Sfârșitul zilei

5 august 1945

Se înserează. Zi fierbinte, pleacă!
Desculță, umbra de pe munți coboară
și-ți tot cosește pletele de foc.
Fugi, zi fierbinte, fugi!... Coboară, seară...

Fierbinte zi, infern portocaliu,
pecetie curgând pe-orașul leoarcă
de nădușeală, du-te... Soarele în mare
și-afundă și el răsturnata-i barcă,

din care --- sfârâind pe mute ape
ce-ncep să-nvie-ncet ca niște plante
de arșiță culcate --- se răstoarnă
poveri, poveri de-aprinse diamante...

Printre coline-orașul stă privind...
O mamă e orașul ce privește
și vrea să vadă totul... Iată unul
din râuri scăparând; ai zice-un pește

sclipindu-și solzii, bot în bot cu-n altul,
la fel de mare ca și celălalt,
dar mai posac, căci fratele-i răsfrânge
o școală în șerpuitoru-i fald;

o școală de copii, atâta tot...
dar dimineața când se prind de mână
cântând copiii --- râde-ncet și râul
și-ntinerește apa lui bătrână.

Lin își rotește-orașul ochii lungi
ca niște-aripi de umbră desfăcute,
ce către mare-alunecă încet.
Orașului i-s toate cunoscute,

și vrea să știe de-s la locul lor.
Apune soarele ca-ntotdeauna,
și râurile-s șapte lungi beteli
de aur moale; nu lipsește una...

Respiră marea văluri străvezii...
Mai fulgeră din soare câte-o rază
Scurt săgetând. Orașul stă, privește...
Pe cine l-a rănit? Un om oftează.

Își șterge fața gânditor pescarul...
Cu o batistă atârnând pe frunte,
e rege-acestor ape nesfârșite,
în zdrențe și cu tâmplele cărunte...

Din cârpa-i de pe frunte, grea coroană,
Pe chip i se prelinge nu sudoare,
ci plumb topit, plumb, boabe ale trudei,
ce șiroind ca plânsul, pică-n mare...

Pești de mătase, pești pumnale-albastre,
pești de opal, de vânt, pești lungi de-oțel,
De vină cine-i că pescarul are
năvodul rupt și peștii-i fug din el?...

Stă Hiroshima și privește mută:
pescarul e în apă ca oricând
și ca oricând sudoarea-i pică-n boabe
și cearcăne-are apa tremurând.

Iar a oftat. De ce oftează omul?
se-ntreabă Hiroshima, tresărind...
și-acum din valuri se ridică luna
și jumătate-omul e de-argint...

și plasa lui târâtă înspre casă
e-o pânză de paing de-argint curat
și se întreabă iarași Hiroshima:
De ce-a oftat? De ce? De ce-a oftat?

Nici un cuvânt. Cu marea stând în față
înveți să taci întruna, an de an...
Că ești --- oftatul doar îți amintește...
E scump cuvântul pentru cel sărman.

Tu, noapte blândă, ce întinzi o plasă
de stele pe muncita lume, noapte
liniștitoare-a trupurilor, soră
ce faci din vaietele zilei șoapte

te-apropie... Acuma ca să vadă,
se-nalță Hiroshima-n raza lunii
și se oprește pe cetatea veche
cu umbrele rotindu-și mut păunii.

Umbre și oameni. Zgomotele zilei
ce, înainte de-a pieri, cresc încă.
Umbre și oameni. Umbre gârbovite
ce poartă în spinarea lor o stâncă.

Bătrânii din aziluri... se întorc
la casa care nu-i a lor, pustie,
ținându-se de mâini cum fac copiii
speriați și muți, fără copilărie.

Trist, Hiroshima își întoarce capul.
Umbre și oameni. Oameni înhămați,
trăgându-și ricșele de plumb spre grajduri
pe jumătate morți și dezbrăcați.

Roți ce-amețesc, roți, umbre iuți de roți,
roți de mașini --- lung fulger diavolesc
ce-și râd de goana bietului om-cal
și pâinea de la gură i-o răpesc...

Amurgu-și țese umbrele grăbit.
Lungi umbre de-oameni-umbre. Umbre-adânci
de case nalte, umbre de cutii
de lemn în care te târăști pe brânci...

Albastră seară... Templele lucesc
cu solzi de-aurării și lac roșcat.
Surd vuiet de uzine, mări închise...
Privește-adânc orașul nemișcat.

Dar cine trece podul curcubeu
ce-n mare salbe viorii aruncă?
De-abia se mișcă... Hiroshima-l vede:
Nici azi bătrânul n-a gasit de muncă!

Cresc stele-n apă... Tremură tăcute...
când n-ai mâncat, ce chin e să le vezi...
O transparentă farfurie-i apa
cu mii și mii de boabe de orez.

Vino, -l îndeamnă apa... Tainic, șoapte
de el doar auzite. Șoapte... --- Vino...
Noapte de august... ape cu sirene...
Se smulge-ncet bătrânul. --- Nu, Lumino,

spre tine-mi trag povara, zi de mâine...
Pași depărtându-se... om fără vatră...
Harfe-ale foamei, coaste străvezii,
întindeți-vă-acum pe-un prag de piatră!...

Privește către stele muncitorul
bătrân, zăcând pe patu-i de granit
cu pumnii descărnați, e-un zeu de fildeș
de lumi făuritor și părăsit...

Se-ntoarnă spre Zeița-Stea. Din pipă
trei nori albaștri-i dă. Tușește-ncet...
E haina-i șah de petece, sub cerul
De stele-nmiresmat ca un buchet.

Nisip de oameni curge din uzine...
se trag obloane, scrâșnete de fier...
și negustorul întorcându-și cheia
cu grijă-o ia ca pe un giuvaer...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Citate similare

Umbre

nu călcați pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ți șade la picioare
cât ești viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanțul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am știut
caii și stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - șarlatană
tăinuie poeți și hoți
și-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toți
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliți
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriți
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui și-a nimănuia
dar creștinii-i cerșim umbra
în amin și aleluia…

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Și toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punți
Ce trec peste frunți
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii și fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea își coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Și-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Pescarul de umbre

Pescuiesc umbre!
Cu trupul meu eu pescuiesc umbre!
Și ce dacă? Și ce dacă pescuiești
ce-ai fost
și ce vei fi
cu ceea ce ești?
Taci! Tu nu vezi că pescuiesc umbre
ce mă întreabă de ce pescuiesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Ceaușu

Umbrele voievozilor

Bătute căi de cai în hamuri
Se reîntâlnesc într-un răscruci
Cu umbre strecurate-n ramuri
Din pădurea bătrână de cruci.

Bătătorite căi sub vechi potcoave
Scot pe tapetul istoriei ce-a fost
Și-ntre coperte roase de hrisoave
Așează totul în ordine, cu rost!

Umbrele lui Mircea, Ștefan și Mihai
Le poartă valuri de Olt, de Prut, de Jii
La trap spre mare cu umbrele de cai...
Și toate-aceste umbre, parcă sunt vii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de pomenire pentru morții neștiuți

Oh, pomeniți-i, pururi pomeniți-i
pe morții neștiuți din Hiroshima...
pe gârbovul pescar ce-și împletise
un nou năvod făcut din ochi de soare,
prin care
petalele oceanului sclipeau
ca niște violete parfumate...
pe omul-cal căzut în fața casei
în clipa-n care surîzînd spre prunci
le arăta un animal ciudat,
o veche bicicletă cumpărată,
spunând – Cu ea mai pot s-alerg un veac!
pe mamele ucise lângă leagăn,
pe fata care peste-un sfert de oră
și-ar fi văzut logodnicul plecat
de patru ani pe front și-ntors rănit...
pe cei nefericiți ce se rugau
în templele cu umbre de izvoare...
pe pruncii care nu s-au mai întors
din școli... și ale căror șorțuri mici,
ce-acum se leagănă în vânt orfane,
cu mult mai triste-s decât însăși moartea...

Oh, pomeniți-i, pururi pomeniți-i
Pe morții neștiuți din Hiroshima
Și nu uitați pe cei ce i-au ucis!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

O noapte de poveste

Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanț de stele vise poartă...
Lună, cât ești de minunată!

În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalță lin pe cer,
În ape pline de mister...

Când floarea nopții se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Și-n murmure și șoapte calde
Harpa le duce mai departe.

Doar luna luminează calea,
A ei e taina... și cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Și suferința ne-o alină.

poezie pentru copii de din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toată dragostea mea

Visez să fiu iar lângă tine
O pasăre vie în noapte
Ce zboară pe ceruri senine
Și-aduce iubirea în șoapte.

Visez să te mai țin de mână
Cu stele-n privirea pierdută
Și-n razele calde-o cunună
Din soare se vrea refăcută.

Visez fie zi, fie noapte
Să-ți fiu valul și-ntreaga mare,
Să șterg dintre umbre un poate
S-aduc pacea-n nume de floare.

Visez că sunt marea iubire
În sunet de frunze căzute
Și caut în orice-amintire
Cărări ale vieții pierdute.

Visez să ajung pân'la tine
Să-ți dau toată dragostea mea
Și zborul spre stele, știi bine
În doi să-l avem de ai vrea.

Visez că sunt cântecul tău
Și dorul mă cheamă la stele
Se pierde-n neant ce-a fost rău,
Când tu ești în brațele mele.

Visez și acum, dar și mâine
S-aud glasul tău, vocea ta
Hai vino, te rog, lângă mine
Și ia toată dragostea mea.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un pic de absurd

drumul pe care mergi, până când mersul devine mers și
drumul drum, iar tu
pășești înafara ta ca și cum de-abia acum
începi să pornești

în sensul în care
toate ceasornicele s-au întors, în sensul în care
toate capetele de la o masă s-au întors
în sensul în care
scrisul devine un vas de sânge către un țesut la mare depărtare

astăzi m-am decis să nu și ca urmare
am făcut un ceai de plante cu mult vânt și soare
câteva albine și-am deschis o carte oarecare
dar cartea m-a deschis pe mine și vânturi solare
au pornit la o plimbare întâmplătoare peste-un răsărit de mare
cu păsări ce trag de aripi ca de niște parâme
peste o risipă dezordonată de umbre, lumini și penumbre
sculptate cu mare migală de cea mai fină depărtare
de aer pe care o respiri cu răbdare

tu stai cu o mână peste cealaltă mână și zici
ba nu zici, ci taci, iar tăcerea vorbește mai tare decât propria ta răsuflare
și un puls ascuns se arată în degetele mâinii stângi ca o icoană pe sticlă
iar eu te privesc din profil cum taci și profilul privește
spre muntele cu piept de bărbat, și încerc să vorbesc, dar tu
stai cu o mână peste cealaltă mână și zici, taci mai precis
și-mi faci semn să m-alătur copacilor tăi cu umbre de maci

cine se ascunde în cine mă'ntreb, oglinzile ăstea fără de sfere
au propriile lor emisfere, poate că-i cerul, pământul, sau cosmologic vorbind
densul și absența lui cu misterioasele lor circumvoluțiuni ca un dans tremurând
fără de care nu am avea decât un singur sens și
asta-i desigur absurd, ca urmare îmi strâng părul
de la tâmpla stângă cu pumnul stâng ca pe o pensulă
înmuiată în sânge și gânduri

dar poate că mâine da, n-o să fie soare
și atunci o să mă ridic în picioare și
o să-mi scutur haina și
aruncând-o pe umeri ca pe niște aripi nefolositoare
o să îmi vâr mâinile în buzunare ca în pământ
și o să îmi cresc rădăcini din vârful degetelor ca pe niște tulpini
către un cer adânc plin de mirare și
luându-mi rămas bun o să rămân în tine ca o frunză desprinsă de vânt
până când soarele sau orice alt petec de alb prins în floare
o să șteargă totul
blând
(ca pe-o uitare)

dar până atunci
citesc și ascult, pierdut
privind către drum
și drumul privește-napoi fără cuvânt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Timpul, devoratorul de umbre

vine o vreme când începi să semeni
cu un fum de țigară
te așezi între noapte și zi
numeni nu știe că lumea
privește prin tine
ca printr-o ceață de toamnă
cerul se face rotund
umbrele se mișcă de acolo - colo
cineva scormonește prin tine
te scurgi încet dar
nu zici nimic...

devoratorul de umbre înghite orizontul

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Constantin Anton

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai așteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinți la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai știi;

Satul fără umbre pare răvășit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aștepți pe cei morți
Dacă nimeni nu deschide vechile porți?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conținut
Orișice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viața mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (și eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toși copiii din lume părinții să-i înțeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă așteaptă
Dorul scump de Mamă și de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău ești venetic;

Satul fără umbre să-l porți mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veșnicie, o Comoară!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Căci, doamne, marile orașe

Căci, doamne, marile orașe
pierdute sunt și despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
și să-l aline nu e alinare,
și curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu și rău,
în case-adânci, și gestu-i înspăimântă,
speriați mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt și nu mai știu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veșnic cenușii,
și nu știu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
și nu pot fi decât copii și-s triști copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
și le e dor de calma lor copilărie,
dar nu-i acolo ceea ce-au cerut,
și tremurând se-nchid pentru vecie.

Și în ascunsele odăi, din fund,
au zilele maternității amăgite,
nopți lungi, cu scâncet fără voie izvorând,
ani fără lupte, reci, cu forțe vlăguite.
Și-n plină beznă stă al morții pat,
și-ncet ele-l doresc, cu-nfiorare,
și mor ca-n lanțuri, mor îndelungat,
și ies din casă ca o cerșetoare.

poezie de din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Nopți albe

Ar trebui să-i mulțumesc,
Nu să-i port pică insomniei,
Când alții dorm, eu mă trezesc,
Și vamă dau melancoliei.

Tot mă frământă gânduri sumbre,
Arzându-mi sufletul de tot,
Mă uit pe geam la negre umbre,
Aș vrea să dorm, dar nu mai pot.

Și scoici mărunte-adun cunună
Pe malul mării gol, pustiu;
Privesc un val bătut de lună,
Învolburat și auriu.

Iar plopii zvelți de lângă stânci,
Înalți soldați scoși la paradă,
Pe apă lasă umbre lungi,
Iar jarul lunii stă să cadă.

Reflexiile triste, sumbre,
Ce mi-au fost chin în astă noapte,
S-au spulberat ca niște umbre,
Când valurile-mi cântă-n șoapte.

Iar universul de splendoare
Mă-nlănțuie, mă copleșește
Și insomniei sunt datoare,
Că-n miezul nopții mă trezește.

poezie de din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neliniști de seară

Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Și strigătul luminii în visurile ei,
Neliniști mă inundă în fiecare seară
Când cerul licărește-n alaiuri de scântei.

Parfumuri mă inundă, aromele dansează
În umbre ce se-nalță purtate înspre nori
Ascunși prin întuneric, împinși de câte-o rază
A lunii ce-i gonește departe, înspre zori.

Pe buze, murmurate, cuvintele-mi sunt șoapte
Ce urcă înspre ceruri cuprinse de fiori,
Amestecate-n forfot de aripi și de noapte
Cu larma primăverii din zborul de cocori.

Cuvintele acelea sunt ruga mea de seară,
Sunt gânduri ce se-nalță în șoaptele-cuvânt
Purtate înspre ceruri, cu vina-n primăvară,
Căci a venit prea plină de tine, pe Pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumini si umbre

Lumină dedesub, deasupra întuneric,
Doar umbrele se văd în pomii de sub cer.
Părăsesc orice speranță, o fură dintre noi
Și o aruncă-n valuri, să vadă cum se duce.

Acum stă singură, plutește spre tărâm necunoscut;
Încearcă supraviețuirea cu o-ncercare grea.
Privește vuietul ce o-nsoțește de mii de mile,
Neîncetat din straja ce o duce.

Ajunsa pe un mal străin, așteapta.
În jur e-nconjurată de stele si de nori.
Răsare atât de-ncet în suflet, doar simte...
Lumina e deasupra și noapte dedesub.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simțim cum astrul zilei iese din văzul vieții,
Cum umbra, veste nopții, ne mângâie pereții.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc și-s lungi
Când bezna și lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare știm a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri și colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi și soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeași n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită și neștiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e și-n tăcere, tăcere-i și-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Și-ncerc să pot simți fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte și noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniți să-l încercăm.
Dar totu-i trecător și știu, și știi, și știe
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de
Adăugat de Radu BuceleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întuneric în succes

Întuneric, înorat, o calmă noapte,
Nori luminați, arată ziua de departe,
Sunt plini de lumină, nu sunt goi,
La ei este soare, dar nu și la noi.

Drum de stele și becuri le zăresc,
Nu am cum vreodată să le deosebesc,
Sunt doar buline ce zac, luminate feeric,
Blajine și dulci, într-un misterios întuneric.

Și copacii fără frunze îmi sunt prieteni,
Uitații tei și părăsiții mesteceni,
Sunt doar tulpină uscată și lungi crengi,
Tăcute de fel, dar cu care te înțelegi.

Este surd totul, ca dup-o dinamită,
Ce liniște este într-o lume adormită,
Vântul mă lovește tăios ca realitate,
Neștiutor și firav la fel ca libertatea.

Și crengi cu umbre dansează jucăușe,
Stele și luna țin cerul sub cătușe,
Eu un simplu intrus, într-o lume de noapte,
Un corp ce cară doar vise abandonate.

Mă regăsesc aici în întuneric ca acasă,
Pustiu și rece, doar umbrele mă apasă,
Este doar noapte și doar singurătate,
Presărat cu întuneric, ca un eșec în spate.

poezie de din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citadin nocturn

Palori metalizate în lucitor asfalt,
printre jaloane albe din sticle incendiare,
delimitate-n lungi, liniare reflectoare...
privite din pătrate în lumini, ce sparg bazalt.

E-un fâșâit continuu printre stridente goarne,
ce scurt lovesc timpan, pluguri neon-lumină
se întretăind pe sensuri, se-orbind fără vreo vină...
aleargă înșiruite și făr' să se răstoarne.

Pe alocuri, flux se curmă la niște lați culcați,
egali, ca de-o zăpadă ce s-a-ncrustat în sol,
lăsând umbre să treacă, când iute, când domol...
adesea-n sfornăit de cai, dezesperați.

Din loc în loc se-apleacă bule de gălbenușuri,
iradiind o miere de sticlă încălzită
din sus, înșiruind pe bețe-nalte, o limită
ca un prag, cu ceva pomi... protejând haine, fâșuri...

... ce alunecă pe umbre într-o schimbare; întinse
când înapoi, înainte, mai pale sau mai tari,
purtate în pas de chipuri, pe trupuri mici, sau mari...
tăcute, mormăind, râzând... de lumini, ninse.

Printre coloși de stâncă, de-o parte și de altă,
cu găuri sclipitoare, ce-și schimbă loc arar,
ca un tunel de licăr, pe sticla ca de far,
se scurge șerpuirea... ca foșnetul de-o baltă.

Deasupra-i ca un plumb, pufos, cum val de spumă
-dar nemișcat, tăiat de-acoperișuri drepte-
ca un "V" -de unde stau privind- pe sus, în trepte...
E-o noapte de oraș, ce-o zi, o va șterge... gumă.

poezie de (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Umbre

Aleargă umbrele spre dezintegrare
se aglomerează, purtând armuri de fier,
crezând că astfel vor fi nemuritoare
să fie umbrele orașului, sau iluzii?
ce ies din crăpăturile de asfalt
sau ninfa ce curge-n viață
străpunsă de umbra fără de viață.
umbrele încearcă să pună stăpânire
pe planeta Pământ
o secătuesc de vlagă
și de coroana ceea de vis.
se înșiruesc umbrele-n văzduh
aducând moartea prin coroana invizibilă,
purtată de umbre doar în vis.
este umbra pericol când merge-n față?
fără dor și poate este, las-o în spate
pe ceea care nu merită nimic
priveste Soarele și umbra se va ascunde de Lumină
în spatele tău ea va fi mereu
alungă umbra de pe puteri terestre
și iute ea se va topi
că-i ruptă din pământ nu din lumini
și zace în pămîntul din tei!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Sterian

Nopți

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopți lungi și triste
Acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopți pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopți de basm acolo, la voi
Și Doamne, pentru ce o viață de coșmar
Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopți de basm de care nu mai știu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce va gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge!
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Noapte înstelată

"Asta nu mă împiedică de a avea o nevoie teribilă de – dacă tot trebuie să-i pronunț numele – religie. Apoi ies afară în noapte și pictez stelele"
Vincent Van Gogh – Într-o scrisoare către fratele lui.

Orașul nu există,
exceptând locul unde un copac cu frunziș negru se strecoară
ca o femeie înecată spre cerul fierbinte și clar.
Orașul este mut. Noaptea fierbe împreuna cu unsprezece stele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar.

Se mișcă mereu. Toți aștrii sunt vii.
Până și luna se umflă în fiarele ei portocalii
pentru a își expulza copiii prin ochi, urmând zeescul tipar.
Bătrânul șarpe ceresc, invizibil. absoarbe stelele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar:

în monstruozitatea grăbită a nopții,
înghițită de marele balaur, să mă desprind
de propria viață fără nici o credință,
fără stomac,
fără plânsete în zadar.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook