Scrisoare lui Ştefan cel Mare şi Sfînt

Un secol tehnologic avansat
Ne conservează-n neagră sărăcie
Şi ţara parcă-i scoasă la mezat
De comunisti şi oaia AEI-e.

Pentru putere aici, la Chişinău,
se zbat Partidele nomenclaturii ce -ncă-i vie,
Şi Bucureştiul parcă a scuipat
Pe visul meu cu Marea Românie.

Întotdeauna noi, am fost obiect de schimb.
Mărite Ştefane, ne fă cumva dreptate,
Că să ajung la Putna să mă-nchin adânc,
Mă -nchin adânc întâi prin consulate.

Ce poate fi şi mai stupid şi mai absurd
Ca viza de intrare şi control la vamă?
Asemeni adâncimi în vaduri de la Prut
Să mă despartă infinit de Ţara Mamă

Şi că să vezi, subiectul al atarei abordări
Sunt numai eu, ţăranul simplu, talpa ţării.
Pe când, cu uşurinţă TIR- Uriel cu ţigări,
Forţează Prutul avântat în albăstrimea zării.

Măria Ta, cândva cu sabie şi foc
Salvat-ai neamul şi lărgii hotare.
Netoţii ăştia azi nici contrabandă
nu mai pot
Bsă facă omeneşte...
Figurează prin dosare.

De râsul lumii mai dăunăzi n-am ajuns!
Nici unul dintre ei n-a vrut să fie preşedinte...
În circul asta intuiesc un sens ascuns –
Mă vor belit şi jupuit ca înainte,

Mă vor din nou ajuns sub comunişti,
Din nou, ca şi-nainte, să mă sugă.
Păi, cum altfel liberalistii-ghimpleristi
Ar mai ajunge iar miniştri din- tro fugă.?!!

Şi cum altfel bulbucii pedelisti
Ar mai putea să controleze acest picor de ţară?
Altfel decât prin foştii kaghebişti
Şi prin Zubco, de la Procuratura Generală...

Şi cum alfel haiducii lui Filat
Ar mai putea înfăptui programul-minim?
Întâi ne facem şeful împărat,
Apoi reîmpărţim mai totul ce- a furat P... Ulinici?!!

Da poate, Ştefane, Măria ta,
Coborî cu voia Domnului din ceruri,
Pe-o zi măcar, cu crucea şi cu spadă ta,
Să dai războiul ultim al nepoţilor lui Lenin?

Moldova n- a fost a mea şi nu e a voastră...
Ci a urmaşilor noştri, şi a urmaşilor urmaşilor noştri,
Să-mi spui te rog, Măria Ta,
Îţi sunt urmaşi aceşti golani de bogdaproste?!

Aceşti mancurţi şi hoţi şi trădători
Ce astăzi au ajuns în fruntea ţării mele,
Ei sunt urmaşii gloriosului popor
Învingător în lupte şi războaie grele?!

Şi pentru ei atunci, Măria Ta, te-ai străduit
Şi ai visat, Măria Ta, pe vremile acele –
Ca azi s-avem în fruntea ţării pui de bolisevici,
Icoană lor fiind satana Lenin?!

Blagosloveşte, Ştefane, poporul muribund,
Redă-i şi suflul vieţii şi încrederea în mâine –
Eu parcă-l văd pe potlogarul de Voronin în genunchi,
Că viermele prin glod, târându-se spre Ţine.

Reintegrarea Ţării să ne-o pui la punct,
Stârpind cu foc şi spadă seminţia de neghină!
Poporul Basarabiei, de secole ( f)cernut,
Tu adă-l înapoi la sânul Ţării –mume!

Căci simţ că Bucureştiul nu mai vrea,
La fel cum Chişinăul n-a dorit vreodată,
Să fie România ţara mea,
-Un tot întreg Bugeacul şi Carpatul!

Şi numai tu, Mărite Ştefan, ai putea
Să ni-l trimiţi pe Ţepeş, să mai tragă-n ţeapă
Cohortă trădătorilor de neam,
Nomenclatura asta nespălată.

-Aici, Mărite Ştefane, închei scrisoarea mea
Şi ţi-o trimit la cer umil, cu plecăciune.
-Mai poate Basarabia visa?
Sau moldoveanul poate numai versuri spune?

poezie de Iurie Osoianu (26 noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Măria Ta"

"Măria Ta de nu te schimbi
Şi orice sfat te lasă rece,
Deschide graniţele ţării
Şi lasă-i pe români să plece

Să meargă unde văd cu ochii,
Cuprinşi de cel mai trist fior,
De-a căuta un loc sub soare
Când nu e loc în ţara lor."
Damian Ureche 1986

Ce-ai spus atunci n-a fost o glumă
Ci te-ai rugat fiind la greu
Şi după 20 de ani
Azi te aude Dumnezeu.

Damiane cât ai fost de pur
Măria Sa te-a ascultat
Sau poate-acolo sus în cer
L-ai întâlnit, l-ai mai rugat.

N-is harnici, ţara e bogată
Şi am trăi un trai decent
Noi nu vrem banii daţi degeaba
Ca cerşetori din parlament.

Aici e haos e urgie
Ni le-ai trimis Doamne din cer?
Ne-ai dat s-avem un preşedinte
Ce nu suportă-un premier

Iar noi ne luăm în cap o lume
Şi-i părăsim flămânzi şi goi
Până-or ajunge-n ţara asta
Să mai rămână doar ei doi.

N-ar părăsi această ţară
Nici oameni mari şi nici feciori
Fiindcă aici ar fi de toate
Dacă-am avea conducători.

Măria Ta de vrei ne iartă
Că forţa Ta Dumnezeiască
Ne poate alina durerea
Dar dă-ne şefi să ne iubească

Şi-atunci, că-s graniţe deschise
Se vor întoarce mulţi acasă
Că România-n lumea asta-i
Cea mai bogată şi frumoasă.

poezie de Petru Miloş (februarie 2007)
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măria sa, ţăranul

Ţăranul ce dă ţării pâine
Din neam în neam, din veac în veac
O duce greu, de azi pe mâine,
Murind, ades’ fără colac.

epigramă de George Corbu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măriei sale, ţăranului

Eşti talpa ţării - şi se cere,
Prin vistieria veşnic calpă,
Din ţara laptelui cu miere -
Măria ta, s-o iei la talpă!

epigramă de Valentin Groza din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniil Sihastrul

Ajuns în vale, pe un râu în spume,
Aşa cum scris-a pana de poet,
Bătrânul Ştefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume:

Când am simţit pe-al ţării trup nepace
m-am răsucit la Putna în mormânt
şi-am răsturnat cinci veacuri de pămînt
de pe pieptarul meu, să vin încoace.

Au mă sminteşte ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
şi aflu-acum Moldova jumătate.

Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moşii?
Eu nu cunosc pe lume avuţii
să-mi poată preţui un colţ de ţară.

Sau nu cumva pe platoşe oţelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei duşmani
şi-au slobozit din suliţe măcelul?

De ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci şi tu, bătrâne? Sau ţi-au stins
făclia vieţii, viscolele iernii?

Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
Măria Ta, eram în rugăciune.

Ci nu păstra în inimă sminteală,
că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi
precupeţind Moldova pe arginţi,
cum le-ai adus la cuget bănuială.

Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării,
şi trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le ţin ai tăi
şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării.

Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpustesc acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
căci prea e sus – şi nu pot s-o apuce.

Măria Ta. Înseninează-ţi faţa,
puşcaşii n-au uitat să dea la semn,
ci doar aşteaptă chiot de îndemn
să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.

Atunci vor arde ţestele duşmane
cu vâlvătăi de sânge şi de fum
şi nu va fi zăgaz pe nici un drum
să ne oprească iureşul, Ştefane.

Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârşitul cerului safir
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primeşti, cuminecat, acasă.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kogălniceanu vorbindu-i domnitorului Alexandru Ioan Cuza

«Vorbesc, Mărite Doamne, în numele-Adunării,
Acum, când pentru noi e sfântă sărbătoare,
Vei lua destine-n mâini, vei da voinţă Ţării
Şi stai pe-acelaşi scaun ce-a stat Ştefan cel Mare.

Să se împlinească visul dorinţelor de bine,
Ce l-au purtat în inimi strămoşii noştri-n veacuri,
Din tată-n fiu păstrat, să-ajungă pânʼ la Tine,
Ca liberi toţi să fim şi pace în cerdacuri.

O, Doamne! Misiunea-ţi e mare şi frumoasă,
Tu, fă ca legea Ţării să n-aibă nedreptăţi,
Ca fiecare om şi fiecare casă
Să poarte doar cununa scumpei libertăţi.

Domnia Ta să fie în linişte şi pace,
Să nu ne-ntunece Ţara vreo umbră de război,
Fă ca ale noastre patimi să poată să se-mpace
Şi-alungă în pustiuri ce-i ură între noi.

Măria Ta, fii simplu, cum suntem noi din fire,
Urechea Ta să-ţi fie la adevăr deschisă,
Iar la minciună, Doamne, ca şi la linguşire,
Să-ţi fie întotdeauna urechea Ta închisă.

Fii bun, Măria Ta, fii Domn şi cetăţean
Şi-adu pe-aceste locuri doar zările senine,
Să nu uiţi pe Moş Ion Roată şi neamul său ţăran,
Ce-şi pun a lor speranţe şi-a lor credinţă-n Tine,

Sădeşte-n noi de-a pururi frăţia strămoşească,
Ca-n veci de veci în suflet şi-n inimi să ne stea,
Tot scumpă să ne fie Unirea românească,
Iar Tu, să ne trăieşti mulţi ani, Măria Ta!»

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobetele Unirii

Ţara mea nu poate fără liste
Căci aşa-s românii - din extremă în extremă,
Numai ce scăpaţi de ciumă comunistă
Alte luesuri întind spre noi cangrena,

Mai dăunăzi un Consiliu au format
Şi Naţional şi românesc şi al Unirii,
Asta pentru indecişii ce-au rămas
Necuprinşi în câmpul fericirii...

Căci noi ştim cum e la voi, la kagebişti,
Nu poţi distruge vreo mişcare - treci în frunte
Şi astăzi, prin consilii, nepoţeii lui Ilici
Unire seamănă, grăunte cu grăunte...

Eu cred, Unirea se va face peste noapte
Şi de Titani, nu de lichele de prin liste
Ce-aşteaptă să le cadă perele răscoapte
în nesătulele lor guri liberaliste

Unire doar atunce când premise se vor coace,
Când va ajunge funia la osul tuturor...!
Si v-aş ruga timid să mai lăsaţi în pace
Flămândul şi-ngheţatul meu popor.

Nu preşedinţii ne vor duce la Unire
Şi nici partidele ce gem de turnători
Şi nici agenţi de influenţă sub acoperirea
De cavaleri în grad de comandor.

Ci noi basarabenii simpli, talpa Ţării,
Ieşiţi într-un avânt sublim la Prut,
Mânaţi de adierea primăverii,
De Marea Românie... din trecut...

poezie de Iurie Osoianu (25 februarie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara lui Ciocu-mic

În ţara lui Ciocu' mic
S-a pus bir şi pe nimic
Şi se minte, şi se fură
Iar românul mult îndură.
Vlad Ţepeş, Măria Ta,
Ieşi din groapă, nu mai sta
Şi trage-i pe hoţi în ţeapă
Trece-i prin foc şi prin apă
Fiindcă prea s-au îmbuibat
Şi-au scos ţara la mezat.
Ni se sinucid bătrînii
Mamelor le seacă sînii
Mor copiii prin spitale
Peste tot e numai jale.
Arză-i-ar focul de hoţi,
De bandiţi şi mafioţi,
Să-i ferească Dumnezeu
Să mai stea în drumul meu
Le dau vilă-n Periprava
Şi piscină la Jilava.
Le confisc averea toată
Jos cu tagma lor spurcată
Bată-i Dumnezeu să-i bată!

poezie clasică de Corneliu Vadim Tudor din Opere incomplete
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recepţia

Motto: Plahotniuc a sponsorizat recepţia ambasadei României cu ocazia Zilei Naţionale

Pân-şi ambasada Ţării mele
S-a-nfruptat cu cenţi de la bastard
Înţeleg - o mână să mai spele
Însă cum să speli un miliard?!!

Chiar să n-aibă Ţara vin şi pâine
Să le pună-n masă la recepţii
Un şoric din pestă ei porcină
Nu mai zic de sarea din concepţii

Nu mai zic nimic de Centenarul
Ce-a ajuns prilej de sacrilegiu
-Să-l sponsorizeze ordinarul
Şi hapsânul nostru hoţ în lege

Nu mai zic nimic că România
Are-n teritoriu ambasadă
Ţara cu popor în bejenie
Ţara cu elită-n ambuscadă...

Ţara Decebal şi Burebista
Ţara Ştefan Vodă-Brâncoveanu
Ţara din băltoaca pesedistă
Cu dăncilă-dragnea-tăriceanu

Ţara cu Carpatul şi cu Mare
Ţara mea cu codri şi câmpie
Ai ajuns ca sponsorul cutare
Să achite Ziua României?!!

Să nutresc cumva şi eu speranţă
C-oi ajunge ziua fericită
Să trăiesc în supla ambianţă
Zisă - Românie Întregită?!!

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marşul Unirii

(versuri închinate memoriei lui Constantin Osoianu, străbunelul meu, unul din Membrii Sfatului Ţării care cu 94 de ani în urmă a semnat alipirea Basarabiei la Ţara-Mamă)

Eu mă mândresc cu-această mare tricoloră
Şi cu memoria genetică păstrată.
Mesajul vostru îl aude-ntreg poporul,
Voinţa naţiunii e de VOI întruchipată.

Chiar dacă ne lipseşte-un Inculeţ,
Înlocuit de patrioţi ca alde Ghimpu,
Oricum, aici e totul Românesc:
Şi Dumnezeu şi Cerul şi Pământul!

Chiar dacă nu ne vrea uniţi, la Cotroceni
Şi nici la Chişinău, elita asta, laşă,
Suntem români, suntem români – basarabeni,
Ne vrem şi noi întorşi cumva, acasă!

Şi nu mai vrem să ne despart-un mal de Prut
Venim cu suflu nou şi spusa languroasă.
Suntem români ca-n secolul trecut,
Ca-n primăvara când am revenit acasă.

Şi înţelegem că Unirea va veni numai atunci,
Când un cuvânt va fi în stare să aprindă gloate,
Când un cuvânt va ridica o Ţară din genunchi,
Într-un avânt necruţător, neiertător, sălbatec!!!

Într-un ceva, ce nu prea desluşesc,
Ceva sublim, etern şi-n limba mea, natală
Ceva stropit cu sânge românesc,
Amestec crud de sărăcie şi comoară.

Ceva ce vine din adânc de vremi,
Şi nicidecum în pace nu ne lasă.
O vrere a strămoşilor eterni,
Neînţeleas-atunci şi-acum neînţeleasă.

Un crez care străbate mii de ani,
Un gol în piept, care de mii de ani mă doare,
Un vis netălmăcit, neîmplinit, orfan,
O Phoenix dintr-o zgură arzătoare.

Şi, fraţilor, ce pot să vă mai spun?
O şansă mai avem, numai Unirea.
Altfel, pieri-va plaiul meu străbun,
Altfel, pieri-va însăşi România.

Vă chem, vă strig, vă rog: ieşiţi la Prut!
La Pod ieşiţi, de flori, de ploi, de gheaţă.
Să vad-o omenire, cât de mult
Se vrea o naţiune iar, acasă...

Să ştiţi că de ne vom uni într-un avânt,
Dintr-o-ndrăzneaţă revărsare sufletească,
Strămoşii noştri, se vor bucura-n mormânt,
Şi însuşi Dumnezeu, va fi de partea noastră.

Îndemnul meu nu-i iluzoriu, e nativ.
Nu-i început de criză psiho – cardiacă!
E crezul meu, e simţul meu intuitiv
UNIRE! ori acum, ori niciodată!

Hai, domnule Băsescu, aşteptăm:
- "Basarabeni! Eu vă ordon să treceţi Prutul!"
Hai, scoate-odată Ţara din blestem.
Hai, schimbă paradigma asta crudă!

Hai, foloseşte, demonstrând, că nu eşti fariseu,
Acest moment, ce are loc la interval de-un secol,
Când, pentru România Mare-i chiar şi Dumnezeu,
Şi jurământul de credinţă il depune tineretul.

Când putinismul e pierdut şi speriat,
Şi fără sprijin larg în propria lui ţară.
Să n-ai curaj să ne ordoni, să n-ai curaj,
De-aicea, de pe Prut, să scoţi hotarul?!!

Hai, domnule Băsescu, doar aţi declarat,
C-aveţi o datorie ce de gât vă strânge.
O datorie care trece de la veac la veac,
De neam o datorie şi de sânge...

Şi dacă nu, ce pot să vă mai spun
Decât sfârşitul la povestea cea nemuritoare,
- De ce-i dai, Doamne, României-aşa de mult,
Şi codri, şi câmpii şi munţi şi mare?

- Hai, lasă Petre, că nu pot să iau-napoi
Nimic din ce i-am dat, căci nu-i dumnezeieşte.
Să vezi, în schimb, tu, ce conducători,
Vor naşte pe meleagurile-aceste!

Prin mila mea, doar Ştefan Voievod
Îi va aduce ţării sale, prosperare.
În rest, o vor conduce numai antipozi.
De aia-i dau şi codri, şi câmpii şi munţi şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (25 martie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marşul unirii

(Versuri închinate memoriei lui Constantin Osoianu, străbunelul meu, unul din Membrii Sfatului Ţării, care cu 94 de ani în urmă a semnat alipirea Basarabiei la Ţara-Mamă)

Eu mă mândresc cu-această mare tricoloră
Şi cu memoria genetică păstrată.
Mesajul vostru îl aude-ntreg poporul,
Voinţa naţiunii e de VOI întruchipată.

Chiar dacă ne lipseşte-un Inculeţ,
Înlocuit de patrihoţi ca alde Ghimpu,
Oricum, aici e totul Românesc:
Şi Dumnezeu şi Cerul şi Pământul!

Chiar dacă nu ne vrea uniţi, la Cotroceni
Şi nici la Chişinău, elita asta, laşă,
Suntem români, suntem români – basarabeni,
Ne vrem şi noi întorşi cumva, acasă!

Şi nu mai vrem să ne despart-un mal de Prut
Venim cu suflu nou şi spusa languroasă.
Suntem români ca-n secolul trecut,
Ca-n primăvara când am revenit acasă.

Şi înţelegem că Unirea va veni numai atunci,
Când un cuvânt va fi în stare să aprindă gloate,
Când un cuvânt va ridica o Ţară din genunchi,
Într-un avânt necruţător, neiertător, sălbatec!!!

Într-un ceva, ce nu prea desluşesc,
Ceva sublim, etern şi-n limba mea, natală
Ceva stropit cu sânge românesc,
Amestec crud de sărăcie şi comoară.

Ceva ce vine din adânc de vremi,
Şi nicidecum în pace nu ne lasă.
O vrere a strămoşilor eterni,
Neînţeleas-atunci şi-acum neînţeleasă.

Un crez, care străbate mii de ani,
Un gol în piept, care de mii de ani mă doare,
Un vis netălmăcit, neîmplinit, orfan,
O Phoenix dintr-o zgură arzătoare.

Şi, fraţilor, ce pot să vă mai spun?
O şansă mai avem, numai Unirea.
Altfel, pieri-va plaiul meu străbun,
Altfel, pieri-va însăşi România.

Vă chem, vă strig, vă rog: ieşiţi la Prut!
La Pod ieşiţi, de flori, de ploi, de gheaţă.
Să vad-o omenire, cât de mult
Se vrea o naţiune iar, acasă...

Să ştiţi că de ne vom uni într-un avânt,
Dintr-o-ndrăzneaţă revărsare sufletească,
Strămoşii noştri, se vor bucura-n mormânt,
Şi însuşi Dumnezeu, va fi de partea noastră.

Îndemnul meu nu-i iluzoriu, e nativ.
Nu-i început de criză psiho – cardiacă!
E crezul meu, e simţul meu intuitiv
UNIRE! ori acum, ori niciodată!

Hai, domnule Băsescu, aşteptăm:
- "Basarabeni! Eu vă ordon să treceţi Prutul!"
Hai, scoate-odată Ţara din blestem.
Hai, schimbă paradigma asta crudă!

Hai, foloseşte, demonstrând, că nu eşti fariseu,
Acest moment, ce are loc la interval de-un secol,
Când, pentru România Mare-i chiar şi Dumnezeu,
Şi jurământul de credinţă il depune tineretul.

Când putinismul e pierdut şi speriat,
Şi fără sprijin larg în propria lui ţară.
Să n-ai curaj să ne ordoni, să n-ai curaj,
De-aicea, de pe Prut, să scoţi hotarul?!!

Hai, domnule Băsescu, doar aţi declarat,
C-aveţi o datorie ce de gât vă strânge.
O datorie care trece de la veac la veac,
De neam o datorie şi de sânge...

Şi dacă nu, ce pot să vă mai spun
Decât sfârşitul la povestea cea nemuritoare,
- De ce-i dai, Doamne, României-aşa de mult,
Şi codri, şi câmpii şi munţi şi mare?

- Hai, lasă Petre, că nu pot să iau-napoi
Nimic din ce i-am dat, căci nu-i dumnezeieşte.
Să vezi, în schimb, tu, ce conducători,
Vor naşte pe meleagurile-aceste!

Prin mila mea, doar Ştefan Voievod
Îi va aduce ţării sale, prosperare.
În rest, o vor conduce numai antipozi.
De aia-i dau şi codri, şi câmpii şi munţi şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (12 octombrie 2012)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina

De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân-la Mare
Vin muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte;
Sus la munte, jos pe vale,
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân- în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Zboară pasările toate
Numai umbra spinului
De neagra străinătate.
În uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codru ­ frate cu românul ­
De săcure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă ­
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor,
În sama părinţilor,
Clopotele să se tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând!
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
­ Îţi vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară,
Din hotară în hotară ­
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

poezie celebră de Mihai Eminescu din revista Convorbiri literare, XVII, 4 (1 iulie 1883)
Adăugat de Georgescu Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recepţia

Motto: Plahotniuc a sponsorizat recepţia ambasadei României cu ocazia Zilei Naţionale

Pân-şi ambasada Ţării mele
S-a-nfruptat cu cenţi de la bastard
Înţeleg - o mână să mai spele
Însă cum să speli un miliard?!!

Chiar să n-aibă Ţara vin şi pâine
Să le pună-n masă la recepţii
Un şoric din pestă ei porcină
Nu mai zic de sarea din concepţii

Nu mai zic nimic de Centenarul
Ce-a ajuns prilej de sacrilegiu
-Să-l sponsorizeze ordinarul
Şi hapsânul nostru hoţ în lege

Nu mai zic nimic că România
Are-n teritoriu ambasadă
Ţara cu popor în begenie
Ţara cu elită-n ambuscadă..

Ţara Decebal şi Burebista
Ţara Ştefan Vodă-Brâncoveanu
Ţara din băltoaca pesedistă
Cu dăncilă-dragnea-tăriceanu

Ţara cu Carpatul şi cu Mare
Ţara mea cu codri şi câmpie
Ai ajuns ca sponsorul cutare
Să achite Ziua României?!!

Să nutresc cumva şi eu speranţă
C-oi ajunge ziua fericită
Să trăiesc în supla ambianţă
Zisă-Românie Întregită?!!

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măria sa, femeia

Uite aşa, cât sunt de mic
I-am ajuns pân' la buric!
De-aş fi fost înalt, frumos,
Ajungeam eu... şi mai jos!

epigramă de Marian Popescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mater Dolorosa

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut...

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măria sa ţăranul

Scrutând mereu cuprinsul zării
Ţăran român, tu eşti eternul,
Eşti veşnicia, talpa ţării
Pe care calcă azi guvenul.

epigramă de Nicolae Nicolae din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covid-ul şi moldoveanul

Motto: Două sedii ale Judecătoriei Chişinău,
vor activa într-un regim special după ce
doi angajaţi au fost testaţi pozitiv la Covid-19.

După raita-n parlament, ca o superstiţie,
trece virus imanent şi pe la justiţie!

Mai sleeşte, mai separă, într-un stil sinistru,
şi puterile şi ţara dintre Prut şi Nistru.

Numai că... se stinge lume simplă ca un boţ de lut,
din elită - nici un nume, nici un hoţ, nici un mancurt!

Nici o lepră, ordinara: Preşedinte, prim- ministru
numai medicii şi ţara, Prutul şi bătrânul Nistru.

Stă acasă moldoveanul, fără muncă şi parale,
stă şi-şi scarpină aleanul -când la deal şi când la vale,

Căci i-i scris în catastife şi trecute la registru
numai guvernări zaife între Prut şi bietul Nistru...

poezie de Iurie Osoianu (4 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra Măriei Sale

Mă iartă, Măria Ta, că-ţi bat în poartă,
Îţi cer povaţă, să îmi dai, de vrei,
Sătul să văd cum se pierde-a noastră vatră,
Să-mi curăţ ţara de hoţi şi de mişei.

Ne pleacă fraţii şi copiii-n depărtare,
Am ajuns paznici pe propriul pământ,
Minciuna, circul au mare căutare
Şi plânge toaca mănăstirilor în vânt.

N-avem voie să murim, nici să trăim,
Gândirea e şi ea o stare interzisă
Şi suntem blestemaţi să suferim
Prostiţi de-o oboseală mult promisă.

Măria Ta, ascute-mi săbiile Tale
Să se trezească glia, cu pumnul încleştat,
Să punem capăt acestei sorţi fatale
Să fim din nou Români cu-adevărat!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţepeş

Cei ce-au râvnit să-i ia domnia,
Prin hicleşuguri, lui Măria
Sa Vodă Ţepeş Vlad,
N-au mai ajuns în iad...

Deşi tot mici şi tot supuşi,
Solemn, în ţeapă fost-au puşi -
Gest, al lui Vodă, de bonton,
Fiind şi ţeapa tot un... tron!

poezie de Efim Tarlapan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măria Ta!

Ochii tăi parcă mă cheamă
Ca să scriu un mic catren,
Poate chiar o... epigramă,
După... O să urc în tren...

epigramă de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (iunie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!