Timpul n-aduce alinare (sonet II)
Ati mințit când ați spus că timpul e vindecător,
Ați mințit toți, timpul n-aduce alinare!
El încă-mi lipsește-n plânsul acestei ploi ușoare;
Îl vreau când valurile duc cu ele-n zare un vapor;
Zăpezile de altădată dispar de pe creste ca un nor,
Și frunzele de-alt an fumegă pe fiece cărare;
Dar dragostea de-alt an rămâne, ca o durere mare,
Îngrămădită-n inimă, iar vechile sentimente încă dor.
Sunt sute, sute de locuri unde mi-e teamă
Să mă duc amintirea lui acolo încă stă la pândă.
Apoi, îmi spun, intrând ușurată într-un loc retras, îndepărtat,
Unde niciodată, dar niciodată, piciorul lui nu a călcat:
"Nu-i nicio umbră-a lui aici, oricât de ștearsă, de plăpândă!"
Și stau acolo tulburată, și mi-l amintesc... și inima-l tot cheamă!
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Timpul n-aduce alinare
Timpul n-aduce alinare; cu toții m-ați mințit
Voi, ce mi-ați spus că timpul mă va vindeca!
Căci el tot îmi lipsește când plouă liniștit
Și când refluxul lasă țărmu' în urma sa.
Zăpezile se scurg pe pantele muntoase
Și frunzele de-acum un an s-au făcut fum
Însă iubirea amară, cea care ne legase
În inimă și-n minte eu o mai simt și-acum.
Mă tem să merg în locuri cu duiumul
Căci toate-s pline de-amintirea sa
Dar am găsit un singur loc, doar unul
De care știu că nu îi va păsa
Și zic, "Aici nu-s amintiri, nu mă înșel",
Dar stând așa acolo, îmi amintesc de el.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă înserez, mi-e moartea-n toi...
Mințit de grup, mințit de ins,
Mă dau bătut, mă las învins!
Mințit de ins, mințit de grup,
Sunt pus la zid, sunt dus la zdup!
Mințit din flanc, mințit din cap,
Sunt dus la pas, sunt dus la trap!
Mințit din cap, mințit din flanc,
Sunt prins în fapt, sunt prins la țanc!
Mințit pe grind, mințit pe dig,
Mă sting de cald, mă sting de frig!
Mințit pe dig, mințit pe grind,
Mă sting de dor, mă sting de jind!
Mințit pe fa, mințit pe sol,
Mă amețesc, îmi ies din rol!
Mințit pe sol, mințit pe fa,
M-arunc în foc, m-arunc în șa!
Mințit în plumb, mințit în zaț,
Sfârșesc captiv, sfârșesc în laț!
Mințit în zaț, mințit în plumb,
Am trupul greu, am gâtul zgrumb!
Mințit pe plai, mințit pe crov,
Cad de nesomn, cad de istov!
Mințit pe crov, mințit pe plai,
Suport cu chiu, rezist cu vai!
Mințit pe viu, mințit pe blog,
Dispar pe rug, dispar în smog!
Mințit pe blog, mințit pe viu,
Mă simt în plus, mă simt pustiu!
Mințit în romb, mințit le cub,
Mă duc pe val, mă duc pe sub!
Mințit la cub, mințit în romb,
Sucomb în vis, strivit sucomb!
Mințit la scor, mințit la zar,
Rămân mofluz, suspin amar!
Mințit la zar, mințit la scor,
Mă resemnez, accept că mor!
Mințit în yin, mințit în yang,
Tresar la bing, tresalt la bang!
Mințit în yang, mințit în yin.
M-adun părelnic, mă dezbin!
Mințit de vânt, mințit de ploi,
Mă-nstrăinez, mă rup de voi!
Mințit de ploi, mințit de vânt.
Îmi vând cavalul, nu mai cânt!
Mințit de popi, mințit de regi,
Mă excomunici, mă renegi!
Mințit de regi, mințit de popi,
Mă tragi pe roată, mă îngropi!
Mințit de vraci, mințit de zei,
Te vreau mireasă, nu mă vrei!
Mințit de zei, mințit de vraci,
Pătrunzi în tâlcuri, mi le taci!
Mințit de fagi, mințit de duzi,
Îți bat la poartă, nu m-auzi!
Mințit de duzi, mințit de fagi,
Îți sar în cale, te retragi!
Mințit de cal, mințit de frâu,
Trec de pădure, trec de râu!
Mințit de frâu, mințit de cal,
Mânânc plângând, mănânc frugal!
Mințit de crâng, mințit de cuc,
Îmi sap mormântul, mă astruc!
Mințit de cuc, mințit de crâng,
Pornesc buimac, pășesc nătâng!
Mințit de han, mințit de fum,
Mă culc flămând, adorm duium!
Mințit de fum, mințit de han,
Mă mint c-ajung, mă mint avan!
Mințit de rai, mințit de iad,
Nu dau năvală, nu-mi tai vad!
Mințit de iad, mințit de rai,
Mă rătăcesc, jelesc din nai!
Mințit de larg, mințit de far,
Provoc deriva, sunt hoinar!
Mințit de far, mințit de larg,
Mă-nchin, corabia o sparg!
Mințit de șef, mințit de vulg,
Le cânt în strună, nu-i divulg!
Mințit de vulg, mințit de șef,
Stochez impresii, nu am chef!
Mințit de Fisc, mințit de Stat,
Plătesc tribut, mă văd furat!
Mințit de Stat, mințit de Fisc,
Înghit în sec, nici gând să risc!
Mințit pe iaz, mințit pe prund,
Mă pierd cu firea, mă scufund!
Mințit pe prund, mințit pe iaz,
Îmi scapă rândul, mi-e necaz!
Mințit în lung, mințit în lat,
Sunt și Iisus, sunt și Pilat!
Mințit în lat, mințit în lung,
Mă chemi acasă, nu ajung!
Mințit în beci, mințit în pod,
Sunt Pruncul Sfânt, sunt și Irod!
Mințit în pod, mințit în beci,
Cresc cai de lemn, mă tem de Greci!
Mințit oral, mințit din pix,
Mărșăluiesc, mă-ndrept spre Styx!
Mințit din pix, mințit oral,
M-așteaptă știma, merg la bal!
Mințit ad-hoc, mințit din plin,
Inspir oranj, expir carmin!
Mințit din plin, mințit ad-hoc,
Nu-s de niciunde, nu-s deloc!
Mințit de boi, mințit de plug,
De tine fug, de mine fug!
Mințit de plug, mințit de boi,
Mă înserez, mi-e moartea-n toi!
poezie de Ion Roșioru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Purtată de valuri în larg
Ajungând într-un îndepărtat ținut,
Atunci parcă era un vis plăcut,
Aer curat cu plăcere deplină
Și muzica veche ce inimă-ți alină.
Am plecat acolo pentru o clipă
Și mă simțeam atât de fericită,
Vorbeam la telefon și mama-mi spunea,
Dacă e bine acolo, mai stai fata mea.
De multe ori mă pierd în vise deșarte
Și vreau să merg în locuri de mult uitate
Unde oamenii sunt plini de iubire,
Cu sufletul curat și multă fericire.
Sunt locuri minunate și peisaje plăcute
De unde ai amintiri demult pierdute,
Dar eu aș vrea să fiu pe o barca cu catarg,
Să fiu purtată de valuri în larg.
Totul poate fi transformat în război,
Dacă timpul nu tine cu noi
Rămâne speranța, dar și amăgire,
Visul meu e doar când e cald și bine.
poezie de Eugenia Calancea (4 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo...
Acolo unde murmură izvorul
Și printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...
Acolo unde-n lunca solitară,
Pândește Luna dintr-un colț de cer
Și-același cânt de nai și de vioară,
Îl regăsesc prin orișice ungher...
Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Și se usucă frunzele de nuc...
Acolo unde-s toamne-mbelșugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Și unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...
Acolo unde marea-și cheamă valul
Să mângâie nisipul iar și iar
Și Dunărea îmbrățișează malul
Urmându-și tainic drumul milenar...
Carpații-și pun cununi de flori pe creste
Și sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i țara-n care m-am născut...
poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai să mă poți ierta, că te iubesc până la sfârșitul acestei nopți
și mai departe,
prin timp,
până când lumina ți se va așeza pe mâini?
Ai să mă ierți,
că locuiesc în partea cea mai întunecată a ființei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toți demonii își leagă umbrele?
Ai să mă ierți,
că n-am să deschid fereastra,
și n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?
Ai să mă ierți?
Ai să mă ierți,
că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieți, fără să guști adevărul până la ultima firimitură
și lumina să îți adoarmă pe piept?
Ai să mă ierți,
că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?
Oare, ai să mă ierți?
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Voi închide Haosul în paisprezece versuri
Voi închide Haosul în paisprezece versuri
Și-l voi păstra acolo; și-l voi lăsa apoi să scape,
De va avea noroc; îi voi permite să se-nvârtă și să sape,
Să fie gorilă, potop, demon și foc ale lui talente și eresuri
Se vor restrânge la nimic, redus fiind la micile cuprinsuri
Ale acestui Ordin atât de dulce, unde într-un pios viol încape
Și se comprimă esența-i toată, o formă-amorfă-aproape,
Până când cu Ordinul se va-mbina și contopi în varii sensuri.
Trecute-s orele, duși anii în care-am jucat teatru meschin,
Aroganța lui, umila noastră servitudine pe care o reneg:
Îl am la mâna mea. El nu-i nici mai mult, nici mai puțin
Decât un lucru simplu pe care încă nu îl înțeleg;
Nici măcar nu-l voi forța să facă o mărturisire, mă abțin;
Și nici un răspuns nu-i cer. Îl voi face însă om întreg.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În spatele cortinei
Este totul atât de mut,
Deși lumea mă surzește,
Gălăgia se lovește-n scut,
Și doar pustiul îmi vorbește.
Mii de umbre "mă găsesc"
Și mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.
Ca un actor în teatrul societății,
Îmi spun replicile învățate de acasă,
Și când cade cortina singurătății,
Se înghesuie la ușa toți să iasă.
Și rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înțeles pe autor.
Sunt auzit poate de sute,
Și mulți ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.
Sunt de nimic prea plin,
Și tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Și gândurile au făcut un carambol.
Îmi mint zilnic oglinda,
Și îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.
Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Și o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoșteau,
Când derapat sunt doar adevărat.
Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost așa niciodată n-am plecat.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevastă vrăjitoare
Ea nu-i nici palidă, dar nici îmbujorată,
Ea niciodată nu va fi numai a mea; ca un vin
Alintă mâina ei, desprinsă din povești de altădată,
Iar gura sărută ca-n ziua de Sfântul Valentin.
Are părul mai bogat decât o salcie pletoasă;
Sub raza soarelui e prea de tot strălucitoare!
Iar vocea ei salbă de mărgele e, melodioasă,
Sau treptele pe care intri fermecat în mare.
Ea mă iubește mult, mult, poate chiar exagerat,
La steaua mea se-înclină a ei stea;
Dar n-a a fost făcută numai pentru un bărbat,
De-aceea niciodată nu va fi numai a mea.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ținuturi străine
Sus în cireșul din curte oare cine
S-a urcat, ce copil, dacă nu mititelul de mine?
M-am ținut de ramuri strâns, cât am putut de bine,
Și-am privit spre ținuturi îndepărtate și străine.
Am văzut grădina din vecini cu ochii mei,
Împodobită cu fel de fel de fori pe-alei
Și multe alte locuri de pe lumea asta minunată,
Locuri pe care nu le mai văzusem niciodată.
Am văzut cum pe râu valurile se perindă
Și cum apa-i este cerului de-oglindă;
Drumul plin de praf, galben ca o funie de ceapă,
Cu oameni tropăind către oraș în grabă.
De-aș găsi un pom mai înalt, un pom aparte,
Aș putea privi încă mai departe,
Acolo unde râul, umflat de alte ape,-n mare
Se strecoară fericit printre șalupe și vapoare,
Unde, oriîncotro apuci, drumul cu dichis
Te duce direct spre insulele din Paradis;
Acolo copii iau prânzul când au chef
Și toate jucăriile sunt vii, făcute din sidef.
poezie de Robert Louis Stevenson,1850-1894, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de viață
Mi-e dor de tine viață,
De primăvara mea,
De câmpul cu verdeață
Când soarele ardea.
Mi-e dor pe arătură
S-alerg din când în când,
S-arunc semănătură
De grâu și de porumb.
Să simt mustul zăpezii
La tălpi cum mă inundă,
Și-n ceasurile-amiezii
Mâncarea aburindă.
Mi-e dor de vântul care
În anotimpuri bate,
Și plimbă pe cărare
Frunzele roșcate.
De flori de primăvară
Îmi este dor mereu.
De viața de la țară...
Mi-e dor de satul meu!
Acolo vreau ca să revin,
Acolo vreau ca să trăiesc.
În fața ta, adânc mă-nchin
Pământul meu cel românesc!
poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Să fii acolo
Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poți rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrățișează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poți să admiri imensitatea,
acolo unde
poți învinge moartea.
Doar acolo
poți îmbina
viața spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poți primi
lumina credinței
sevă a ființei.
Doar acolo poți avea
împliniri spectaculoase
și schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)
De acolo sus, de unde ești
Știu că veghezi la mine
Mai știu că încă mă iubești,
Și vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Și tot privesc la ele...
Și încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aș vrea
Să știu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca și inima ta.
C-așa a fost de când te știu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foșnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Și tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ș-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...
poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Călăii
În partea cea mai neatinsă-a lumii,
acolo unde n-a trecut războiul,
acolo unde
se știe despre ceea ce-i războiul
din cifrele înscrise în registre,
acum,
stăpânii lor treziți își iau cafeaua
cu gesturi măsurate, de echere.
Nu-i unul să zâmbească, nu mai poate
nici unul să zâmbească, de mult...
fiece zâmbet costă o avere,
fiece zâmbet poate să stârnească
oricăruia din ei
hemoragii de aur,
fiece zâmbet poate-oricând să surpe
secretul echilibru al acestor
cetăți fără de stele,
imense orgi de piată-n care suie
un sânge monoton de ascensoare...
Fiece pas al lor uimește-ntocmai
cum ar uimi un pas făcut de-un idol
cu pulpele de marmură, prin care
--- după milenii lungi de-ncremenire ---
ar luneca șopârle mici de sânge
și-n care mușchii minerali ar prinde viață...
În fiecare seară,
mașinile-i conduc până la paturi,
le scot cu gesturi măsurate haina,
îi iau in brațe, îi întind cu grijă
și le cronometrează-n taină somnul.
Un sânge ordonat le-mbujorează
arareori, cu mare chibzuință,
profilurile de metal cromat.
Acum, își beau cafeaua și privesc,
toți în același timp,
din când în când, tacuți spre cronometre,
privesc din când în când spre cronometre,
( Văzduhu-nspământat își schimbă fața... )
Își beau cafeaua și vorbesc cu glasul
unor profesori care pregătesc
serbarea de sfârșit de an
spunând ---- Vor fi
fără-ndoială numeroși copii!
( În cuibul lui de raze transparente,
luceafărul de zi e mut și palid. )
--- Deocamdată ( spune cineva )
e doar o încercare. Nu vor fi
mai mult de...
( Albi de groază stau pereții,
o nădușeală rece-i înfioară!... )
--- Iar cei ce-or să rămână-n viață ( spune
același glas echilibrat ) vor face
doar arătându-și fața celorlalți,
să nu mai fie om în univers
ce-ar îndrăzni să ni se-arate altfel
decât sub chip de fiară-ascultătoare...
( Aleargă vântul deznădăjduit
și caută s-aducă nori de piatră,
zăgaz să pună timpului să stea.
Un ocean văzduhu-ar vrea să fie
să-nece timpul care-l săgetează,
să-nece-aripa morții ce-l străbate.
Oprește timpul! E un urlet cerul,
Oprește timpul!
Dar timpul zboară, stelele pălesc,
și-s toate cronometrele cu el
și toate cronometrele bătând
la fel, la fel, la fel, la fel, la fel,
cu-aripi de aur alergând tăcute,
cu dinți de aur viața măcinând-o... )
( Oh, blestemată fie ziua, ceasul...
căci le-am trăit și eu fără să știu,
fără să știu, vai, ce se pregătește,
fără să pot să urlu dintr-o mie
de guri: --- Feriți copiii! Duceți-i în grabă
acolo unde botul căprioarei
nu-i încă ars de nitroglicerină,
acolo unde ochiul de metal
al monștrilor tăcuți n-ajunse încă,
acolo unde pruncii
cu cozi de mânji și cu breton cuminte,
ucișii prunci,
nu pot să mai ajungă niciodată... )
Privindu-și degetele terminate
în lungi butoane roze, transparente,
un mag al cifrelor vestește calm:
--- Mai au întocmai încă trei minute.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Săraca inima mea
nu mai vreau ceață și ploi
nu mai vreau val de ninsori
vreau soare și iarbă verde
unde dorul meu se pierde
vreau cu tine pe colină
noaptea când e lună plină
vreau ca să-mi aduci în dar
floare de mărgăritar
vreau sărutul să mi-l dai
vreau în brațe să mă ai
vreau să râd cu bucurie
alergând pe o câmpie
vreau și vreau mereu ceva
săraca inima mea
bate... bate... nu se lasă
încă nu-i vremea de coasă.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între ziduri
m-am simțit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte așternute pe ochii minții, tot timpul
unele au fost și încă mai sunt, ascuțite.
țipă
înțeapă inima și sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopții
oamenii au transformat lumea
în fără
vreau liniștea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără țipete și urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duioșia unei singure flori
e ceva ce nu-i în nicio carte.
liniștea unui loc neînșelător
unde paradisurile nu sunt mincinoase
acolo regrete și locuri în care ai mai fost
dispar din memorie
vine o zi
când te surprinzi că exiști
și primăvara poate fi actualizată chiar în zi de iarnă
într-o inimă cu resurse de statornicie
și când mă gândesc
totul ține doar de măiestria echilibrului
în mersul pe sârmă e îndeajuns
duioșia unei singure flori
pentru a tămădui toate rănile
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata cu gâște
Primăvara nu coboară călare pe niște
Cai, ci vine pe jos, ca fata care paște gâște.
Și toate lucrurile frumoase din viață sosesc
Într-un mod simplu și cât se poate de firesc.
Dacă vreodată, din necaz sau teribilism smintit
Am spus că-s sătulă de lucruri oneste, am mințit:
Pentru asta ar trebui să fiu blestemată pururi
Cu iubiri gătite-n mătăsuri, c-ale curvelor cururi,
Cu vecini acri și prieteni capricioși ca vremea-n toamnă
Și cu primăvara sosind în oraș călare, ca o doamnă!
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio
Pe un norișor tu, mamă dragă, te-ai înălțat
Spre un ținut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri și la stele tu ești acum
Plecând din astă viață pe ultimul tău drum.
Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ți mai aud al tău glas,
Și nu-ți mai văd al tău chip frumos și luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne și vei fi,
Cât și eu în astă lume voi trăi.
Rămas bun iubită mamă ți-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta și de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte și să știi,
Că ai avut dragoste de la nepoți, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viața cu sentimente alese să-ți fie plină.
Drum bun în lumină, iubită mamă
Și de acolo de sus unde ești, eu voi ști,
Că tu vei fi cu mine și alături de-ai tăi copii,
Și de rude dragi, prieteni și cunoscuți
Și vei veghea neîncetat și vei păzi, feri
Pe toți pentru care aveai un cuvânt bun de spus.
De tine mă despart cu greu și-mi va fi tare dor
De a ta îmbrățișare caldă, iubitoare,
Și de cuvintele de îmbărbătare și binecuvântare,
Pe care pregătite le aveai tot timpul la plecare.
Voi aștepta semne neîncetat de la tine
Și-aș vrea să știu, că, acolo sus, îți este bine
Și-n acea lume străină în care te-ai dus
De noi, pământenii, de nepătruns,
Este ceva divin și cu totul mai presus,
Decât putem noi visa sau spera.
Adio, iubită mamă, și îți mai spun
Că-n grădinița cu flori de la tine eu voi sădi
Și un trandafir roșu ce l-am primit ca amintire
Și-mi doresc ca acestă minunată și catifelată floare
Să dăinuie, să-nflorească, niciodată să nu piară
Și să-mi amintească n fiece primăvară,
Că dragostea de mamă este nemuritoare.
O rugă voi înălța și un pios gând voi avea
Pentru memoria și veșnicia ta,
Sărut mâna încă odată îți spun acum
Când îți iei de la cei dragi rămas bun
Și pleci pentru totdeauna pe al tău lung drum.
poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asta sunt!
(alta, mama nu mai face!)
Vreau să trăiesc și să scriu tot ce simt!
Nu vreau să m-ascund ca un fulg sub aripă!
Nu vreau să mă plâng, nu vreau să vă mint,
Vreau doar să mă bucur de fiece clipă!
De-oi fi judecată, nu e treaba mea!
Nici de superstiții nu vreau să mai știu!
Cine-i fericit că vorbește cu-o stea
Îi uită pe toți bârfitorii-n pustiu.
Am lumea mea bună, prieteni frumoși,
Ce pot înțelege că sunt doar un om
Cu inima mare, cu pașii sfioși,
Cu lacrimi, cu dor și IUBIRE de-alt OM.
Nicicând n-am pretins că aș fi ce nu pot,
Am spus adevărul chiar dac-am pierdut
Și chiar dacă viața părea că-mi lua tot,
Am mers înainte, chiar dac-a durut.
E clar că nu fur nimănui fericirea,
Ea vine când vrea și când nu te aștepți
Și pentru că SUNT, îmi trăiesc azi IUBIREA...
.....................................................................
(Și scriu poezii pentru oameni deștepți!)
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!