Marea nebunie

din vest vine din est
dar niciodată nu a înţeles
era la marginea spaţiului
apoi şi-a dat seama că avea microcip
a pus-o să se dezbrace
şi să arunce hainele pe geam
era o problemă de viaţă şi de moarte
de nervi îi tremurau mâinile pe nasturi
furia îi sporea farmecul
o doare o doare o doare
credea că dorea s-o umilească
dar se temea de gangsteri
a auzit de crimele făcute de măcelari
nu-şi dorea să fie aruncată
într-un container cu gâtul tăiat
sau să fie făcută bucăţi
de vreun sadic plătit
trebuia să arate neîncredere
însă se temea să nu-l supere
a aruncat toate hainele pe geamul deschis
maşina rula fără viteză
a rămas goală pe bancheta din faţă
lângă el în dreapta lui
nu păţise asta niciodată
a uitat să arunce ochelarii şi ceasul
în secolul ăsta putea să-ţi plaseze
microfoane sau microcipuri unde nu te aşteptai
le-a aruncat rămânând o evă
furioasă şi speriată că viaţa ei
putea fi curmată din greşeală
totul semăna cu filmele văzute seara
în timp ce sorbea o răcoritoare
explozia a speriat-o rău
au părăsit oraşul fără prea multe explicaţii
tânăra se uita disperată în stânga şi-n dreapta
nebunia din vest venea din est
conturile se reglau departe de ţară
nu s-a uitat la ea decât să se asigure
de frumuseţea ei a scăpat-o din ghearele morţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oftat

şi un sărut pe inima
goală într-un ocean
de nebunie - o conservă
de peşte în sos tomat
aruncată de un psihiatru -
inima ta două clipe
sinucidere din ne
fericire
în viteză călătoresc spre tine
te sărut pe gât pe buze pe sâni - două
pilule cu whisky - inima
iar mă doare, lumina vine
din stânga în dreapta
stai tu cu trupul gol
tânjesc după un sărut
o clipă de nebunie şi o melodie
la pian - un whisky cu gheaţă
tu eşti răspunsul - clipa
vine clipa trece ne
bunia rămâne după sărut
alt sărut după sărut (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

petrec revelionul pictând
o poezie de amor
acasă pe bucata de covor
îmi trec sticla de jidvei
din stânga în dreapta
şi din dreapta tot în dreapta
nu pot ridica sticla cu stânga
ţin penelul sau markerul
ultimul bust de femeie
a devenit cât de poate de real
e sărbătoarea unui burlac
mirosul de brad vine de afară
prin geamul larg deschis
ultimul revelion l-am trântit
pe canapea de plictiseală
a venit lângă mine sub masă
sticla de whisky contrafăcut
am vărsat-o-n pantaloni

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă doare...

şi mă doare seninul din ziua de luni
şi mă doare-ngheţata cu gust de căpşuni

şi mă doare ninsoarea ce cade pe deal
şi mă doare un ritm de copite de cal

şi mă doare un susur şoptit de pârâu
şi mă doare un verde din lanul de grâu

şi mă doare un cântec din zeci de viori
şi mă doare polenul din galbene flori

şi mă doare un zâmbet rămas pe o poză
şi mă doare romanul citit la veioză

şi mă doare un vin demisec de Cornari
şi mă doare mireasma de tei seculari

şi mă doare căldura din zilele lungi
şi mă doare cămaşa cea neagră cu dungi

şi mă doare un zumzet cu gust de prisacă
şi mă doare ecoul de paşi care pleacă

şi mă doare apusul din seara de joi
şi mă dor kilometrii ce stau între noi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex privi şi el spre "Ucigaşă", tăcut şi îngândurat. Simţea că nu-şi găseşte cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-şi exprime recunoştinţa faţă de această fiinţă, o domnişoară body-guard, o tipă care ştia să-şi facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admiraţie, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preţ, doar din cauză că se temea de reacţia colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecţia unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecţia unei tipe ca ea şi că se simţea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecţie, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigaşa" nu accepta cu uşurinţă să asi-gure protecţie unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoştea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găleata goală

era plimbată de biata femeie
nebună se uita la cerul noros
clătina găleata goală în stânga
şi apoi în dreapta o ducea
la o fântână cu minţile pierdute
revenea la bloc ţinând găleata
goală ca o geantă vuitton
se oprea la câţiva metri de intrare
privea disperată în jur

găleata goală era plimbată
întâi în mâna stângă până la puţul
unde clipocea apa cu bucurie

găleata goală era plimbată
în mâna dreaptă la fel de delicată
la altă fântână la fel de plină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea

la margini de spaţiu de timp şi de duh
de viaţă de moarte de toate
tristeţea e totul ce pot să mai duc
aidoma crucii pe spate

tristeţea e unicul meu sentiment
tristeţea e unica mea alinare
e golul din suflet ce tace strident
şi doare şi doare şi doare...

la margini de spaţiu de timp şi de duh
de viaţă de moarte de toate
tristeţea e totul ce pot să-l mai duc
şi totul ce nu se mai poate

poezie de Iurie Osoianu (27 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că Al-Kindi putea afla dinainte ce avea să i se întâmple de-a lungul unei zile întregi, anume privind atent în jur la ceasul când se trezea din somn: vedea atunci tot felul de lucruri, pete pe pereţi, nori pe cer, furnici, scorpioni, şerpi, păsări care zburau de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, iar toate acestea nu erau nicidecum indiferente - toate aveau un înţeles care prefigura exact ceea ce avea să i se întâmple lui Al-Kindi în timpul zilei abia începute şi uneori şi într-un interval mai lung.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidesc ca niciodată

cu mistria aşez cuvânt peste cuvânt
lângă cuvânt şi-n dreapta şi-n stânga
se înalţă scrierea măiastră în viteză
mistria e un stilou şi leg alte cuvinte
las pietroiul să văd verticalitatea zidită

ochiul vede şi citeşte odată curios
a doua oară are impresia că-i curge
scrisul pe lângă gene trece arogant

zidesc fără ana şi nu mă pot vindeca
noaptea visez că am făcut un turn
până la stele sunt cuvinte peste cuvinte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile făceau parcă nişte semne ciudate. Şi Gretchen şi-a scos pantofii la care ţinea mai mult decât la orice şi i-a aruncat în apă; pantofii însă au căzut prea aproape şi valurile i-au adus la mal. Ai fi zis că râul nu voia să ia ce-avea ea mai scump, deoarece Karl nu era la el. Gretchen a crezut că n-a aruncat pantofiorii destul de departe şi atunci s-a suit într-o luntre care era legată în păpuriş, s-a dus până la capătul ei şi a aruncat pantofii în apă. Luntrea însă nu era legată bine şi, când fetiţa s-a repezit să arunce pantofii, s-a desprins de ţărm şi a pornit pe apă. Gretchen, când a văzut aşa, a vrut să se întoarcă şi să sară pe mal, dar luntrea acuma ajunsese departe şi pornise pe râu în jos.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om se temea

Un om se temea că ar putea întâlni asasin;
Altul că ar putea întâlni o victimă.

Unul era mai înţelept decât celălalt

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

Ce te doare şi nu-mi spui
România nimănui?
Cum te fură hoţi şi hoţi
şi te vând bucăţi, bucăţi.

Cum îţi taie din păduri,
goală de rămâi, înduri
şi de ce eşti mohorâtă
şi eşti tristă şi pierdută?

Cum copiii tăi te lasă?
Şi-şi găsesc o altă casă...
Ce te doare şi nu-mi spui?
Românie a oricui.

De ce lacrimi verşi în ploi
limpezite în noroi,
prea puţini brazii pe culmi,
prea puţin români şi ulmi.

Prea puţine flori pe câmp
te mai colorează blând
şi de ce din zi în zi,
mai puţine poezi...

Te cântau în vers de dor,
fii tăi doar un popor,
erau toţi doar unul şi unul,
patriot era românul.

Ce te doare şi nu-mi spui,
România nimănui,
de ce munţii tăi se crapă,
sub ciocane care sapă?

Doar speranţe limitate
ţi se scurg azi înspre moarte
şi privesc copiii tăi
cu ochi reci şi gânduri hăi.

Sorbi otravă şi otravă,
mult noroi şi multă pleavă,
nu credeai c-o să ajungi
părăsită şi te frângi.

Fără un senin pe cer,
nu ai umbră şi mister,
ce te doare şi nu-mi spui,
de ce plângi şi ţi-e pustiu?

De ce apele ţi-s tulburi,
de ce uiţi să te mai guduri,
de ce frunzele ţi-s reci,
căzând moarte pe poteci?

De ce eşti aşa de blândă
fără să blestemi de ciudă,
de ce vânturi te usucă,
şi de boală eşti pe ducă?

De ce îţi doreşti să mori?
Dacie în primi zori,
am uitat să te slăvim
şi de noi nu ne-amintim.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncarea podului de pe om

Mi-am aruncat hainele
şi apoi
m-am aruncat în flegmă!
Luna dogoarea o stea să o-nfulece!
Porţile se strângeau în braţe
Caii se lingeau în şa
Podurile se apropiau de ora trezirii.

În timpul acesta fumam un arbore suculent.

Apoi toamna!
A venit cu un copil uscat pe o frunză
Nimeni
Dar absolut nimeni nu a bănuit
că în burta lui
o mamă îşi ascunde ţipătul.

În timpul acesta o lacrimă fuma o umbră...

Hainele!
Ah! Hainele!
Stau pe malul flegmei
să le calce trecătorii
să mă îmbrac cu ele după asta
la patru ace!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare

ce te doare, ce te doare,
domnişoară, visătoare,
că ai vise tot mai rare
cu răpiri imaginare
şi iubiri amăgitoare?
că trec anii tot mai repezi
şi tu farmecul ţi-l lepezi
şi-ţi dă albul pe la tâmple
şi sufletul ţi se umple
de doruri neîmplinite
şi de somnuri nedormite,
de vise-ntoarse pe dos
de-ai rămas carne pe os.
bată-ţi, fată, vânturile
ca să-ti zboare gândurile,
în siberii şi sahare
unde viaţa loc nu are,
să rămâi ca o nalucă,
să-ţi piară pofta de ducă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

INDIFERENT DE TOATE ACESTEA, HIPNOZA EI ESTE EXACT CEA CARE TE ŢINE ÎN SCLAVIE, pe mai departe, CU TOATE ACESTE ROLURI. Mintea îţi scrie scenariul bunătăţii universale şi tu poţi dormi ca Ghiţă sub hipnoza unei astfel de momeli toată viaţa, de ce? PENTRU CĂ DATORITĂ NAIVITĂŢII NU REALIZEZI CĂ NICI MĂCAR LA NIVELUL MAYEI, A ILUZIEI, A MINŢII, NU EXISTĂ YIN FĂRĂ YANG, SAU STÂNGA FĂRĂ DREAPTA, şi că ele sunt în egală măsură chiar şi atunci când nu par a fi la fel! Da, să trecem dincolo de mâna stângă care e egală cu cea dreaptă că altfel dacă dreapta - adică bunătatea ar fi mai "mare" nu ţi-ar plăcea – minţii, nu i-ar plăcea diformitatea. Aşadar, dacă trecem dincolo de asta, să zicem că mergi la serviciu dimineaţa şi ai 3 curbe la stânga şi 7 la dreapta şi eşti foarte bucuros că ai parcurs un drum predominant pozitiv, nu-i aşa? - ia uite câte curbe la dreapta am eu, ok? Dar când te întorci de la servici nu vei avea 7 curbe la stânga şi 3 la dreapta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!