Roata

Cât a fost vara de mare
Am vrut umbră şi răcoare,
Apă rece şi curată,
Granita şi îngheţată.

Însă iarna, când e ger
Noi vrem soarele pe cer
Căldură-n calorifere
Ţuică fiartă, ceai cu miere...

Suntem dependenţi de vreme
Şi trăim doar în extreme
De aceea ne certăm
Şi pe urmă ne împăcăm.

Că şi lumea e o roată
Ce se-nvârte ziua toată
Ne ridică, ne coboară,
Ne dă viaţă, ne omoară.

Şi se pune-o întrebare
Ce putem să facem oare?
Dar există un răspuns
Care-n inimă-i ascuns.

poezie de Octavian Cocoş (27 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turism ieftin

Vara beau doar bere rece,
Iarna numai ţuică fiartă
Şi excursii fac vreo zece
Doar pe... hartă.

epigramă de Mitică Ion
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar fi mai bine?

Oare mai avem un suflet
Oare mai avem trăire
Vrem tovărăşii banale
Sau relaţii de iubire?

Mai vrem oare fericire
Chiar şi cât o scânteiere
Sau ne mulţumim vremelnic
Doar cu-a trupului plăcere?

Ne dorim "să fim" ca oameni,
Să vibrăm ca o vioară
Sau vrem "să avem" în viaţă
Lăsând sufletul să moară?

La final, "ce-avem" vom pierde
Oameni, bunuri preţioase,
Şi atunci n-ar fi mai bine
"Să fim" suflete frumose?

poezie de Octavian Cocoş (8 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

- Lună mare, fermecată,
Vino, spune-mi o poveste,
O poveste minunată
Din Palatele Celeste.

Oare ai văzut vreodată
Cine locuieşte-n ele
Şi aruncă ziua toată
Cu comete şi cu stele?

Ştii cine-a făcut Pământul
Şi-acest mare Univers?
La-nceput a fost Cuvântul
Ce-a pornit al lumii mers?

Luna mi-a răspuns şoptit
- Haide, dormi, că somnu-i sfânt;
Chiar şi eu, necontenit,
Sunt legată de Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume ciudată. Putem să trimitem rachete în jurul lumii cu o precizie uimitoare, însă nu suntem în stare să traversăm strada şi să ne împrietenim cu un nou vecin. Ne petrecem mai mult timp în faţa televizorului în loc să creăm legături cu copiii noştri. Susţinem că vrem să schimbăm lumea, însă nu suntem dispuşi să ne schimbăm pe noi înşine. Apoi, când soarele apune în viaţa noastră şi ne permitem câteva clipe de meditaţie, începem să întrezărim toate bucuriile pe care le-am fi putut trăi, toată bunătatea pe care am fi putut-o revărsa asupra semenilor noştri şi înţelegem că am fi putut fi oameni cu totul diferiţi, însă atunci e prea târziu. Cei mai mulţi dintre noi ne trezim la viaţă abia când vine vremea să murim. Din fericire, eu m-am deşteptat înainte să fie prea târziu.

Robin Sharma în Învăţături spirituale pentru familia ta (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salutare, echinox

Nu am vrut să mă nasc
în ziua echinocţiului
nu am vrut
uite aşa
nu am vrut
am stat ascuns
în burta mamei
să anunţ lumea
cu primul ţipăt
când ziua e tot mare
mai mare decât noaptea

am dat cu capul
în poarta vieţii
mama s-a speriat
şi a deschs-o repede
mai înainte

poezie de Ion Şerban Drincea din Umbra paşilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul tuturor lucrurilor

Nici oţetul nu e miere,
Nici lămâile nu-s mere,
Însă, ştie şi un prost,
Toate au pe lume-un rost.

Într-un ceai nu pui, monşer,
Sare, usturoi, piper,
Hrean, boia, ulei, muştar,
Nici oţet, ridichi, mărar.

Nu se pune niciodată
Usturoi în îngheţată,
Şi, desigur, nu se poate
Îngheţată cu tomate.

Din cartofi nu faci compot
Şi nici ceai din antricot;
Nu pui ceapă-n ciocolată
Şi nici miere în salată.

Cum se ştie, condimente
Punem doar în alimente,
Dar, cum ştie fiecare,
Nu le punem la-ntâmplare;

Nu se pun aşa,-ntr-o doară,
Ci-i o artă culinară,
Care le armonizează
Şi mâncarea-nnobilează.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metroul

Tren de oraş, închis în subteran,
Şi condamnat să stea ascuns pe viaţă,
Ai vrea şi tu traseu aerian
Sau dacă nu, măcar de suprafaţă.

Că toată ziua mergi doar prin tunel,
Dar nu te-ncântă c-ai viteză mare,
Ci ai dori să poţi ieşi niţel
Să te-ncălzeşti ca şarpele la soare.

Şi ştiu că eşti mereu nemulţumit,
Că niciodată în al tău voiaj
Din zori de zi şi pân' la asfinţit
N-ai şansa să priveşti un peisaj.

De-aceea aprig şinele scrâşneşti,
Te clatini şi-ai o inimă meschină,
Să te răzbuni ai vrea, însă greşeşti,
Căci călătorii nu au nicio vină.

poezie de Octavian Cocoş (22 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorile de iarnă

Vine iarna, iar mi-e frică
Că rămân fără de ţuică.
Cât a fost vara de mare
Am stat cu burta la soare.
Şi n-am strâns ca o furnică,
Ca să am prune de ţuică.
Iar acum, de sărbători,
N-am ce bea, dar ud la flori
Şi cu inima-nsetată
Aştept poştaşul la poartă,
Pensia să mi-o aducă,
Să cumpăr slană şi ţuică!
Şi să fac de sărbători
Ca pasărea printre nori!

pamflet de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea din an

Se-apropie ziua aceea din an
Când sufletul meu se transformă-n catran,
Când stau si mă-ntreb lăcrimând:
Există mai mulţi Dumnezei pe pământ?

Se-apropie ziua aceea din an
Când marele Zeu suveran
A vrut ca din mine TĂCÂND
Să iasă un suflet plăpând.

Se-apropie ziua aceea din an!
Nu pot să mai dau nici un ban.
Nu poţi mitui Dumnezei,
Poţi doar să te rogi pentru ei.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tot

Ne certăm
Şi ne-mpăcăm,
Ce dragoste ne purtăm,
Doar în taină,
Ca pe-o haină
De care ne dezbrăcăm
De tot când ne sărutăm!

Ne avem
Şi nu ne-avem,
Ce dragoste ne putem
Noi permite,
Pasămite,
Dacă doar de tot ne vrem
Sărutaţi, însă mă tem

Că de tot este permis
Doar în dragostea din vis?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (25 octombrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru noi, am ars podurile noastre. Nu putem da înapoi, dar nici nu vrem să dăm înapoi. Suntem împinşi la extreme şi astfel trebuie să acţionăm cu procedee extreme.

citat clasic din Joseph Goebbels (1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o iluzie...

De când ne naştem şi până dispărem, trăim o viaţă
de iluzii
Suntem tentaţi de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoşi e moştenită
Şi încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită

Am vrea să fim artişti de cinema sau poate sportivi
de performanţă
Trăim o veşnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonşalanţă
Privim şi admirăm un mare pianist, şi ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina

Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicţie
Suntem orbiţi, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicţie
Ne îmbrăcăm ca nişte clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi

Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoţi
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toţi
Şi am adus în astă lume tot mai puţină hrană spirituală
Suntem preocupaţi în mod curent prea mult de
partea materială
 
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogaţi
Dacă în foame şi întuneric am trăit, acum părinţi şi fraţi
Suntem înverşunaţi să-i depăşim pe toţi, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeţi-mă,
e o iluzie

Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniştit
Căzut pe gânduri, nici nu mai ştii ce a fost bine sau
unde ai greşit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternităţi,
fără să ai mai multe vieţi
Acum în faţa voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte pentru fiul meu

Când va trece timpul, cu bune sau rele,
Şi tu vei ajunge ca un mare zeu
Zburând toată ziua numai printre stele,
Să cauţi pe-acolo şi sufletul meu.

Şi să iei cu tine în a ta rachetă
Când vei sta la manşă pe fotolii moi
Ca o amintire, poate desuetă,
Poza aceea-n care suntem doar noi doi.

Iar când ai răgazul, ia-o mai aproape,
Şi priveşte-mi ochii care au murit,
Ca atunci cu lacrimi calde pe sub pleoape,
Să-ţi aduci aminte ce mult te-am iubit.

Însă am speranţa că te vei întoarce
Într-o zi senină iarăşi pe Pământ
Ca să vii la mine, aşa cum se face,
Şi să-mi pui o floare albă pe mormânt.

Şi după aceea, bată-te norocul,
Am o rugăminte şi ia bine seama
Du-te în grabă acasă şi alină-mi focul
Şi în lipsa mea, ai grijă de mama.

poezie de Octavian Cocoş (30 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel şi zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpleteşte-n cale cu un pârâiaş,
Fratele mai mare, mai poznaş,
Iar la confluenţă se învolburează
Când se-adună-n braţe şi dansează.

Merg îmbrăţişaţi spre un râu
Şi se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieţii, într-un fluviu.

Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârşeşte, într-o mare!
Arşiţa-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăşi, la izvor.

Ăsta-i ciclul vieţii, de nu ştim,
Am crezut că viaţa e ca să murim
Şi că am venit doar să procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!

Din sămânţă-n floare, din crenguţă-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puştanii veseli devenim adulţi,
Mai albim puţin şi suntem cărunţi.

Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învăţăm cu timpul, cum să spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri şi uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.

Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nţelegem, încă, sub ce formă,
Fără să simţim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.

Asta este lumea! Luptă şi se zbate!
Sufletul şi-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut îşi cere!

Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naştem, pentru ce trăim?
Oare ce e viaţa? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?

Când n-avem putere să ne mai mişcăm
Şi privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mişcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne dă energie?

Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii şi averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă şi zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!

Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de ştire!
Ce luăm cu noi?
Suflet şi iubire

poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara & noi

Trage cu dinţii
din inima mea instabilă şi nu-i pasă
că undeva, în căptuşeala aceea haotică,
ceva se dezaxează iremediabil; ăsta e el, cel mai drag
monstru, soarele de smoală
care se ridică în fiecare dimineaţă
din patul meu tot mai negru
şi tot mai puternic.

Vara, când
toată lumea se cere iubită, în nopţile cu teroare şi disconfort
termic, el, cu coşmarurile lui cronice, eu, cu
visele mele tehnicolore şi absurde,
nu ne vom atinge, nu ne vom apropia,
fiecare absorbit
în propria galaxie, pustie şi foarte stranie,
aşteptând o frânghie
care să ne ridice de acolo, din mijlocul
creierelor noastre
înfierbântate, făcute terci,

aşteptând
ceva
care să ne trezească cu forţa,
întorcându-ne la vieţile noastre
aproximativ normale, aproximativ ok,

vara, când toată lumea se cere
iubită, cu trupurile dezgolite
şi transpirate în mijlocul drumului,
noi, cei care ne iubim de atâta vreme
ne sufocăm
unul pe celălalt
în somn.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ne ştie

E-atâta cer senin în părul tău,
Cu soarele amestecat în bucle,
Zâmbind culoare albastră printre pâcle,
Să le alunge cu aleanul său

E-atâta infinit între extreme,
Că nu ne auzim când ne certăm,
Aşa că iar noi doi îmbrăţişăm,
Să fim din nou iubire peste vreme

E-atâta puritate rătăcită
Pe drumuri efemere undeva,
La graniţă de vise şi de stea,
Ce doar aşteaptă să îi fii iubită

Iar undeva la mijloc suntem noi,
Cu degete întinse către mâine,
Un suflet, e acelaşi şi în tine,
Ce bine că ne vrea pe amândoi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă vacanƫă

Începe întotdeauna vara,
de ziua ta.
Am vrut să schimb anotimpul,
dar vara începe în continuare,
de ziua ta.

Ai vrut să mutăm vacanta,
anul acesta, de ziua mea,
dar vara n-a ştiut şi-a început
de ziua ta.

E cu sau fără voia ta,
un fel de simbioză vara
între o fiinƫă cum eşti tu
şi anotimpul cu acest atu.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata Norocului (Sonet Tarot)

Roata se-nvârte, timpul şi destinul
Te prind în hora lor ameţitoare
Urci, te făleşti, apoi vine declinul,
Iar faima ta va trece în uitare.
Oriunde arunci privirea e o roată,
Căci orice lucru are-un ritm anume
Şi nimeni şi nimic nu o să poată
Să împiedice schimbările din lume.
De-aceea, dacă roata e-n urcare
În viaţă totul îţi va merge bine
Dar când o vezi că începe să coboare
Nu te lupta, pe loc nu o poţi ţine.

Cicluri încep şi cicluri se termină
Când le înţelegi, trăieşti doar în lumină.

poezie de Octavian Cocoş (20 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!