Iulian şi antiohienii

"Nici litera C, spun ei, nici litera K nu au făcut vreodată ceva rău oraşului... Noi, găsind interpreţi...
am aflat că acestea sunt iniţialele unor nume, prima pentru Cristos, a doua pentru Konstantios."
Iulian, Misopogon (Mizantropul bărbos)

Cum au putut ei oare renunţa
la modul lor de viaţă de până-atunci, la atâtea
desfătări, la teatrele lor minunate,
contopire între Artă
şi înclinaţiile erotice ale cărnii?

Imorali într-o anume privinţă – şi probabil în mai multe privinţe –
desigur, erau. Dar aveau satisfacţia că viaţa lor
era faimoasa, mult lăudata viaţă din Antiohia,
încântătoare, de-un absolut bun gust.

Într-adevăr, să renunţi la toate acestea, pentru ce?

Încrâncenarea lui împotriva falşilor zei,
plictisitoarea lui pledoarie pro domo,
teama lui copilărească de teatru,
pudoarea lipsită de graţie, barba lui ridicolă.

Bineînţeles, ei au preferat C,
bineînţeles ei au preferat K – de sute de ori.

** Iulian, e vorba de împăratul bizantin Iulian Apostatul, se substituie pe sine însuşi
acelui "Mizantrop bărbos", atacând astfel, ironic, propria-i aversiune pentru creştinătatea antiohiană şi pentru locuitorii Antiohiei care-l ridiculizau, insinuând ca era filozof doar în sensul că purta barbă..

*** Konstantios - Flavius Iulius Constantius, fiul împăratului Constantin cel Mare.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian în Nicomedia

Comportament periculos, fără sens:
laude pentru idealurile greceşti,
pentru magiile supernaturale, vizite la templele păgâne,
entuziasm pentru vechii zei,
discuţii frecvente cu Chrysanthios,
speculaţii cu abilul filozof Maximus.
Şi, iată ce s-a întâmplat: Gallos e extrem de îngrijorat,
Konstantios a devenit suspicios.
Sfetnicii lui Iulian n-au fost deloc prudenţi.
Lucrurile, spune Mardonios, au mers prea departe,
zvonurile trebuie curmate cu orice preţ.
Aşa că Iulian merge la biserică în Nicomedia,
un lector iarăşi,
şi plin de veneraţie citeşte cu voce tare
pasaje din Sfintele Scripturi –
şi toţi se miră de evlavia lui creştinească.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai înţeles

Aiuritorul Iulian, referindu-se la credinţa noastră,
a spus următoarele: "Am citit, am înţeles,
am condamnat". A crezut că ne va devasta
acel cuvânt "condamnat" – capul sec.

Acest gen de butade nu prind la noi, creştinii.
Imediat a venit replica noastră: "Ai citit, dar n-ai înţeles;
dacă ai fi înţeles, n-ai fi condamnat."

* Flavius Claudius Iulianus – împărat roman ( 361-363), cunoscut şi sub numele de Iulian Apostatul (apostat –termen atribuit celui care renunţă la o credinţă religioasă pentru alta, în cazul lui, la creştinism pentru neoplatonism). A fost ultimul împărat păgân al imperiului.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Îmi permiţi să stau aici, lângă tine?
Lucian: Lasă gluma, blondule; bineînţeles că-ţi permit...
Iulian: Şi totuşi, cu ce-ai supărat-o pe colega ta, domnişoara consilier?
Lucian: De ce n-o întrebi chiar pe ea?
Iulian: Poate am s-o întreb, dacă voi avea ocazia. Crezi că mi-ar răspunde?
Lucian: Nu ştiu... Cum rămâne cu presa? Nu te mai deranjează ce scriu ziarele despre mine?
Iulian: Presa?! Dă-o încolo! Ce ştiu oamenii aceia despre fiul meu? Am avut prilejul să constat că nu prea multe. Lasă-i să scrie ce-or vrea; nici că o să mai cumpăr ziarele de acum încolo!
Lucian: Cum aşa?! Renunţi la hobby-ul tău din fiecare seară?
Iulian: Ce hobby?! Prosteală, pierdere de timp şi de bani. Dacă renunţ, am doar de câştigat.
Lucian: Chiar crezi?!
Iulian: M-am convins. Nu vreau să mă las influenţat de ce scriu ziarele; nu mă interesează! Tu eşti mult mai important, doar eşti fiul meu. Şi orice ar fi, vreau să ştii că sunt mândru de tine! Ah... Uite cum mi-am făcut sânge rău, ca prostul, din cauza unei reclamaţii, când de fapt, era atât de simplu; n-am putut dormi deloc până acum, toată noaptea; mi-era imposibil! Nu-mi place să te ştiu trist, mai ales din cauza mea.
Lucian: Nici eu n-am reuşit să dorm, blondule. Poate îţi vine greu să mă crezi, dar mă deranja să te ştiu supărat pe mine.
Iulian: Aş, supărat; mă prosteam...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Văd că mama ta ţi-a dat ţie lănţişorul ei.
Lucian: Da, ca să-mi poarte noroc şi să-mi amintească de ea, de parcă aş avea nevoie de un lănţişor ca să-mi amintesc de ea.
Iulian: Cine ştie?! Poate vei avea nevoie vreodată. Iar dacă ea ţi-a dat acest lănţişor, eu ce să-ţi dau, ca să nu mă uiţi?
Lucian: Nimic, blondule. Nu-i nevoie de nimic. Oricum, n-o să te uit niciodată. Cum aş putea oare?!
Iulian: Aşa-i. Sunt o persoană greu de uitat.
Lucian: Mai ales pentru mine. În plus, mama mi-a spus că de la tine are acest lănţişor; tu i l-ai dăruit...
Iulian: Hmm... Eu?! Mda, desigur... de la mine.
Lucian: S-a întâmplat ceva, blondule?
Iulian: Nu, nimic. Ce s-ar fi putut întâmpla?! Totul e-n ordine, cu excepţia faptului că peste câteva ore vei pleca într-o misiune spaţială, pentru următorii 13 ani...
Lucian: Greşeşti; poate ăsta-i singurul amănunt care e-n ordine acum. Restul pare a fi un haos total.
Iulian: Ai dreptate.
Lucian: De ce nu-i şi fotografia ta în medalion, alături de-a mamei?
Iulian: Nu e?! Se pare că am neglijat acest mic amănunt.
Lucian: Tot aşa mi-a spus şi mama.
Iulian: Mda, normal că tot aşa. Bine, Luci... Cred că e cazul să mai şi dormi. Până şi comandantul misiunii are nevoie de odihnă.
Lucian: Desigur.
Iulian: Noapte bună, fiule. Succes în misiune! Şi ai grijă cu domnişoara Barbie; ambele...
Lucian: Noapte bună, blondule! Şi mulţumesc.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Aici ai de gând să laşi maşina, Iuli; afară, în ploaie?
Iulian: Unde altundeva, dragă?
Diana: În garaj ar fi cel mai indicat, nu crezi?
Iulian: Ar fi, într-adevăr, dar acolo n-are loc; e deja cealaltă.
Diana: Cealaltă e veche.
Iulian: Tocmai; e veche. N-ar rezista afară, în ploaie... Asta-i nouă; deocamdată rezistă foarte bine. Dar cum, îi porţi deja de grijă? Parcă nu erai de acord cu cumpărarea ei.
Diana: Acum, dacă tot am luat-o şi am dat o grămadă de bani pe ea, e normal să-i port de grijă.
Iulian: Tu ai dat? Eu, dragă; erau salariul şi economiile mele. Banii tăi sunt intacţi, în siguranţă.
Diana: Nu contează...
Iulian: Ai dreptate. Repet însă, deocamdată, nu există motive de îngrijorare în privinţa ei. Mai târziu, va trebui să luăm măsuri; cred că vom fi nevoiţi să lărgim garajul, să-i facem loc şi acesteia, lângă cealaltă.
Diana: Vrei s-o păstrăm şi pe aceea?
Iulian: Desigur; doar nu-mi sugerezi s-o vindem... E foarte importantă pentru mine! Nu m-am gândit nici o clipă la această variantă. Mă simt foarte legat de ea; n-aş renunţa niciodată la ea.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Domnule director, dar uniformele noastre? Ar trebui să le purtăm mereu în timpul misiunii? Şi-n acest caz, doar acestea pe care le avem, nu ne-ar fi deloc de ajuns; s-ar deteriora...
Traian: Tinere, bineînţeles că nu veţi avea doar aceste uniforme; pe acestea le-aţi primit acum, ca să vă deosebiţi de restul angajaţilor Institutului. Dar pentru misiune, se va asigura, pentru fiecare dintre voi, cu toate accesoriile necesare, un număr de 500 de uniforme, identice cu acestea, pe care le veţi depozita în navă în zilele următoare. Nu ştiu dacă le veţi purta mereu, dar ar fi de preferat, pentru a lăsa măcar impresia unui echipaj serios, să le purtaţi în majoritatea timpului, cu excepţia sărbătorilor legale, a zilelor voastre onomastice, a sfârşiturilor de săptămână, sâmbăta şi duminica, sau cum veţi considera voi, după un program pe care-l veţi stabili de comun acord, împreună cu comandantul vostru. Bineînţeles, nu veţi dormi în uniforme, iar în scopul acesta, vi se vor asigura şi pijamale, în număr de 500, pentru fiecare; acestea nu vor fi identice – vi le puteţi alege. Dar am spus că despre aprovizionare nu vom vorbi în această şedinţă, deci, vom stabili exact cu altă ocazie tot ce este necesar, chiar şi în cazul obiectelor vestimentare. Pentru uniforme însă, s-a dat deja comanda, iar când vor fi gata, vor fi aduse şi urcate la bord. Veţi avea, deci, destule uniforme; 501 pentru fiecare, cu acestea pe care le purtaţi acum. Şi ar fi de preferat să păstrăţi cel puţin câte un rând de uniforme nou-nouţe, pentru fiecare, pentru momentul întoarcerii; ar putea fi acestea de acum, sau altele, dintre celelalte 500...
Mihai: Am înţeles.
Maria: 500 de uniforme pentru fiecare? Uau...
Traian: Dacă voi credeţi că nu vă vor fi de ajuns, spuneţi doar şi vom mări imediat comanda.
Nistor: Cum să nu ne ajungă, dom' director?
Traian: Bine. Deci, am lămurit şi această situaţie.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli!
Iulian: Da, dragă.
Diana: Mulţumesc.
Iulian: Pentru ce? Pentru maşina asta? Îţi place aşa de mult?
Diana: Nu chiar pentru maşina asta, deşi îmi place destul de mult.
Iulian: Atunci pentru ce-mi mulţumeşti? Cumva pentru că ţi-am propus să-ţi iei şi tu permis de şofer?
Diana: Nu, Iuli... Pentru că te-ai împăcat cu Luci; asta-i mult mai important decât orice altceva.
Iulian: Ah, asta era... Să nu crezi că m-am împăcat cu el doar din cauza cuvintelor tale, deşi poate şi acelea m-au influenţat destul de mult; nu puteam risca să-mi pierd familia din cauza unei neînţelegeri. Tu şi Luci sunteţi foarte importanţi pentru mine, ocupaţi primul loc în viaţa mea; restul cade pe plan secundar. Dar chiar şi fără cuvintele tale, tot nu puteam risca nimic. Cu ocazia acestei neînţelegeri, mi-am dat seama cât de mult ţin de fapt la băiatul ăsta; dar am şi motive, o sumedenie... Toată noaptea n-am putut dormi, nu reuşeam să închid un ochi, din cauza frământărilor care m-au chinuit până când am stat de vorbă cu el. Doar aşa m-am putut linişti...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Într-adevăr, am multe animale. Încă o dată, îmi cer iertare, doamnă, pentru micile incidente de ieri; ştiu că v-aţi cam speriat, mai ales de Marta, dar şi de Jerry.
Diana: Ah, nu; nu face nimic, drăguţo, nu trebuie să-ţi ceri iertare. Dimpotrivă, eu ar trebui să procedez astfel, dar... Aşa sunt eu din fire, mai fricoasă.
Maria: Noi iubim foarte mult animalele, ceea ce, cred că e normal într-o familie ca a mea, tata şi eu fiind biologi, iar mama – medic veterinar, iar motivul pentru care ţinem acele animale în casă, la bloc, este că până acum n-am avut unde altundeva. De abia astăzi, după şedinţă, domnul primar a avut amabilitatea de a aproba cererile pe care tata le-a depus cu foarte mult timp în urmă, pentru cumpărarea unor terenuri pe care să amenajăm adăposturi speciale pentru animalele noastre. Se pare că obţinerea acestor aprobări a ţinut de reuşita mea, pentru că până acum, domnul primar n-a avut niciodată bunăvoinţa de a ne asculta, iar acum, a mai şi recunoscut cu nonşalanţă că dacă eu n-aş fi reuşit performanţa de a deveni membru al echipajului, familia mea n-ar fi obţinut aprobările necesare cumpărării acelor terenuri.
Iulian: Asta e, ce să-i faci? Până nu devii o persoană importantă, nici nu eşti băgat în seamă; o problemă cunoscută de mult... Acum aţi devenit chiar cetăţeni de onoare ai oraşului nostru; domnul primar v-a acordat aceste titluri.
Maria: Eu n-am urmărit niciodată obţinerea unor asemenea titluri; probabil nici colegii mei.
Iulian: Poate că nu, dar le meritaţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci aici, la ora asta, blondule? Te joci cu păpuşile?
Iulian: Nu... Credeam că dormi.
Lucian: Tot aşa credeam şi eu.
Iulian: Scuză-mă că te-am deranjat. N-am vrut.
Lucian: Nu, nu... Stai liniştit! Nu m-ai deranjat deloc; nu reuşisem încă să adorm.
Iulian: Ah, aşa...
Lucian: Deci, cum e cu păpuşa?. Te jucai?
Iulian: Nu mă jucam deloc; văd că tu te ocupi cu activitatea asta. Eu doar o priveam cu atenţie; chiar seamănă mult cu domnişoara Barbie.
Lucian: Nu-i o Barbie, blondule!
Iulian: Arată la fel ca păpuşa ta.
Lucian: Nici păpuşa nu e o Barbie.
Iulian: Eh; orice ar fi... Nu mă pricep la păpuşi; n-am avut nici o fiică, soră sau nepoţică. Aşa că eu tot Barbie o să le spun, amândurora.
Lucian: Cum doreşti. Nu-ţi interzice nimeni.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

(reţetă pentru eternitate)

m-ai întrebat:
vrei?
şi ţi-am spus:
nici nu pot altfel
uneori viaţa nu are bifurcaţii

dimineţile erau portocalii iar dragostea nu avea definiţie
era un fel de reţetă pentru eternitate

dar într-o zi ai dispărut.
poate că te-ai plictisit -

nici nu te-am auzit plecând
ciudat -
şi probabil ţi-ai făcut bagajul în grabă
că ai luat cu tine câte un pic din toate
ai vrut poate să păstrezi ceva
ironic -
acum toate au rămas stricate.

poezie de Alex Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Deci, te-a deranjat propria atitudine pe care o adoptasei faţă de el?
Iulian: Da... Aveam mustrări de conştiinţă, pentru că ştiu că el nu-i deloc un băiat rău, nu poate fi indisciplinat, dar nu-ţi fie teamă, m-am revanşat faţă de el azi; sper...
Diana: Cum?!
Iulian: I-am spus unele lucruri pe care nu le-a auzit prea des de la mine.
Diana: Ce i-ai spus?
Iulian: Nu-ţi fie teamă; nimic rău.
Diana: Vai, Iuli, mă bucur nespus de mult că eşti din nou în relaţii bune cu el; şi cu mine... Poate că meriţi chiar şi o recompensă pentru asta, măcar din partea mea.
Iulian: Te iubesc, Diana... Şi pe Luci, evident; voi sunteţi familia mea. Ce altceva mi-aş putea dori? Am o soţie fermecătoare şi un fiu minunat. N-aş putea suporta nici gândul că v-aş pierde... Hai însă să intrăm; prea le dăm subiecte de comentat celor de afară. De ce-or sta şi în ploaie aici? N-au altceva mai bun de făcut oare?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Poftim, domnule comandant! Te rog să conduci tu, doar de a-cum înainte asta-ţi va fi ocupaţia, de a conduce; desigur, nu maşini.
Lucian: Mersi, blondule...
Iulian: Dimineaţă vom merge tot împreună şi vei conduce tot tu, domnule comandant!
Lucian: Încetează, blondule! Sunt tot eu, fiul tău, acelaşi; nu-mi mai tot spune "domnule comandant"! Mă enervezi!
Iulian: Dar nu asta eşti? Ciudat, eu aşa am înţeles! De altfel, iată, nu m-am înşelat, pentru că şase bulinuţe aurii pe haina ta...
Lucian: Lasă, nu contează! Vorbeşte-mi ca de obicei; nu vezi că eu procedez întocmai?
Iulian: Bine, cum vrei. Hai să nu începem de acum cu ostilităţile; doar ce-ai venit acasă. Aş vrea să ne înţelegem.
Lucian: Întocmai. Şi cred că poţi trece la cititul presei, ai cam întârziat. Nu-i aşa, blondule?
Iulian: Presa de azi nu prea mă interesează, cea de mâine va fi mai importantă; vreau să văd ce vor scrie ziarele despre misiunea voastră. Dar dacă tot am venit acasă, poate am să răsfoiesc şi ziarele de azi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul rămâne pentru mine prima dragoste. La teatru merg pentru că îmi iubesc profesia, nu pentru bani. Foarte mulţi ani, am făcut lucruri împotriva banilor, iar banii au venit firesc, la un moment dat, în urma muncii mele. E adevărat, nu din teatru, ci mai mult din muzică. N-am făcut compromisuri în meseria mea, iar pentru mine banii înseamnă doar libertatea de a mă mişca şi de a nu depinde de ceva sau cineva.

Ştefan Bănică Jr. în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Iulian Enka îi solicită domnişoarei consilier o scurtă întrevedere, între patru ochi. Lia, uşor speriată, se întreba în gând ce dorea de la ea acel domn blond. Probabil că nu s-o felicite pentru acţiunea ei. O clipă privi spre Lucian, de parcă i-ar fi solicitat ajutorul, dar el n-avea cum s-o ajute. Îi făcu doar un semn discret, că totul e-n ordine. Oare chiar aşa era? Ar fi preferat să nu vorbească deloc cu tatăl celui pe care ea-l acuzase pe nedrept, către Comisia Disciplinară, dar nu-l putea refuza.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt un mare admirator al psihologilor, aşa cum se prezintă ei azi în România, dar al psihologiei sunt. Ei, bine, nici măcar psihologia nu poate explica de ce apar modificări comportamentale de felul acesta. De ce, într-o familie, pentru a cărei întemeiere se presupune că a existat afectivitate reciprocă, apar, în special la tată, comportamente din acestea, de scelerat. Şi de cele mai multe ori e vorba de o aberaţie alcoolică. Noi vrem să fim moderni în toate şi facem clinici de dezalcoolizare, pentru tratarea dependenţelor, cheltuim imens pentru acestea, dar fără niciun rezultat. Avem clinici, dar n-avem bolnavi. De fapt, avem bolnavi, avem beţivi cu duiumul, dar care nu vor să fie trataţi sau care nu se lasă trataţi.

Constantin Romanescu în ziarul Lumina, interviu (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Şi atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aş fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înţelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aş fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ţi refaci viaţa, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aş fi putut. Ştiu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Şi încă mai sunt. Nu reuşesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aş vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici aşa n-aş putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relaţie cu ea atunci.
Traian: Aş, relaţie... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, nişte copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viaţa pentru ea. I-aş fi pus lumea la picioare, aş fi mutat munţii din loc; aş fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond şi încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci şi mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam maşină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relaţii între mine şi fiica ei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi cunosc pe oameni şi de aceea vă spun că Isus Cristos nu este un om. Oamenii superficiali văd o asemănare între Cristos şi întemeietorii de imperii, sau dumnezeii altor religii. Această asemănare nu există. Între creştinism şi celelalte religii este o distanţă infinită... Totul în Cristos mă surprinde. Spiritul său mă intimidează şi voinţa sa mă uimeşte. Între El şi oricine altcineva din această lume nu există nici un termen de comparaţie posibil. El este într-adevăr o fiinţă prin sine însuşi. Ideile sale, sentimentele sale, adevărul pe care El îl vesteşte, felul său de a convinge, nu pot fi explicate nici prin organizare omenească, nici prin natura lucrurilor... Eu caut în zadar în istorie pentru a găsi pe cineva asemănător cu Isus Cristos sau ceva comparabil cu Evanghelia. Nici Istoria, nici Omenirea, nici secolele, nici natura, nu-mi oferă ceva care să poată să-mi permită să-L explic.

citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine îşi petrece viaţa fără suferinţe excesive fizice sau psihice a avut soarta cea mai fericită pe care o putea găsi, el şi nu acela care a avut parte de bucuriile şi plăcerile cele mai mari. Oricine vrea să măsoare fericirea unei vieţi după acestea din urmă are un criteriu cu totul fals, pentru că bucuriile sunt negative;că ele ne pot face fericiţi e o iluzie pe care o hrăneşte şi înteţeşte invidia, pentru că ele nu sunt resimţite pozitiv, spre deosebire de suferinţe;acestea sunt criteriul fericirii în viaţă, prin absenţa lor. Din ceea ce am spus se înţelege că trebuie să evităm să obţinem plăceri graţie suferinţelor, fie acestea doar virtuale, pentru că plătim astfel negativului şi himericului în loc de pozitiv şi real. Invers e un câştig să sacrificăm plăcerile pentru a obţine astfel eliberarea de suferinţe, şi asta din acelaşi motiv.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Ce face Luci?
Diana: Stă. Ce-ar putea?! Nu-mi place cum te-ai purtat astăzi. Ai fost cam ursuz, mai ales faţă de familia domnişoarei biolog.
Iulian: Ce-ai fi vrut? Să par bucuros, când de fapt nu eram?
Diana: Ce motive aveai să nu fii?
Iulian: O grămadă. Dar cel mai mult m-a indispus faptul că l-ai lăsat pe Luci să rămână cu directorul în seara asta!
Diana: Doar câteva ore, Iuli... Nu puteam să-l refuz.
Iulian: Câteva ore?! Nu era oare de ajuns că a stat o săptămână întreagă la el? Şi că, în plus, l-a văzut în tot timpul ăsta, zi de zi, mai mult chiar decât noi? Ce-i mai trebuiau câteva ore?
Diana: Te rog, fii înţelegător!
Iulian: Am fost întotdeauna; prea înţelegător, prea tolerant...
Diana: Iuli, te rog! N-are rost să ne certăm.
Iulian: Evident, n-are; nici nu vreau şi nici n-am de gând. Aşa că poţi sta liniştită: Orice supărare mi-a trecut deja.
Diana: Mulţumesc. Avem destule pe cap, nu ne trebuia încă o grijă în plus.
Iulian: Sigur... Am să urc şi eu puţin până la Luci. Crezi că l-aş deranja?
Diana: Nu ştiu. Încearcă!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a aşezat la mine.
Diana: Bineînţeles. N-a zis nimeni că l-ai fi aşezat tu cu forţa.
Iulian: Ştii de unde avem acest papagal, domnişoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnişoara biolog.
Iulian: Aşa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci şi cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Şi m-am speriat îngrozitor de un şarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un şoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Aşa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Şi câţi câini, câte pisici... Mai avea şi papagali din ăştia, dar Rikky era cel mai drăgălaş. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnişoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Aşa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnişoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnişoarei, medic veterinar, să-l ţină sub observaţie. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; şi de Nero, evident, doar m-am obişnuit cu el. Luci mi-a reproşat că l-aş fi lăsat intenţionat fără hrană şi apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar aşa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!