Amurgul se întoarce

Amurgul se întoarce cu zvonuri largi de clopot
Şi clatină’n grădini măslini cu roade sfinte,
Se schimbă vorba noastră deodată’n tainic şopot
Şi tu mi te alături, cu umărul, fierbinte.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Clopotul de aur (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe în amurg

Tristeţea ce-mi răsare în inimă amurg,
Când apele sunt albe sau galbene ca norii,
De nu va mai fi vorba ta blândă s-o alunge,
Eu veşnic voi fi trist cu faţa ca amurgul.

poezie clasică de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopot

O toacă sună-n soare, şi inima îmi bate
Asemeni unui clopot de bronz străvechi ce-ar vrea
Să stingă plânsu-amar al lumii întristate
Cu dangătu-i sonor şi luminos, de stea.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd pe plaiuri vechi

Mă pierd pe plaiuri vechi de basm şi de aramă,
Podgoria ma-mbie cu chiote la cramă,
în linuri tălpi desculţe se-ngroapă pan' la pulpe.
Ca frunza, roşcovana, din vite iese-o vulpe
Chefnind - şi dupa ea fug puii dolofani,
O ia la ochi pandarul şi-o dă în bolovani.
Pe blană-i înfloresc deodată maci de sânge.
Amurgul se pravale în zari, un clopot plânge,
Si vântul bate lin cu miros copt de struguri.

Pe drumurile toamnei se leagană în juguri
Boii blânzi cu truda-n trupuri şi cu văzduhu-n coarne.
Si ziua - ziua de-astăzi - nicicând n-o să se-ntoarne.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zaharia Stancu a sondat adânc pshiologia ţăranului în care mocneşte revolta. Aceasta este meritul artei literare a lui Zaharia Stancu: a pătruns cu un simţ ascuţit şi realist în existenţa socială a satului.

George Călinescu în Opinii despre romanul Desculţ (Zaharia Stancu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe cade amurgul

Departe, departe cade amurgul,
Vanat paun cu penele vestede.
Ploaia de cenusa a noptii
Ne va cadea peste crestete.

Poate se vor aprinde copacii
Undeva-n paduri seculare.
Aceeasi fata rosie a lunii
Vom pune-o capatai fiecare.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clătinarea

cum se clatină cum se clatină
cum
se clatină un cap mai jos de oltean
într-o slatină
cum
se clatină se
clatină toată ţara lui olt (?!)
clatină în garsoniera din sla
tina o pro
fesoară o poetă pe care o ştiu fir
firie de
şi e olteancă şi mă
enervează prin clă
tinare perpetuă
cum
iară se clatină
clatină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, scriitorul român va muri probabil "pe rogojină", vorba unui personaj de-al lui Zaharia Stancu.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se schimbă lumea, se schimbă mintea noastră, mintea copiilor noştri se schimbă şi ea, se schimbă ştiinţele, teoriile, metodele şi tehnicile de investigare, educaţia noastră se schimbă mereu, profesiile şi locurile de muncă ale oamenilor sunt într-o continuă schimbare, se schimbă mentalităţi, religii şi filosofii, se schimbă mijloacele de transport şi de comunicaţii, se schimbă infrastructura şi natura, se schimbă OMUL. E bine sau e rău?

Marin Vlada în Orizont 2020, o provocare pentru profesorii din întreaga lume (2011)
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinzeaca la raport...

Deodată s-a făcut că plouă
Şi că norii sunt veniţi cu pluta
Eu plângeam cu mâinile-amândouă
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată s-a făcut că ninge
Şi desigur că-mi pierdusem ruta
Sufletul din mine mi se stinge
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată sa făcut că-i soare
Ce frumoasă mi se pare sluta...
Inima aflată la strâmtoare
Doamne sfinte ce înseamnă suta...

Deodată s-a făcut că-i noapte
La terasă a venit şi tuta
Eu cu capul doldora de şoapte
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată s-a făcut că-i ziuă
Cu cinzeaca cucerim reduta
Noi ne-am pus să batem apa-n piuă
Doamne sfinte ce înseamnă suta...

Deodată s-a făcut că-i seară
Sticla de pe masă... ne-nceputa
Ni se confesează,-a câta oară?
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată... n-a fost niciodată
A-început cu mesele bătuta
Ne-am trezit în strada desfundată
Doamne sfinte ce înseamnă suta...

Deodată... în local paltonul
L-am uitat, căciula dispărut-a
Vorbele de-ocară îmi dau tonul
Doamne sfinte unde duce suta!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Azi am bătut cu talpa în pământ
Şi nu mi s-a răspuns nici un cuvânt.
Slăvile le-am lovit c-un stol
Şi-au răsunat a gol.

E gol ţinutul; pare goală faţa
Acestei lumi pe care-o sorb într-una,
Şi-mi pare fără sâmbure chiar ora
În care mi se clatină sub frunte luna.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este clopotul din limbă,
lumea se schimbă.
Clopotul tace,
lumea tot se preface...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori şi eu eram vesel şi plin de nădejdi, însă acum mă simţeam ca un butoi gol şi dogit şi îmi lipsea până şi gustul vieţii. Văzduhul fierbinte mă scălda în sudoare. Soarele, cu ciocanele lui de foc, mă izbea drept în creştet.

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălţată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!

Purtăm toţi pe frunte, coroană cu ţinte;
Aşa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem paşapoarte şi-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-ţi închipui că o să plâng acum pe umărul tău. Nu mai am timp decât să lupt alături de umărul tău.

Ana-Maria Gondoş (martie 2014)
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor

Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Şi-nfrigurat cealaltă mână-ţi caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Şi cugetul ca zvonul unui flaut,

Dar când departe paşii tăi îmi sunt
Şi sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi, noi nu aveam nimic cu soldaţii din faţa noastră. Erau şi ei oameni ca şi noi, dar era război. Ei trebuia să ne omoare pe noi şi noi trebuia să-i omorâm pe ei.

Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Rădvanele liniştii dincolo de deal au poposit,
Apele sunt cum e cerul, cerul cum sunt apele.
Amurgul rumen închide pleoapele,
Vântul trece, strigă un clopot în turnul învechit.

Cirezile vin, cumpenile fântânilor li se închină,
Umbrele cresc, şoapte înfrigurate răsar.
În limpezişurile cerului se risipesc iar
Bani neatinşi de rugină.

În grădină mi-a intrat un tâlhar,
Mi-a furat uleiele, albine, fericirea.
Am cântat cetatea şi câmpul, iazul clar,
Viaţa, moartea, iubirea.

Cântă, omule, cât eşti viu, cântă,
Nu te gândi nicio clipă la moarte,
Moartea e departe, departe,
Cântă, omule, cât eşti viu, cântă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec III

Când ai trecut
Florile şi-au întins gurile, ochii,
Pentru sărut.

Plopii-au băut
Fumul sălciu al zării.
Înalţi se clatină la marginea serii.

Clopotele pădurilor sună,
Clopotul serii
Fâlfâie, sună, răsună.

Poate-am sorbit din vinul iubirii,
Poate dragostei i-am gustat mătrăguna.
Galbenă, se furişează-ntre noi,
Ca o vulpe de aur, luna.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea îndrăgostiţilor

Paturile noastre fi-vor parfumate,
Şi-adânci divane sugerând morminte,
Flori pe etajere murmurând, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultimă caldură risipind, curate
Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărţi-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.

Fi-va roş amurgul în misterele-albastre,
Nalta fulgerare, unică spre astre
Expirarea noastră plină de-amintiri;

Mai apoi un înger va deschide uşa,
Vrând să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea şi din noi cenuşa.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.

Sfântul Luca al Crimeei în La Porţile Postului Mare, Predici la Triod (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!