Cântec de pahar (extras)

Demult, când gândul se năştea abia,
A trăit Thales din Milet:
Se spune că el întrezărea
Adevăruri vaste pe care alţi muritori nu le puteau vedea;
Atunci a fost primul moment
Când s-a-înţeles fără niciun dubiu, evident,
Că toate-au fost făcute pentru om şi bunăstarea sa.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin: nu vă fie teamă nici
De viitor şi nici de gândurile care, căzând, fac plici!"

În centrul cerului: pământul înţepenit şi plat!
Dar asta numai până când a venit şi,-n fine,
A pus lucrurile la punct cum se cuvine,
Cu vână tare şi glas puternic,
Un înţelept numit Copernic.
Tropăim, susţinea el,
Pe-un glob mititel
Care se-învârte-n jurul soarelui – neîndoielnic.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

Şi-aflaţi că-acest pământ, terenul nostru de hârjoană,
Nu-i cea mai formidabilă minge de pe cer,
Cel mai grozav şi cel mai cel,
Ci doar un fleacuşteţ, mărunt ca o castană:
Şi pe niciunul dintre oamenii atât de plini de ei
Din mulţimea de pigmei
Nu-l aşteapă-n final o soartă mai de seamă.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

A mai apărut un tip, Hume, el zicea
Că-i fals tot ce pretinde metafizica,
El credea-n doar în fapte şi-n dovezi,
Nu-n miracole – cerea să demonstrezi, apoi să crezi:
"Mai bine-ar fi să iei aminte
Că ochiul înşeală, ochiul minte
Mai dihai decât cărţile sfinte."

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

După-asta, altul, Darwin, vine c-o teorie aiuritoare
(Deşi, în felul lui, mai pe ciupite,
N-o spune clar, ci pe-ocolite):
Suntem cu toţi nişte fiinţe târâtoare.
Oamenii şi maimuţele nătânge
Sunt fraţi de sânge,
Rude cu reptila care colac-colac se strânge.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

După ce filozofii au spus ce-au avut de spus,
Doctorul Cheyne, deşi un bun creştin,
A afirmat, nici mai mult, nici mai puţin,
Că o fecioară nu poate naşte-un prunc, este exclus.
" Asemenea basm neconvingător
Nu-i credinţei noastre de niciun ajutor, "
Adăugând "Un neadevăr bine cunoscut, însă impus."

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

Mai ieri a venit Einstein c-un concept care
Multora nu le este limpede încă
În conceptualitatea lui adâncă –
Cum că n-ar exista timp, nici spaţiu, nici mişcare,
Nici târziu şi nici devreme,
Nici pătrat, nici linii drepte cum sunt descrise-n teoreme,
Ci doar un fel de-ocean abstract, curbat, lipsit de justificare.

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

*Medicul George Cheyne, 1672-1743, o vreme prietenul lui Newton, nu credea că actuala stare a lumii şi a lucrurilor a fost sau va fi va fi întotdeauna, pentru eternitate, aceeaşi, el afirma că atunci când un lucru depinde de un alt lucru, într-o relaţie de cauzalitate, asta înseamnă că " primul lucru există şi că este posibil să existe şi-al doilea lucru; înlăturaţi soarele şi nu vor mai exista fructe, luaţi luna de pe cer şi mările vor încremeni..."

poezie clasică de Thomas Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre abstinenţă

Însetat, Pământul stropii Ploii dă pe gât –
Şi bea, şi cască gura să mai bea pe-atât.
Plantele pentru a fi proaspete şi verzi
Sug sevă din Pământ şi beau cât nu-ţi imaginezi!

Chiar Marea, despre care fiece cap de sub cozoroc
Crede că n-ar avea nevoie să Bea absolut deloc,
Soarbe din zece mii de Râuri tot lichidul,
Râuri pline ochi cu elementul vieţii, translucidul!

Însuşi Soarele (dacă sunteţi atenţi şi luaţi aminte)
Nu-i mulţumit doar cu lava lui fierbinte,
El bea-îndelung din ale Oceanelor şi Mărilor ulcele
Şi-apoi, sătul fiind, e-înghiţit de Lună şi de Stele.

Ele beau şi dansează-n propria lumină,
Ele beau şi veselia nu li-i deloc străină.
În Natură nimeni nu-i lipsă de la chef şi zaiafet
Şi toţi sunt Sănătoşi şi n-au niciun regret.

Aşa că umpleţi până sus Ulciorul fără frică,
Umpleţi toate Paharele, pentru că dacă, la o adică,
Toţi beau în Univers şi-mi fac ochi dulci pocalele cu vin,
De ce, Oameni ai Moralei, ar trebui ca eu să mă abţin?

poezie de Abraham Cowley,1618 – 1667, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umpleţi paharele

Hai, umpleţi paharele şi uitaţi de ideologii şi de trecut
Sau lăsaţi-le-înţelepţilor, supuşilor raţiunii – mai mereu ridicoli;
Acest moment al vieţii noastre-i mult prea scurt
Pentru-a fi îmbâcsit de colbul galben ridicat de şcoli.

Paharul tău poate fi mov, iar al meu albăstrui-cicoare,
Dar de vreme ce-ambele-s umplute cu acelaşi vin,
Prostul care-argumentează-n vreun fel diferenţa de culoare,
Nu merită confortul adus în suflete de-acest dar divin.

Cum aş putea-întreba bravul ostaş, care luptă lângă mine
Pentru umanitate, dacă-i este crezul luminat de-acelaşi felinar?
Ar trebui să renunţ la un prieten onest, cu care mă-înţeleg bine,
Fiindcă el nu-îngenunchează-n faţa aceluiaşi altar?

Ar trebui să-mi azvârl iubita eretică din a sufletului arcă?
Să caut în altă parte un sărut cu o mai ortodoxă-învelitoare?
Nu, mai degrabă piară inimile şi legile care-încearcă
Să-înghesuie-adevărul sau iubirea în astfel de tipare!

poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e clar din perspectivă filozofică! Teorii, teorii şi iar teorii,
una mai dubioasă decât alta! Toată filozofia lumii nu e decât o fragilă teorie suspendată, fără nicio bază de sprijin, fără nicio noimă, fără niciun scop, care trebuie revizuită din când în când, totul pentru a se ajunge, din nou, la o altă teorie şi mai dubioasă decât cele dinaintea sa!

Mihail Mataringa (1 martie 2020)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ţi-am mai spus că pentru mine, tu nu eşti deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puţin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ţi-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obişnuit să fii refuzat. Îţi plăcea să obţii totul, aşa cum îţi doreai tu. Încă îţi place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu eşti comandantul şi ţi se cuvine tot ce-ţi doreşti.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aş fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui şi nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoria supercorzilor este la fel ca un turn infinit de broaşte ţestoase care susţin pământul plat. Ambele sunt teorii ale universului, deşi ultima este mult mai matematică şi mai precisă decât ultima. Pentru nici una nu există dovezi experimentale: nimeni nu a văzut o broască ţestoasă gigantică, ce duce Pământul în spate, dar nici nu a văzut o supercoardă. Totuşi, teoria broaştelor ţestoase nu este o teorie ştiinţifică bună, deoarece prezice faptul că oamenii pot cădea de pe marginea lumii. Acest lucru nu este în concordanţă cu experimental, în afară de cazul persoanelor despre care se presupune că ar fi dispărut în Triunghiul Bermudelor!

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharele

Când ţi-am revăzut
Ochii,
Am risipit paharele,
Care le ţineam în mâini.
S-au făcut ţăndări,
Ajungând pe podeaua
De faianţă,
Acompaniate
De un zăngănit de cristal,
Amestecat cu explozii
Asurzitoare.
Aceeaşi privire,
Plină de mister,
Cu care mă urmăreşti,
Fără să-mi spui
Vreun cuvânt.
Nici astăzi
Nu ai spus nimic.
Aşa ai şi plecat,
Împreună cu Ea –
Cu privirea ta amuţită...

poezie de Tatiana Afanasie-Crăciun din Podium de sticlă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul grecesc (după ce Amanda îl înşeală pe Lenny): Vai nouă! E mai grav decât ne-am închipuit!
Corifeul: E cât se poate de grav! Căsnicia lor e pe ducă!
Corul grecesc: O dată cu trecerea timpului, chiar şi cele mai puternice legături devin fragile!
Corifeul: Grozav, băieţi! S-ar putea să avem noroc de o prospătură!
Corul grecesc: O, Zeus! Cel mai mare tare dintre toţi zeii! Te implorăm, ajută-ne! Zeus, Tu, cel mare! Ascultă-ne! Te invocăm pe tine, Zeus!
Zeus: Ăă, aici Zeus. Nu sunt acasă momentan, vă rog lăsaţi un mesaj după semnalul sonor. (Biiip.)
Corul grecesc: Sună-ne când poţi. Avem nevoie de ajutor!

replici din filmul artistic Chemarea Afroditei, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul: Copiii cresc şi se mută la casele lor! Uneori în locuri cu denumiri caraghioase, precum Cincinnati, Boise sau Idaho! Apoi nu-i mai vezi deloc!
Corifeul: Şi aştepţi măcar un telefon!
Regele Laius: Căsnicia lui Weinrib scârţăie?
Corul: Nu am spus asta! Noi doar speculăm eventualele motive! Copiii sunt treabă serioasă!

replici din filmul artistic Chemarea Afroditei, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn pentru tineretul condamnat

Ce clopote bat pentru oamenii care mor ca nişte vite?
– Doar monstruoasa furie-a armelor scuipând moarte.
Doar lătrăturile mitralierelor, cadenţate şi rapide,
Pot însoţi rugăciunile lor grăbite, disperate.
Pentru ei nu mai există jigniri; nici rugăciuni, nici sunet de clopot;
Nici voci care să-i plângă – mai puţin corul venit din fortăreţe,
Fiorul, corul dement al gemetelor făcute de obuze peste tot;
Şi trompetele mânându-i spre ceţuri încercănate de tristeţe.

Ce lumânări pot fi aprinse pentru-a fi izbăviţi de-acest ceas?
O, nu, nu în mâinile băieţilor, ci în ochii lor
Vor străluci ultimele scântei de bun rămas.
Paloarea pe fruntea fetelor va fi giulgiul lor mângâietor.
Flori, tandreţea unor minţi înţelegătoare,
Amurgul, o coborâre de jaluzele-n zilele cu soare.

***Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice...

Orice lucru e frumos,
Când îl faci cu mult folos,
Ca pe cei dragi să-i alinţi,
Iar pe ceilalţi, să-i încânţi.
#
Nici Raiul nu era Rai,
Dacă Iadul nu-l vedeai...
Ca să ştii să preţuieşti
Tot ce ai, nu ce doreşti.
#
Orice iubire îi frumoasă,
Dacă este sănătoasă.
Adulată reciproc,
E noroc, în plin noroc.
#
Nicio femeie nu-i urâtă,
Când zâmbeşte şi-i discretă,
Harnică şi înţeleaptă,
Iubitoare şi deşteaptă.
#
Orice mamă e frumoasă,
Luminoasă şi sfătoasă,
Cu copii pe lângă masă
Şi un bărbat harnic acasă.
#
Orice gând este frumos,
Când eşti bine sănătos
Şi n-ai nicio datorie,
Vieţii să îi pună frâie.
#
Nicio boală nu e boală,
Dacă noaptea nu te scoală,
Ziua să-i găseşti remediul,
Dar să stai bine cu CEC-ul.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele zborului

Luminişul din pădure
Nu-i deloc întâmplător;
Nici lăsat de vreo secure,
Nici pământ neroditor,
Nici un loc doar pentru mure,
Nici măcar pentru izvor.

O poiană luminoasă
Nu-i doar pentru sadină,
Pregătită pentru coasă,
Nici un fel de padină,
Adăpost de gadină,
Nici atât urmă de casă.

Luminişul este pus
Prin păduri, ca semn, de sus.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ah, Luci... Aş fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aş fi avut nici o şansă cu tine, nu-i aşa? Niciodată?!
Lucian: Nu ştiu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aş fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima şi cred că acelaşi lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aş fi întâlnit-o niciodată, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuşi vreo şansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Şi cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, aşa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Aşa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu ştiu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aş vrea, oricât aş încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga fiinţă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă laşi să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubeşti. Pentru că o iubeşti; nu-i aşa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reuşit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Ştiu! Şi am să-i spun. În curând. Nu ştiu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâţia ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poţi face, să nu te amesteci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre ploaie, nu încetase. Măruntă, deasă, încă mai ploua. Vremea se stricase şi nu părea a se îndrepta în curând. Cei şapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea rămaseră doar în interiorul navei "Pacifis", pe puntea principală, deşi nu doar în acel loc. Lia deja se simţea ca o străină, nu ca între colegi, cu toate că Maria şi Lucian nu o tratau deloc astfel; poate nici Stela sau tânărul Mihai. În general însă, cam toţi evitau să discute cu ea, parcă până şi profesorul Manea... Toţi păreau mai distanţi. Cât despre el, cel pe care-l acuzase, chiar dacă-i zâmbea din când în când, iar când se uita spre ea, n-o privea deloc cu ură, ci cu admiraţie, de vorbit nu-i vorbise deloc până seara, nu-i adresase nici un cuvinţel. Trecuse de ora 18.30, iar ei încă erau în navă. Nu-i mai căutase între timp nici Horaţiu, nici alt membru al Comisiei Disciplinare. Pe la ora 19.00, trapa navei se deschise. Toţi îşi îndreptară curioşi privirile în direcţia trapei, pentru a vedea cine va sosi; era Traian Simionescu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunicat

Particula, ar fi unicat; o suferinţă, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar şti, cunoaşte... nu ar fi nicio făptuire.

Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar şti;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...

... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire şi n-am şti de frumos...
Că n-am cunoaşte pe-altul, guri n-ar fi de folos!

Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulţi egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După iubire

Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!