Autorul şi hoţul

În întunericul lăcaşului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ţi se umple
Şi unde merge omul de fapte osândit,
Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoţ răutăţit,
În sânge încruntat
Care au şi murit,
Pe viaţă spânzurat,
Şi un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Şi mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire
Şi hotărârile se dau într-un minut.
Fără zăbavă dar,
Pe două straşnice grătare de metal
S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut
Şi bieţii vinovaţi în ele au intrat.
Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad,
La care singură Alecto** foc au dat,
Stârnind o flacără atâta de grozavă,
Cât bolţile la iad
Mai toate au crăpat;
Iar către autor părea asprime slabă.
Sub el la început
Ardea un focuşor abia-abia văzut,
El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.
Trecură zile, ani şi sub tâlhari de mult
Cenuşă s-au făcut,
Iar focul sub autor necontenit ardea.
Văzând aşa asprime,
Văzând neuşurare,
El strigă cu glas mare
Că nu-i dreptate-n nime!
Că el, trăind în lume,
Şi-au dat un mare nume
Şi, de au scris ceva
Cam slobod, cam ghimpos,
Dar n-au crezut cândva
A fi mai păcătos
Decât un rău, un hoţ!
Atunci, o furioasă zână,
O sor’ din cele trei a iadului surori,
Cu cozi împodobită de şerpi otrăvitori,
Cu bice sângerate-n mână,
Viind drept autor, au zis: “Nenorocite!
Tu cum de îndrăzneşti
Asupra providenţei strigare să porneşti
Şi să înşiri cuvinte
Precum le înşirai
Cât pe pământ erai!
Şi tu te socoteşti
Mai bun decât un hoţ?
El răul au urmat, el au făcut şi morţi
Cât au avut viaţă.
Iar tu... Ea au deschis lui lumea ca să vază:
Priveşte, uită-te la faptele-ţi cumplite,
Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,
Cu multe desfrânări
Vezi fiice depărtate
De-a lor nevinovate
A sexului chemări,
Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,
Adusă prin a tale mintioase încercări.
Tu de însoţiere, de legături, de lege
Ai râs, ai defăimat
Şi, pentru ca sujet de scris să poţi alege,
Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.
De cine patima au fost descrisă bine,
Cu dezveliri că viaţa e vis amăgitor?
De cine-i încântat nemernicul amor?
De tine!
Simţirea tinerimii de tine-i aţâţată
Prin o îmbrobodire de adevăr înalt
Şi răzbunarea urii de tine-nfăşurată
În scutece de sânge de om din om vărsat.
Aceste fapte toate,
Prin scrieri înfocate
Certând ai proslăvit
Şi-n loc de fericire,
Tu omului ai dat povară de gândire.
Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit
Din scrierile tale
Ce sunt cu-mbelşugare:
Deci rabdă, suferind!”
Au zis Mejer scrâşnind
Şi iute au trântit capacul pe căldare.
Dumnezeu să nu se-ndure
De oricare autor,
Ferindu-i pe toţi de furii
Şi de-a iadului cuptor.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene ştiinţă,
Au şi găsit de cuviinţă
Ca pentru aşa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Şi să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toţi a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de şuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Şi numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotinţa lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Şi sigur toţi au aşteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Şi s-au împrăştiet prin ţară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Şi de atunci în acea ţară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul mizantrop

— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârşit.
Astfel în mizantropie
Un bondar se căina,
Stând pe-o creangă de scumpie
Ce la vânt se legăna.
Şi zicea el: “Zău, nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Când gândesc la vremi trecute,
Când tot vesel eu umblam,
Cu albine mult plăcute
Prin văzduh mă legănam
Şi-n petreceri amoroase,
Într-un dulce bâzâit,
Zi şi noapte răcoroasă
Petreceam necontenit!
Dar, vai mie, zău nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Tot zburam dincolo-ncoace,
Păream tare printre-albini;
Vezi, pe-atunci, la dobitoace
Încă roza n-avea spini.
Dar acum s-au schimbat toate,
Eu de jale sunt pătruns.
Vremi mai rele nici se poate.
Vai, ce vreme am ajuns!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vrun bondar să mai vezi încă
Că-i iubit, că-i curtenit
Şi degeaba că mănâncă,
Făr’ să fi agonisit,
Vrun bondar să bâzâiască,
Nişte suave, dulci cântări;
Şi pe-albini să răsplătească
De-a lor muncă prin plăceri!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vai, nu-i bine, zău nu-mi place.
Bondărimea s-a sfârşit,
Peste dealuri nu-ş ce-aş face,
Să mă duc necontenit.
Spun c-acolo se găseşte
Bondar mândru cântător,
Ce tot încă bâzâieşte
Al său viers fermecător.
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă!”
— Moş uncheş— zise-o albină —
Zău, greşeşti, de tot greşeşti!
De-amor viaţa încă-i plină,
Bătrân eşti şi n-o simţeşti.
Dar el, în mizantropie,
Ne-ncetat se căina,
El pe creanga de scumpie
Bâzâind tot repeta:
— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui autor

Ai scris o carte, două, trei,
Că ai un fler de autor...
Şi ai rămas la Stat dator,
Şi rambursezi acuma lei!...

epigramă de Constantin Enescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă...

După ce mult s-au sfătuit,
Jivinele au chibzuit
Ca să pună în lucrare,
Peste râu, un pod nou, mare.
S-au dus care mai de care,
La minister pentru-ajutoare.
Jupânul urs, mare meşter,
A fost trimis la minister,
Luă, după trei zile de chin,
Un camion cu lucruri, plin.
Plecând, vulpea cea şireată
Se dovedi mai inspirată:
Două camioane pline
Pentru podul nou, vezi bine!
A fost trimis şi măgarul,
La minister, cu samarul.
A-ncărcat samarul bine,
Zece camioane pline!
Şi încăpător, samarul,
A adus tot necesarul!
Văzând, toţi miraţi întreabă:
- Ai reuşit tu, o gloabă!?
- La guvern, când am intrat,
De... rudele mele am dat!

fabulă de Stelian Negomireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş defini mai degrabă ca un autor în viaţă decât ca autor contemporan. Lucrările mele vorbesc de cele mai multe ori despre oameni care au o puternică legătură cu pământul pe care trăiesc. Un alt element cheie este Sudul, văzut nu ca loc geografic, ci ca dimensiune socială de care oricine poate aparţine, fie că trăieşte la Viena sau în Tunis. Un Sud locuit de oameni defavorizaţi care îşi revendică dreptul lor de a trăi.

citat din Michele Santeramo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem schimb

De vrei să mă cunoşti mai bine
Te las în locul meu o zi,
Şi ai sa vezi câte ruine
În suflet tu îmi vei găsi.

Eu am zidit de atâtea ori
Din nou, şi iar şi iar,
Să văd dacă tu în locul meu
Nu îţi vei spune, ca e în zadar.

Sa văd de poţi ca sa renaşti
Aşa cum eu de multe ori am făcut,
Îţi spun eu, ca te laşi păgubaş
Şi sigur ai să spui, ca e prea mult.

Mă vezi zâmbind, dar tu nu ştii
Ca port în suflet o mare a mea,
De câte lacrimi am adunat
Din viaţa asta tristă şi grea.

Atâţia m-au dezamăgit
Lista e lungă, şi tot mai pot,
Frumosul în oameni îl voi găsi
Chiar dacă colind pământul tot.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un autor necunoscut

L-am căutat prin librării
Pe-un autor lăudăros,
Libraru' mi-a răspuns ritos:
- Îl vei găsi prin berării.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui plagiatir poetastru

Că numele cu o poemă
De-un autor francez ţi-ai scris,
Ce crezi, că ţi-ai făcut un bine?
Pe autor l-ai compromis.

epigramă de Caton Theodorian din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purcelul umbla muşluind prin casă după mâncare şi nici grijă n-avea despre încurcala ce făcuse. Moşnegii s-au ciondănit cât s-au mai ciondănit şi, cât erau ei de îngrijiţi, despre ziuă au adormit. Iară purcelul atunci s-a suit binişor pe laiţă, a spart o fereastră de bărdăhan şi, suflând o dată din nări, s-au făcut că două suluri de foc, de la bordeiul moşneagului, care acum nu mai era bordei, şi până la palatul împăratului. Şi podul, cu toate cele poruncite, era acum gata. Iară bordeiul moşneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decât al împăratului! Şi, deodată, baba şi moşneagul se trezesc îmbrăcaţi în porfiră împărătească, şi toate bunătăţile de pe lume erau acum în palaturile lor. Iară purcelul zburda şi se tologea numai pe covoare, în toate părţile. Tot în acea vreme, şi la împărăţie straşnică zvoană s-a făcut, şi însuşi împăratul cu sfetnicii săi, văzând această mare minune, grozav s-au speriat, şi temându-se împăratul să nu i se întâmple ceva de rău, a făcut sfat şi a găsit cu cale să dea fata după feciorul moşneagului şi de îndată a şi trimis-o. Căci şi împăratul, cât era de împărat, le dăduse acum toate pe una, şi nici măcar aceea nu era bună: frica!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au întors maşina lumii

S-au întors maşina lumii,
s-au întors cu capu-n gios
şi merg toate dimpotrivă
şi pe faţă şi pe dos,
zise Bob Fabian Vasile,
carele îmi e amic,
eu nu am răspuns la toate
relele ce se ridic.
Satiri, Fauni şi Menade,
Pan, Silvan, Hamadriade,
Văcărescul mult ne sparie,
Ce e mic, rămâne mic.
Sămnul groaznic doară pare,
Nu-i puternic, te şi miri,
Multe valuri cad în mare
Peştii nu simt mai nimic.
Poate dragostele mele
Nu sunt toate dulci ca mierea,
Dară eu nu vin cu jele,
Cu jeleu împaci şi fierea.
C e să vezi şi ce să zici?
Pitulice, pitulici,
Tăţi doresc so hie binie,
Dar mai trebuie şi brici.
Să mai radă o barbă, două,
Nu-i păcat nici de un cap,
De e plin cu minciunele,
Suie capul în proţap.
Unul cheamă butca iute,
E un Mercedes tip X,
Masalale, dragomane,
Vezi să aibă şi un pix.
Pompă mare, aur, chietre
Scumpe ca un Picasso,
Iar sireacul se strecoară,
n-are bani nici de Loto.
Cu mazdrac şi galeongii,
Ba călare, ba tiptil,
Tot adună bilioane,
Ixplodăm fără fitil.

poezie de Boris Marian Mehr (ianuarie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre cărturari şi farisei: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn.
Iisus Hristos: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă. - 12:38-45 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să stau indiferent când văd cum plângi că nu ai casa visurilor tale, iar eu te văd că stai cu fundul pe un munte de cărămizi cu care poţi să construieşti un castel? Ai materia primă, ai şi uneltele, şi sigur ştii să pui câte o cărămidă, una peste alta, şi să le faci să stea bine lipite. Şi dacă nu ştii, înveţi repede. În primul rând nu te uiţi unde trebuie ca să vezi cărămizile. Dar de fapt, spun prostii. Sunt sigur că ştii foarte bine că stai cu fundul pe toate cărămizile de care ai nevoie. Pune mâna pe una şi aşeaz-o peste cealaltă! Piramidele s-au construit punând o piatră peste alta. La fel şi Roma. Nu a durat 3 zile, ci ani. Mi-ar părea rău să te văd trecând prin această viaţă dorind puţin. Mi-ar părea rău să văd cum stai în ploaie, vânt şi frig cu toate cărămizile astea lângă tine. Îţi ofer o metodă pe care am descoperit-o şi care este următorul nivel în dezvoltarea personală. Dincolo de motivaţie, încredere în sine, emoţii. Deci? Ce ai făcut azi care să conteze în strategia unei vieţi mai bune? Ai pus azi o cărămidă la noul tău stil de viaţă?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzia dintre adevăr şi minciună îşi întinde ceaţa groasă în aşa măsură încât tineretul debusolat nu mai ştie cine sunt victimele şi cine sunt călăii. Până la urmă cei care au suferit atât de mult, pentru adevăruri ce se doreau tăgăduite cu neruşinare şi nu s-au plâns niciodată pentru câte li s-au făcut, sunt făcuţi vinovaţi. Vinovaţi pentru ce? Vinovaţi că au existat şi şi-au permis să stea stavilă cu şira spinării neîncovoiată în faţa răului nimicitor de suflete.

citat din Aspazia Oţel Petrescu (8 septembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii îşi fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet şi sceptru de Neptun
Şi îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poţi fi şi pasăre, şi om, cu sufletul arzându-ţi în altar,
Prin braţe te ridici de la pământ şi prin efortul tău de muritor.
Sclipeşti precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă priveşti în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povesteşti
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viaţă simplă sau bătălii regeşti.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipeşte raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viaţa, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evident, nu s-a întâmplat aşa. Mai mult, sunt de acord că de multe ori cititorii au de suferit atunci când un autor caută catharsisul în scris, aşa cum am făcut eu. Dar am sperat că ceva tot o să iasă dacă mă descarc imediat după ce a avut loc tragedia, cât încă eram cuprins de mâhnire şi durere. Voiam ca relatarea mea să aibă acea sinceritate crudă şi dură care s-ar fi putut pierde odată cu trecerea timpului şi cu vindecarea treptată a suferinţei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Cristos

De nu erai atât de simplă, cum putea
să ţi se-ntâmple ce-i în noapte-o rază?
Un zeu ce peste neamuri detuna,
se face blând şi-n tine se-ntrupează.

Mai mare fu-n închipuirea ta?

Ce e mărirea? Prin mulţimi pe care
el le străbate, trece dreapta-i soartă.
Nici chiar o stea nu are-aşa cărare.
Vezi, aceşti regi mărirea poartă,

si la picioare-ţi cară şi-ţi deşartă

comori pe cari le cred neîntrecute,
şi de-acest dar poate te miri tăcut –:
dar uită-te-n ale năframii cute,
cum de pe-acum el toate le-a-ntrecut.

Tot chihlimbarul peste mări trecut

scule de aur şi tulburătoare
arome ce în simţuri s-au topit,
toate acestea-s iute trecătoare
şi ei cu toţi, la urmă, s-au căit.

Dar (ai să vezi): el face fericit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluguşor 2020

Aho, aho, români sărmani,
S-aveţi un lighean cu bani
Nu din mită, ci munciţi
Să fiţi şi voi înstăriţi!
Mâine, anul se-nnoieşte
Pluguşorul se porneşte
Să vă spună realităţi
C-aveţi multe calităţi!
Aţi votat pe la locale
Făcând schimbări epocale
(Asta, unde n-aţi lăsat
Pe loc, acelaşi "cârnat"...)
Aţi votat parlamentari
Cam pe-aceeaşi panglicari
Cu ceva excepţii, dară
Nu facem noi primăvară
Din vreo nouă floricele
(Care nu-s "cele mai cele"...)

Se-ncheie un an ciudat
Cu covidu' asudat
De la câtă treabă mare
A avut. Şi prin urmare
Numărăm de zor testaţi
Pozitivi, spitalizaţi,
Morţi cu zile prin spitale
De la nozocomiale.
Sistemul de sănătate
Nu e nici pe jumătate
Ce ar trebui să fie...
E mai mult... măcelărie!
Nu vreau să fiu prea acid
Dar am avut genocid
Sub pretext că-i pandemie
Au murit mie cu mie
De români, neîngrijiţi,
De alte boli urgisiţi
Refuzaţi, respinşi, trimişi
Să moară acasă... trişti...

S-au pus antene 5G
Să comunicăm aşé
Cu viteze infinite
Politeţuri ipocrite
Făcând un fel de "turism"
Numit scurt: pupincurism!
E-o amplă degenerare
Socială, manevrare,
Pentru cine mă ascultă:
Chiar există o Ocultă!
Nu vreau drept de autor,
Nimic nu-i întâmplător
Există un business plan
Mai exact, mai grosolan
De devalizare crasă
A resurselor, în masă,
De la cele naturale
La cele financiare!

Mai sunt multe de expus
Şi-o s-o fac, sunt şi dispus
Dar acum închei abrupt
Că sunt obosit, sunt rupt!
Vă doresc un an mai bun
Să trăiţi curat, vă spun
Că există şi speranţă
Să ieşim din ignoranţă!

poezie de Petrică Conceatu din Citatepedia (28 noiembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!