a actorilor
la final de piesă
jucată răsjucată până la saturaţie
acţiune în care acum
nu mă mai regăsesc pentru că
sufocarea îşi face apariţia rapid
şi fug în culise sub paşii actorilor
cortină în faţa altei cortine care
şi ea stă în faţa altei cortine
şi nu ştiu cum se face că în visul vieţii
toate se ridică deodată
şi cad mereu
pe rând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că cea mai bună cale pe care putem s-o alegem este ca fiecare dintre noi să-şi urmeze calea şi să le ofere celorlalţi un exemplu. Până la urmă, nu e de datoria noastră să convingem pe nimeni. Cei care au ochi să vadă vor vedea, însă toate la timpul lor. Şi nu cred că e vorba despre "război" împotriva celorlalţi, ci despre propria noastră conştiinţă.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce bine că Dumnezeu nu există cu necesitate. Toate cîntecele lumii, toată închinarea ei s ar opri atunci. Dumnezeu ar fi un munte care să stea în faţa noastră. Uite muntele! — ar spune cîţiva dintre noi. Şi pe urmă am tăcea.

Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple (1934)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viaţa m-am prins de mână

Cu optzeci de ani în urmă cu viaţa m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deşi timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut şi de viaţă m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ţinem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viaţa, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărţi. Eu să plec, ea să rămână,
Bucurii a împărţi, cu copiii mei de mână.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu îşi planifică ziua următoare, săptămâna, luna sau anul ce urmează din cauză că se simt încorsetaţi, însă nimeni nu spune că trebuie să respecţi aceste planuri ci doar să îţi iei energie din ele. Să ai o direcţie înspre care să mergi ca atunci când faci o acţiune cât de mică să fie subunitară unei filosofii pe care o ai şi unei direcţii de viaţă. Dacă te laşi trăit de viaţă şi asta se întâmplă cu cei mai mulţi dintre noi, o să ajungi la o vârstă la care te uiţi în urmă şi spui: "aş fi vrut să scriu o carte", "aş fi vrut să dau mai mult la locul de muncă", "aş fi vrut să am mai mulţi bani", spre exemplu. Aceşti oameni trăiesc viaţa din inerţie. Viaţa li se întâmplă. Ceea ce încerc să spun este că: Acum este momentul prin care tu să ataci viaţa şi să-ţi propui obiective. Să te duci către o direcţie pe care o vrei tu, nu care apare în urma a ceea ce ţi se întâmplă ţie

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!