Low cost

balcani case de amanet X-uleşti în funcţii de conducere
dimineţi când trec femei trupeşe spre birou
tu şi aşteptarea penibilă la market reclamele fluorescente cu sex dezinhibiţii
apoi cartierul învelit într-o peliculă din care curg doar animozităţi
cu descinderi la vecinii din stânga/ cai ciolănoşi străpunşi de lama foamei
şi scriitorul pitit în sertar care îşi îngăduie un repaus
i-a scăzut libidoul/ nu îl interesează nici starea naţiunii

ieri oamenii se visau roboţi urau câmpul nedefrişat acel mecanism numit libertatea firului de iarbă
acum sunt ahtiaţi după ecosisteme şi privacy
niciun gram de industrializare zero politică
oraşele sunt nişte luminatoare înguste
probabil de aceea ne reconstruim cu doctori fără arginţi avocaţi clonaţi şi vorbitori nativi imperfecţi

te poţi întâlni cu duplicatul tău la mall/ el profită de reduceri îşi caută job part time dă anunţ pe matrimoniale şi se plimbă pe banii guvernului
ca cetăţean de rangul I
timpurile când vedeai politicieni prin ziare s-au terminat
acum umblă cu liste sau îşi fac selfie cu tine prin palatul parlamentului
în perioada următorului mandat
însă eşti fericit că ai prins această cursă low cost spre cartierul rezidenţial numit Pământ

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

ţi-am spus că plouă iar oraşul se pliază/ la intersecţii trec bătrâni pe roşu/
tu încă desenezi pe colţul meu de casă
fantome în lesă ale câinilor fără stăpân

mă uit pe strada cu pavele sparte şi văd protestarii în coloane
la un etaj al primariei urcă o femeie grasă
să şteargă urmele de afişe
dar moartea suflă în fereastră şi ploaia se amestecă cu sânge
şi câteva dintre tichetele de masă

de prin oraş vin zvonuri că s-ar împărţi la liber
ziare şi reviste
însă din artă nu se poate vieţui
portrete de artişti zac prăfuite în case vechi de pe Lipscani
iar câinii hăituiţi de nişte hingheri au urinat pe zidul bibliotecii Aman

ţi-am spus că plouă şi e sărăcie/ oamenii singuri se înghesuie la mall/
în sala de spectacol de la TNB se dau bilete
pentru un singur spectator
aici ca pretutindeni e un monolog pe scenă
Sorescu încă este viu şi râde cu trei dinţi din faţă
spre o Craiovă în care plouă nebuneşte şi trec femei frumoase spre parcul Romanescu
purtând ciorapi cu plasă şi genţi Louis Vouitton

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demisol

zilele se recompun precum arta
sunt individualiste
nu există zile ci zilieri
nici oraşe doar orăşeni
nici poezii nu există ci poeţi
care se scriu
simpli scribi ai oraşelor de rangul al treilea
pentru că numai în oraşele mici
poţi zări arhetipul cuvintelor

te îneci în lumina unui timp vertical
şi îţi strigi aducerile-aminte
lumea aceea de 7 ori şapte care
vine năucitor de zânatică
să îţi cuprindă nefericirile pervertite
în happy story

primele ore ale vieţii sunt versatile
iau forma sunetelor şi tonalitatea zborului
sunt zigzaguri peste monada cuvântului om
din imperiul de clipe vine spre tine
ca o traversă existenţa eroică în oraşul de azbest
de unde doar zilierii cuvintelor afişează noul status al vieţii la demisol respiro

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret în sepia

Zilele acelea cu incandescenţe şi nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitaţie.

Din oraş se scurge uleiul zilelor
în sepia
Şi aşteptarea se multiplică devenind un cataclism violet.
Probabil dragostea se hrăneşte la ore fixe
Cu artificii şi timpi paradoxali;
Numai tu simţi zăpezile care cresc sub cartiere, agonia firului de iarbă ce încă pulsează!

Hai să alergăm spre centrul civic,
unde vor defila soldaţi de paradă!
Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
ca nişte saltimbanci deveniţi eroi peste noapte,
liberi în oraşul cu politicieni instabili
şi cu seri nesfârşite de poezie.

Toamne şi caravane cu melancolii...
Tatăl meu aşezat drept în inima oraşului
de muncitori...
S-ar putea să îmi recuperez antisentimentalismul
de pe rafturile de la Cărtăreşti,
unde mişună populaţii de viitori
oameni fără nicio emoţie.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi femei ce par bărbaţi
Sau care de neşansă sunt frustrate,
Nu te prea strădui să le "baţi"
Doar ştii că sunt nişte ratate!

catren de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia

răsare soarele în cartierul din Brestei cu oameni săraci ce cumpără cu bani măsuraţi
turte calde şi câteva felii de salam
pe care să le mănânce pe scările casei netencuite
în timp ce muzica răsună atât de tare încât te umple până la refuz de revoltă iar glasul celui ce se jeleşte într-un cântec ţigănesc îţi sărează porii sufletului

dimineţile în cartier adună răsarituri între gunoaie
când îmi urcă în piept mâhnirea măgăruşului biciuit ce trage căruţa pe drumul prăfuit unde nu vezi maci pătând câmpul cu inimi
vezi doar câini scheletici aruncaţi într-o doară
cu ochii larg deschişi

totuşi în cartierul acesta se nasc prunci şi roua dimineţii îţi unge tălpile cu mir
aici miroase a dragoste amar
iar fete cu fuste pestriţe râd cu dinţi de porţelan când le atingi coapsa

nimeni nu vede soarele cum urcă pe scara subţire a timpului
sunt singura care închide lumina nopţii cu ochi de borangic?
stele tăcute pâlpâie departe sunt poate plămânii cartierului care respiră în noapte/
valuri de nori albi zdrenţuiţi trec
sufletele lui Gogol în cartierul unde contempli liniştea pictată în sepia la mine în piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

2 vieţi

dimineţi fără claxoane şi gândul care nu îţi dă culoare
nici animaţia cu care te zvârcoleşti cu volumul lui Murakami pe birou
apoi zecile de reviste mediocre care îţi ajung sub nas
şi teama că nu vei mai publica niciodată
prietenii tăi imaginari care vin la lansări comme d'habitude
însă fără efuziuni patetice ca o tuse pe stomacul gol
şi (încă) nu te simţi singur înconjurat de rafturi
unde trebuie să scormoneşti
poate 2 vieţi
după autori obscuri/ şi ei merită lumina tiparului/
sunt semeni subfebrili saturaţi de controale epidemiologice
lumea pare prinsă în capcane invizibile şi tu îţi reconstruieşti egoul
cu care încerci să supravieţuieşti maladiilor moderne
bei o gură de Jack Daniel's apoi urci la mansardă
scuturi praful ridicol dintre volumele tale/editorii zic că
ar fi pandemie şi în piaţa de carte/
eşti din ce în ce mai nesigur
că vei mai ajunge la Bookfest 2020
poţi să te îndrăgosteşti în propria ta izolare
ca atunci ca atunci
când femeile răscoaleau amurgul cu piciorul
lor subţire
şi le sărutai sânii cu o emoţie ce nu prevestea nimic?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imobiliare

Emoţiile mele
sunt un fel de ziare care
se autocitesc.
Trec zile de-a rândul
în care reclamele dorinţelor mă ţin prizonier.
Mă simt ca şi cum aş fi un anunţ
pentru vânzarea unei case bântuite:
18 camere
37 000 $ –
sunt proprietatea ta
cu totul, inclusiv stafiile.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obelisc

mi-am jurat că voi da bacalaureatul până voi întâlni
arta minimalistă de a scrie
pe aorta copacilor îmbrăcaţi de ger
de a ma ruja pentru balul final cu pulbere de arţar
să fiu mai albă decât cenuşăreasa fără să
fiu însoţită de niciun pitic
ei să rămână pe o stâncă să bea cidru de mere

poate de data aceasta mama şi tata mă vor ajuta să încalţ sandalele să nu-i mai văd furioşi
de neputinţele mele evidente de a promova feţi-frumoşi
parcă mai ieri stăteai în ultima bancă rezemat de tinereţea ta violacee
un oarecare te-a numit imberb iar tu ai dat
cu piciorul în uşa de după care
profesorii ipohondrii nu se clinteau

statuia directorului din curte s-a împrietenit
cu părinţii revoltaţi fiindcă sub obeliscul cerului
toate trec de-a valma mai însingurate
fără râsul spart din ferestrele liceului

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lasarea serii -
în cartierul cu tei
tâmpla mea pe mâna ta

se reazămă lin -
stoluri de columbi zboară
peste acoperişuri

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra netimpului

prin clepsidrele acestea
nu mai trec timpurile
curg oameni şi apusuri
şi furtuni de nisip
ca nişte bolovani de aer
aprinşi
în focul gheenei

prin copacii aceştia nu mai trec seve
curg trupuri firave de aşchii
curge doar seceta pământului
şi sângele sterp
şi timpul pierdut cu amurgul

prin cerul acesta nu mai curge nimic
nici măcar visele oamenilor
care s-au dus să se culce
primordial
într-o altă clepsidră
a netimpului

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, te rog, oamenii care sunt cu adevărat interesaţi de bani nu sunt interesaţi de afaceri, ci de politică. Când vine vorba de bani, politica e afacerea cea mai rentabilă. După cum, oamenii care sunt cu adevărat interesaţi de politică nu e nici pe dracu poporul ci sunt cei care au bani, oamenii de afaceri. Iată de ce spun că diavolul asta numit politică, inventat cu mai bine de 2000 de ani în urmă trebuie să dispară. Doar o lume plină de nebuni şi descreieraţi ar putea face aceeaşi greşeală timp de 2000 de ani şi să continue ca şi cum ea ar fi vreun bine social. Tu lasă politica şi află-te pe tine, pentru că boala asta a puterii minţii nu a eliberat pe nimeni din ghearele gândului.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blue Monday

dacă oamenii sunt trişti
înseamnă că terapia prin artă este un îndulcitor cu aspartam iar iubirea o coloană a infinitului
această diluţie a clipelor în servituţi
ne transformă în roboţi megatronici
dar până şi ei au eşecuri şi dezechilibre financiare
într-o lume de voyeurişti

jucăm poker cu nestările noastre
pentru că emoţional suntem pe meridianul zero
lunea este ziua pentru decodificat sentimente
însă niciodată nu vom începe
să ne îndrăgostim cât vom fi răsărit delfin sau autism

numai roşul ne va vindeca de monologul albastru al decepţiei
roşul celor ce se nasc mai tineri în cuvânt
necatapultaţi în iubiri fără acele fibrilaţii
numite sentimente
fără ozonul care ţie îţi lipseşte
când te reinventezi şi inspiri în mod automat
pinkemoji

nonculori şi vin aspru cartiere silenţioase
o lume de sentimente prefabricate
preoţi duplicat stări confuze de abandon emoţional
iată ştirile zilei de luni din care poezia lipseşte
cu desăvârşire
iar poeţii cu acel cateter bine înfipt în antebraţ
sorb declicul zilei bluemonday

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai şi alte probleme. Poate că e nevoie să te întreţii singur, dar cel puţin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani, însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am şi când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulţi oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Aşadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-screen

noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet şi exact acolo unde apele scad
te poţi îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca nişte lampeduze
şi numai tu poţi vedea haloul viselor
în care eşti un prinţ orb ce nu îmi vede defectele

cum vorbesc eu până la lună şi înapoi
nu ştiu nici măcar în biserică să tac
umplu pereţii cu acele cuvinte-stilet

parcă ieri te iubeam şi eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate şi toţi îl credeau poet
pentru că odată ce se aşeza la PC spunea: Opriţi-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viaţa e un print-screen ieftin

oare nu suntem internauţi când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace şi dincolo ca şi cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie să afli ce eşti dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naşte, înainte de momentul concepţiei, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deşertăciune, aş spune chiar deşertăciunea deşertăciunii. Oriunde e absenţa semnelor, deşertăciunea e absenţă." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poţi să cauţi non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepţia realului însuşi, ce anume eşti tu fără tine, pentru că eşti fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.

Atmaji Maharaj în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tempo

trec prin aii ca un flamingo roz zilnic beau vin nobil
iar lumina difuză ce descreşte când tu nu eşti mă determină să nu scriu gram de poezie
pentru că aşa cum iubim la kilogram versurile stufoase ne dau târcoale numai când suntem stupizi şi iubim nebunii nopţii
eu nu pot decât să stau în răsadurile din faţa casei şi să îmi amintesc arborii somptuoşi
din tinereţea cu efluvii şamanice
parcă vrăjeam clipe sacerdotale sau roteam axul lumii cu vigoarea iubirii umaniste

pe atunci dragostea bătea timid în geamuri cum bat picurii ploii în pieptul ierbii
nu simţeam arşiţa sufletului care era catalizator
toate îmi păreau reci decuplate şi abia răsuflam cu genunchii la gură
eram o particulă invizibilă un strigăt anapoda
spre tine în formă de S
tot atunci am învăţat să joc în turneu şi să recunosc înfrângeri galactice când de exemplu
îţi poţi pierde sufletul la cacialma
ca un parior împătimit

drogul acela se infuzează greu dar într-o lume de x-meni prefer să fac xerocopii fiecărui
minut din buzunarele largi cât un porsche cayenne
fără să salut iubirea care trece pe roşu decoltată cu umilul ei stradivarius la piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimanifest

tăcerea umblă lent prin oraşul
unde chelnerii râd la taverne aprigi şi tineri
iar doamne sofisticate deschid şampania vietii
numai eu/ poet uitat în ambalaj/ respir cu plămânii atrofiaţi
starea de nelinişte a urbei şi trag de mânecă
umbrele părinţilor înfipte în cimentul fierbinte
,,- Cât de tineri aţi putut fi, săraci de emoţii, penibili de naivi!"( totuşi m-am născut sub lumina boreală, printre moloz şi cuvinte)

tovarăşii de altădată beau cafeaua de import
pe şantiere/tatăl meu se îmbăta o dată pe lună
la chenzină
şi nici atunci lumea nu i se părea mirobolantă
,, - Eşti încă aici, în oraşul cu cişmele de piatră, încă speli rufe şi legeni pruncul care ţipă spre cer?"
Am înghiţit cozi grele de peşti şi acum izbesc
în stânga şi în dreapta,
să mă ridic din singurătate ca din Iordan
înţeleaptă atât cât să număr demonii
jucaţi la tarot, mutepoems

la ghişee se cer bonuri de ordine şi toţi vin de-a valma
înotând printre bule de oxigen şi falii de timp
,, - Nu răstigni caii care trec prin oraş într-un Armaghedon silenţios!"
Oare din cursele de maşini ieşi tot atât de viu
precum din trupul mamei îmbătrânit?
fii sincer cu sunetele ce încolţesc în artera femurală
şi se scurg într-o hemoragie masivă
pe trotuar/ ingenue/un antimanifest

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!