2 vieţi

dimineţi fără claxoane şi gândul care nu îţi dă culoare
nici animaţia cu care te zvârcoleşti cu volumul lui Murakami pe birou
apoi zecile de reviste mediocre care îţi ajung sub nas
şi teama că nu vei mai publica niciodată
prietenii tăi imaginari care vin la lansări comme d'habitude
însă fără efuziuni patetice ca o tuse pe stomacul gol
şi (încă) nu te simţi singur înconjurat de rafturi
unde trebuie să scormoneşti
poate 2 vieţi
după autori obscuri/ şi ei merită lumina tiparului/
sunt semeni subfebrili saturaţi de controale epidemiologice
lumea pare prinsă în capcane invizibile şi tu îţi reconstruieşti egoul
cu care încerci să supravieţuieşti maladiilor moderne
bei o gură de Jack Daniel's apoi urci la mansardă
scuturi praful ridicol dintre volumele tale/editorii zic că
ar fi pandemie şi în piaţa de carte/
eşti din ce în ce mai nesigur
că vei mai ajunge la Bookfest 2020
poţi să te îndrăgosteşti în propria ta izolare
ca atunci ca atunci
când femeile răscoaleau amurgul cu piciorul
lor subţire
şi le sărutai sânii cu o emoţie ce nu prevestea nimic?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas,
părinţii, haterii.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas, părinţii, haterii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să fiu singur

lăsat mai mereu de izbelişte
am învăţat să fiu singur
că nu oricine are privilegiul acesta
şi că atunci când cei mai mulţi dintre oameni nu te pot înţelege
nu merită sâ încerci să te cobori la nivelul lor

am învăţat că tăcerile sunt cel mai bun confident
şi că orice cuvânt care nu îţi este auzit
e ca o rană care nu se vindecă niciodată...

am descoperit apoi umbrele
cât de multă lumină încape în ele
şi că pe întuneric gândurile vin mai uşor

am învăţat să nu am nevoie de nimeni altcineva în afară de mine însumi
că zâmbetele pot fi nişte simple măşti în spatele cărora se pot ascunde monştrii
tocmai de aceea nu e bine să te uiţi prea des în oglindă
sau că în timp chiar şi mâna care credeai că te-a hrănit
va deveni doar o altă gură de şarpe

că în singurătate totul e mai primitor şi solidar
şi nu am fost niciodată mai aproape de absolut
decât atunci când eram ca un sfinx
în deşertul tăcerii

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi fie frică de ridicol; dacă simţi ce spui, dacă te pui pe tine curat în cuvinte, n-ai cum să fii ridicol. Fă-l pe cel de lângă tine să simtă ce simţi - dinăuntrul lui. Din afară poţi convinge, şi poţi înţelege lucrurile, dar fără să le simţi. Lucrurile pe care nu le simţi se uită, sau te poţi obişnui până la urmă cu ele, ceea ce e şi mai rău. Ce pleacă din tine nu se poate uita, şi nu te înşeală, şi atunci nu se poate întoarce niciodată împotriva ta; dar pentru asta trebuie să fii foarte curat cu tine, şi asta iar e greu. Ca un zbor cu motorul defect.

Doru Davidovici în Ridică-te şi mergi (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Submarinul politic

am învăţat să scriu
cu cretă colorată
şi să sar şotron

între liniile lui strâmbe
nu am reuşit să găsesc
acel submarin ce mă poate dispersa
în apele oceanului
unde pot vedea rechini cu colţi
înroşiţi
care îmi sfâşie semenii

eu cea care mă tem de pisica-de-mare
îmi voi întinde tendoanele rechinului-om
cel care dezumanizat şi brutal
prinde în malaxorul vieţii
victimele politicii stradale
căci, nu-i aşa, sub presiunea străzii
se naşte vântul libertăţii
şi poţi evada tu din tine
îţi poţi îneca decibelii vocii subconştientului

abia apoi vei putea să haşurezi un şotron imaginar
prin care să sară acele egouri
care pot umple o pasarelă
şi pot defila fără umbra ta ivorie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea mea

Aş vrea să vii cu mine, de-ai putea,
În lumea ce mi-am construit în minte,
Să o admiri şi tu, să iei aminte,
Şi apoi să te-ntorci în lumea ta.

Vei înţelege totul şi aş vrea,
Atunci când simţi că mult prea mult
m-atrage,
Să-ncerci, cu tot ce poţi, a mă distrage
Din gândul ce mă-ndeamnă a pleca.

Ţi-am dat o hartă, ştii să mă găseşti,
Eşti singura care-ar putea să vină
În lumea care pare să-mi convină

Şi să mă scoţi, spunând cât mă iubeşti,
Că vrei să fii, pe veci, a mea regină,
Sau, poate, doar că vrei să mă-nsoţeşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-screen

noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet şi exact acolo unde apele scad
te poţi îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca nişte lampeduze
şi numai tu poţi vedea haloul viselor
în care eşti un prinţ orb ce nu îmi vede defectele

cum vorbesc eu până la lună şi înapoi
nu ştiu nici măcar în biserică să tac
umplu pereţii cu acele cuvinte-stilet

parcă ieri te iubeam şi eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate şi toţi îl credeau poet
pentru că odată ce se aşeza la PC spunea: Opriţi-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viaţa e un print-screen ieftin

oare nu suntem internauţi când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace şi dincolo ca şi cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunii prieteni au legături asemănătoare celor dintre fraţi. Trebuie să se ajute unii pe alţii. Când prietenii voştri trec prin greutăţi, se cuvine să îi ajutaţi. N-ar trebui ca în astfel de împrejurări cineva să rămână fără cei pe care îi consideră prieteni. Trebuie să ştii că cel care te ajută când ai necazuri îţi este un adevărat prieten. Şi este important să ai prieteni adevăraţi atunci când traversezi momente grele. Învaţă să devii prieten cu toată lumea, să îi consideri pe toţi prieteni şi să nu ai duşmani. Se cuvine să ştii că oamenii pot fi schimbaţi, până şi duşmanii îţi pot deveni prieteni. Un duşman, atunci când încerci să îl ajuţi, când vrei să îi faci un bine, îţi poate deveni un bun prieten. Nu poţi trăi în armonie dacă ai duşmani. Iată calea prin care poţi crea şi răspândi pace şi armonie în jurul tău. Încearcă să devii prieten cu toată lumea.

citat din Lin Kaiting
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
cu o candoare de trunchi de copac
peste care nu a trecut magma universului

te vedeam cu ochi de neînchipuit
mai frumos ca orice vietate
ascuns lângă un pasaj precum Pablo Escobar
gata să rişti să rămâi cuvânt/necuvânt
pulbere albă sentimente nelocuite
iar eu mă autoizolam într-un vacarm de nedescris

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Low cost

balcani case de amanet X-uleşti în funcţii de conducere
dimineţi când trec femei trupeşe spre birou
tu şi aşteptarea penibilă la market reclamele fluorescente cu sex dezinhibiţii
apoi cartierul învelit într-o peliculă din care curg doar animozităţi
cu descinderi la vecinii din stânga/ cai ciolănoşi străpunşi de lama foamei
şi scriitorul pitit în sertar care îşi îngăduie un repaus
i-a scăzut libidoul/ nu îl interesează nici starea naţiunii

ieri oamenii se visau roboţi urau câmpul nedefrişat acel mecanism numit libertatea firului de iarbă
acum sunt ahtiaţi după ecosisteme şi privacy
niciun gram de industrializare zero politică
oraşele sunt nişte luminatoare înguste
probabil de aceea ne reconstruim cu doctori fără arginţi avocaţi clonaţi şi vorbitori nativi imperfecţi

te poţi întâlni cu duplicatul tău la mall/ el profită de reduceri îşi caută job part time dă anunţ pe matrimoniale şi se plimbă pe banii guvernului
ca cetăţean de rangul I
timpurile când vedeai politicieni prin ziare s-au terminat
acum umblă cu liste sau îşi fac selfie cu tine prin palatul parlamentului
în perioada următorului mandat
însă eşti fericit că ai prins această cursă low cost spre cartierul rezidenţial numit Pământ

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criogenie

a trecut gustul florilor de salcâm
nici măcar eu nu îţi pot cere să fii tu cel care ţine scara de molid
o singură treaptă care lipseşte te desparte de
cerul-malaxor
cine va fi primul care ajunge la linia de plutire?
un câine saint bernard ne va aştepta şi cu labele lui uriaşe se va rezema de pieptul
în care motorul vieţii tuseşte şi scuipă încă

ca o pasarelă viaţa ce ne mai rămâne se va duplica în fericiri
atunci singura ta opţiune va fi suspensia între a-uri şi t-uri
primăveri amorţite beau absintul orelor
şi simt atâta gol împrejurul propriei mele minţi
încât mă pot sufoca mirosind flori criogenate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

777 de amintiri

zilele trec cu şenile peste lacul unde orăcăitul broaştelor pare o incantaţie suavă
mă apropii de partea carosabilă a inimii tale
cumva asfixiată de gazele de eşapament ale
celor care trec într-o dezordine simplistă
zile şi nopţi negre/albe din care cresc cercuri de libelule ce se aşază tăcut în luminatorul unde bem dragostea ca pe un vin bisericesc

ştiu că stai la intersecţia spre via Toledo unde muzicanţii strâng instrumentele la miezul nopţii şi se îndreaptă sec spre
spre noaptea muzeelor
vor să simtă spectacolul vieţii boeme să îşi sprijine arcuşul de coasta statuii unei zeiţe romane
arta este un zbor spre panorama universului nud

vreau să îmi pictezi tabloul unei vieţi de ambuscadă să ne apucăm de privit la microscop roua cireşilor din livadă
ţi-aş întinde cele 777 de amintiri cu degetele
mele de pianistă şi aş închide claviatura
fără nicio emoţie
aşa cum dansezi când partenerul este fix cel
care te susţine ca un microcip subcutanat

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi aşază piedici

teama de întuneric
îi scăpăra picioarele

acasă răsufla uşurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând

surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de umbre

ochii deveneau iscoditori
se mişcau în orbite
un cuvânt, o avalanşe de vorbe
obligau
la un răspuns

era
după clipele ceasului rău
pe care bunicul spunea să nu le cauţi
stai în banca ta
fără să te expui
hazardul e o întâlnire
pe drum cu moartea
are poarta deschisă
te cheamă
să treci prin foc

apoi aşază piedici
să cazi
în mrejele ei
aproape invizibile
pline de capcane

ştia asta
se temeam să nu le lovească
şi să declanşeze destinul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce mai semăn?

priveşte-mă
sunt grija părintească
am fost un munte
de iubire
în care prunci să crească
în nopţi cu vise
şi dimineţi cu soare
o viaţă de copil
din care dragostea
nicicând nu moare

strivită-n lăcomii
şi goană după bani
cu prunci
de care azi mă despart ani
sunt doar o umbră
fără de seri
şi fără dimineţi
în care prunci mai mor
curmându-şi vieţi
cuprinşi de disperare
şi de dor

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Dacă accept ceea ce spui tu, precum că sunt nenăscut şi aceasta este unica Realitate fără formă, deci liberă de o astfel de limitare. Apoi tu spui că Dumnezeu nu a creat "Lumea" pentru că Realul nu poate da naştere irealului, falsului. Căci creaţia ca şi "Biblia" sunt doar gânduri care ne separă de Dumnezeu. Dacă accept toate astea atunci cum apare întreaga lume, cum apare mintea, dacă vei spune că ea "creează lumea definind-o", cum rămâne cu Iisus care are o formă, el cum a apărut? A. M: Dragul meu, dă-mi voie să-ţi alung toate frământările tale, pentru că e foarte, foarte simplu. Toate acestea, toate formele, întreaga "creaţie" implicit Iisus apar prin visare. Iudeii au visat la un Mesia şi aşa a apărut visul numit Iisus pe care apoi tot ei l-au negat. Iar dacă un creştin îl visează pe "Iisus" că îi spune nu ştiu ce baliverne creştine fii sigur că el va crede asta. Tot ceea ce egoul numeşte "eu, lumea şi "Dumnezeu" e doar visare în vânt, nimic altceva. Toată lumea visează în noapte şi creează o lume de care nimeni nu se îndoieşte şi nimeni nu regretă Disoluţia, colapsul ei la trezirea din zi. Exact aşa pare că apare lumea care de fapt e doar simplu onirism. NIMIC NU A FOST NĂSCUT VREODATĂ ŞI NIMENI NU POATE MURI!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!