Portret

Coroana pe creştet în veci se-mpleteşte,
În ochii-ţi, seninul cel mai împăcat;
Zâmbetul în buze-ţi vesel străluceşte,
Inima e-n chipu-ţi cel nevinovat.
Decât alte nimfe cu fruntea mai naltă,
Peste ele falnic, făr-a şti, priveşti.
Dulce ca blândeţea, şi blândeţe altă
Tu nu ştii, copilă, că împărăţeşti!

Sânul tău uşure şi blând înveleşte
lnima-ţi, altarul d-un ceresc amor;
Focul lui sub dânsul arde, colcăieşte
Unde, unde-l umflă suspinul în dor.

Ca luna de noapte, ca dânsa de lină,
Frumoasă ca viaţa celui fericit,
Veselă ca ziua de mai prea senină,
Edenul în pieptu-ţi e însânuit!

Zâmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare,
Marea-cuviinţă îţi dă al său glas;
Pasul aurorei cei răcoritoare
E mai puţin mândru decât al tău pas.

Ea când se iveşte, noaptea risipeşte;
Şi faţa ta-n sânu-mi gemător, noptos,
Revarsă lumină; nădejdea-mi zâmbeşte,
La inimă-mi vede soare luminos.

Model al virtutei! însăşi fericirea!
Care părinţi astfel te desăvârşesc?
Ochii lor cei tineri îi fură uimirea
Ochilor mei umezi ce-n veci te privesc!
Ce rază de pace sânu-ţi luminează,
Fiică fericită? Ce e ast amor
Care cu privirea-ţi ca o altă rază
Către cer din ochii-ţi îşi ia al său zbor?

Să fii tu nădejdea? să fii tu credinţa?
Sau dragostea însăşi vii să ne arăţi?!
Vorba-ţi însuflată ţi-arată fiinţa,
Fericit amestec astor zeităţi!

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet II

Inimă şi suflet, simţire-ngerească
Ca-a produs pământul ca să dovedească
Legătura care cu ceru-l uneşte!
Nevinovăţia când binevoieşte.

La oameni blândeţea-i să mărturisească,
Atunci se-mprumută faţa ta cerească.
Rază de misteruri ce blând străluceşte
În seninu-albastru ce-n ochii-ţi domneşte!

Poate fericirea mai dulce să fie
Şi decât fiinţa-ţi ce nădejdea-nvie?
Şi când înviază, lin, mângâitor,

Cât căutătura-ţi altceva mai are?
Tu, a omenirii ş-a sexului floare!
De ce nu petrece ş-în... loc gemător?

sonet de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o mireasă

Ce nume ai, copilă? Mireasă ori regină?
Căci în momentul ferice Amorul te-a creat
Din graţia cerească în ziua mult senină
De primăvară dulce ce-n chipu-ţi a-nsemnat.

Imenul p-a ta frunte şi-a pus coroana sa
Şi rozele ei rumeni îşi pierd a lor culoare
Pe lîngă fecioreasca purpurea caandoare
Pe care mii de graţii surîd în faţa ta.

Frumoasă eşti ca viaţa fecioarei adorate.
Poetul îţi urează noroc strălucitor
C-a ochilor tăi raze şi zile-nseninate,
Ca tine de frumoase, şi nencetat amor.

Din soţ la fii, la fiice, din fii la strănepoţi,
La Dumnezeu, virtute, la pacea conjugală,
Să-ţi coruneze fruntea virtutea matronală
Şi-n adevăr regină să te cunoască toţi.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suvenirul

Ziua se duce ş-altele vin,
Şi fără urmă se strecor toate;
Dar să te stingă nimic nu poate
Dintr-al meu suflet de tine plin.

Anii mei repezi, viaţa-mi trăită
Le văz grămadă în urmă-mi stând,
Precum stejaru-şi vede căzând
În preajma-şi frunza cea veştezită.

Fruntea-mi de vreme toat-a albit,
Sângele-mi rece abia prin vine
Curge, ca unda ce-n loc o ţine
Sufletul iernii cel amorţit.

Dar chipu-ţi tânăr, tot într-o stare,
În veci tot tânăr îl voi privi,
În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni:
El, ca un suflet, vârstă nu are.

Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit;
Şi când privirea-mi cea neclintită
De tine-aicea fu părăsită,
Dodată-n ceruri eu te-am zărit.

Acolo-ntocmai ş-acum frumoasă
Te văz ca-n ziua ce mă lăsaşi
Şi la cerescu-ţi locaş zburaşi
Cu aurora cea răcoroasă.

Dar, frumuseţea-ţi, chipu-ngeresc
Şi-n ceruri încă tot te urmară:
Din viaţă ochii-ţi ce încetară
De nemurire raze lucesc!

Zefirul dulce cu-a sa suflare
Încă îţi suflă păru-undoios,
Ce-n trăsuri negre de ebanos
Recade-n sânu-ţi fără-ncetare.

Umbra acestui văl mincinos
Şi mai mult chipul ţi-l îndulceşte,
Ca dimineaţa ce se iveşte
Din vălul nopţii întunecos.

Cerescul soare vine, sfinţeşte
Cu ale noastre zile ce zbor;
Şi-ntr-al meu suflet al meu amor
Nu are noapte, în veci luceşte.

Minut nu este, nu fac un pas
Şi-mi eşti aievea înfăţişată:
De mă uit, unda chipu-ţi mi-arată;
D-auz, zefirul poartă-al tău glas.

Pe când pământul doarme, visează,
D-auz prin frunze vântul şoptind,
Parcă din buze-ţi auz ieşind
Sfintele-ţi vorbe ce mă-nviază.

De-mi ardic ochii şi-n sus privesc
Aceste stele învăpăiate,
P-a nopţii pânză împrăştiate,
În toată steaua eu te zăresc.

Dacă zefirul, cu-a sa mişcare,
Din flori mă-mbată cu-al lor miros,
Atuncea pieptu-mi neputincios
Răsuflă însăşi a ta suflare.

Când trist, în taină, la altar merg
Să rog Fiinţa mângâietoare,
Atuncea lacrimile-arzătoare
Mâinile tale simt că le şterg!

Când dorm, tu-n umbră eşti cu-ngrijire
Ş-asupră-mi aripile-ţi alin;
Visele toate din tine-mi vin,
Încât viaţa simt în dormire.

Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta
Să-mi taie firul zilelor mele!
Ş-atunci din visuri dulci, amari, grele,
Doamne!... în sânu-ţi m-aş deştepta!

Ca două raze strălucitoare
Şi ca suspinuri ce se unesc,
A noastre suflete unu-mplinesc.
Şi eu... sunt încă cu răsuflare!

poezie clasică de Lamartine (1829), traducere de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la anul 1830

Să ne deschiză Ian se găteşte
O viitoare unde intrăm,
Şi pace, drepturi să-ntâmpinăm
Mai dinainte el ne vesteşte.

În faţa porţii und' aşteptăm
Nădejdea dulce la toţi zâmbeşte;
Epohă nouă ni se zăreşte,
De aci vremea să numărăm.

An rău din urmă trecutul fie,
Relele toate cu dânsul ţie;
Răstriştea treacă, s-o numim vis.

Unirea, cinstea în rumâni crească,
Dreapta reformă în veci trăiască...
Cheile sună... tot s-a deschis.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la anul 1830

Să ne deschiză lan se găteşte
O viitoare unde intrăm,
Şi pace, drepturi să-ntâmpinăm
Mai dinainte el ne vesteşte.

În faţa porţii und' aşteptăm
Nădejdea dulce la toţi zâmbeşte;
Epocă nouă ni se zăreşte,
De aci vremea să numărăm.

An rău din urmă trecutul fie,
Relele toate cu dânsul ţie;
Răstriştea treacă, s-o numim vis.

Unirea, cinstea în români crească,
Dreapta reformă în veci trăiască...
Cheile sună... tot s-a deschis.

sonet de Ion Heliade Rădulescu (1829)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte!

Atingerea ta mă calmează în noaptea frumoasă
Ca raza de soare mă apasă, inimii îi salvează iubirea
Sub cerul senin mă aprind cu fiecare destin
Nu pot acoperi privirea
Căci mi s-a deschis inima
Nu pot acoperi zâmbetul unui copil
El este rază de soare în fiecare zi
Nu încerca să treci prin scoicile inimii mele
Ele privesc la nisipul mării albastre
Zâmbeşte cu buzele aprinse de foc!
Zâmbeşte celor care n-au avut noroc!
Zâmbeşte cu ochii sclipitori de iubire!
Zâmbeşte cu taină... iubirii din tine!
Zâmbeşte a mia oară cu dragoste nespusă!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cerul îmi va fi iubire

Tu, aceea dintr-o veche dimineaţă
Ce-mi întârziase, într-o zi de mai,
Ştii că-n ziua-ceea începeam o viaţă
Plină de iubire-n care tu dansai?

Te strângeam în braţe c-o privire blândă
Şi-mi doream, în ochii-ţi, numai eu să fiu
Sclavul ce-ţi închină fiece izbândă,
Rege, fără tine, pe-un regat pustiu.

Mi-ai văzut privirea şi mi-ai dat o mână
Ce-o păstrez în suflet din acel trecut
Cu o noapte care-n veci o să rămână
Noaptea fericită când ne-am cunoscut.

- Spune-mi, tu, iubito, cât vei sta cu mine?
Cât din viaţa asta mă vei mai privi
Cu privirea-n care dragostea din tine
Se alintă-n ochii care ştiu a-mi fi?

- Îţi voi fi cât cerul îmi va fi iubire,
Cât privirea-ţi caldă îmi va mângâia
Gândurile toate, ca-ntr-o amintire
Dintr-o dimineaţă ce n-o pot uita.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită;
O, însenină faţa ta de nea.
Nu ştii că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită
­Oh, în zădar mi-ncreţi tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi - eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă
Când râzi, când plîngi, când mă săruţi, când - ah!
Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! ­
Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci
­Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită
Şi de durere n-aş putea muri.
Aş purta-n timp inima-ncremenită,
Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi:
Durerea ta m-ar face să trăiese,
Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.
Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,
Pân' ce de fericire-oi muri eu.
Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită.
Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;
De-oi învia, să ştii, dumnezeită,
Că-un somn a fost angelic, deşi greu.
De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii
­Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune -
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund.
Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund.
Tot ce-ai văzut eu am văzut 'n-al tău ­!
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morţii m-or nelinişti,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase
Ce viaţa mi-a urzit până aci
­De-aţi putut sparge negurile-acele,
Veţi lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând ­
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor, e astăzi în mormânt. ­
Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:
Căci ea eşti tu - tu ea - într-un cuvânt
Tu mi-ai murit o dată. - Să nu mori
De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume?
N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor
Şi osândit aş fi să stau în lume ­
De jalea ta eu n-aş putea să mor.
Acum - acum n-aş plânge al tău nume,
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort, aş trăi eu; - vie, eu aş fi mort.
Trăieşte-mi dar - c-adânc în piept te port!!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii-ţi sunt

Aşezaţi pe chipu–ţi tainic şi senin,
Ca un semn al infinitului,
Echilibrul cosmic definindu-l.

Ochii-ţi sunt două mărgele
De smarald sau de safire,
De marcasite ori chihlimbar
Prin ei se proiectează lumea
În care-n duci veleatul.

Ochii-ţi sunt vârsta sufletului
Şi citesc în adâncime cu rigoare.
Ochii-ţi sunt săgeţi de foc
Şi ard mocnit întreţinând lumina.
Ochii-ţi sunt arme de luptă-n
Vâltoarea vieţii pământene.

Ochii-ţi spun de eşti trist
Şi-n lacrimi ei se scaldă,
Purtând în ei durerea sufletului
Răpus de dor, alean şi jale.

Ochii-ţi râd de fericire
Când dragostea o-mpărtăşeşti,
Cu cei cu care subtil empatizezi
Şi când inima-ţi vibrează.

Ochii-ţi sunt iubitori şi-admiratori,
La tot ce le e dat bun să vadă,
Oameni frumoşi şi zâmbitori
Ori natura ce te-nconjoară.

Ochii -ţi mai sunt şi ironici
Şi inteligenţa-ţi sclipitoare
Curge –n val de frumuseţe.
Pe chipu-ţi licărirea surâsului,
Dă strălucire pentru tot ce este a-l tău.

Ochii-ţi sunt calzi, plini de blândeţe
Privindu-ţi copilul crescând,
Care –n vise cu îngeri, suspină
Şi al lui gângurit, de vorbe loc ţine.

Ochii –ţi sunt şi arzători,
La provocări răutăcioase,
De la cei care-n pace nu te lasă.

Ochii-ţi sunt şi iscoditori
Când vrei să afli adevăruri
Tăinuite-n străfunduri.

Orbiţi de dragoste pot fi
De eşti neprevăzător,
Dar şi-atunci ei se trezesc
Şi vederea redobândeşti.

Ochii-ţi sunt şi visători şi goi şi...

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor e...

Atot ce-i şi de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult şi decât sânge, de părinţi şi de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopţii şi sorii toţi, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubită dulce, o, mă lasă...

Iubită dulce, o, mă lasă
Să privesc faţa-ţi, ochiul tău ceresc,
Să mângâi păru-ţi d-auree mătase,
Privindu-te, de-amor să nebunesc!
Ah, braţul tău rotund e alb ­ se lasă
Cu graţie pe umerii-mi ­ privesc
În ochii tăi, în faţa ta ­ în gura jună
S-ascult uimit la vorba ta nebună!

Nebună, că nu are şir şi minte,
Ci graţie ş-amor copilăros,
La gura ta, care zâmbind îmi minte
Spre-a coperi misterul cel duios,
Ce-mi spune nu ­ când da ochiu-ţi fierbinte
Din genele-i îmi spune voluptos ­
Ah, tot amorul meu, copil în raze,
E concentrat în fiinţa-ţi luminoasă!

Surâsul tău o rază e de soare,
Şi ochii tăi sunt stele-n noaptea mea,
Şi sânul tău de vergină, ninsoare,
Ce lin l-acoperi tu cu mâna ta,
Când tremurând priveşti şi zâmbitoare
La-a lui dulci flori ce cresc alăturea ­
Şi sărutarea ta ­ oh, spune, spune
Cu ce s-aseamăn dulcea-acea minune!

De n-ai fi tu, ce-ar folosi viaţa,
Speranţele-i, şi binele-i, şi tot!
Un vis ar fi amestecat cu ceaţa,
Un chin ar fi ­ ce l-aş sfârşi să pot;
Pe când astfel o noapte e măreaţă,
Pierdută-n stele ce în ceri înot,
Prin ele trece melancolic luna ­
O gură dă-mi, iubito ­ şi-ncă una!

Spre sărutare gura-ţi se încreaţă
Şi ochii tăi privesc întunecat
Şi visători. ­ Iubito, tu, glumeaţă,
Nu ştii c-a săruta e un păcat
Şi că-n întunecata lor dulceaţă
Nu s-uită ochii de copii vodat' ­
Fără să plângă-n urmă-a lor langoare
Şi voluptoasa lor întunecare!

Căci ce ai zice dacă eu acuma
Aş uita toate... tu mă înţelegi ­
E drept că ţie-o vorbă-ţi trebui numa
Ca toată firea mea în lanţ s-o legi ­
Dar vorba aceea serie-ori de glumă,
Cu care pasiunea-mi s-o diregi
Vei spune tu? ­ O, taci - o, taci, n-o spune ­
Ai spus-o? -S mânios, tu, -nţelepciune!

În van vorba ta blând povăţuieşte ­
La seriozitatea ta surâd;
Spre sărutare gura-ţi se-ncreţeşte;
Spre sărutare ochii tăi se-nchid;
Şireată eşti! sub geana ce umbreşte
Ochii-ţi sclipesc, şi-mi pare că ei râd;
Cu braţul ţi-i acoperi?... Supărată?
Ce te prefaci, iubita mea şireată?

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască Regele

Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.

Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susţine cu a Ta mână
Coroana Română!

Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Ţara Română!

cântec, versuri de Vasile Alecsandri (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi e destulă fericirea!

Că cerul stă să se prăvale peste creştet
Cu hora norilor de ploaie hămesiţi,
Că printre nori o rază se grăbeşte
Spre paşii de-alergări îndrăgostiţi,

Că ochiul poartă-a verdelui cunună
Perpetuu răstignită de frumos,
Că-n suflet resemnările-şi adună,
Comoara împlinirilor, mănos,

Că gust această clipă minunată
Din palma timpului înnebunit,
Că inima zvâcneşte răsfăţată,
Când pruncul îmi zâmbeşte fericit,

Îmi e destul, îmi e destul, Viaţă,
C-alerg cu pas de râu vertiginos,
Că mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu dor în piept şi gândul luminos.

Îmi e destul, că-mi depeni fir de aţă
Pe ghemul ce-ndrăzneşte a visa,
Că pot să scriu cu pacea sângelui: Viaţă,
Sunt fericită că mă ţii în palma ta!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitafe

I

Când soarele apune, luceafărul luceşte
Puţin, şi steaua serii pe loc şi ea sfinţeşte.
În zi de sărbătoare, un soare luminos
A strălucit odată slăvitul al meu taică.
Sfinţit-a domnul zilii, şi-n orizon noptos
Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică.
Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios.

II

În dimineaţa vieţei, un nor de tânguire
S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrămare;
O purpură cernită a fost a mea-nfăşare,
Şi hrana, amar lapte la sân de văduvire.
Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea –
Aci zace nădejdea, şi stinsă e în ea

III

Din cer milostivirea pe muritor când vede,
A lui inimă caldă pe alta uşurează
Şi, binele făcându-1, pe sine se jertfeşte.
Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrătişează,
Intraţi ş-aveţi nădejdea la Domnul ce viază.
Prin lacrămi de căinţă ce sufletul sfinţeşte
Al vostru trup prea şubred curând se întăreşte;
Iar doctorul e mila, şi ea din cer purcede.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul

Moşneag senin, eu tâmpla ta curată
O cer pe veci nădejdii mele pază.
Din soarele copilăriei mele
Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază.
În suflet simt cum negura se sfarmă
Şi se-mpleteşte albă dimineaţă
Când ochiul tău în inimă-mi coboară,
Topind încet cetatea ei de gheaţă.

Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,
Blând îmi răsai cu faţa ta blajină,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi,
Strălucitori de lacrimi şi lumină.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Şi amintirea-n ţara ei mă poartă,
Cu pas încet, în carul ei de aur...

Mă văd în pragul zilelor mai bune...
O casă-n deal, cu straşine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atâta râs şi-atâta sănătate.
În frunte, tu păreai un mag din basme
Când soarele, trecând peste fântână,
Blând pătrundea prin straşina de paie
Şi lumina bucoavna ta bătrână.

A fost demult. - O rază care luptă
Zadarnic cu câmpiile de gheaţă.
Vezi, astăzi valul altei vieţi mă poartă
Şi-nţelepciunea altei lumi mă-nvaţă.
Dar sufletul şi-acum îşi are cuibul
Acolo sus, în satul de sub munte,
Unde şi azi zâmbeşte, împăcată,
Curata cinste-a pletelor cărunte.

Bucoavna ta, sub pragul de pe grindă,
Îşi hodineşte-nvăţătura moartă,
Dar glasul tău şi azi, la zi de praznic,
Toată povara greului o poartă.
Pierdut ascult troparul tău din strană
Şi tainică şi sfântă-mi pare clipa,
Pare că duhul altei lumi m-atinge,
În zbor domol, pe frunte cu aripa.

Căci simt plutind prin fumul de tămâie
Sfinţenia cântării preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
Şi-n ochii tăi văd strălucind scânteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cărările pribege.

poezie celebră de Octavian Goga din Poezii (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte...

Trăiam în trecut –
Destine amare,
Gândeam în trecut –
Greşeala mea mare!

Eram... Nu eram...
Şi speram,
Că timpul pe toate repară!
Dar nimeni s-audă
A mea murmurare!

Te-ndeamnă izvorul:
Priveşte!
Prezentul
O clipă îţi dăruieşte!

Şi-n zare lumina
Din nou se strecoară.
O rază!
O rază
E ziua cea mare!
Zâmbeşte!
Şi sufletul tău blând
Îl dezmiardă,
Zâmbeşte
Şi înainte păşeşte!

Mergi, progresează!
De tine îngrijeşte
Şi clipa senină
Păzeşte!

Tu treci peste toate biruitor!
Zâmbeşte!..

Apoi...
Apoi să râdem de noi
Cu sfială,
Cum ne pusem destinul
Pe lespezile cele mai usturătoare,
În chin,
Pân' în creştet,
În ale racilor cleşte...

Zâmbeşte!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei din divin

În noaptea ce răsare şi-n stele care pier
Se vede Luna plină, un splendid giuvaier
Un bec ce luminează pe fruntea obosită
Cu grijă şi mâhnire adesea pardosită.

Ridică-o clipă ochii spre bolta cea cerească
Nu te lăsa învins de temerea lumească
Că dincolo de lume şi dincolo de moarte
Există o altă viaţă şi nu e prea departe.

Se spune din străbuni, din vechile răstimpuri
Că duhurile noastre din mii şi mii de timpuri
Străbat tot Universul şi ne şoptesc în gând
Că vii suntem mereu şi nu murim nicicând.

Suntem fii ai Luminii şi suntem o Creaţie
Scânteie din divin în orice respiraţie
Născuţi pentru a învăţa şi pentru a iubi
Cu tot ce e frumos a ne împodobi.

Din noaptea ce răsare, din stelele ce pier
Din galaxii adânci şi pline de mister
Se vede o lumină, un astru luminos
E semnul cel mai sfânt, lumina lui Hristos

Care coboară-n suflet, senin şi delicat
Cu Dumnezeu s-avem un duh purificat
Să ne-mpăcăm pe veci, să fim nemuritori
Locuitori în Rai, etern moştenitori.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor

amor amor amor a
mor cântă cris
tinarăduţă şi urcă
pe patul meu în patul meu
lascivă cris
tinarăduţă vede în ochii mei
ochii ei şi vreau să o se
duc şi mă întreabă dacă mi-aş dori
să o ating o întreb: vrei
să au
zi şoapte cris
tinarăduţă (?!) fierbinţi vrei
să amor amor amor a
mor în faţă la tele
vizor la mine în dormitor o noapte de
a
m
o
r
simţi cum bate inima
(?!) când săruţi vrei să fii
a mea am visat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţa

Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalţă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!