Pomul vieţii

Privesc încrezător
spre lumea neştiută,
prin porţile deschise
de visul călător,
iar cugetu-mi aduce
dorinţa absolută
cu faruri de speranţă
aprinse-n viitor.

Nu am găsit minuni
pe căile umblate
dar le-am zărit în vis
pe drumurile noi,
cu mintea întărită
le-am încercat pe toate
fără-a privi vreodată
cu teamă înapoi.

Am adunat cu trudă
învăţătura dreaptă,
luciri nemărginite
destinului să-i dau,
am chibzuit temeinic
ca fiecare faptă
lumină să-mi aducă
pe locu-n care stau.

Discipolii cu har
m-au însoţit la greu
pe calea-ntrevăzută
în orizontul lor,
cu fapta şi cu gândul
i-am ocrotit mereu
ca zborul lor prin lume
să fie mai uşor.

Privind acum în urmă
la tot ce am lăsat
din gândurile mele,
din sufletu-nsorit,
prieteni dragi, aş spune
că pot fi împăcat,
că pomul vieţii mele
din nou a înflorit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite din trecut

Iubite dragi ce-n taină m-au sedus
se-ntorc acum învăluite-n ceaţă,
şi-mi readuc pe gândul nesupus
noian de amintiri ce mă îngheaţă.

Prin amintiri se rătăcesc absurde,
tot căutând regrete ne-mpăcate
în mintea mea ce în adânc ascunde
trecutul lor şi multele-mi păcate.

Căci le-am trădat cândva, deopotivă,
şi-n suflet le-am rănit fără măsură,
iar ele acum, cu-o mină compulsivă,
se-ntorc şi-aduc în amintiri doar ură.

Dar ura lor, venită să mă-ngroape,
în mângâieri se schimbă dintr-odată,
iar eu le-aduc pe toate mai aproape,
şi mă renasc din lumea lor trădată.

Pe piepturi dantelate mărţişoare
le pun cu drag şi magică tandreţe,
săruturi lungi, ca apa din izvoare,
mă scaldă-n elixir de tinereţe.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Închisoarea minţii mele,
Nu i-a dat vieţii vreun sens!
Fiind vrăjită de iele,
Gândeşte fără niciun sens.

În mintea mea întortocheată,
Aş vrea să găsesc.
Vieţii mele să-i vorbesc.
Şi să-i spun o dată:

Vreau in lume să fiu liber,
Galaxia să-mi fie lider.
În universul ăsta lat,
Să găsesc ce-am căutat!

Caut un loc să stau...
Să fiu hoinar,
Să nu am habar,
De lucruri ce întristau.

Îmi caut gândurile
Să-mi găsesc visele,
Să am la ce spera,
La lumea ce era.

Luna să-mi ploua stele,
În minţile mele,
Ca să fiu fericit,
De nimeni otrăvit.

Să rămân mereu...
Cu soarele meu,
Să fiu hoinar,
Să nu am habar,
Să rămâneţi voi!
Cu lumea voastră!
Cea dezastruoasă!
In lipsa mea...
Bucuraţi-vă de ea!

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Şi cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Şi simt că sunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost ruşine

Minciuna şi lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea şi mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga şi desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau să ştiu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, şi-s liniştit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur să vadă-n mine
Că sunt credincios şi viu
Viaţa mea îmi aparţine.

Doamne, viaţa mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (23 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe amintiri

Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.

Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.

De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar şi parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.

Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aştept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ai rătăcit, iubire?

Uşile mele sunt deschise, dar nu te vreau în amintiri;
Cu lacrima, străjer te-aşteaptă, tăcutele mele iubiri.
De ce te-ai rătăcit, iubire? Cum te-ai pierdut oare, pe drum?
Vino, grăbeşte-te, că altfel, iubirea se transformă-n fum.

De când îmi scri, nu mai am somn, în mreje, iute, tu m-ai prins.
Vino, minune, să ardem în flăcări, că flăcările nu s-au stins.
Te-aştept, vino din depărtări, chiar dacă se pornesc furtuni,
Te-aştept cu uşile deschise, în sufletul tău să mă aduni.

Vino, dă-mi drept la fericire, să-ngropăm vechile dureri
Să ne găsim identitatea. Oare, tu, nu asta-mi ceri?
Atunci când valurile vieţii, m-au doborât, m-au rătăcit,
Din ochii mei, lacrimi au curs, însă, acum, tu le-ai oprit,

Vino, ia-mă de mână, du-mă iubite-n alte emisfere,
Să trecem pragurile toate, de la tristeţe la plăcere.
Uşile mele sunt deschise, coridoarele nu-s pustii.
Sufletul meu te aşteaptă, oricând alăturea să-mi fii.

Spui că eşti călător prin mine şi nu ai unde să te-ascunzi?
De ce să fi un călător? Vreau cu dragoste să-mi răspunzi.
Uşile mele sunt deschise şi te primesc la mine-n gând,
Mireasma trupului-ţi-ofer, la toate visele pe rând.

poezie de Georgeta Nedelcu (9 februarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fărâma de atom

Am adunat atâtea-n viaţă
că mă întreb unde au loc.
Ca şi câmpul cu verdeaţă,
am adunat în suflet tot.
Am adunat prietenie,
speranţă şi simpatie.
Iubire, bunăvoinţă,
le-am adunat cu credinţă.
Cu generozitate aleasă
le-am închis la mine-n casă.
În suflet şi-n inimioară,
să-mi fie în viitor comoară.
Cu mult curaj şi cu putere
am strâns în timp ceva avere.
Cu bună dispoziţie,
dăruire şi ambiţie,
am adăugat şi toleranţa
şi-am echilibrat balanţa.
Astfel am dat vieţii nou sens
şi contez în Univers.
Sunt fărâma de atom
care se numeşte OM.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul de apoi

În liniştea asta eternă
ce curge ca un mir
din sicriul meu,
mă sufoc în propria mea conştiinţă
care mă judecă după criterii
dureros de pure.
Mă doare potenţialul meu neîmplinit
dar mai ales,
că nu am iubit suficient viaţa...

Mă doare că n-am trăit prezentul,
am fost o undă oscilatorie
între două limite:
trăirea într-un viitor ideal
şi retrăirea obsesivă a trecutului,
ce otravă!

Dacă n-ar fi fost timpul
prin care să-mi exprim existenţa,
cum oare aş măsura trecerea mea
în acestă lume?
Prin urmele acelea mărunte
ale paşilor mei temători,
sângerânzi în ţărâna Golgotei?
Nu există linişte în gândul acesta rece,
nici măcar alinarea că am parcurs drumul
dificil, unisens,
care duce undeva...
aduce spre singura certitudine a vieţii - mortea.

Ce greu este acum pământul
deasupra mea
şi hămesit...
si cum se mai amestecă el cu pământul meu,
luându-şi înapoi tot ce mi-a dat vreodată:
trup din ţărână am fost
şi ţărână din trup mă prefac.

Ce crini frumoşi mi-au crescut!
în parfumul lor alb de mireasă
mă descompune gândul
că niciodată
nu le-am acordat atâta iubire
ca acum,
când îşi iau seva din burta mormântului meu,
acolo unde stau înfipţi
ca nişte ţăruşe ale biruinţei
în inima unui strigoi
care a bântuit cândva pământul.

Rar,
cripta mea putrezită
zgârie ochiul câte unui trecător grăbit.
În trecerea sa se opreşte o clipă
şi holbându-se indiferent,
citeşte nişte cifre,
cifrele mele,
un interval rece, acoperit cu ceară veche,
lipsit de prefaţă,
lipsit de concluzie,
acelaşi epitaf îngroşat cu vopsea neagră
care ţine bine la timp şi la murdăreală:
'odihnă veşnică!'

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să-mi ascult gândurile, dar să nu le mai cred în totalitate, ci să le iscodesc mereu, am învăţat să detectez fricile şi să le supun procesului de purificare. Am scris despre ele, le-am scos din interior la exterior, le-am aşternut pe paginile jurnalului, le-am analizat cu acurateţe şi le-am deosebit de gândurile creatoare. Fricile veneau mereu ca o urgenţă, totul era pe viaţă şi pe moarte în amprenta lor, totul era acum sau niciodată.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Stau încă drept pe brâul de redută –
vreau să adun din fiecare zi ce pot,
nu las de-o parte treaba începută,
rămân al vieţii mele simplu matelot.
Mulţi dintre voi mă ştiu din auzite,
dar ce contează pân-la urmă cine eşti? –
nu hainele ce-ţi cad bine croite
te-nvaţă tainele zidirii omeneşti.

Din slovele-adunate-n câte-o carte
cu trudă grea, cu multe renunţări,
discipolilor mei le-am făcut parte,
să urce-n meseria lor triumfători.
Nu am dorit să simt pe cap cununa
deschizătorului de cale prin cuvânt,
sunt numai cel ce-şi caută întruna
menirea existenţei pe acest pământ.

Ajuns acum în toamna răzvrătită
a neputinţelor din trupul omenesc,
ţin spiritul pe calea mult dorită
cu harul sfânt pe care încă îl primesc.
Şi har din har împart cu dărnicie
acelora ce mai trudesc în preajma mea
mimând fălos ca nimeni să nu ştie
că haina timpului îmi este tot mai grea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare?

Iertare-mi cer străinilor
Că nu i-am cunoscut pe toţi
Să le fac grâul pâinilor,
Să îi hrănesc; genii, netoţi.

Iertare-mi cer amicilor
Că nu le-am dat tot ce-am avut
Să fiu "eroul" clicilor;
C-am fost cu ei, cât am putut.

Iertare-mi cer iubitelor
Că nu le-am fost pururi rezervă
Să le ţin contul clipelor
De înşelări; pus de conservă.

Iertare-mi cer copiilor
Că într-o zi o să-i las singuri
Să le fiu contul miilor
De plăţi; la nebunii, la friguri.

Iertare-mi cer părinţilor
-Că nu-i mai am şi m-au avut-
Să-i pun în lumea sfinţilor;
Cât au muncit, cât s-au zbătut.

Iertare-mi cer perechii mele
Că nu i-am fost amant mereu
Să fie mândră-n toate cele;
Să fiu doar fulg, bogat, Thezeu.

Iertare-mi cer c-am fost destin,
Că n-am făcut ce au vrut alţii
Şi nu sfârşesc umil, meschin,
Neisprăvit... în lamentaţii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de veghea Ofeliei

Mi te strecori în vis,
în gândul cel mai aproape de marginea pământului,
luminos şi clar ca o petală de vară cenuşie,
în mâna Lui Dumnezeu,
să-mi spui că umblarea pe apă este doar o aprindere ce se naşte din convieţuirea sufletului cu seninul,

poate o fi chiar viaţa prin care ne înmuiem degetele
îndeajuns să lăsam dragostea să ne coacă,
iar apoi să rodim
în tăcere.

M-a găsit setea, în purtarea ireproşabilă a sfinţilor,
risipind întunericul şi toate umbrele care m-au ascuns frumuseţii.
Te privesc iar ochii mei trec de camera îngerilor,
te urmez cu toată dragostea unei mame în care viaţa se întoarce de pe-o parte pe alta să-şi găsească cel mai bun loc în lumină.

Tu eşti micuţă acum
dar totuşi ai învăţat că zborul este o dimineaţă în care umbrele se topesc.

Cu imaginea vieţii îngropate în pulberea de pe stradă,
cuvintele noastre
limpezesc visul din urmă.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că mă veţi pune să repet

despre toate fricile
pe care le-am cules când eram copil
vă voi spune că le-am strivit
cum roşiile în putina de lângă fântână
sita bătută de mâna tatei a ruginit
numai fricile mele se urcă
pe scara din porumbar
stau agăţate de grinzi
şi zâmbesc fericite
că nimeni nu le mai atinge
acum nu mai cred în nimic
Dumnezeul lor un fel de marionetă
cârpe şi sfori de second hand
într-o zi se vor rupe
şi fricile mele vor cădea pe podeaua
unde şoarecii se plimbă în voie
mari şi cenuşii
din găuri ochi iscoditori
mereu mi-a fost frică de şoareci
acum le iert păcatul de a roade
acum fricile mele sunt un deliciu
pe care-l las
preţ devorării

nici nu mai ştiu să repet despre
ce am trăit cândva

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare faptă

Bâjbâim prin întuneric...
Pasu-n hăuri se prelinge...
Omule, de tot, nevrednic,
Cine-n urmă vrei să-ţi strige?!

Prin cenuşa risipirii
Fiinţei tale-ngenunchiate,
Cărei fapte, legea firii
Să-i aducă libertate?!

Ce-ai lăsat în oseminte
Şi-n genetice poeme?!
Câţi îşi vor aduce-aminte
Care sunt a tale semne?!

Ai iubit lumina, clipa,
Floarea care se desface,
Pasărea-ntinzând aripa,
Pruncul ce musteşte pace?

Ai lăsat zălog în lume
Fapta ta? Ai dat mâncare
Celui însetat şi singur,
Celui învrăjbit de foame?!

Mângâiere şi iubire
Sufletelor suferinde,
Hrană, apă ori iubire?!
Omule, să iei aminte!

Pleci pribeag din astă lume...
Doar o palmă de pământ...
Şi nu iei nimic cu tine!
Alţii or veni la rând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!