
Cântec de pahar (extras)
Demult, când gândul se năștea abia,
A trăit Thales din Milet:
Se spune că el întrezărea
Adevăruri vaste pe care alți muritori nu le puteau vedea;
Atunci a fost primul moment
Când s-a-înțeles fără niciun dubiu, evident,
Că toate-au fost făcute pentru om și bunăstarea sa.
Corul
"Umpleți paharele cu vin: nu vă fie teamă nici
De viitor și nici de gândurile care, căzând, fac plici!"
În centrul cerului: pământul înțepenit și plat!
Dar asta numai până când a venit și,-n fine,
A pus lucrurile la punct cum se cuvine,
Cu vână tare și glas puternic,
Un înțelept numit Copernic.
Tropăim, susținea el,
Pe-un glob mititel
Care se-învârte-n jurul soarelui neîndoielnic.
Corul
"Umpleți paharele cu vin și nu vă temeți deloc
De nicio teorie, oricât de măreață. Hai, noroc!"
Și-aflați că-acest pământ, terenul nostru de hârjoană,
Nu-i cea mai formidabilă minge de pe cer,
Cel mai grozav și cel mai cel,
Ci doar un fleacușteț, mărunt ca o castană:
Și pe niciunul dintre oamenii atât de plini de ei
Din mulțimea de pigmei
Nu-l așteapă-n final o soartă mai de seamă.
Corul
"Umpleți paharele cu vin și nu vă temeți deloc
De nicio teorie, oricât de măreață. Hai, noroc!"
A mai apărut un tip, Hume, el zicea
Că-i fals tot ce pretinde metafizica,
El credea-n doar în fapte și-n dovezi,
Nu-n miracole cerea să demonstrezi, apoi să crezi:
"Mai bine-ar fi să iei aminte
Că ochiul înșeală, ochiul minte
Mai dihai decât cărțile sfinte."
Corul
"Umpleți paharele cu vin și nu vă temeți deloc
De nicio teorie, oricât de măreață. Hai, noroc!"
După-asta, altul, Darwin, vine c-o teorie aiuritoare
(Deși, în felul lui, mai pe ciupite,
N-o spune clar, ci pe-ocolite):
Suntem cu toți niște ființe târâtoare.
Oamenii și maimuțele nătânge
Sunt frați de sânge,
Rude cu reptila care colac-colac se strânge.
Corul
"Umpleți paharele cu vin și nu vă temeți deloc
De nicio teorie, oricât de măreață. Hai, noroc!"
După ce filozofii au spus ce-au avut de spus,
Doctorul Cheyne, deși un bun creștin,
A afirmat, nici mai mult, nici mai puțin,
Că o fecioară nu poate naște-un prunc, este exclus.
" Asemenea basm neconvingător
Nu-i credinței noastre de niciun ajutor, "
Adăugând "Un neadevăr bine cunoscut, însă impus."
Corul
"Umpleți paharele cu vin și nu vă temeți deloc
De nicio teorie, oricât de măreață. Hai, noroc!"
Mai ieri a venit Einstein c-un concept care
Multora nu le este limpede încă
În conceptualitatea lui adâncă
Cum că n-ar exista timp, nici spațiu, nici mișcare,
Nici târziu și nici devreme,
Nici pătrat, nici linii drepte cum sunt descrise-n teoreme,
Ci doar un fel de-ocean abstract, curbat, lipsit de justificare.
"Umpleți paharele cu vin și nu vă temeți deloc
De nicio teorie, oricât de măreață. Hai, noroc!"
*Medicul George Cheyne, 1672-1743, o vreme prietenul lui Newton, nu credea că actuala stare a lumii și a lucrurilor a fost sau va fi va fi întotdeauna, pentru eternitate, aceeași, el afirma că atunci când un lucru depinde de un alt lucru, într-o relație de cauzalitate, asta înseamnă că " primul lucru există și că este posibil să existe și-al doilea lucru; înlăturați soarele și nu vor mai exista fructe, luați luna de pe cer și mările vor încremeni..."
poezie clasică de Thomas Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Despre abstinență
Însetat, Pământul stropii Ploii dă pe gât
Și bea, și cască gura să mai bea pe-atât.
Plantele pentru a fi proaspete și verzi
Sug sevă din Pământ și beau cât nu-ți imaginezi!
Chiar Marea, despre care fiece cap de sub cozoroc
Crede că n-ar avea nevoie să Bea absolut deloc,
Soarbe din zece mii de Râuri tot lichidul,
Râuri pline ochi cu elementul vieții, translucidul!
Însuși Soarele (dacă sunteți atenți și luați aminte)
Nu-i mulțumit doar cu lava lui fierbinte,
El bea-îndelung din ale Oceanelor și Mărilor ulcele
Și-apoi, sătul fiind, e-înghițit de Lună și de Stele.
Ele beau și dansează-n propria lumină,
Ele beau și veselia nu li-i deloc străină.
În Natură nimeni nu-i lipsă de la chef și zaiafet
Și toți sunt Sănătoși și n-au niciun regret.
Așa că umpleți până sus Ulciorul fără frică,
Umpleți toate Paharele, pentru că dacă, la o adică,
Toți beau în Univers și-mi fac ochi dulci pocalele cu vin,
De ce, Oameni ai Moralei, ar trebui ca eu să mă abțin?
poezie de Abraham Cowley,1618 1667, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Umpleți paharele
Hai, umpleți paharele și uitați de ideologii și de trecut
Sau lăsați-le-înțelepților, supușilor rațiunii mai mereu ridicoli;
Acest moment al vieții noastre-i mult prea scurt
Pentru-a fi îmbâcsit de colbul galben ridicat de școli.
Paharul tău poate fi mov, iar al meu albăstrui-cicoare,
Dar de vreme ce-ambele-s umplute cu același vin,
Prostul care-argumentează-n vreun fel diferența de culoare,
Nu merită confortul adus în suflete de-acest dar divin.
Cum aș putea-întreba bravul ostaș, care luptă lângă mine
Pentru umanitate, dacă-i este crezul luminat de-același felinar?
Ar trebui să renunț la un prieten onest, cu care mă-înțeleg bine,
Fiindcă el nu-îngenunchează-n fața aceluiași altar?
Ar trebui să-mi azvârl iubita eretică din a sufletului arcă?
Să caut în altă parte un sărut cu o mai ortodoxă-învelitoare?
Nu, mai degrabă piară inimile și legile care-încearcă
Să-înghesuie-adevărul sau iubirea în astfel de tipare!
poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e clar din perspectivă filozofică! Teorii, teorii și iar teorii,
una mai dubioasă decât alta! Toată filozofia lumii nu e decât o fragilă teorie suspendată, fără nicio bază de sprijin, fără nicio noimă, fără niciun scop, care trebuie revizuită din când în când, totul pentru a se ajunge, din nou, la o altă teorie și mai dubioasă decât cele dinaintea sa!
Mihail Mataringa (1 martie 2020)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Decaloguri comparative
Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aș vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ți-am mai spus că pentru mine, tu nu ești deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puțin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ți-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obișnuit să fii refuzat. Îți plăcea să obții totul, așa cum îți doreai tu. Încă îți place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu ești comandantul și ți se cuvine tot ce-ți dorești.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aș fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui și nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Teoria supercorzilor este la fel ca un turn infinit de broaște țestoase care susțin pământul plat. Ambele sunt teorii ale universului, deși ultima este mult mai matematică și mai precisă decât ultima. Pentru nici una nu există dovezi experimentale: nimeni nu a văzut o broască țestoasă gigantică, ce duce Pământul în spate, dar nici nu a văzut o supercoardă. Totuși, teoria broaștelor țestoase nu este o teorie științifică bună, deoarece prezice faptul că oamenii pot cădea de pe marginea lumii. Acest lucru nu este în concordanță cu experimental, în afară de cazul persoanelor despre care se presupune că ar fi dispărut în Triunghiul Bermudelor!
Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Paharele
Când ți-am revăzut
Ochii,
Am risipit paharele,
Care le țineam în mâini.
S-au făcut țăndări,
Ajungând pe podeaua
De faianță,
Acompaniate
De un zăngănit de cristal,
Amestecat cu explozii
Asurzitoare.
Aceeași privire,
Plină de mister,
Cu care mă urmărești,
Fără să-mi spui
Vreun cuvânt.
Nici astăzi
Nu ai spus nimic.
Așa ai și plecat,
Împreună cu Ea
Cu privirea ta amuțită...
poezie de Tatiana Afanasie-Crăciun din Podium de sticlă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul grecesc (după ce Amanda îl înșeală pe Lenny): Vai nouă! E mai grav decât ne-am închipuit!
Corifeul: E cât se poate de grav! Căsnicia lor e pe ducă!
Corul grecesc: O dată cu trecerea timpului, chiar și cele mai puternice legături devin fragile!
Corifeul: Grozav, băieți! S-ar putea să avem noroc de o prospătură!
Corul grecesc: O, Zeus! Cel mai mare tare dintre toți zeii! Te implorăm, ajută-ne! Zeus, Tu, cel mare! Ascultă-ne! Te invocăm pe tine, Zeus!
Zeus: Ăă, aici Zeus. Nu sunt acasă momentan, vă rog lăsați un mesaj după semnalul sonor. (Biiip.)
Corul grecesc: Sună-ne când poți. Avem nevoie de ajutor!
replici din filmul artistic Chemarea Afroditei, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul: Copiii cresc și se mută la casele lor! Uneori în locuri cu denumiri caraghioase, precum Cincinnati, Boise sau Idaho! Apoi nu-i mai vezi deloc!
Corifeul: Și aștepți măcar un telefon!
Regele Laius: Căsnicia lui Weinrib scârțăie?
Corul: Nu am spus asta! Noi doar speculăm eventualele motive! Copiii sunt treabă serioasă!
replici din filmul artistic Chemarea Afroditei, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânețe
Când plouă afară și e frig,
Nu mai am nici un câștig,
Stau în casă și citesc
Și deloc nu mai vorbesc.
A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.
N-am cu cine să discut
Și asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...
Micuța noastră casă,
Adolescența cea frumoasă
Și iubirea de poveste,
Care a fost și nu mai este...
Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!
Nimeni nu mă poate minte,
Viața-mi este pe sfârșite...
Și iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieții mele...
poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn pentru tineretul condamnat
Ce clopote bat pentru oamenii care mor ca niște vite?
Doar monstruoasa furie-a armelor scuipând moarte.
Doar lătrăturile mitralierelor, cadențate și rapide,
Pot însoți rugăciunile lor grăbite, disperate.
Pentru ei nu mai există jigniri; nici rugăciuni, nici sunet de clopot;
Nici voci care să-i plângă mai puțin corul venit din fortărețe,
Fiorul, corul dement al gemetelor făcute de obuze peste tot;
Și trompetele mânându-i spre cețuri încercănate de tristețe.
Ce lumânări pot fi aprinse pentru-a fi izbăviți de-acest ceas?
O, nu, nu în mâinile băieților, ci în ochii lor
Vor străluci ultimele scântei de bun rămas.
Paloarea pe fruntea fetelor va fi giulgiul lor mângâietor.
Flori, tandrețea unor minți înțelegătoare,
Amurgul, o coborâre de jaluzele-n zilele cu soare.
***Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-Oise exact cu o săptămână înainte de semnarea armistițiului care încheia primul război mondial.
poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice...
Orice lucru e frumos,
Când îl faci cu mult folos,
Ca pe cei dragi să-i alinți,
Iar pe ceilalți, să-i încânți.
#
Nici Raiul nu era Rai,
Dacă Iadul nu-l vedeai...
Ca să știi să prețuiești
Tot ce ai, nu ce dorești.
#
Orice iubire îi frumoasă,
Dacă este sănătoasă.
Adulată reciproc,
E noroc, în plin noroc.
#
Nicio femeie nu-i urâtă,
Când zâmbește și-i discretă,
Harnică și înțeleaptă,
Iubitoare și deșteaptă.
#
Orice mamă e frumoasă,
Luminoasă și sfătoasă,
Cu copii pe lângă masă
Și un bărbat harnic acasă.
#
Orice gând este frumos,
Când ești bine sănătos
Și n-ai nicio datorie,
Vieții să îi pună frâie.
#
Nicio boală nu e boală,
Dacă noaptea nu te scoală,
Ziua să-i găsești remediul,
Dar să stai bine cu CEC-ul.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanță
de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Novembre
Nu-i soare nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineață nu-i nici amiază
Lipsesc reperele în plină zi
Nu-s zori nu-i nici amurg
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază
Nu-i drum nu-i stradă nici bordură vizavi
Bulevardul n-are sfârșit, nici început
Arcurile clădirilor au dispărut
Nicio turlă n-are acoperișul scut
Nu s-arată fața niciunui cunoscut
Nu-s gesturi de politețe la vedere
Nu-i niciun semn de recunoaștere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoție călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul e-o eclipsă
"Accesul interzis" pe pământ și pe marea-ntinsă
Nu sunt poștași nu-s nici cutii poștale
Nu-s vești de pe coastele din depărtare
Nu-i parc nu-i scuar nici fete plimbărețe
Nu-i anturaj nu-i nici noblețe
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!
poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele zborului
Luminișul din pădure
Nu-i deloc întâmplător;
Nici lăsat de vreo secure,
Nici pământ neroditor,
Nici un loc doar pentru mure,
Nici măcar pentru izvor.
O poiană luminoasă
Nu-i doar pentru sadină,
Pregătită pentru coasă,
Nici un fel de padină,
Adăpost de gadină,
Nici atât urmă de casă.
Luminișul este pus
Prin păduri, ca semn, de sus.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ah, Luci... Aș fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aș fi avut nici o șansă cu tine, nu-i așa? Niciodată?!
Lucian: Nu știu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aș fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima și cred că același lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aș fi întâlnit-o niciodată, nu știu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuși vreo șansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Și cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, așa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Așa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu știu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aș vrea, oricât aș încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga ființă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă lași să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubești. Pentru că o iubești; nu-i așa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reușit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Știu! Și am să-i spun. În curând. Nu știu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâția ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poți face, să nu te amesteci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre ploaie, nu încetase. Măruntă, deasă, încă mai ploua. Vremea se stricase și nu părea a se îndrepta în curând. Cei șapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea rămaseră doar în interiorul navei "Pacifis", pe puntea principală, deși nu doar în acel loc. Lia deja se simțea ca o străină, nu ca între colegi, cu toate că Maria și Lucian nu o tratau deloc astfel; poate nici Stela sau tânărul Mihai. În general însă, cam toți evitau să discute cu ea, parcă până și profesorul Manea... Toți păreau mai distanți. Cât despre el, cel pe care-l acuzase, chiar dacă-i zâmbea din când în când, iar când se uita spre ea, n-o privea deloc cu ură, ci cu admirație, de vorbit nu-i vorbise deloc până seara, nu-i adresase nici un cuvințel. Trecuse de ora 18.30, iar ei încă erau în navă. Nu-i mai căutase între timp nici Horațiu, nici alt membru al Comisiei Disciplinare. Pe la ora 19.00, trapa navei se deschise. Toți își îndreptară curioși privirile în direcția trapei, pentru a vedea cine va sosi; era Traian Simionescu.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Comunicat
Particula, ar fi unicat; o suferință, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar ști, cunoaște... nu ar fi nicio făptuire.
Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar ști;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...
... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire și n-am ști de frumos...
Că n-am cunoaște pe-altul, guri n-ar fi de folos!
Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulți egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

După iubire
Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ți fac.
Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un țărm pierdut.
Dar deși balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.
poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!