Testament

Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dăm şi mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Încât nu ştim cine trăieşte -
cuvântul poate, poate trupul.
Zăpada albă, Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasă lupul...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi
dar eu şi cu tine,
nu ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roşcovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
face un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmulţiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

Azi ştim tot. Ştim de unde ai venit
ştim unde te-ai dus,
ştim şi de ce.
Ştim şi ce trebuie sa facem.
Dar facem?

Am mîncat din trupul Tau,
am băut din sîngele Tau,
şi ni s-a umplut gură
de o plăcere fara seamăn pe pamînt.
Dar ce am păstrat în noi,
în celulele trupului nostru
din proteinele divine?!

Duhul Tau pluteşte împrejur,
neîncetat ce e bine şi ce e rău ne învaţă.
Ochii ni-i deschide cu blîndeţe,
ne dojeneşte numai ca pe nişte copii dragi.
Ce este somnul acesta de plumb
ce să-i închidem la loc ne-ademeneşte?

Ştim tot, avem tot, te cunoaştem.
De ce ne e teamă totuşi sa păşim pe apă?!

poezie de Dina Calin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viitor, corpul tău poate fi vândut, cu sau fără voia ta, oricărei persoane care poate plăti preţul cerut. Scopul vânzării: transplantul de suflet. Dar numai cine se mişcă cel mai repede poate păstra trupul şi sufletul împreună.

Robert Sheckley în Immortality
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim de ce

Nu şti de ce ne treci adesea
prin fier şi oţet şi fier,
dar ştim că tot ce nu ştim astăzi
vom şti odat-acolo-n cer.
Nu ştim de ce suntem adesea
prea slabi, prea reci şi prea săraci,
dar ştim că Tu vrei mai datornici
şi mai puternici să ne faci.

Nu ştim de ce ne dai adesea
dureri şi lacrimi şi amar,
dar ştim că-n toate de-orice dată
se-ascunde-un nou şi dulce har.

Nu ştim de ce ne ceri adesea
slujiri şi jertfe şi poveri,
dar ştim c-o binecuvîntare
ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu ştim de ce ne duci adesea
în loc de chin ori de noroi,
dar ştim că-n orice loc e-o slujbă
pe care Tu o ceri de la noi.

Nu ştim de ce ne-opreşti adesea
să nu ne ducem unde vrem,
dar ştim că drumul fără Tine
ajunge cel mai greu blestem.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morţii

Legea morţii trebuie împlinită,
închid ochii, îmi închipui cum ar fi,
Să mori, să dormi, vorba lui Hamlet.

Dar trupul doare. Ochiul vede. Încotro?

Către niciunde. Nu ştim de unde venim,
unde ne ducem. Tahiti spune tot, Tahiti ştie.

Roşul violent al lui Gauguin. Iubiri bolnave.

Ce să-mplinim şi cum? Răspunde.

Să nu atingi inima, mâinile celor ce mor.

Copilăria rămasă pe smalţul cadranului de ceas.

Un surâs ne poate scăpa de dureri, chiar şi ironic.

Mater dulcissima, ce bine te vede cel care pleacă, ce bine...

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

Scriu.
Pentru cine scriu?
În ce inimi
va găsi ecou
cuvântul meu?
Există un număr
asfixiant
de restrâns
de singuratici
care pot înţelege
ce scriu.
Fiecare
vorbeşte cu el însuşi.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine trăieşte poezia nu poate să o scrie. Cei care scriu poezie nu îndrăznesc să o trăiască.

citat celebru din Oscar Wilde
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim cine poate îndura mai mult: trupul sau spiritul?

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Numai cât te gândesc,
si sângele danseaza în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet: se desprimavareaza

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt în răcoarea serii

Dacă sunt doar un tăciune
Care scrie c-un cărbune,
Cine oare-mi poate spune
Altfel decât mortăciune?

Dacă sunt o mortăciune
Care-ncet se descompune,
Câte guri o să se-adune
Pentru-a mă putea răpune?

Dacă-s numai vorbe bune,
Ce din coadă pot să sune,
Cine va striga pe nume
Fiara care mă supune,

Răsărind pe când apune
Soarele, să mă răzbune?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (26 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt în răcoarea serii

Dacă sunt doar un tăciune
Care scrie c-un cărbune,
Cine oare-mi poate spune
Altfel decât mortăciune?

Dacă sunt o mortăciune
Care-ncet se descompune,
Câte guri o să se-adune
Pentru-a mă putea răpune?

Dacă-s numai vorbe bune,
Ce din coadă pot să sune,
Cine va striga pe nume
Fiara care mă supune,

Răsărind pe când apune
Soarele, să mă răzbune?

poezie de Marius Robu (26 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba în care scriu

am cântărit fiecare vorbă şi cuvânt
din limba în care scriu
şi mi-am găsit în ele sufletul în murmur

am căutat în fiecare miezul seminţei
modul ei de germinare
sunetul acela crud al verdelui viu
care răspunde c-un surâs luminii.

şi m-am trezit într-o lume sensibilă
ce nu se lasă îndepărtată de frumos
pune în matcă cursul apelor
peste care trec poduri de speranţe

de când îmi eşti alături
mă tot întreb unde-mi păstrez inima
şi unde o găsesc iubită
când tu eşti plecată departe

timpul care mă încape zilnic
fuge mai repede decât mă aştept
temerea pe care încă n-o scriu
este că nu te vei mai întoarce
dar aripile trebuie să rămână în zbor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie gramaticală

De felul meu, cam emotiv,
Îţi spun, trădându-mă puţin:
E trupul tău un substantiv
Şi tare-aş vrea să ţi-l declin!

Cu bucuria pe obraz,
Aproape, umăr lângă umăr,
De e nevoie, după caz,
Să ne-acordăm în gen şi număr!

Îţi spun, spre-al inimii folos,
Căci am iluzii din belşug:
E trupul tău un verb frumos
Şi tare-aş vrea să ţi-l conjug!

O fi un mod în lume, poate,
Ca-n zborul aspru, spre Olimp,
La diatezele, la toate,
Să ne iubim, din timp, în timp!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru care merită cautat în această viaţă este Fericirea. dar adevărata fericire nu este exterioară ci ea este interioară. Adevărata Fericire înseamnă să ştim cine şi ce suntem noi? Altfel doar trăim viaţa minţii şi nu viaţa infinită care suntem noi. Fericirea este deja fundamentul întregii noastre existenţe doar că noi o acoperim de Gânduri. Trezirea nu există pentru că tu eşti deja trezit. Tu eşti raza de soare care întreabă dacă nu ştie cineva ce este soarele, lumina şi căldura şi cum se poate ajunge la el? Tu eşti Acela nimic nu te poate despărţi dacă nu crezi în gândurile de despărţire şi spiritualitate ale minţii tale!

Atmaji Maharaj în Fericirea şi trezirea, partea 1
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea e hotarul dintre trupul şi sufletul meu. E apa care curge printre îngeri şi demoni. Dar cine poate fura o apă curgătoare?

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce e la fel pentru toţi e aparenţă. Realitatea în care trăim e ireală. Joc cu reguli. În funcţie de ţeluri şi speranţe ne schimbăm doar mustrările. Nu mai putem face altceva. Fără să ştim de ele, au loc acte de eroism. Se scriu mii de cărţi. Guvernele se schimbă fără să ştim adevărul. Arhitecţii ne încurcă minţile. Să pară natural totul. Numai Frumuseţea stă cuminte la locul ei, fără să vâre degetele în ochii privitorului.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!