M-am trezit

din nou neştiind cum au dat
de ritualul castelelor
prăbuşite în uitare sub vânturi
şi ploi şi vijelii atomo
electrice descărcate de idioţi
nici nu mai ştiu cât am stat
în somn în visare în aşteptare
poate câteva sute de ani
oamenii au început să zboare
din nou fără frică în tovărăşie
acum sunt în aparate de metal
nu mai au strălucirea în ochi
este un fel de pedeapsă
pentru fiecare suflet
râsul lor e neruşinat şi arogant
toţi dorm în castele înalte
de sticlă de oţel de beton
mai înalte decât piramidele
nu folosesc telepatia pentru a vorbi
între ei folosesc obiecte
se înmulţesc se bat cu arme care scot
flăcări peste tot
trebuie să le arăt ce-au pierdut
ce-au câştigat şi să-i pedepsesc
mă voi strecura în gândul lor
în sufletul lor
o să-i fac nefericiţi
îi voi îndemna să se ucidă
se vor extermina singuri
au în adn ticăloşia
o să profit de ea
sunt cruzi şi jalnici
vor rămâne primitivi în vecii vecilor
am fost trezit să distrug
tot ce e viu şi biped

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

în lumea virtuală la plierea
spaţiului fac o călătorie
în timp trimis să exe
cut
o misiune după re
setare de viaţă fără de moarte
voi apăra rasa umană de roboţii
făcuţi în loc de iubire de copii
de fiinţe vii muritori de rând
cu viaţă cu bucurie cu tristeţe cu durere
fericiţi sau flămânzi
iubitori de cyberspaţiu
să-i protejez şi să-i scot din beton
sticlă şi tehnologie în natură
sau
ce-a mai rămas din ea
am înfăţişarea lor - par de-a lor -
dar sunt o maşină, nu sunt
o
m
sufletul meu e gol
pentru că nu am suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi călcând

pe bombeu un manhattanian răsărit
din oţel şi beton şi sticlă
în insomnia unui vapor care fluieră
după un velier tras undeva alături
de zeci de ziduri periculos de înalte
zâmbetul alb îţi sare în ochi
e plasat mai sus de cravata roşie
strânsă în jurul unui guler albastru
miroase a whisky şi a deşert
te aştepţi să scoată un pistol
din haina care plesneşte pe trup
te-ai rătăcit prin oraşul fără înţeles
rescrii din mers nevolnica poezie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom rămâne singuri...

Vom rămâne singuri, tăcuţi şi reci,
Înecaţi în cuvinte nerostite pe veci,
Cu obloanele trase şi picioarele zidite,
Facem linişte, sentimentele-s adormite.

Purtăm frica multor dezastre,
Şi căutăm o scuză de la astre,
Dar răspunsurile le avem în noi,
Am cerut ploaie şi ne e frică de noroi.

Siluete s-au mai arătat, de tot felul,
Şi pe fiecare a cântat-o trist violoncelul,
Fiecare umbră mi-a mai rupt o coardă,
Acum la fiecare apariţie stau în gardă.

Vom rămâne singuri, ca la început,
Doar noi şi-a noastră tăcere ca scut,
Doar lacrimile ne vor ţine companie,
Şi doar oglinda singură o să ştie.

Ridicăm prea înalte şi groase ziduri,
Ne asigurăm că vom rămâne singuri,
Ne amenajăm şi casa să fie ca-n suflet,
O masă, un scaun şi-o ceaşcă cu urlet.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (29 septembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, scriitorul

am murit pentru a intra
în rândul clasicilor
unde-mi este locul
în vecii vecilor
acum sunt cinstit cum se cuvine
şi toţi doresc să-mi acorde
premiile importante pentru literatură
m-am răzbunat lăsându-le opera mea
de analizat şi comentat
revistele de specialitate m-au îngropat
la repezeală să nu-mi vină-n gând
să mă întorc printre cei vii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi iubirea poate să ucidă

Chiar şi iubirea poate să ucidă,
Când se supune preţului de cost
Şi dovedeşte astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă şi rigidă,
Când e constrânsă viaţa să decidă
Între minuni şi pământescul rost.

Să tremuri fără somn şi-n aşteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Şi disperarea bântuie mai tare,

Fără să ştii nimic despre cel drag,
Dar să cunoşti cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, te rog, nu mă uita

Doamne, ţi-am spus de atâtea ori în spovezile mele
că îmi place strălucirea,
dar m-ai tras zdravăn de urechi,
ca să-mi alung orbirea şi din minte smintirea.
Asta ma trezit la realitate, întrebându-mă imediat
dacă ceea ce ţi-am cerut merit cu adevărat.
A vrea e una, a ţi se da e alta
şi a merita un dar e cu totul altceva.
Toţi vrem şi visăm străluciri în viaţă,
dar ce facem ca să le obţinem pe merit?
ce înţelegem prin ea, noi hulpavii sorţii,
cu pofte de dimineaţa până seara şi invers,
înotând deseori în false senzaţii
prin lumea bună sau rea.
Strălucirea nu este o lăfăială în luxuri picante,
aşa cum cred majoritatea oamenilor,
strălucirea în viaţă are vibraţii în fapte înalte,
cu vectorii îndreptaţi spre viitor şi în eternitate.
Strălucirea e floarea înţelepciunii,
până şi după moarte, pentru cei de azi
şi pentru cei din zări îndepărtate...
Strălucirea este steaua divină a firii omeneşti,
ce lasă amprente marcante în infinitul necenzurat.
Ce am făcut eu, pentru a merita această stea?
Iartă-mă Doamne, deseori m-am visat o stea,
dar strălucirile ei pâlpâiau aşa departe.
Acum, am înţeles bine mesajele tale şi lecţia,
Înţelepciunea şi strălucirea ei e ceea ce-mi poţi da,
dar încă nu ai motivaţii justificate.
Timpul le va definii pe toate, doamne!
Timpul în timp poate îmi va trimite o rază de stea,
dar pentru strălucirea ei ştiu că trebuie
să înot în muncă şi demnitate.
Deocamdată îngenunghez în rugăciuni de iertare
pentru îndrăzneala mea de a visa aşa departe.
Doamne, te rog nu mă uita!
Speranţa mea este la cote înalte
şi mă ţin cu toată fiinţa de ea,
poate în viitor voi găsi strălucirea,
la porţile tale înalte.

poezie de Valeria Mahok (31 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaşca fără toartă

Eu sunt o ceaşcă fără toartă
Ce în a timpului visare,
A strâns şi ploi, au curs şi lacrimi
Ce-au fost şi dulci, dar şi amare!
Eu sunt o ceaşcă fără toartă,
Şi toată viaţa aşa am fost
De mă va întreba oricine
Pe lume de-am avut vreun rost,
Nici nu aş şti ce să răspund...
Eu sunt o ceaşcă fără toartă
Dintotdeauna şi... oricând.

poezie de Mariana Simionescu (10 decembrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nou sub soare."
■1% controleaza Lumea.
■4% sunt marionetele lor; un rol crucial îl au serviciile secrete ca poliţie politică.
■90% dorm.
■5% ştiu despre asta şi încearcă să-i trezească pe cei 90%.
■Cei 1% îi folosesc pe cei 4% pentru a. i împiedica pe cei 5% să-i trezească pe cei 90%.■
Sursa:
Alexandria Librarii

Alexandria Librarii în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, Bucureşti
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă

Ce să-i faci lumii de azi,
Au uitat de flori, de brazi,
Nici instinctual animal
Nu-l mai au,... e virtual!...

Doar pe pagini de ecran
Ei sunt tari ca şi Tarzan,
Latră, muşcă, sunt ‘deştepţi',
Unii chiar analfabeţi...

În relaţii sunt mereu,
Cu realul, nu, zic eu,
Ce să-i faci, n-ai cui să-i spui
S-a dus totul dracului...

Nu mai e acea francheţe,
Pentru lucruri o febleţe
Doar o lume de falsuri
Îngropatî in like-uri;

Haide, poate-exagerez,
Vinovat pot să pledez
Ca şi eu mă folosesc
De P. C., socializez,
Dar în schimb mai şi trăiesc!

poezie de Vasile Zamolxeanu (20 martie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt ca ceasornicele: buni, folosesc mult timp; răi, nimeni nu poate să-i repare.

citat din Max Aub
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să m-aşez în palma ta

Îmi fac veacul în genunchi, fruntea mi-o aplec sub cnut-
Cnutul vieţii blestemat, ce pe frunte l-am avut,
De când alergam prin timp, ca un fluture pribeag,
Între lacrimi şi cuvânt, cu un vis născut beteag.

Sângeram în nopţi pustii, ca un mac strivit de ploi
Şi cerşeam, nici nu ştiu cui, să-mi dea visle-napoi.
Le păstrez de-atunci, dar nu-s decât gânduri de-aruncat,
Peste care numai ierni au tot nins şi au călcat.

Sunt orfană de orice, de iubire mai ales,
Am dat tot ce-aveam de dat şi din mine au cules
Toţi flămânzii ce-au dorit, băgând mâna pân' la cot
Şi-am rămas fără poveşti, şi-am cântat şi nu mai pot.

Drumurile s-au închis, bariere-s peste tot,
Ca să trec prin vama lor, ce, de unde să mai scot?
Doar poemul să mi-l vând, pe doi bani, sau ce mi-or da,
Să trec dincolo de ploi, să m-aşez în palma ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fac cruce

şi nici mâna pe biblie
nu pun în vecii vecilor
pentru neomarxiştii
de pretutindeni e ceva normal
se cred reformatori pentru că e firesc
să credem minciuna lor
au intrat în politică împinşi
de generalii din serviciile secrete
nu fac cruce şi asta spune totul
sunt specializaţi în fraude

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ştii...

Într-o zi mânia Lui Dumnezeu o să facă sul cerul
Şi-atunci toţi oamenii vor chema munţii şi florile in ajutor
Vor cere protecţia lor peste trupuri dezghiocate de păcate
In care Sfântul Duh nu a fost prezent nici măcar o secundă.

Într-o zi Mângâietorul o să-şi lase Duhul Sfânt pe pământ
În timp ce toţi oamenii vor alerga după El prin vânturi tăioase
Vor cere privirea miloasă şi atingerea Celui cu inima dulce
Ce poate să ierte păcatul şi să înnoiască sufletele mieilor rătăciţi.

Într-o zi Soarele o să îngenuncheze tot neamul în foc
În care unii vor sta răcoriţi de scutul Domnului plin cu apă
Un scut ce o să strângă în el doar trupuri ce-au stat in ascultare
Cu minţile şi inimile fără de pofte lumeşti ce-au aprins mânia Olarului.

Într-o zi Luna o să lege tot cerul de umerii unor credincioşi
Ce nu au judecat şi nu au hulit numele Tatălui ce a înviat Hristosul
O să facă din ei îngeri cu aripi ce vor strânge stelele în Rai,
În timp ce alţii vor avea parte de întunericul şi flăcările din fundul Pământului.

Într-o zi vom sta cu toţii înlăuntrul unui ochi de Tată Bun
În care se vor cerne pe rând miei botezaţi şi nebotezaţi
Prunci ucişi, beţivi şi curvari, nebuni şi smeriţi, mândrii şi goi
Pentru judecarea Păcatului Alb (omiterea )despre care nu se
vorbeşte.

poezie de Adelina Cojocaru (3 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har de părinte

N-am să ştiu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ţi revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou, de părinţi... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-şi ia grâne-n desagi...
Ce-ţi privesc, cu mult drag, turuitu-ţi din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Îşi iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiţi, ne avuţii, de pe uliţa în sat...
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la şcoală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, şi-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalţi, tu, speranţa de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
uşoară, doar ţie-ţi, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă... vestit.
Doar să uiţi de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiţi, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinşi, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de eşti mic, sau eşti mare-
în odaia, cu cruce şi cu candelă, arzând...
şi cu poza-ţi icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu...

între umbre şi suflet e un singur cuvânt
femeie, trandafir sălbatic pe potecile dorului
floare ascunsă în parfumul luminii
trupul tău,
apropiat de gândul dintâi
în lacrima pură a sufletului
de ce, nu ştiu...
de ce te chem mereu
de ce azi zările-s pustii
de ce amurgurile-s vii
de ce-au plecat cocorii
nu ştiu...
de ce în fiecare zi
eu mor de dor, de aprig dor, ameţitor
nu ştiu...
ştiu, ştiu, că ochii tăi sunt ochii mei
iar trupul meu este al tău

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremurile trecute, oamenii se foloseau de pictură pentru a crea obiecte ale credinţei. Acum, ei se folosesc de obiectele credinţei pentru a picta.

citat din John Ruskin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoţate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. La o parte, aşa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoşul — paşa, cum îi zic toţi ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ştrengăreşte, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă ceţoşi de somn, priveşte. E poet. Sufletul lui, deşi războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par nişte burdufuri, când sunt seci ca nişte gogoşi; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă şi fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al răţoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănaţi; şi chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumuseţile firii, şi, fără părere de rău, îşi rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum priveşte, pe când toţi ai casei dorm.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cocoşul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!