Cu gândul doar la tine...

Patruzeci de nopţi şi zile intre Cer si draga casă,
Te- au purtat prin amintiri ingeri de pe- o treaptă- aleasă,
Ochii duhului tău drag fapte bune- au revăzut,
Cartea vieţii din Akasha îţi vor fi pavăză, scut.

Patruzeci de zile, nopti te- am văzut in păsări, fluturi,
Cum zburai prin verde creangă, te- asezai in aşternuturi,
Te- am visat cu- ai mei la masă iar te sus eu vă priveam,
Îndârjit m- ai alungat sa mă- ntorc la tot ce- aveam.

Parcă ieri te intrebam:,, spune pui ce te mai doare?"
Mâna o duceai la piept:,, O! de tine rău imi pare!"
Să n- ai grijă de copii, m- oi ruga de- o soartă aleasă,
Casa ce- o divinizai, am s- o imbrac ca pe- o mireasă.

Patruzeci de zile lungi tot cu ochii inspre poartă,
Te- aşteptăm sa o deschizi, pân' si cainele aşteaptă,
Neclintit cu ochi pierduţi urmăreşte- n lung şoseaua,
Iar in nopţile târzii merg la geam si trag perdeaua.

Ştiu că- n Cer iti este bine, ai scăpat de chin durere,
Mai era loc de trăit, este... doar a mea părere,
Ţi- am făcut de,, randuială", la copii prin vis te- arăţi,
Luminat, senin la faţă iar in,, cont" eşti şters de plăţi.

Doamne luminează- i calea si in dreapta il aşează,
Drept si bun cum toţi te ştim, tot cu milă il veghează,
Si din când in când de poate să ne dea prin somn de ştire,
Cum o duce prin inalturi, printre ingeri cu iubire.

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim prin albul unor clipe

Să ne iubim prin albul unor clipe
Să repetăm poverile-aurii,
Să ne predăm şi viaţa-n noi să ţipe,
Să inventăm o lume de copii!

Să ne-ntrebăm cum îngerii trăiesc
Şi pe pământ, şi-n cer, oriunde ar fi,
Şi cât de bine dânşii zămislesc
O lume fascinantă de copii.

Să ne-adunăm cu sfinţii în altare,
Trudiţi mereu de verbul,, a trăi''
Să ne-ntâlnim ca păsări la hotare,
Să ne rugăm, să fie azi copii!

Când lumea-mbătrâneşte fără milă
Şi toate se grăbesc a obosi,
Iar timpul ne-mbrânceşte, azi, cu silă,
Să inventăm o lume de copii!

Să ne iubim cu teama unor zile,
Prin arcul timpului ce poate şti
Că ne-am lăsat speranţele-ntre file
În lumea fascinantă de copii.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce se storc prin cârd de gene lacrimi,
Atâta timp cât ochii contopesc
Cer şi pământ, trăiri din mii de inimi
Al căror paşi de dans slăvesc,
Cortina bucuriei...

De ce sunt ochi cu pleoapele căzute
Sub cete de-ntrebări ce vor să ardă,
Din cartea zilei, filele trecute
Şi cu-alor scrum să tatueze-o zgardă
Pe mugurii din buze...

De ce sunt ore întinate-n gânduri
Pierdute-n lava iadului mental,
Când vor minute să atingă trupuri
De îngeri rătăciţi pe orbul mal,
Din iazul veşniciei...

De ce sunt zile mute printre voci
Ce nu de mult cântau un imn carnal,
Precum minerii îngropaţi sub roci,
Dansând prin jad, la propriul festival,
În pântec de pământ...

De ce din zile se nasc nopţi stupide,
Din nopţi albastre zile rătăcite
Şi-al orei cânt dansează prin bazar...

De ce şi iar de ce, pe-acelaşi mal?

poezie de Cristian Je
Adăugat de Cristian Je
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingeri

Ingeri
Ingeri pierduti cazuti in mare
Ingeri rataciti orbiti de soare
Ingeri uitati fara cuvint
Ingeri alungati de pe pamint
Ingeri plingind se-aud in noapte
Ingeri tacuti pasesc spre moarte
Ingerii mor cazuti in mare
De oameni ucisi cu nepasare

Ingerii mor tacuti si reci
Se vad in ochii lor cuvinte seci
Si ruga a pierit cind ingeri nu sint
Ma-ndrept spre infinit calcind pe pamint
Si ochii ma dor spre oameni privind
Strivind in calea lor ingeri murind

Talpile imi ard pe pamint cind pasesc
Ingerii pier iar eu ma ratacesc
Cu ochii flaminzi oamenii pindesc
Ingerii murind spectacol grotesc
Ochii ma dor spre oameni privind
Strivind in calea lor ingeri murind

poezie de Krista Lurtz
Adăugat de Magda Mihut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anatomii bizare

Piciorul ce curge prin clepsidră în alt picior
se numeşte mers!
Acum că ştim ce este mersul
copii
ce este mâna?
Mâna este mersul ce curge pe stradă într-un alt mers!
Acum că ştim ce este mâna
copii
copii
unde aţi dispărut copii?
Ne scurgem prin tine
domnule profesor
Ne scurgem prin tine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul infinitului alb

Încrederea ta
m-a făcut să văd depărtarea
în albul ce ninge.
Ninge de patruzeci de zile
şi patruzeci de nopţi.
Te-am simţit pătrnzând
în sufletul meu
sfioasă stai
la începutul drumului tău,
drumul meu a ajuns la final,
finalul ultimului act
fără de întoarcere
deja zăresc casa Tatălui meu
acolo am să te aştept
într-un târziu
şi de-o potrivă vom fi.
În braţe albe
am să te port
spre albul infinit...
Noapte bună, iubire.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La curţile dorului

Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-asază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini.
Cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetire din palmă

La patruzeci de ani - în aşteptare
vei umbla ca şi-acum printre stele triste şi ierburi,
la patruzeci de ani sugrumându-ţi cuvântul
te-i pierde în tine - în căutare.
Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer,
vei mânca miere neagră şi aplecat vei tăcea.
La patruzeci ca pe-un ţărm vei ajunge
unde fără-ncetare
vei aştepta să vie la tine celălalt ţărm,
jaf veşnic voindu-te pentru păsări
din cealaltă zare.
Pe şaptezeci şi şapte de uliţi
vei umbla desculţ şi cu capul gol:
ce sămânţă n-a fost în deşert aruncată?
ce lumină n-a fost în zadar cântată?

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoie am de tine, tată

Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, şi nu mai vine...
Şi ştiu c-aproape nu-mi poţi fi,
Şi ştiu c-aproape nu-s de tine.

M-ai părăsit de copiliţă...
Eram micuţă, te iubeam...
Şi nu credeam că-i cu putinţă
Peste-o zi să nu te am.

Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Şi-n altă lume ai plecat.

Am nevoie-atât de mult
Să te am şi azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Şi să fiu mereu cu tine.

Cinci ani aştept doar să-ţi văd chipul
În zile mari şi-n nopţi târzii,
Dar am înţeles cu timpul
Că te-ai dus şi nu mai vii.

Ai lumea ta – eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.

Ştiu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creştet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...

Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoţeşti când îmi e greu,
Îmi împleteşti în drum mistere
Ce nu le înţeleg nici eu...

Mă ridici la culmi înalte
Şi-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uşi neumblate
Pentru visul meu de azi...

Îţi mulţumesc că eşti cu mine
Şi mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii şi azi cu mine, tată!

Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinţi ca un părinte
Şi să mă cerăi de-i necesar...

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - VI

Se-nchid ferestrele spre lume,
Se-nchid ferestrele din noi
Se înnegresc zile după zile
Şi flăcările orbesc în ploi!

Abandonaţi în stări inutile
Purtând trufii de condamnaţi
Se înnegresc zile după zile
Uităm de părinţi de copii de fraţi?!

Ne lasă Dumnezeu din toate
Păcate înfrângeri erezii
Se înnegresc zile după zile...
Noi, strângem lacrimi din copii!

Martiri închişi în colivii
Nici aerului de noi nu-i pasă
Se înnegresc zile după zile
Şi noi tot nu mai ieşim din casă?!

Ferestre ferecate cu noi legi
Gânduri otrăvind vise în noi
Se înnegresc zile după zile...
Elogiul vieţii fie speranţele noi!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmă

Ti-am auzit şoapta din intâmplare
Rugă ascunsă de iubire
Alerga intr-o enigmă pentru mine
Inima in buciume de vene

Mă bulversa prin tâmple
De unde răsărise vocea...?
Fugărindu-mă prin zile, nopţi
Cu ochii pe ferestre
Pe bănci din depărtare

Inălţand din tine gânduri de dor
Telepatice păsări de bucle
Sub tarot de pleoape
Invălmăşeau timpul

Uitând cifre neverosimile
Hamul clepsidrei
Se rupse fără ştire
Decarnat de trup

Haosul meu se pierdu-se
In haosul şoaptei tale...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţia Sfinţilor 40 de Mucenici

TRADIŢIA SFINŢILOR 40 DE MUCENICI

Prin rânduială creştină,
în primăveri se aşteaptă
Sfinţii Mucenici să vină
cu tradiţie păstrată.

Din făină se frământă,
să se fiarbă, să se coacă,
pentru cei morţi să se-mpartă,
mucenici cu miez de nucă.

În chip de om se împletesc,
covrigi numiţi şi mucenici.
Se coc până se rumenesc,
se ung cu miere şi cu nuci.

Prin obiceiuri păstrate
din crudă martirizare,
pomană din ei se-mparte,
lângă vin şi lumânare.

Tradiţia de mucenici
evocă martirizarea
a patruzeci de ucenici
în lac de lângă Sevasta.

Obicei străvechi revine
în această sărbătoare,
să bei vin, să-ţi meargă bine,
din patruzeci de pahare.

În popor este numită
sărbătoarea bărbaţilor
şi cu vin e stropită,
spre veselia tuturor.

Legendare obiceiuri
revin cu mituri strămoşeşti,
spre a dăinui prin vremuri,
rostul trăirii creştineşti.

Din curte şi din grădină,
când colţul ierbii se vede,
tot gunoiul se adună,
să răsară covor verde.

Cu tămâie se afumă
casa, curtea şi grădina,
gândind că vrăji se destramă,
iar fumul alungă mană.

Apoi casa, stupi şi vite,
spre belşug şi sănătate,
cu aghiazmă sunt stropite
de gospodarii din sate.

O primă brazdă să tragă,
după un obicei agrar,
sătenii ies în ogradă,
cu plugul de om gospodar.

Cu ciubote se loveşte
pământul de sub picioare,
că doar aşa se trezeşte
vegetaţia cu floare.

La soare să se-ncălzească,
ies gâze din hibernare,
pe cărări lungi să pornească,
grăbite după mâncare.

Păsări înapoi să vină
din meleaguri însorite,
să-şi refacă sub streaşină,
cuiburile regăsite.

Cel care, astăzi munceşte,
scump va plăti păcatele,
că prin boală pătimeşte,
zăcând patruzeci de zile.

Nu se spală, nu se coase,
nu se ţese, nu se toarce
că şerpii vin lângă case,
pagubă-n vite a face.

Când s-a dezgheţat pământul,
se-nsămânţează legume:
ceapa, varza, usturoiul...
că vor face roade bune.

Bătrânii toarnă puţin vin
la rădăcină de viţă,
ca-n noul an să dea rod bun,
cu speranţe noi de viaţă.

Bărbaţii maturi şi bunici,
pe pomi fac un semn de cruce,
cu zeama de la mucenici,
rod bogat a le aduce.

Iar copiii-n bătătură
bat pământul cu ciomagul,
din el să iasă cultură,
să-ţi fie mai mare dragul.

Cei ce simt povara vremii
fac necazuri să dispară,
cu patruzeci de mătănii
la rugăciunea de seară.

Grajduri, case şi hambare,
cu tămâie se ocolesc,
să alunge-n depărtare,
fiare, când rău pricinuiesc.

Cum e vremea-n această zi,
cu omăt, ploaie ori soare,
se spune că la fel va fi,
timp de patruzeci de zile.

Dacă pe câmp e zăpadă,
se prevesteşte an mănos.
Iar pajiştea de-i uscată,
e semn de an sărăcăcios.

E serbat şi mărţişorul,
de fete şi de neveste.
Într-un pom se pune şnurul
şi fantezia-n poveste!

Din vol. "TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI POPULARE ROMÂNEŞTI"/ 2008
Editura Paideia - Bucureşti

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Volumul "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti", (septembrie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Eşti în vârstă de acum,
Draga mea, scumpă mămică.
Nu te-nghizui la lung drum,
Doar prin sat, pe cale mică.

Părul tău, frumos însă bălai,
Mâinile atât de obosite,
Câte lacrimi ai putut să dai,
Câte nopţi n-au fost dormite...

Şi acum mă încălzeşti
Cu a inimii blândeţe.
Pentru mine sfântă eşti,
Dragostea şi mila vieţii.

Mă aştepţi mereu să vin,
Sa-ţi răspund că totu-i bine.
Pentru mamă e un chin
Când odorul nu-i mai vine.

Să trăieşti mereu, o, mamă,
Să ne mângâi cu iubire,
Glasul tău mereu ne cheamă,
E izvor de fericire.

Doar cu zâmbetul pe faţă
Iţi dorim mereu sa fii.
Cât mai eşti măicuţă, în viaţă,
Mai suntem şi noi copii.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe nisip

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
păşea alături de mine,
paşii ni se imprimau pe nisip,
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din paşii noştri
reprezentau o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Şi am revăzut toţi paşii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că, în unele locuri,
în loc de două urme,
nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decât o singură urmă
corespundeau zilelor celor mai întunecate
ale existenţei mele:
zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat...
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Şi atunci, întorcându-mă spre Domnul,
am îndrăznit să-I reproşez:
- Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viaţă,
în zilele când aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe...

poezie de Ademar Baross
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viermii...

sunt patruzeci de ani-lumină între noi
şi patruzeci la fel, de întuneric
şi-un sentiment de vină, ezoteric
mereu aflat în stare de război

în patruzeci de ani au încăput
obişnuite câteva evenimente
ciudate însă două sentimente
-te mai iubesc, încerc să nu te uit...

în patruzeci de ani de două ori
ne-am întâlnit, nici nu ţin minte unde
ţin minte doar priviri şi furibunde
şi scăpărând din fulgere fiori...

aştept să treacă încă patruzeci de ani
şi să putem să ne-ntâlnim în veşnicie
că două păsări ce-au fugit din colivie
lăsând în ele viermii. Subterani...

poezie de Iurie Osoianu (24 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cumpăraţi

s-a stricat ceasul unor vremuri
cesornicarul a fost închis, de mulţi ani
ia ieşit barba prin ziduri
un geam tremură şi se sparge
şoseaua s-a prăbuşit dincolo de cer, totul este haos
o mânuţă de copil se zbate-n zidul zile de ieri

am cumpărat fiecare dintre noi cu monezi din viitor
speranţa deaja îngropată de ieri
într-o staţie de viaţă, o femeie strigă către oraşul fără ziduri
nu cumpăraţi de vreţi a mai fi, zile pentru ei

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito (glossă m.)

Te uită pe geam şi vezi dacă ninge,
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg
La noapte când lampa s-o stinge,
Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg.

Aşează suflarea caldă sub tâmplă
Până risipit mirosul m-atinge,
Nerăbdător o s-aflu ce se întâmplă,
Te uită pe geam şi vezi dacă ninge.

Sunt zile de iarnă, de ger şi de vânt,
Mantaua zăpezii nu pot s-o smulg,
Rămâi lângă mine să-mbrac în cuvânt,
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg.

Bate la geam un ram tânăr de măr,
Lipită de mine când pielea se-ncinge
Îmi pui şoapte cu gura pe umăr,
La noapte când lampa s-o stinge.

Din tot ce absorbi naşti nesfârşitul
Plăcerea luminii când raze o mulg,
În tine-i lumea, în tine-i iubitul,
Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg.

Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg,
La noapte când lampa s-o stinge
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg,
Te uită pe geam şi vezi dacă ninge.

Iubito (glossă m.)

N-am să te iubesc când plâng arinii
În serile cu macii somnoroşi,
Prin zile când lacrimi varsă crinii
Şi ochii înoată-n verde, frumoşi.

Am să te iubesc mai pe-ndelete
Când noaptea e-n patima ruginii,
Şi stele-ţi coboară lin în plete,
N-am să te iubesc când plâng arinii

Mereu o să îţi spun ce n-am mai spus,
Poeme dulci cu soare-n chiparoşi
Într-un crepuscul roşu la apus
În serile cu macii somnoroşi.

În grădinile cu mere în pârg,
Fără să înfrunţi rana ruşinii
În braţe o să te cuprind cu sârg,
Prin zile când lacrimi varsă crinii.

Tu nu ştii, ai buzele cărnoase
Iar nurii copţi atât de drăgăstoşi
De-a pururi vara-mi pătrunde-n oase,
Şi ochii înoată-n verde, frumoşi.
Şi ochii înoată-n verde frumoşi
Prin zile când lacrimi varsă crinii
În serile cu macii somnoroşi,
N-am să te iubesc când plâng arinii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile senine

Nu printr-o mare iubire,
Nu prin bogăţie, prin onoruri din anii maturităţii, prin victorii în politică sau în război,
Vei avea zile senine.
Dar, pe măsură ce viaţa se duce şi toate furtunoasele pasiuni se potolesc,
Pe măsură ce splendide, vaporoase, tăcute culori acoperă cerul de seară,
Pe măsură ce blândeţea, liniştea şi bogăţia spiritului, ca un aer proaspăt şi îmbălsămat, îţi umplu viaţa,
Pe măsură ce zilele se îmbracă în lumini patinate şi merele coapte atârnă, obosite şi leneşe, pe crengi,
Sosesc cele mai liniştite şi mai fericite zile dintre toate,
Liniştitele şi fericitele zile senine.

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!