într-o zi

şi-a chemat generalii
la palatul de ceramică ro
şi e
le-a poruncit să-i pună pe ofiţeri
să scrie o poezie
era romantismul de cazarmă
lăsat să bată pas de defilare
la voia întâmplării
în cadenţă marş
ofiţerii cu pinteni zornăiau
tocurile de călimări
răsuceau mustaţa dacă aveau
cine nu avea în dotare
se trăgea de guşă
un colonel şi-a ciupit amanta
de sânii feciorelnici
versurile refuzau alinierea
erau soldaţi neinstruiţi
toţi erau în stare să scrie un raport
să schiţeze un plan de bătaie
reuşeau să scoată gărgăunii din capul
unui recrut fără petliţele cusute
regulamentar era numai regulamentul
cuvintele ieşeau se loveau între ele
semănau cu soldaţii beţi
ofiţerii scriau două-trei cuvinte
le tăiau în multe moduri
trimiteau ordonanţele să tragă
pe furiş o privire la ceilalţi
nimeni nu părea capabil să lege
o strofă în toată legea
au apelat la corespondenţii de război
erau ziarişti care scriau poveşti
sau telegrame pompoase

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii

se împuşcau între ei
de graşi ce erau a
proape erau decorporalizaţi
se uitau fără să vadă
erau suflete în uni
formă neclară
semănau între ei
ar
mată de suflete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

începută

în starea de haos poezia
risca o amendă
pentru bulucirea în razele arămii
când trebuia să respecte dis
tanţa
între rânduri între cuvinte
muindu-mi tocul în altă situaţie
după
12 fix păşea pe altă coală a 4
poezia poetului era ordonată
după o ordonanţă militară
scrisă în spaţii închise
regulamentar poetul mască purta
mănuşile scriau restul de poezie
toate cuvintele erau am
plasate la distanţa cu
venită de la centrul de virusologie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată douăzeci şi cinci de soldaţi de plumb şi toţi erau fraţi, fiindcă fuseseră făcuţi dintr-o lingură veche. Ţineau puşca în mână şi fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roşie şi albastră. Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care şedeau, au fost cuvintele: "Soldaţi de plumb!" Cuvintele acestea le-a rostit un băieţaş care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui.

începutul de la Soldăţelul de plumb de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titlul meu fără cuvinte

Iubirea mea, dacă nu voi mai scrie,
Avându-te, măcar o poezie?
Căci tot ce-am scris în versuri, în trecut,
A fost pentru că nu te-am cunoscut.

Iubirea mea, şi cine va să ştie
Că zilnic ne vom fi o poezie,
Al cărei titlu numai tu-l vei pune,
Al cărei conţinut când ţi-l voi spune...

Secret, fără cuvinte, pe muteşte?
Poetul nu mai scrie când iubeşte.
Poetul scrie doar când n-are cine
Să-i pună titlu. Eu te am pe tine.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul ghid pentru poezie

1
Dacă un om înţelege o poezie,
va avea necazuri.

2
Dacă un om trăieşte cu o poezie,
va muri singur.

3
Dacă un om trăieşte cu două poezii,
o va înşela pe una.

4
Dacă un om concepe o poezie,
va avea un copil mai puţin.

5
Dacă un om concepe două poezii
va avea doi copii mai puţin.

6
Dacă un om poartă coroană pe cap când scrie,
acest lucru va fi aflat de toată lumea.

7
Dacă un om nu poartă coroană pe cap când scrie,
nu va dezamăgi pe nimeni, ci numai pe sine.

8
Dacă un om este supărat pe o poezie,
va fi dispreţuit de oameni.

9
Dacă un om continuă să fie supărat pe acea poezie,
va fi dispreţuit de femei.

10
Dacă un om acuză public poezia,
în pantofii lui va curge urină.

11
Dacă un om renunţă la poezie pentru putere,
va avea şi mai multă putere.

12
Dacă un om îşi laudă poeziile,
va fi iubit de toţi proştii.

13
Dacă un om îşi laudă poeziile şi iubeşte proştii,
va înceta pentru totdeauna să scrie.

14
Dacă un om tânjeşte să fie preamărit pentru poeziile lui,
va ajunge şacal în lumina lunii.

15
Dacă un om scrie o poezie şi laudă poezia unui prieten,
va avea o amantă frumoasă.

16
Dacă un om scrie o poezie şi laudă excesiv poezia unui prieten,
va pierde amanta.

17
Dacă un om îşi însuşeşte poezia altuia,
i se va dubla mărimea inimii.

18
Dacă un om îşi lasă poezia în pielea goală,
se va teme de moarte.

19
Dacă un om se teme de moarte,
va fi salvat de poeziile lui.

20
Dacă un om nu se teme de moarte,
el va putea sau nu fi salvat de poeziile lui.

21
Dacă un om termină de scris o poezie,
se va scălda în siajul vid al patimei sale
şi va fi sărutat de coli albe de hârtie.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi aveau numere

nimeni nu avea nume
individul nu contează aici
unul a emis o undă telepatică
de o frecvenţă foarte mare
impactul cu celulele nervoase
ale cortexului erau dureroase
individul de lângă ridicătura circulară
de pietre vinete
stătea într-un picior înfăşurat
cu penele proprii
semănând cu o barză visătoare
dar avea capul mic cu păr pleoştit
peste ochii de peşte fiert
picioarele subţiri susţineau un pântec mare
a urmat o înfăşurare dementă
de gânduri şi trăiri
alte fiinţe fierbeau într-un vas
transparent de unde ieşeau aburi greţoşi
erau trei lipitori cu capete verzi
fierte de sute de ani în lichidul ăla
transmiteau câteva idei filosofice
o pasăre cu cap de crocodil şi gheare
de urs grizzly se scărpina zgomotos
cârâia ca o curcă beată
în sală au apărut gardienii
fiinţe larvare care tremurau
ca o piftie rostogolită
ventuzele lor te puteau paraliza pentru totdeauna
noul arestat era un om pirpiriu
cu gâtul lung de jumătate de metru
care se bâţâie pe un trup lung
şi teribil de slab
picioarele erau cam scurte
însă puternice şi frumos modelate
braţele de halterofil
capul mare cât o vadră de vin
se bălăngănea în faţa şi-n spate
părea redus mintal
nimeni nu credea că va supravieţui nopţii
pe planeta închisoare special amenajată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părea supt

de un gând negru de dimineaţă
nu-şi putea imagina cum trebuia
să dea mâna în faţa domnişoarelor
care arătau ca nişte flori carnivore
ce plimbau tăvile de inox printre
ofiţerii cu feţe de piraţi pocăiţi
te aşteptai ca fiecare să scoată
la un semnal harponul dintr-un loc
ascuns vederii celor neaveniţi
aveau ochii de un verde intens
ce se uitau în paharele cu şampanie
pe care le clătinau căutând vreo
muscă sau un păianjen şi râdeau

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din secolul XXI

Mai erau dimineţi
fără smog, fără fum,
mai păşteau turme blânde
prin munţi
şi pe dealuri,
mai treceau uneori
şi căruţe pe drum,
mai creşteau peşti în bălţi
şi arini lângă maluri...

Mai erau anotimpuri
şi calde şi reci,
alternau, încă, vremuri
cu ploaie şi soare,
mai puteai liniştit uneori
să petreci
cu cei dragi
un concediu
la munte, la mare...

Mai erau ierburi verzi,
ape limpezi,
păduri,
mai mergeam, braţ la braţ,
pe alei, pe câmpii
şi cei blâzi şi umani
şi sensibili şi puri,
poate sună ciudat,
mai scriau poezii...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din secolul XXI

Mai erau dimineţi
fără smog, fără fum,
mai păşteau turme blânde
prin munţi
şi pe dealuri,
mai treceau, uneori,
şi căruţe pe drum,
mai creşteau peşti în bălţi
şi arini lângă maluri...

Mai erau anotimpuri,
şi calde şi reci,
alternau, încă, vremuri
cu ploaie şi soare,
mai puteai liniştit, uneori,
să petreci
cu cei dragi
un concediu
la munte, la mare...

Mai erau ierburi verzi,
ape limpezi,
păduri,
mai mergeau, braţ la braţ,
şi bătrâni şi copii,
iar cei blânzi şi umani
şi sensibili şi puri,
poate sună ciudat,
mai scriau poezii...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispărută

În oraşul nostru toată lumea o iubea pe Chick Lorimer.
Undeva departe
Toată lumea o iubea.
Aşa că noi toţi iubeam o fată neîmblânzită
Care urmărea mereu un vis care era numai al ei.
Nimeni nu ştie-acum unde s-a dus Chick Lorimer.
Nimeni nu ştie de ce şi-a făcut valiza... câteva
lucruri vechi
Şi a dispărut.
Cu bărbia ei micuţă
Împinsă înainte
Şi cu părul mătăsos curgând în valuri neglijente
De sub pălăria cu boruri mari –
Dansatoare, cântăreaţă, o iubită surâzătoare.

Erau zece oameni sau o sută cei care-o vânau pe Chick?
Erau cinci sau cincizeci de tipi cu inimile frânte?
Toată lumea o iubea pe Chick Lorimer.
Nimeni nu ştie unde-a dispărut.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Combinaţie între doi

Ea stă în baie şi aşteaptă trenul
El urcă scările, crezând că e cu altul
Astfel cei doi se întâlniră-n grabă
Uitând să se salute şi să se aibă.
Erau mai tineri şi frumoşi
Erau răutăcioşi şi adesea puturoşi
Erau geloşi din calea afară
Aveau şi rime între piciore
Şi nu ştiau că au valoare.

pamflet de Ileana Nana Filip din Sub ochelarii unui papuc umoristic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mai amintiţi în 1989, când "teroriştii' trăgeau şi noi ne ascundeam după TAB-uri? Iar Iliescu si ceilalţi erau luminaţi de un ditamai reflectorul? În ei nu trăgea nimeni. N-am văzut niciun istoric care să pună pe tapet întâmplarea asta.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram un medic

făceam transplant de celebritate
unui cal alb ca spuma berii turnată
într-o halbă de sticlă transpirată
tăiam încet o idee invalidă
dintr-un craniu aproape gol
eram posesorul tehnicii necesare
şi toţi ceilalţi scriau volume întregi
lucram fără întrerupere la şlefuirea
unui geniu care necheza dincolo
de hău în suspinul unui cântăreţ
de jazz cu sombrero negru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul era plin de viaţă. Venea o mulţime de străini şi odată au venit şi doi pehlivani care se dădeau drept ţesători şi spuneau că ştiu să facă o stofă frumoasă cum nu se mai afla alta. Nu numai că culorile şi desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau şi o însuşire minunată, şi anume că toţi cei care nu erau potriviţi pentru slujba pe care o îndeplineau şi toţi cei care erau proşti de dădeau în gropi nu puteau să le vadă.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorii când se întorceau la ei acasă spuneau ce-au văzut şi învăţaţii scriau sumedenie de cărţi despre palatul şi grădina împăratului Chinei, dar nu uitau nici de privighetoare, ba chiar o puneau mai presus de orice altceva, iar cei care erau şi poeţi slăveau în versuri privighetoarea din pădurea de la marginea mării.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa din turn

Crescuse într-o vreme când, în ţară,
trufaşii seniori voiau putere
şi căutau, averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viaţă-amară.

Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
ameninţând cu o pedeapsă dură,
şi pâinea le-a luat-o de pe masă.

S-au aşezat în mijlocul pădurii,
departe de război şi de hoţie,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.

Erau puţini, dar vrednici şi, cu anii,
au reuşit să-şi facă, împreună,
un rost, o viaţă nouă,-n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar şi orfanii.

Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de peşte pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.

Ieşeau ades, în nopţi cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu paşii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deşi distanţa nu era puţină.

Erau puternici şi atât de tineri,
încât erau priviţi de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abţineri
priviri strălucitoare să-şi desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici reţineri.

Aşa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.

Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soţie,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viaţa ei, pereche să îi fie,
şi-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.

Cu fraţii lui, au fost discuţii dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câştigat şi-au reuşit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prinţesă... într-o casă din pădure.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Da, da, grijit, Mitru Ceapă s-a simţit mai bine.
S-a dus, s-a uitat prin celar,
La râjniţă,
Că avea râjniţa acolo, de râjnea mălai,
Că erau mori puţine,
Şi-şi râjneau câte-o strachină pe zi şi-şi făceau turtă.
Aveau toţi râjniţă.

Ei, şi-a văzut omul râjniţa, şi-a vazut oile
Închise în saià, ei, găinile
Şi-a venit liniştit în casă.
S-a culcat şi şi-a dat duhul.
Am auzit dimineaţă:
- A murit şi bietul Ceapă.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!