Arunc din mine
floarea răului cu gâtul lung
care seamănă cu o pasăre
unde trag două linii
prinde rădăcini vulgare
pe solul mâlos plin de nuferi
ca o firimitură de pâine
înghițită de un porumbel
vânat de-o acvilă în picaj
secerată de vânătorul care renunță
la viață și se sinucide
fără reclame și reflectoare
cu floarea răului în suflet
a crescut acolo unde a prins
un teren neocupat
a înfipt steagul ca un căutător
de aur autentic pentru făcut sigilii
mă simt gol după eliberare
un trup de piatră
șlefuit după posibilități
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Căutăm
să ajungem unde ajungem
după ce croșetăm
pielea toarsă după o noapte
de scris epigrame
dă o dependență suspectă
și-ți vine să te cauți
pe tine însuți într-un birt unde ai adormit
sub masa unde stătea cu fusta ridicată
până la subsuoară
tu alegi să dormi
pe drumul lung găsit după colț
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Simt un fior
electromagnetic pentru ochii ei
care m-au înlănțuit departe
acolo unde dăinuie visul ce zboară
dimineața după o noapte de zbucium
încă mai simt pâlpâirea genelor
negre lângă obrazul meu aspru
simt corpul meu cum se încarcă
electric ca o simplă particulă
de iubire propagată în spațiu
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poți ierta, că te iubesc până la sfârșitul acestei nopți
și mai departe,
prin timp,
până când lumina ți se va așeza pe mâini?
Ai să mă ierți,
că locuiesc în partea cea mai întunecată a ființei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toți demonii își leagă umbrele?
Ai să mă ierți,
că n-am să deschid fereastra,
și n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?
Ai să mă ierți?
Ai să mă ierți,
că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieți, fără să guști adevărul până la ultima firimitură
și lumina să îți adoarmă pe piept?
Ai să mă ierți,
că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?
Oare, ai să mă ierți?
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubesc mai multe
nimfe și muritoare fără noimă
trag ayahuasca când îl văd
pe peneu ce ispravă a făcut
trec pe cerul senin
în carul meu regal
o caut pe daphene înainte să fie trans
formată în dafin din care-mi fac
cunună de pus pe cap
sărut copacul rece
după ce-am pierdut-o mă gândesc
să iubesc o vedetă de la hollywood
mă plimb pe boltă
dincolo de orizont la mare distanță
de întreaga lume călăresc
un harley davidson
ce seamănă cu o pasăre de pradă
în desagă am lira și arcul
vânez pentru că sunt măreț
aud sunetul unei melodii
e ceva psihedelic
lsd e la mare căutare
artemis a luat psilocibină
simte că i-au crescut coarne
în loc de mâini și colți în loc de picioare
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu mâinile astea
am pictat cerul albastru
după aceea am tras
o rază de lumină
cu lanterna în mână
luna e captivă într-un geam
unde oftează o iubită
după un iubit sau cam așa ceva
stelele le-am gratinat puțin
să fie mai crocante
în mâinile astea două
am ținut păstrăvii și clenii
care evadau din moldova
se agățau de crinii fără spini
fluturii aveau trup de căprioară
pun mâna pe cuvânt
îl întind cât să fac o poezie
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mă fascinează mâinile mele
mâinile care au mângâiat,
au alinat dureri,
și au crescut vlăstare-copii.
Cu drag au muncit mâinile mele.
Privesc palma stângă,
cu atenție o privesc,
de emisfera dreaptă este legată
și seamănă
cu frunza de viță-de-vie palmată.
Ca pe o hartă, în palmă,
sunt încrustate linii și munți:
linia vieții, a inimii, a capului și a norocului;
munții lui Jupiter, Saturn, Marte, apoi
muntele lui Apollo, Mercur și al Lunii...
Brațul meu cu palma-frunză
prins de-un arbore crește-
arborele neamului,
iar dincolo de arbore
cresc rădăcini...
ale vieții, ale sorții și ale inimii,
și dincolo de rădăcini,
cresc vițe-de-vie ale vieții
contopite cu pământul strămoșesc.
În palma dreaptă,
țin strâns frâiele destinului,
cu dragoste le țin,
până când mă voi dizolva
în viul vieții eterne...
poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima tușă
o trag în fugă pentru a avea
timp pentru toate nebuniile
unui netrebnic bătrân
care refuză să se retragă
în lumea lui colorată artificial
liniile joacă șotron
imaginea prinde contur
în imaginația pictorului atins
de vraja ketaminei luate în exces
penelul făcut din mustățile
marinarului eșuat într-un birt sătesc
prinde viață în fața pânzei
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Făcea bărci
de salvare din pianul
cărat pe scări de omul
harnic care avea un spin
în inimă bun la toate
a cioplit lemnul
după ce a întins corzile
era o tehnică proprie
a întins apoi brațele
și bărcile pluteau pe unde apucau
duse de ape tulburi
una a fost o arcă plină
cu de toate pentru noua viață
a dus o tulpină
s-a prins pe stânci și a crescut
făcea mere și atrăgea șerpi
omul care cărase pianul
ducea bărcile la mal
cioplitorul în lemn făcea iahturi
lumea începea să călătorească
se salva de cotidian și de stres
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de Colț
Singură pe vârf de munte
Unde stelele străbat,
Nu-i o clipă de iubire
Să ardă cu-adevărat.
Ea e Floarea mea de Colț
Unde fulgeră și tună,
Unde nopțile albesc
Pe sub razele de lună.
Ea e floarea, înflorită
Chiar pe vârfurile de munți,
Toți băieții o doresc
Însă nu sunt hotărâți.
Nu îndrăznesc să atingă
Cu-altă floare, Floarea mea,
Ea surâde, nici nu-i pasă
Cât sub cer este o stea.
Deși-i ziua de iubire
Single intră în povești,
Poartă-i poezia mea,
Citind-o, poți s-o iubești!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată
mă-ntorc în lumea mea
de unde am plecat
acolo îmi găsesc liniștea
acolo cuvântul e cuvânt
floarea este floare
soarele același
în fiecare dimineață
nu pot urca mai sus...
nu pot aspira
spre înălțimile artei
acolo unde tu ești împărat
mă-ntorc acasă
recunosc, nu fără un regret
dar mă voi regăsi
trecând pragul casei
care mă așteaptă
așa am fost, așa voi fi
și nu mă voi schimba
niciodată.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea se naște
să fie frumoasă pentru ea
pentru noi - desigur
rămâne frumoasă și ruptă -
pentru zâmbetul tău
te invită s-o pui în păr
să cazi
în extaz
privind-o cum în
dură gingășia și frumusețea
este ca o femeie care ar vrea
să moară tânără și frumoasă
sau
să aibă tinerețe fără bătrânețe
și viață fără de moarte
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ars
rimelul curge pe gâtul
ispititor și cald
în camera cu pereți reci
de unde răzbate igrasia
e frig în sufletul meu
sânii tăi împung dorințe
bâjbâi după respirația care promite
ne-mbrățișăm
ne manipulăm
și ne mințim
negăsind dovezi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
A ieșit să vadă luna
ce face luna și luna părea
foarte provizorie, acolo
unde a urcat-o creatorul
mult deasupra vecinului
care usca frunzele plantelor
cu feonul după fiecare ploaie
apoi trecea la uscarea balustradei
și a trotuarelor din fața blocului
era dezamăgit pentru că nu
a prins loc în cimitirul nebunilor
unde asculta carlos santana
și citea cesare pavese la umbra
unei sticle sau la umbra mea
ieșise cu un pardesiu pe care aproape
nu-l dezbrăcase pentru că a uitat
cum trebuie îmbrăcat, dar mai curând
s-ar arunca într-un puț cu vipere
decât să recunoască măcar față de sine
că iubește actrița aia nebună
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Soarelui
Floarea soarelui de vară,
Curge-n tainice poeme
Și-n cuvinte ce-nfășoară
Noi iluzii, noi probleme.
Pusă în liniștea de-afară,
După neștiute... scheme,
Floarea soarelui de vară,
Curge-n tainice poeme.
Vise noi în trup coboară
Și iubirea-n doruri geme,
Când privirea ta hoinară
Cheamă... fără a se teme,
Floarea soarelui de vară.
rondel de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Această pâine
Această pâine rotundă
Crește pe apă
Ca floarea de lotus
Pe apa sudorii noastre.
Această pâine albă
Desface-se albă, dulce
Ca floarea de lotus
Sub caldul sărut al luminii.
Această pâine cinstită
Se-nchide
Ca floarea de lotus
Sub ochi scorburos, hrăpăreț.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea asta e altfel
e ca o flacără care se transformă
într-o pasăre cu clonț
de diamant atent șlefuit
scurmă în sufletul meu
culege ce a lăsat acolo
sămânța unei iubiri
care va rămâne o amintire frumoasă
o flacără țâșnește din ea
e liniștea mea scoasă din cuib
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo...
Acolo unde iarba răsare din pământ
Și-n firul ei plăpând simbolul vieții saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
Și dorul ei de viață ne pare atât de sfânt.
Acolo unde roua se varsă-n dimineți,
Țintind mărgăritare pe umbre și pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeți.
Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare și vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subțire,
În leagăne celeste la margine de drum.
Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.
Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.
Acolo unde toamna ne daruie pe noi
Și câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfințirea
În darul vieții noastre, din fulgere și ploi.
Acolo unde munții privesc de sus câmpia
Și lacrimile-și curg, din susur de izvoare,
Ducându-și parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi... acolo-i România
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Triste versuri
îmi vin în minte în stilou
în seara asta le-aș putea scrie
despre noaptea care e vitregă
aduce moartea celor însemnați
de un destin groaznic
pentru unii nenorocoși
unul consumă ketamină într-un bar
iese cu pistolul colt
trage piedica trage în dușmanul
de-o viață anterioară aflat
după ședințele de spiritism
îi umblă la karmă
vânturile nopții șoptesc
altă dramă cu final horror
un cuțit înfipt după o aruncare
fără motive serioase în inima
unui cetățean cu diplomat
care-și ținea inima la locul ei
nehotărât să moară pe stradă
sau în drum spre spital
într-o ambulanță care explodează
într-un atentat socio-politic
revendicat de un psihopat
îndrăgostit de kant și nietzsche
într-o astfel de noapte o strângi
în brațe cu voluptate criminală
se sting stelele pe cer
nimeni nu observă aceste tragedii
câte ființe au fost ucise?
miliarde? mii de miliarde?
triste versuri poți să scrii
te poți sinucide în seara asta
dar nu are cine să te regrete
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Anul nou
Din cireșul veșniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.
Și-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!
Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.
Și cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..
Îmbrăcați al vostru suflet
În veșmânt de sărbătoare
Și primiți cu imn de slavă
Noua veșniciei floare.
Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.
poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec
la nivelul următor unde
pereții sunt pictați cu sentimente
sărutul tău are culori
iese un tablou plin cu poezii
inima trage câteva linii
mă uit atent la albul rămas
e fără sentiment
parcă se nasc sunete
este o pictură în n dimensiuni
sub pleoape mi-a rămas
un rest de respirație proaspătă
anomaliile nu le pot picta
le voi folosi la un colaj
alături de o ancoră aruncată
într-un vas în care plânge vopseaua
trec la altceva după ce beau
din remușcare lacrimile
zbor cu gândul printre negre pânze
depozitate în zilele de post
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!