Lumina călăuzitoare

Noaptea, prin pădurea deasă,
Călătorul solitar
Îşi croieşte drum spre casă
În mână c-un felinar.

Vaporul când navighează
Şi prin beznă rătăceşte,
Iar busola îl trădează,
Farul îl călăuzeşte.

Aşa e la tinereţe,
Ca să nu rămâi în urmă
Unii vor să te înveţe
Şi de-aproape te îndrumă.

Însă, pe de altă parte,
Şi-alţii vor să reuşeşti
Şi veghează de departe
Ca să nu te rătăceşti.

poezie de Octavian Cocoş (3 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre căutări

vârtej de gânduri
curg, se scurg
dintr-un suflet în alt suflet
zăpadă pe drum
steaguri bezmetice atârnă în beznă
astăzi, acum
gândul izbeşte zidul întunericului
se pierde în gol
întrebările curg pe alte ziduri acum
aşez cuibul de gânduri
în ungherele singurătăţii
pentru a plânge, deplânge, sfârşitul
de spus, nu mai e nimic de spus
totul a apus în neguri de suflet
am ochii acoperiţi cu gheaţă
cad, uit să mă ridic
ceaţă deasă în mine
mă izbesc de pereţi
acopăr adâncimile cu marginile trupului
o pasăre rătăceşte în amurg
uitase drumul către casă
luna absentă, n-am felinar, deci
caut în altă parte
lumina de veci
ce viaţă, ce soartă
lipsită de o hartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

9 de Bâte (Sonet Tarot)

Ai fost lovit şi rana încă doare
Te simţi nefericit, lipsit de vrere,
Faci tot ce poţi să nu cazi din picioare,
Căci cine-i jos, nu poate să mai spere.
Eşti ca bolnavul în convalescenţă
Nu te avânţi, curajul îţi lipseşte
Păşeşti timid, cu maximă prudenţă,
Trecutul parcă tot te urmăreşte.
Însă atunci când eşti din nou capabil
Să pleci la drum, nu mai privi în spate,
Iar să rămâi pe loc e condamnabil,
Căci ţelul tău se află-n altă parte.

Când n-ai resurse nu-ţi forţa norocul,
Doar când ai lemne se aprinde focul.

poezie de Octavian Cocoş (11 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta şi busola

Pe Pământ când ai venit,
Aruncat aici de soartă,
Ca să mergi spre infinit,
Ai nevoie de o hartă.

Duşmanii sunt printre noi
Drumul e primejdios
Ca să nu dai înapoi,
O hartă e de folos.

Când ai luat-o pe-o cărare
Şi nu ştii unde te poartă
Nu te panica prea tare,
Ci mai uită-te pe hartă.

Vreme trece, vreme vine,
Şi tu viaţa o străbaţi
Cu harta mereu la tine,
De la drum să nu te-abaţi.

Iar busola minunată
Ce-ţi oferă îndrumare
Fără a greşi vreodată
Este sufletul tău mare.

poezie de Octavian Cocoş (23 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poţi rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viaţa la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înţelesurile şi temeiurile ei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 13

Iadul nu este chiar aşa departe
Poţi să ajungi în el într-o clipită
Chiar când trăieşti, nu numai după moarte,
Atunci când inima nu mai palpită.
Şi experienţa e interesantă,
Că stai în beznă şi zăreşti doar umbre,
Te plimbi prin atmosfera sufocantă
Înconjurat de gândurile sumbre.
Şi Cel Viclean pândeşte la tot pasul
Nerăbdător să-ţi vadă prăbuşirea
Îi simţi suflarea, îi auzi şi glasul
Şi te gândeşti c-acolo ţi-e pieirea.

Cel slab în beznă plânge şi suspină,
Dar cel puternic iese la lumină.

poezie de Octavian Cocoş (10 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul

Navighezi cu îndrăzneală
Străbaţi mări, străbaţi oceane
Şi cu multă osteneală
Te fereşti de ghinioane.

Valuri se izbesc în tine,
Ba le urci, ba le cobori,
Din zori până noaptea vine
Şi din noapte până-n zori.

Însă chiar de saltă întruna
Tu de ele nu ţii cont
Hotărât întotdeauna,
Te îndrepţi spre orizont.

Şi-n orice călătorie,
Cât ai fi de încercat,
Te achiţi de datorie
Şi te-ntorci nevătămat.

poezie de Octavian Cocoş (26 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitării mă vei da

Înot prin ape zbuciumate
Cu ochii închişi, cu faţa într-o parte,
Cu mâinile ce te-au atins,
Înotând spre pace, spre abis.
Uitării mă vei da când vei privi faleza;
Eu voi fi departe, nu mă vei vedea.
Ţinându-te de mână cu o altă trecătoare,
Uitării maă vei da.

poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tiranic

Timpule, tiran scârbavnic
Ce ne ţii pe toţi în gheare
Şi ne-ndurerezi amarnic
Cu-a ta cruntă nepăsare.

De ce treci şi laşi în urmă
Chipuri triste şi ridate?
Anii tăi sunt doar o turmă
De-amăgiri reci şi deşarte.

Şi de ce ucizi destine
Şi speranţe şi visarea
Când te duci şi iei cu tine
Tinereţea şi vigoarea?

Rătăceşti ca o nălucă,
Un elan cumplit te mână,
Ce e verde se usucă,
Ce e viu cade-n ţărână.

Stăpâneşti tot ce-i părelnic
Şi te umpli de trufie,
Însă şi tu eşti vremelnic,
Căci dispari în veşnicie.

poezie de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele de Bâte (Sonet Tarot)

Bărbat puternic, plin de energie,
Încrezător în tot ceea ce face,
Creează lucruri noi, ca prin magie,
Să acţioneze tare mult îi place.
Are curaj să rişte când e cazul
Şi îşi afirmă propria părere
Nu-i prăbuşit când l-a lovit necazul,
Căci neclintită este a sa vrere.
Însă atunci când se mai rătăceşte,
Din nepăsare ori din aroganţă,
Devine mai rigid şi dovedeşte
Severitate şi intoleranţă.

E ager, are multă competenţă,
Dar dă şi semne de intransigenţă.

poezie de Octavian Cocoş (17 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

Te aştept fără cuvinte
Când o stea se-aprinde,
Să-ţi arate calea iară,
Prin noaptea de vară.

Te aştept nerăbdător
Fiind aprins de dor
Briza n-o mai întâlnesc,
Pădurea n-o mai iubesc.

Te aştept tot gânditor
Vântul n-are spor,
Stau întins pe iarba deasă
Cu luna mireasă.

Te aştept lângă izvor,
Solitar decor
Şi-ţi văd trupu' mlădios
Ce se-apropie sfios.

Te aştept, sunt necăjit
Pe câmp ofilit,
Ochii minţii te zăresc
Pe tărâm ceresc.

Te aştept dezamăgit
Trupul ţi-a pierit,
În noaptea de vară
Din mintea mea iară.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii îşi fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet şi sceptru de Neptun
Şi îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poţi fi şi pasăre, şi om, cu sufletul arzându-ţi în altar,
Prin braţe te ridici de la pământ şi prin efortul tău de muritor.
Sclipeşti precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă priveşti în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povesteşti
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viaţă simplă sau bătălii regeşti.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipeşte raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viaţa, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amantul

Prin pădurea lumii, deasă,
Ca un cuc din pom în pom,
Ca să-şi facă sieşi casă,
Sparge casa altui om.

epigramă de Ignaz Franz Castelli din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

3 de Cupe (Sonet Tarot)

Acum trăieşti o mare bucurie,
Prieteni şi colegi te înconjoară
Şi atmosfera-i plină de magie,
Sărbătoreşti cu inima uşoară.
Ai dobândit un lucru de valoare
Eforturile tale au dat roade
Şi te gândeşti la lucruri viitoare,
Că peşte mult acum ai în năvoade.
Însă când piedici multe-ţi stau în cale
Nu reuşeşti să le învingi pe toate
Şi viaţa ta e numai chin şi jale,
Că nu ai niciun fel de rezultate.

Când reuşeşti, bea, cântă şi petrece,
Când eşuezi, să ştii că totul trece.

sonet de Octavian Cocoş (21 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână cu marele orb

Îl duc de mână prin păduri.
Prin ţară lăsăm în urma noastră ghicitori.
Din când în când ne odihnim în drum.
Din vânăta şi mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.

Zic: Tată, mersul sorilor a bun.
El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace - fiindcă orice vorbă la el se schimbă-n faptă.

Subt bolta aspră de stejar
ţânţari îi fac o aureolă peste cap.
Şi iar plecăm.
De ce a tresărit?
Tată orb, fii liniştit, în jur nu e nimic.
Doar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.

Subt frunze nalte mergem mai departe, tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
şi blânde mâncă ţărna
unde am călcat şi unde-am stat.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mileniu?! Clipă?!

Mileniu?! Clipă?! Veşnica chemare
Spre mâine, spre sfârşit? Necunoscut!
Un drum ce duce spre o altă zare,
Dar care încă-abia a început...

Neiertător şi asimetric, trupul
E gârbovit... Sunt lacrimi prinse-n barbă
Pe-acelaşi drum, de generaţii, timpul,
De-acelaşi ţel, de nicăieri, ne leagă...

De când ne naştem, graba ne cuprinde
Şi alergăm... Când drumul s-o sfârşi,
Vom fi decât un piedestal de umbre,
Intrând ca un ecou în veşnicii.

Ce căutăm? Când nimeni nu ne cheamă
Pe drumu-acesta, ce ne-nfricoşează?!
Ne-apropiem cu jale şi cu teamă
De noaptea care timpul ni-l veghează.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navighează, navighează...

Navighează, navighează, velier neînfricat –
Acolo unde-adie întotdeauna vânturile bune,
N-ai cum ajunge-ntr-un loc mai trist şi mai întunecat
Decât locul de unde ai ridicat velele şi-ai plecat în lume.

Fiecare val, în trecere, parc-ar vrea să spună, "Hei,
Deşi poate moartea sub zâmbetele noastre se aţine,
Suntem mai puţin reci, mai puţin ipocrite decât cei
Al căror surâs ucigând speranţa, te-au ucis pe tine."

Navighează, navighează pe mări nemărginite – tenace
Pe vreme bună sau pe vreme rea – navighează neîncetat:
Ce mai furtunoasă mare e un loc de tihnă şi de pace
Pentru cel care lasă-n urmă asemenea inimi pe uscat.

Sau – dacă vei întâlni un ţinut nelocuit, un litoral
Unde, cu inima lui făţarnică, n-a călcat niciodata omul,
Unde niciun sperjur n-a pus piciorul – trage, velier, la mal;
Însă până atunci ţine departe de ancoră nostromul!

poezie de Thomas Moore, 1779 - 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Trecură două umbre adinioarea, chiar.

Ochii le erau morţi şi buzele muiate,
Şi abia li se-auzeau cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Nălucile-nviară din nou trecutul iar.

- Îţi aminteşti extazul iubirii noastre vii?
- Să mi-l mai amintesc acum, de ce mai ţii?

- Dar inima-ţi mai bate, gândind la mine? Tu,
În visurile tale, mereu mă mai vezi? – Nu.

- Ah! Zilele frumoase şi fericite, toate,
Când, gură-n gură stam înlănţuiţi! - Se poate.

- Ce-albastru era cerul speranţei, luminat!
- Speranţa a fugit spre ceru-ntunecat.

Şi ei mergeau aşa, prin ierburi răscolite.
Şi noaptea doar ghicea cuvintele şoptite.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihail Cruceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealuri, noaptea

Ploaia a trecut. Dealurile sunt goale.
Aerul unei nopţi cristaline. A venit toamna.
Lună plină în pini.
Pâraie limpezi printre pietre.
Un zgomot prin bambuşi – cine se îndreaptă spre casă?
Lotuşii tremură – cine pleacă la drum?
Parfumul primăverii întotdeauna se duce.
Doar tu – tu trebuie întotdeauna să rămâi.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!