Iulian în Nicomedia

Comportament periculos, fără sens:
laude pentru idealurile greceşti,
pentru magiile supernaturale, vizite la templele păgâne,
entuziasm pentru vechii zei,
discuţii frecvente cu Chrysanthios,
speculaţii cu abilul filozof Maximus.
Şi, iată ce s-a întâmplat: Gallos e extrem de îngrijorat,
Konstantios a devenit suspicios.
Sfetnicii lui Iulian n-au fost deloc prudenţi.
Lucrurile, spune Mardonios, au mers prea departe,
zvonurile trebuie curmate cu orice preţ.
Aşa că Iulian merge la biserică în Nicomedia,
un lector iarăşi,
şi plin de veneraţie citeşte cu voce tare
pasaje din Sfintele Scripturi –
şi toţi se miră de evlavia lui creştinească.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian şi antiohienii

"Nici litera C, spun ei, nici litera K nu au făcut vreodată ceva rău oraşului... Noi, găsind interpreţi...
am aflat că acestea sunt iniţialele unor nume, prima pentru Cristos, a doua pentru Konstantios."
Iulian, Misopogon (Mizantropul bărbos)

Cum au putut ei oare renunţa
la modul lor de viaţă de până-atunci, la atâtea
desfătări, la teatrele lor minunate,
contopire între Artă
şi înclinaţiile erotice ale cărnii?

Imorali într-o anume privinţă – şi probabil în mai multe privinţe –
desigur, erau. Dar aveau satisfacţia că viaţa lor
era faimoasa, mult lăudata viaţă din Antiohia,
încântătoare, de-un absolut bun gust.

Într-adevăr, să renunţi la toate acestea, pentru ce?

Încrâncenarea lui împotriva falşilor zei,
plictisitoarea lui pledoarie pro domo,
teama lui copilărească de teatru,
pudoarea lipsită de graţie, barba lui ridicolă.

Bineînţeles, ei au preferat C,
bineînţeles ei au preferat K – de sute de ori.

** Iulian, e vorba de împăratul bizantin Iulian Apostatul, se substituie pe sine însuşi
acelui "Mizantrop bărbos", atacând astfel, ironic, propria-i aversiune pentru creştinătatea antiohiană şi pentru locuitorii Antiohiei care-l ridiculizau, insinuând ca era filozof doar în sensul că purta barbă..

*** Konstantios - Flavius Iulius Constantius, fiul împăratului Constantin cel Mare.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Eu nu de asta am venit aici, ca să vorbim despre păpuşi; doream să-mi cer iertare pentru comportamentul meu. Îmi pare rău, fiule! Dacă poţi, te rog să mă ierţi; e foarte important pentru mine!
Lucian: Nu mă mai consideri indisciplinat? Un element rău, care te face de râs în faţa celorlalţi, îţi strică reputaţia... Nu te-am dezamăgit?
Iulian: Nu m-ai dezamăgit deloc. Îmi pare rău, te-am acuzat doar, fără să te şi ascult; trebuia să-ţi dau şansa să-mi explici.
Lucian: Nu ştiu ce-ar fi de explicat. Nu am prea multe argumente în favoarea mea, deci, nu mă pot apăra; indisciplinat însă, nu am fost şi asta ar trebui să fie suficient pentru a mă disculpa. Însă tu decizi dacă mă crezi sau nu.
Iulian: Prefer să te cred, fiule. Şi să fiu de partea ta, chiar dacă mai cu întârziere. Vreau să te sprijin, dacă accepţi.
Lucian: Ştii ce, blondule?! În mod ciudat, chiar îmi lipsea sprijinul tău.
Iulian: Ah, Luci... Iartă-mă, te rog!
Lucian: Nu mă mai ruga. Te-am iertat deja, tată.
Iulian: Atunci, ce s-a întâmplat cu "blondule"?
Lucian: Blondule...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai înţeles

Aiuritorul Iulian, referindu-se la credinţa noastră,
a spus următoarele: "Am citit, am înţeles,
am condamnat". A crezut că ne va devasta
acel cuvânt "condamnat" – capul sec.

Acest gen de butade nu prind la noi, creştinii.
Imediat a venit replica noastră: "Ai citit, dar n-ai înţeles;
dacă ai fi înţeles, n-ai fi condamnat."

* Flavius Claudius Iulianus – împărat roman ( 361-363), cunoscut şi sub numele de Iulian Apostatul (apostat –termen atribuit celui care renunţă la o credinţă religioasă pentru alta, în cazul lui, la creştinism pentru neoplatonism). A fost ultimul împărat păgân al imperiului.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Unde vrei să pleci, mami?
Valeria: Trebuie să vorbesc cu tatăl colegului tău.
Lia: Dar, mami... Te rog, mai bine nu; nu e cazul să te înjoseşti faţă de acest domn.
Valeria: N-am să mă înjosesc deloc, dar trebuie să vorbesc cu dânsul... Bună ziua, domnule Enka.
Iulian: Bună ziua, doamnă.
Valeria: Mă numesc Valeria Stancu şi sunt...
Iulian: Ştiu! Mama domnişoarei consilier, reclamanta.
Valeria: Întocmai. Aş vrea să-mi cer scuze pentru cele întâmplate. Vă asigur că fiica mea deja regretă acţiunea pe care a întreprins-o împotriva fiului dumneavoastră; nu ştiu ce-a fost în mintea ei atunci. Vă rog să n-o judecaţi prea aspru.
Iulian: Doamnă, nu o condamn deloc pe domnişoara; sunt convins că n-a făcut acest gest fără a fi avut motive solide, de care fiul meu nu poate fi deloc străin; are el partea lui de vină şi-mi va da socoteală pentru asta.
Valeria: Nu, tocmai; vă rog să nu-l certaţi pe băiat; e doar o greşeală a fiicei mele. El e nevinovat.
Iulian: Da?! Nevinovat?! Rămâne de văzut. Vă mulţumesc că încercaţi să-i luaţi partea fiului meu, dar el tot va trebui să-mi explice ce s-a întâmplat de fapt; nu-i chiar un sfânt, ca să fie nevinovat.
Valeria: Cum doriţi... Încă o dată, mă scuzaţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Poftim, domnule comandant! Te rog să conduci tu, doar de a-cum înainte asta-ţi va fi ocupaţia, de a conduce; desigur, nu maşini.
Lucian: Mersi, blondule...
Iulian: Dimineaţă vom merge tot împreună şi vei conduce tot tu, domnule comandant!
Lucian: Încetează, blondule! Sunt tot eu, fiul tău, acelaşi; nu-mi mai tot spune "domnule comandant"! Mă enervezi!
Iulian: Dar nu asta eşti? Ciudat, eu aşa am înţeles! De altfel, iată, nu m-am înşelat, pentru că şase bulinuţe aurii pe haina ta...
Lucian: Lasă, nu contează! Vorbeşte-mi ca de obicei; nu vezi că eu procedez întocmai?
Iulian: Bine, cum vrei. Hai să nu începem de acum cu ostilităţile; doar ce-ai venit acasă. Aş vrea să ne înţelegem.
Lucian: Întocmai. Şi cred că poţi trece la cititul presei, ai cam întârziat. Nu-i aşa, blondule?
Iulian: Presa de azi nu prea mă interesează, cea de mâine va fi mai importantă; vreau să văd ce vor scrie ziarele despre misiunea voastră. Dar dacă tot am venit acasă, poate am să răsfoiesc şi ziarele de azi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Deci, te-a deranjat propria atitudine pe care o adoptasei faţă de el?
Iulian: Da... Aveam mustrări de conştiinţă, pentru că ştiu că el nu-i deloc un băiat rău, nu poate fi indisciplinat, dar nu-ţi fie teamă, m-am revanşat faţă de el azi; sper...
Diana: Cum?!
Iulian: I-am spus unele lucruri pe care nu le-a auzit prea des de la mine.
Diana: Ce i-ai spus?
Iulian: Nu-ţi fie teamă; nimic rău.
Diana: Vai, Iuli, mă bucur nespus de mult că eşti din nou în relaţii bune cu el; şi cu mine... Poate că meriţi chiar şi o recompensă pentru asta, măcar din partea mea.
Iulian: Te iubesc, Diana... Şi pe Luci, evident; voi sunteţi familia mea. Ce altceva mi-aş putea dori? Am o soţie fermecătoare şi un fiu minunat. N-aş putea suporta nici gândul că v-aş pierde... Hai însă să intrăm; prea le dăm subiecte de comentat celor de afară. De ce-or sta şi în ploaie aici? N-au altceva mai bun de făcut oare?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răgazul lui Nero

Nero nu a fost deloc îngrijorat când a auzit
ceea ce avea de spus Oracolul din Delfi:
" Atenţie la vârsta de şaptezeci şi trei de ani."
Mai era destul timp pentru distracţii.
Avea doar treizeci. Răgazul
pe care zeii i-l acordaseră era mai mult decât destul
pentru a face faţă viitoarelor pericole.

Acum, un pic obosit, se va întoarce la Roma –
dar, după toată acea călătorie dedicată întru totul plăcerilor,
oboseala era agreabilă:
teatre, petreceri pe terase, stadioane...
seri în oraşele din Ahaia...
şi, mai presus de orice, deliciul trupurilor goale...

Cam atât despre Nero. Departe, în Spania, Galba
îşi aduna şi-şi antrena oastea –
Galba, în cel de-al şaptezeci şi treilea an al vieţii sale.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci aici, la ora asta, blondule? Te joci cu păpuşile?
Iulian: Nu... Credeam că dormi.
Lucian: Tot aşa credeam şi eu.
Iulian: Scuză-mă că te-am deranjat. N-am vrut.
Lucian: Nu, nu... Stai liniştit! Nu m-ai deranjat deloc; nu reuşisem încă să adorm.
Iulian: Ah, aşa...
Lucian: Deci, cum e cu păpuşa?. Te jucai?
Iulian: Nu mă jucam deloc; văd că tu te ocupi cu activitatea asta. Eu doar o priveam cu atenţie; chiar seamănă mult cu domnişoara Barbie.
Lucian: Nu-i o Barbie, blondule!
Iulian: Arată la fel ca păpuşa ta.
Lucian: Nici păpuşa nu e o Barbie.
Iulian: Eh; orice ar fi... Nu mă pricep la păpuşi; n-am avut nici o fiică, soră sau nepoţică. Aşa că eu tot Barbie o să le spun, amândurora.
Lucian: Cum doreşti. Nu-ţi interzice nimeni.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian şi Misterele Eleusine

Dar când s-a văzut în mijlocul întunericului,
în adâncimile înfricoşătoare ale pământului,
într-un grup de greci păgâni,
când chipuri fără trup apăreau în faţa lui
în cearcăne de lumină,
tânărul Iulian şi-a pierdut pentru un moment cumpătul:
într-un impuls din anii lui pioşi
şi-a făcut cruce.
În clipa aceea vedeniile au dispărut;
halourile s-au îndepărtat, luminile s-au stins.
Grecii şi-au aruncat priviri pe sub sprâncene.

Tânărul a întrebat: " Aţi văzut miracolul?
Mi-e teamă, prieteni. Vreau să plec de aici.
Aţi văzut cum au dispărut demonii
în clipa-n care am făcut sfântul semn al crucii?"

Grecii au chicotit dispreţuitori:
" Să-ţi fie ruşine, ruşine să ne vorbeşti aşa
nouă, sofiştilor şi filozofilor!
Dacă vrei să rosteşti astfel de cuvinte
rosteşte-le în faţa Episcopului de Nicomedia şi a preoţilor lui.
Măreţii zei ai glorioase noastre Grecii
au fost în faţa ta.
Iar dacă au plecat, nu te gândi niciun minut
că ei s-ar fi speriat de gestul tău.
Natura lor nobilă a fost dezgustată
când te-au văzut făcând
acel semn, infam şi primitiv,
de-aceea te-au părăsit plini de dispreţ."

Asta-i ceea ce i-au spus, iar prostul
a evadat din îngrijorarea lui sfântă şi binecuvântată,
convins de cuvintele perverse ale acelor greci.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Iată-vă! Sunteţi pe prima pagină, în mai toate ziarele de azi.
Lucian: Nu mă interesează, blondule! Absolut deloc!
Iulian: Domnul comandant are mereu tendinţa de a mă contrazice, domnişoară. Ne-a fost de mare folos papagalul dumitale... Vreţi să-l luaţi acasă?
Maria: Da, aşa aş vrea.
Iulian: Se pare că dumnealui nu e de acord.
Maria: Ah, scuzaţi-l, domnule; e doar un papagal, nu ştie ce zice... Rikky, taci! Mă scuzaţi, vă rog... Rikky, nu te prosti! Nu mă face de râs. Ce; ai înnebunit?
Lucian: Se pare că aveţi o problemă. Ştii ce, din partea mea, îl poţi lăsa şi aici, nu mă deranjează deloc.
Maria: Dar o să-l aducem aici pe Nero.
Iulian: E un papagal tare drăgălaş... Luaţi loc, domnişoară!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ar trebui să schimbaţi programul.
Iulian: Ce te face să crezi că pe celelalte posturi ar arăta altceva; doar e subiectul zilei?!
Lucian: Atunci mai bine stingeţi-l!
Iulian: V-aţi cheltuit banii primiţi azi?
Lucian: Până acum, nici un leu. Dar banii noştri sunt în navă, i-am lăsat acolo, nu i-am luat cu noi.
Iulian: Foarte bine. Ştiţi, domnişoară, pe colegul vostru, Nis, îl cunoaştem foarte bine, de mulţi ani, iar înălţimea lui nu mai constituie o noutate pentru nimeni; 2,18 m – nu ne miră deloc. Dar dumneavoastră? Sper să nu vă supăraţi dacă vă întreb ce înălţime aveţi. Păreţi cam scunduţă.
Maria: Ah, înălţimea... Stau cam prost la capitolul ăsta, dar nu mă supăr că m-aţi întrebat. Şi nu doar par scunduţă, chiar sunt. 1,53 m, asta e problema mea; am rămas cam mititică. Sunt foarte scundă, nu doar scunduţă.
Iulian: Mică, mică; şi scunduţă, dar tare drăguţă. Şi deci aveţi acasă foarte multe animale; Diana şi Luci aşa mi-au spus.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt periculos? Înseamnă că nu cunoşti destul povestea mea. Am fost un bătăios. Mama mea m-a învăţat că pentru bine trebuie să plăteşti orice preţ şi atunci pentru mine nu a existat decât alb sau negru.

citat din Nicu Covaci
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi, trupul meu

Aminteşte-ţi, trupul meu, nu numai cât de mult ai fost iubit,
nu numai paturile în care te-ai culcat,
ci şi acele dorinţe
care-ţi străluceau în lumina ochilor
şi-ţi tremurau în voce – şi pe care anumite
întâmplări le-au destinat neîmplinirii.

Acum, când toate au devenit trecut,
parcă aproape ţi s-au împlinit aievea
acele dorinţe – aminteşte-ţi
strălucirea lor în ochii care te priveau cu nesaţ;
aminteşte-ţi cum tremurau în voce,
pentru tine, trupul meu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Ce face Luci?
Diana: Stă. Ce-ar putea?! Nu-mi place cum te-ai purtat astăzi. Ai fost cam ursuz, mai ales faţă de familia domnişoarei biolog.
Iulian: Ce-ai fi vrut? Să par bucuros, când de fapt nu eram?
Diana: Ce motive aveai să nu fii?
Iulian: O grămadă. Dar cel mai mult m-a indispus faptul că l-ai lăsat pe Luci să rămână cu directorul în seara asta!
Diana: Doar câteva ore, Iuli... Nu puteam să-l refuz.
Iulian: Câteva ore?! Nu era oare de ajuns că a stat o săptămână întreagă la el? Şi că, în plus, l-a văzut în tot timpul ăsta, zi de zi, mai mult chiar decât noi? Ce-i mai trebuiau câteva ore?
Diana: Te rog, fii înţelegător!
Iulian: Am fost întotdeauna; prea înţelegător, prea tolerant...
Diana: Iuli, te rog! N-are rost să ne certăm.
Iulian: Evident, n-are; nici nu vreau şi nici n-am de gând. Aşa că poţi sta liniştită: Orice supărare mi-a trecut deja.
Diana: Mulţumesc. Avem destule pe cap, nu ne trebuia încă o grijă în plus.
Iulian: Sigur... Am să urc şi eu puţin până la Luci. Crezi că l-aş deranja?
Diana: Nu ştiu. Încearcă!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prinţ din Libia de vest

Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prinţul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.

De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărţi greceşti,
mai ales de istorie şi de filozofie
Dincolo de toate, era un om puţin vorbăreţ.

S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se ştie, nu vorbesc prea mult.

Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător –
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Şi-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat greceşte,
a învăţat să se poarte mai mult sau mai puţin ca un grec;
şi tot timpul i-a fost teamă că şi-ar putea pierde
numele lui destul de bun
folosind aiurea cuvintele greceşti,
pentru ca apoi cei din Alexandria, după obiceiul lor cel rău,
să înceapă a râde de el.

De-aceea s-a mulţumit să folosească doar câteva vorbe,
îngrozitor de atent la sintaxă şi pronunţie;
şi-aproape o luase razna, fiindcă avea,
îmbuteliate, sub presiune, înlăuntrul lui, atâtea de spus.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Drăguţă pasăre... Dar cum ar putea un papagal să-i oprească pe toţi oamenii ăia? Poate era mai bun Nero acum.
Lucian: Tată, Nero e bătrân; în plus, mai era şi slăbit. Ce-ar fi putut face?
Iulian: De ce-mi spui "tată" şi nu "blondule"? Nu ziceai tu că nu s-a schimbat nimic?
Lucian: Scuze, blondule, mi-a scăpat, deloc intenţionat...
Iulian: Ia vezi, că acum începe să-mi scape şi mie "domnule comandant", deloc intenţionat... Ia te uită la pasărea asta! Nu ştiam că un papagal poate fi atât de util într-o casă...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Che fece...il gran rifiuto *

Vine pentru unii oameni o zi
când trebuie să pronunţe marele Da
sau marele Nu. Cel care-l are pe Da
deja în sufletul lui, rostindu-l,

merge onorat de toţi şi sigur pe el pe drumul drept.
Cel care refuză, nu se căieşte. Întrebat iarăşi,
El va spune în continuare nu.
Deşi acel nu – exact acel nu –
îl va trage în jos întreaga lui viaţă.

* Titlul este o trimitere la Divina Comedie / Infernul lui Dante Aligheri, mai exact la al LX lea vers din al III-lea cânt: " Che fece per viltade il gran rifiuto " –" Care a făcut, din laşitate, marele refuz" – vers prin care Dante îl condamnă, pare-se, pe papa Celestino al V-lea, cel care, ales papă, "din laşitate" a refuzat pe 13 August 1294 tiara şi scaunul pontifical.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximus: Cinci mii de oameni stau în noroiul îngheţat. Trei mii dintre ei sunt răniţi şi sângerează. Două mii nu vor mai pleca de aici. Nu vreau să cred că au luptat şi au murit degeaba.
Marcus Aurelius: Şi ce vrei să crezi?
Maximus: Că au luptat pentru tine şi pentru Roma.
Marcus Aurelius: Şi ce reprezintă Roma, Maximus?
Maximus: Am văzut multe alte locuri din lume. Lumea este barbară, crudă şi întunecată. Roma reprezintă lumina.
Marcus Aurelius: Totuşi, tu nu ai fost niciodată la Roma. Nu ai văzut ce a devenit. Sunt pe moarte, Maximus. Iar când un om îşi simte sfârşitul aproape... vrea să creadă că viaţa lui a avut un scop. Ce va spune lumea despre mine în anii ce vor veni? Voi fi cunoscut ca filosof? Ca războinic? Ca tiran?... Sau voi fi împăratul care a restituit Romei adevărata ei identitate? A fost odată un vis numit Roma. Putea fi doar şoptit. Dacă nu îl şopteai, dispărea... aţât de fragil era. Şi mă tem că nu va rezista acestei ierni.

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Văd că mama ta ţi-a dat ţie lănţişorul ei.
Lucian: Da, ca să-mi poarte noroc şi să-mi amintească de ea, de parcă aş avea nevoie de un lănţişor ca să-mi amintesc de ea.
Iulian: Cine ştie?! Poate vei avea nevoie vreodată. Iar dacă ea ţi-a dat acest lănţişor, eu ce să-ţi dau, ca să nu mă uiţi?
Lucian: Nimic, blondule. Nu-i nevoie de nimic. Oricum, n-o să te uit niciodată. Cum aş putea oare?!
Iulian: Aşa-i. Sunt o persoană greu de uitat.
Lucian: Mai ales pentru mine. În plus, mama mi-a spus că de la tine are acest lănţişor; tu i l-ai dăruit...
Iulian: Hmm... Eu?! Mda, desigur... de la mine.
Lucian: S-a întâmplat ceva, blondule?
Iulian: Nu, nimic. Ce s-ar fi putut întâmpla?! Totul e-n ordine, cu excepţia faptului că peste câteva ore vei pleca într-o misiune spaţială, pentru următorii 13 ani...
Lucian: Greşeşti; poate ăsta-i singurul amănunt care e-n ordine acum. Restul pare a fi un haos total.
Iulian: Ai dreptate.
Lucian: De ce nu-i şi fotografia ta în medalion, alături de-a mamei?
Iulian: Nu e?! Se pare că am neglijat acest mic amănunt.
Lucian: Tot aşa mi-a spus şi mama.
Iulian: Mda, normal că tot aşa. Bine, Luci... Cred că e cazul să mai şi dormi. Până şi comandantul misiunii are nevoie de odihnă.
Lucian: Desigur.
Iulian: Noapte bună, fiule. Succes în misiune! Şi ai grijă cu domnişoara Barbie; ambele...
Lucian: Noapte bună, blondule! Şi mulţumesc.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli!
Iulian: Da, dragă.
Diana: Mulţumesc.
Iulian: Pentru ce? Pentru maşina asta? Îţi place aşa de mult?
Diana: Nu chiar pentru maşina asta, deşi îmi place destul de mult.
Iulian: Atunci pentru ce-mi mulţumeşti? Cumva pentru că ţi-am propus să-ţi iei şi tu permis de şofer?
Diana: Nu, Iuli... Pentru că te-ai împăcat cu Luci; asta-i mult mai important decât orice altceva.
Iulian: Ah, asta era... Să nu crezi că m-am împăcat cu el doar din cauza cuvintelor tale, deşi poate şi acelea m-au influenţat destul de mult; nu puteam risca să-mi pierd familia din cauza unei neînţelegeri. Tu şi Luci sunteţi foarte importanţi pentru mine, ocupaţi primul loc în viaţa mea; restul cade pe plan secundar. Dar chiar şi fără cuvintele tale, tot nu puteam risca nimic. Cu ocazia acestei neînţelegeri, mi-am dat seama cât de mult ţin de fapt la băiatul ăsta; dar am şi motive, o sumedenie... Toată noaptea n-am putut dormi, nu reuşeam să închid un ochi, din cauza frământărilor care m-au chinuit până când am stat de vorbă cu el. Doar aşa m-am putut linişti...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!