Cale frîntă

De cînd m-alese viaţa drept martor şi drept sol,
Prinzîndu-şi o scînteie de insul meu de fum,
Şi-a hotărît din vatra tăcerii să mă scol,
Mi-a tras cu tibişirul prin rîpi şi stînci un drum.

M-am încrezut într-însa supus ca de-o menire,
Dar viscolui şi vîntul drumeacul mi l-a şters,
Şi m-am simţit mai singur, străin în omenire,
Cu o catapeteasmă, în drum, de univers.

Uitat între pămînturi şi ceruri, în strîmtoare,
Nu mai ştiam cunoaşte nici calea nici solia
Şi-am doborît cu pumnii şi umerii stihia.

Căci căutînd odihnă şi duhului repaos,
Intram prin constelaţii şi negură în haos.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat din asta ...

Când mi-arătase viaţa drum drept şi cale lină
Şi eu, încrezatoare, mi-am pus speranţa-n ea,
M-a doborât cu pumnii, m-a smuls din rădăcină,
De-ntreaga mea menire în chin se zvârcolea.

Dacă mi-au şters destinul şi calea mi-este frântă
Şi universul însuşi a asmuţit stihia,
Cu gheare ca de vultur voi apuca frânghia
Temutelor tenebre ce nu mă mai spăimântă.

Am învăţat din asta să mă încred în mine,
Că stă-n puterea minţii ca să răzbesc prin viaţă,
Prin viscolul durerii, cu-n rânjet de paiaţă,
S-ajung in piscul lumii pe căi diamantine.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zăresc

Nu mai zăresc şi-aş sta să mai ascult,
Poteca merge încă mult?

Şi cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur călător?

Nici apele, nici vîntul n-o-ntrerup.
E pas de sfînt, e pas de lup?

Se duce, doar se duce şi nu vine,
Cărarea-aleasă numai pentru mine.

De cînd o umblu fără de răscruce,
Nu vreau să merg şi ea mă duce.

M-aş odihni... Secundă cu secundă
Potecă înapoi mi se scufundă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum în noapte

Ast’ noapte-am fost pe câmpuri cu visele duium
Şi nu m-am întâlnit, prin flori, cu nici un duh,
Dar am simţit salcâmii cădelniţând parfum
Şi fâlfâiri de aripi de buhe prin văzduh.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Şi prin telescopul Hubble... ca şi cum aş fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Şi-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar şi Galaxia Morţii... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Şi pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca şi Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă şi aşa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Şi l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A ştiut că o să facă o spirală ca de lapte

Când Zeiţa-l va respinge? C-o să împroaşte-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanţă, e bine că am aflat
Cine şi de ce-a fost naşul Mylky Way... de-a botezat...

Şi prin Calea Laptelui am trecut prin constelaţii
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informaţii
Şi-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila şi Scorpion
Prin Săgetător, Perseus şi pe Braţul Orion

M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Şi prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns şi am spus primul CUVÂNT....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 109

Nu spune-n veci că nu am fost fidel,
Deşi în lipsa ta m-am cam răcit,
Căci nu pot să te părăsesc defel
Eşti sufletul ce-n piept stă cuibărit.
Aici mi-e casa şi dac-am umblat
Prin alte părţi, mă reîntorc acum
Tocmai la timp, căci eu nu m-am schimbat
Şi nicidecum nu m-am pătat pe drum.
Tu să nu crezi că dac-am fost robit
De slăbiciuni ce-ating orice flăcău
M-am întinat şi-am fost complet orbit
Ca să renunţ la tot binele tău;

Căci universul n-ar mai fi la fel
Dacă tu, roza mea, nu eşti în el.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfîntule

De cîte vremuri ţi-l tot ţii închis
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis,
Bine, rău,
În strînsul pumnului tău?

Ţii în mînă fum, cenuşe, foc?
Ţi-am descîntat-o ca pe un ghioc.
Sfîntule,
Pămîntule.

Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Ziua de granit.
N-au dezlipit deştele,
Nici dălţile, nici cleştele.

Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste
Care ştie ce este şi ce nu este,
Dincolo de literă şi pravilă,
Negură, namilă?

Umblă omul, vîntul şi fiarele
Să te rîcîie cu ghiarele
Vii.
Nici nu simţi, nici nu ştii.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şlefuit de îngeri

mi-am văzut negeneraţia renunţând,
mi-am admirat eşecul,
o dorinţă/un parazit,
am încercat să urc zidul,
să trec de harta lor pe harta noastră...
am înţeles că toţi una suntem,
am coborât la prima, chiar dacă mai aveam bilet,
am făcut autostopul pe paginile resemnării,
mi-am scris autodenunţul, m-am condamnat:
nu pentru o lume mai bună,
nici pentru a-i elibera,
oricum nu m-a ajutat prea mult,
am rămas doar martor...
visam copaci desfrunziţi,
nu era un coşmar, dar mă durea,
drept este că dispăream
acolo unde se termină drumul...
apoi am deschis ochii încet
purtat de moartea placidă
într-un tunel al zorilor
unde se auzeau arhangheli,
desprins de mofturile mele,
"descărnat" de umbre,
umblam printre ezitări
ca un scroll de mouse într-un joc de strategie,
am debutat în pielea personei elastice
surprinsă gif pe legitimaţia divină,
căutam în listă începutul...
îmbătat cu libertatea jocului
am adormit istovit de ceruri
apoi m-am sucit în minunea asta...
m-au găsit pe marginea drumului,
mi-au pus întrebări despre cădere
văzându-se îmbrăcaţi în ochii mei
vorbindu-mi goi înspre rănile noastre,
m-au eliberat să mă ascund în tăcere
să-i văd la nesfârşit în slăbirea lor,
doar că eu am simţit fugarul din mine,
m-am ascuns prin gropile din asfalt
prin ruinele oraşelor părăsite
uimit de dansul umbrelor tunelului
printre iluziile mele de oameni
în transa trecerii prin tărăboi...
m-am predat unei cauze neinteresante
şi-am înţeles că am nevoie de o zi
pentru a scăpa de rostul lucrurilor,
abia atunci m-am simţit complice
în tirania eşecului omenirii...
de aceea nu am putut uita arhanghelii
cântând senini libertatea,
iar lacrimile mi s-au transformat
în biblioteci de cântece de pace
plecat la drum,
niciodată pribeag...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit un înger

O noapte se coboară de stele insoţită
Şi nici măcar o lună un drum nu-i lumina
Ajunsă la răspântii de drumuri obosită
S-a întins oftând pe iarbă alături de o stea

Dar m-am rătăcit şi eu în jalnica răscruce
Venind pe-acelasi aspru drum şi cu multă trudă
M-am aşezat de-o parte alături de o cruce
Şi de o gingaşa făptură de-a nopţii rouă udă

Eu am privit cum doarme de vise chinuită
Şi tremurînd adesea cu-ntreaga ei făptură
Dormea fără de grijă în aripi învelită
Cu fruntea-n mâini lasată şi zâmbetul pe gură

Se-ntinse noapta toată pe strania răscruce
Privind gingaşul înger ce îi stătea-nainte
Cu poala luminată pe care drum s-apuce
Şi cu-ntregul său alai de stele ofilite?

Înger, din care Univers cu minuni stelare
În zbor te-ai rătăcit prin lumea mea străină?
Umil păgân îţi voi sta cucernic la picioare
Să primesc în suflet iubirea ta divină

Înger, tu vei gasi la pieptul meu curat un loc
Senina-ţi frunte să-ţi aşezi şi drept mulţumire
Arzând frumos tămâie şi un fir de busuioc
Vom cânta-mpreună din a cerului psaltire

Marin Voicu

poezie de Marin Voicu (20 martie 2021)
Adăugat de Marin Voicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Cu toate că i-am spus că nu vreau
Mi-a dat noaptea-n somn să beau
Întuneric, şi am băut urna întreagă.
Ce-o fi să fie, să se aleagă.
Puteam să ştiu că-n zeama ei suavă
Albastra alburie era otravă?
M-am îmbătat? Am murit?
Lăsaţi-mă să dorm... M-am copilărit...
Cine mai bate, nu sunt acasă,
Cine întreabă, lasă...
Cui mai pot să-i ies în drum
Cu sufletul meu de acum?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din emoţie în emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit, între constelaţii şi balsamuri.

citat celebru din Tudor Arghezi (7 aprilie 1966)
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am drept să stau

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,
cât am un steag şi un duşman înrăit —
nu-n perii albi şi-n viaţa ce se curmă,
ci-n jertfa mea se-arată cât am trăit.
Vrăjmaşii vin năvală ne-ntreruptă,
hotarul lor se-ntinde an de an
şi rând pe rând cei buni căzură-n luptă
cu fruntea sus, cu faţa la duşman.
Tot mai grăbiţi trec anii înainte
şi-s tot mai rari vitejii luptători;
în loc de fraţi îmbrăţişăm morminte,
jelim pe steaguri fără luptători.

N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte
nici în pământ şi nici în cer ai mei,
de n-aş lupta să treacă mai departe
solia lor, cum au adus-o ei.

N-am drept să stau, o torţă-mi fac fiinţa,
arzând, s-arăt pericolul străin,
să pot trezi eroic conştiinţa
în toţi ai mei câţi sunt şi câţi mai vin.

Când voi vedea că-nfrânt păcatul zace
şi-ai mei uniţi că merg desăvârşit,
abia atunci voi şti şi eu că-n pace
am drept să merg spre-odihnă, liniştit.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Toată ziua-n drum mă uit
Şi-aştept ziua ca să uit.
Va veni ori nu mai vine?
Au trecut opt vremuri pline
Şi soroc după soroc.
Îl aştept să-şi facă loc
Sau prin apă, sau prin foc.
E un drum,
Ori o pârtie de fum?

Vezi că mi-a făgăduit
C-o să vie negreşit,
Nu mi-a spus cu gura lui,
Ci cu a ghiocului.
Toată lumea grăitoare
Având gura în zăvoare,
Am crezut ghiocului,
Lacătul norocului.

Noaptea ochii nu-i închizi
Colcăiţi ca de omizi.
Auzi fagurii din stup:
Se răscoc şi, plini, se rup.
Omul tace, gândul umblă
Ca un hoţ prin grâu şi umbră
Şi-asculţi gândurile-n şoapte,
Târla lungă-n pas de noapte.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cadenţe (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de creion

Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci niţel cu el.

Însă nici nu poţi să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.

A! că-i mic şi e frumos
Şi n-ar prea umbla pe jos,
Că-şi mînjeşte - şi nu vrea -
Pielea lui de catifea.

Stă în pom pitit, pe cînd
Ţie ţi-a venit un gînd:
Printre mugurii crescuţi,
Să-l mîngîi şi să-l săruţi.

Dar ai vrea să ştii, acum,
Ce se fac, pe frig şi-n drum,
Cînd se scutură copacii,
Brotacelul şi brotacii.

Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii,
Brotăcelul şi brotacii.

N-avea grijă. Nu le pasă.
Şi-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adînc şi-n rădăcini.
Şi-acolo, pe vreme rea,
Dorm întinşi pe-o canapea.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă Moarte

Mă ispiteşti de-o viaţă-ntreagă
Să-mi cazi prin farmecele-ţi dragă
În mantii şi dantele şi belşug,
Şi m-am trezit dormind cu tine-ntr-un coşciug.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu străin

Când m-am născut am ţipat dinăuntrul tău
Şi mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-şi lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept şi ţi-am simţit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit şi tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis braţele şi le-am simţit pe ale tale primindu-mă,
M-am înecat în irişii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept şi te-am simţit.
Erai tu, eram eu, eram unul şi acelaşi,
Două feţe ale aceleiaşi monede.
Mi-am atins chipul şi parcă nu era al meu
Sau era al meu şi al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămaşa înainte ca prima ţesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simţit gustul înainte să simt viaţa,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte să-l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!